COLECȚIA DE GÂNDURI este un „locșor” aparte, unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri. Ca să fiu sinceră, de cele mai multe ori mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Dar îmi place să trec pe la blog pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu îl simt ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe un fel de „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, scrierile mele mă amuză copios...
marți, 30 martie 2021
vineri, 26 martie 2021
Gânduri despre dedesubturi
Descopăr că, de o bună bucată de timp, pe lângă calmul meu absolut suspect, pe lângă faptul că acum nu mai trebuie să fac vreun mare efort ca să „gândesc pozitiv”, am început să fiu și ceva mai perseverentă. În sensul că, înainte vreme, mă plictiseam destul de repede de ceea ce făceam (vedeam, citeam, gândeam) în acel moment și mă grăbeam să trec la cu totul altceva. Ei bine, de cuvinte văd că nu mă plictisesc, îmi place să le descopăr, să mă joc cu ele, să le găsesc sensuri ascunse (sau dedesubturi). Am ales să pun acest cuvânt în titlul de azi pentru că, multă vreme, eu îl scriam greșit, adică „dedesupt”. Bine, trebuie să recunoaștem, nu este un cuvânt folosit toată ziua bună-ziua, dar totuși... Bun, am lămurit și asta, acum cuvintele din dexonline.ro:
Cuvântul aleatoriu: COCOSTÂRCĂ, cocostârce, s. f. (Rar) Femela cocostârcului. – Din cocostârc. Sursa: DLRM (1958).
Deci:
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. (Contaminare între cocor și stârc).
Care, la rândul lui, vine din:
COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). [Var.: cucór s. m., cocoáră, cucoáră s. f.] – Et. nec.
Și...
STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (și care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.
Cuvântul zilei: MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Probabil maslă + suf. -ui. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: În 2003, China a recunoscut că a disimulat informațiile despre epidemia de coronavirus SARS-CoV-1. Sursa: DEX '09 (2009).
DEDESÚBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. Partea cea mai de jos, cea mai adâncă; fig. partea ascunsă, tăinuită. 2. Adv. În partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt.
Și, ca bonus, un cuvânt „înrudit”:
DESSOUS (DESÚ) pl. desuuri/ s. n. Lenjerie de damă care se poartă sub jupă sau rochie. (< fr. dessous). Sursa: MDN '00 (2000).
BANC:
O prostituată acostează un bătrân:
– Hei, tataie, ce-ai zice dacă am petrece seara împreună?
Bătrânul îi întinde o bancnotă de 100 și-i spune:
– Nu, mulțumesc, dar ține asta pentru încrederea pe care ai avut-o în mine...
joi, 25 martie 2021
Echilibru (sau echilibristică) în gândurile mele
MOTTO: „Nu poți trăi o zi perfectă fără să faci ceva pentru cineva care nu te va putea răsplăti niciodată.” (John Wooden)
„Bine. E bine. Mă simt bine. Totul este biiineeee”. Am zile când repet cuvintele astea degeaba. Dar am și zile, foarte dese în ultima vreme, cum ar fi aceea de astăzi, de Buna Vestire, când am un oarecare echilibru în gânduri, o liniște a sufletului, pe care nu trebuie să mi le impun, vin de la sine. Gândul principal de azi este că, pe vremea dinaintea pandemiei, când avea loc, de Blagoveștenie, Târgul de la Domneștii de Muscel, făceam nazuri, cam strâmbam din nas, și nu prea mă duceam să-l văd. Adevărul e că nu mai arăta ca pe vremea copilăriei și adolescenței mele, nu mai avea același farmec desuet, acum se modernizase (adică, în cel mai rău sens al cuvântului), era plin de chinezării, tarabe cu mici și gogoși, mărfurile obișnuite dintr-o piață, totul sub semnul unei gălăgii și unei muzici înfiorătoare, totul de un kitsch perfect. („Kitsch este un termen care provine din limba germană și denotă stil prost, de prost gust, deseori în legătură cu diletantism artistic. De obicei, kitsch se folosește în legătură cu obiecte pseudo-artistice de prost gust, față de stiluri cu o adevărata valoare artistică și estetica sofisticată.” - Wikipedia). Ei bine, acum nu mai avem voie să deschidem Târgul, și eu sunt ușor nostalgică. Al doilea gând este acela ce stă pe un neuron și, îngrijorat, se teme și mă mustră că am vorbit (mă rog, scris) aici despre echilibrul gândurilor mele și, uneori, al sufletului meu. În sensul că aș putea cobi și atunci o să dispară acest echilibru al meu de Balanță. Păi, ca să-l liniștesc, îl îndrept spre elefantul ăla din poză și îi spun sincer că da, capăt uneori acest echilibru, dar pentru asta eu „muncesc” din greu, „practic” un fel de echilibristică a gândurilor, sentimentelor și, cum v-am zis, mai și reușesc, spre necontenita mea uimire...
Glume:
Știați că în Insulele Canare nu există canari? Tot așa e şi cu Insulele Virgine. Nici acolo nu sunt canari…
&&&
Dacă vreți să aflaţi diferența între bărbat şi femeie, gândiţi-va la şah… Regele se mută doar un pătrățel, dar regina face ce vrea ea!
&&&
Pentru că au scăzut veniturile provenite din camătă, purtătorul de cuvânt al Clanului Duduienilor a anunţat că vor fi disponibilizați 30% dintre polițiști.
&&&
Propun să ne scriem numele pe măști, căci eu habar n-am pe cine salut pe stradă…
&&&
Test de iubire:
Închide-ți soția şi cățelul într-o debara şi, când deschizi debaraua, fii atent să vezi cine se bucură mai mult că te vede.
&&&
Cred că nevastă-mea are Alzheimer. Cică nu-și amintește ce a văzut la mine când m-a luat de bărbat!
miercuri, 24 martie 2021
Gânduri povestelnice, ca și mine...
MOTTO: De fiecare dată când aud pe cineva că oftează zicând „viața e grea”, sunt tentat să întreb „în comparație cu ce?” ( Sydney Harris)
Astăzi, doar cuvintele din dexonline.ro (plus unele de care am uitat, și cred eu că e bine să apară aici, pe blog, sau pentru că nu le știam, sau pentru că sunt interesante și pitorești, căci de aceea le voi fi notat eu la rubrica „de ținut minte”). Pe urmă, o poezie. Pe urmă, câteva glume...
Cuvântul aleatoriu de azi: CĂLEÁP, călepe, s.n. (Reg.) Rășchitor mic; p. ext. scul. – Din tc. keleb. Sursa: DEX '09 (2009).
Cuvântul zilei: AFIȘIÉR, afișiere, s.n. Vitrină, panou sau construcție specială pe care se lipesc sau se fixează diferite anunțuri. [Pr.: -și-er] – Afiș + suf. -ier. Sursa: DEX '09 (2009).
(Cheia alegerii: Revista „Billboard” publică, în anul 1945, primul top al albumelor din SUA, clasament bazat pe vânzări).
SÚNNA s.f. Tradiție sacră a islamului ortodox, care consemnează faptele și cuvintele atribuite profetului Mahomed. – Din fr. sunna. Sursa: DEX '09 (2009)
(Cheia alegerii: În 1956, ia naștere Pakistanul, prima republică islamică din lume).
Povestelnic,~ă [At: L. COSTIN, GR.BĂN. II, 152 / V: (reg) povis~ / Pl: ~ici, ~ice / E: povesti + -elnic] 1-2. smf (Reg) Povestitor. 3 .a (Trs; d. oameni) Vorbăreț. Sursa: MDA2 (2010).
MIRIAMÉTRU, miriametri, s.m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10.000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre. Sursa: DEX '09 (2009).
&&&
„Diligenţa cu
păpuşi
Vine, cu deschise uşi,
Să mă ducă, diligenţa,
Din Paris până-n Florenţa,
Până-n lună, în Antile,
C-o biciuşcă de fitile
Mânând caii, c-un papuc,
Pe un drum de foi de nuc.
Fac poveştilor un nod
Şi le sui cu cricu-n pod,
Mă aşteaptă altă vârstă
Îmbrăcată-n altă fustă.
Vom vedea ce va să fie...
Te sărut, copilărie,
Drumul mi-l măsor c-o floare
Cu o floare sunt mai mare.”
(Marin Sorescu, „Diligența cu păpuși”)
&&&
Abia după ce te urci pe cântar, pricepi că vaca aceea de pe ambalajul ciocolatei era avertizare, nu reclamă!
&
Femeile ating frumusețea maximă pe la 35 de ani, iar bărbații, după ce împlinesc 50.000 de euro.
&
Un sfat pentru tinerii noștri:
E periculos să bagi degetul în priză, în mașina de tocat carne şi într-o verighetă!
&
La final, o veste bună pentru noi, românii:
De la 15 septembrie se ieftinesc yachturile!
vineri, 19 martie 2021
Gânduri care aromesc a iarnă...
Da, scriu și astăzi. Ieri, nu am putut posta ceea ce scrisesem, și asta din niște misterioase cauze tehnice, care mie îmi depășesc puterea de înțelegere. Și scriu de zor, nu pentru că acum mi-ar fi venit nu știu ce idei grozave (ce trebuiau trecute aici „întru neuitare”), ci pentru că iarăși ninge. Da! E iar afară un peisaj de iarnă. Dar eu mă bucur tot moderat și, chiar și pentru bucuria asta modestă, a trebuit să duc muncă de lămurire cu gândurile mele. Până la urmă le-am convins, cu ajutorul titlului, cu vorbe blânde și romantice, cu poza ce semnifică „a da cu tifla”, și acum ele, gândurile, se uită pe geam la fulgii mari de nea și, parcă-parcă, se simt ceva mai bine. Cuvântul aleatoriu de azi îmi place la nebunie, pare desprins dintr-un banc „cu ardeleni”:
BOLẤND, -Ă, bolânzi, -de, adj. (Reg.) Nebun, smintit; nerod, prost. [Var.: bolúnd, -ă adj.] – Din magh. bolond. ursa: DEX '09 (2009).
Cuvântul zilei:
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: Ziua Mondială a Somnului (adică 19 martie 2021, nota mea) reprezintă un apel la acțiune pentru prevenirea și gestionarea tulburărilor de somn și a consecințelor pe care acestea le au asupra societății.
Bancul zilei:
Într-un sat din Ardeal, pe seară, merge un om pe drum strigând cât putea și bătând din dobă:
- Atențîuni, atențîuni, mâni dimineațî să fie tătă lumea la prășit pe tarlaua a mare!
Peste noapte, a dat Dumnezeu o ploaie din cele mari, așa că nu putea nimeni să intre pe tarla cu sapa. A doua zi, merge omu' cu doba ,
dis-de-dimineață, și strigă:
- Atențîuni, atențîuni, mă bolânzilor, să știe tătă lumea că, din ce-am zîs io asară, nu s-o ales nimica!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Gânduri care se ceartă între ele
Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers) M-am trezit astăzi foaaaart...
-
MOTTO: „ Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm .” (George Bernard Shaw) Re...
-
Cuvântul zilei ( nu l-am scris pe Facebook, căci nu am dat pe-acolo și, oricum, mi-e prea drag ca să-l împart cu alții ): 👆👇 BRAMBUREALĂ...
-
💭 💫 😓 💁 😴 MOTTO: „ Puterea de a dărui este atât de intensă, încât entuziasmul și sentimentele pozitive sunt adesea mai mari pentru cel ...