Ziua de astăzi, pentru mine, a început pe la ora șase și jumătate. Ieri, când am renunțat să scriu despre „filosofia Ikigai”, am citit totuși ceva despre ea și mi-a rămas în minte un titlu din adevarul.ro: „Filosofia japoneză Ikigai - bucuria de a te da jos din pat dimineața”. Ei bine, când m-am trezit, nu prea mă simțeam o adeptă a acestei filosofii. După micul dejun, m-am dus, însoțită de o cafeluță, precum și de gândurile mele (cam adormite și fără niciun chef) înspre laptop, deci la blogul meu. Dar înainte de asta, am fost tentată să „rezolv” un puzzle. Și... am dat de poza de mai sus. Foarte haioasă. Și care m-a făcut curioasă (adică, mai curioasă ca de obicei). Am pornit, bineînțeles, ca o vajnică „detectivă” ce sunt, să caut mai multe informații. Deja starea mea de spirit se ameliorase. Din nefericire, am „plonjat” într-un ocean (exagerez, să zicem „mare”) de articole scrise în limba engleză, dintre care cel mai aproape de ceea ce mă interesa pe mine este aici:
👇 https://sf.curbed.com/maps/history-names-sf-san-francisco-streets-how-named/
Nu am înțeles eu chiar tot, nu am avut răbdarea să merg pe la dicționare, dar am intrat un pic în atmosferă, am citit despre „fenomenul hippy” și despre „istoria” denumirii câtorva străzi. Pe urmă, după ce „m-am uitat la poze”, precum copiii, am lăsat articolul pentru mai târziu...
💖
În timp ce scriu de zor, ascult o melodie superbă, care mi-a plăcut în tinerețe și îmi place și acum, când mi-am reamintit de ea, adică „San Francisco (Be Sure To Wear Flowers In Your Hair), a lui Scott McKenzie. Subtitlul „Fii sigură că o să porți flori în păr” mă duce cu gândul la Flower Power. Deci, am aflat de la https://radio-sant.ro/: „Flower Power este de fapt numele unei fotografii făcută de fotograful american Bernie Boston în timpul marșului împotriva războiului din Vietnam din octombrie 1967. Celebra fotografie, care a făcut istorie și i-a adus premiul „Pulitzer” fotografului, surprinde un protestatar care introduce o garoafă în țeava puștii unuia dintre soldați. Începând de atunci, Flower Power a devenit sloganul și simbolul mișcării de rezistență împotriva războiului din Vietnam și al ideologiei non-violenței. Hipioții au adoptat acest simbol și l-au concretizat prin hainele viu colorate și înflorate, purtând flori în păr și oferind flori.”
👀 (Ia să mai vedem...)
„San Francisco, al cărui nume oficial complet este [The] City and County of San Francisco, în limba română Orașul și Comitatul San Francisco, pe scurt doar San Francisco, este cel de-al patrulea oraș ca mărime din California și al paisprezecelea ca mărime a populației din Statele Unite ale Americii , având în 2006 o populație estimată la 8o5,680 de locuitori. San Francisco este situat în vârful Peninsulei San Francisco și este locul central al ariei geografice numită San Francisco Bay Area. San Francisco este cel de-al doilea mare oraș după densitate în Statele Unite ale Americii. San Francisco e faimos pentru fenomenul de ceață care durează uneori câteva luni, pentru dealurile cu pante abrupte, pentru combinația de arhitectură Victoriană și arhitectură modernă, pentru poziția sa peninsulară (înconjurat de oceanul Pacific și de Golful San Francisco), pentru tendințele liberale în culturală și politică. Cele mai cunoscute monumente și locuri de vizitat sunt podul Golden Gate, Insula Alcatraz, tramvaiele trase de cablu din San Francisco, clădirea Transamerica Pyramid, Coit Tower, și cartierul chinezesc.” Sursa:www.directbooking.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu