Gânduri despre inspirație, farse, zâmbete și uitare...

   Nu am rezistat tentației de a scrie ceva pe blogul meu, deși nu prea am vreme și sunt taaaare ostenită. Dar voi nota în fugă, pe lângă cuvintele zilei de sâmbătă, un banc și o poezie extraordinar de actuală și care spune crude adevăruri. E vorba de „Farsa unor noi alegeri”, scrisă (în stilul lui inconfundabil) de Corneliu Vadim Tudor, în data de 2 octombrie 2014. Deci, poezia:
 

                   Motto: „Te-or întrece nătărăii..." (Mihai Eminescu)

„Doamne, m-ai lăsat din braţe

Gata, pîn' aici mi-a fost!

Jungla cu maimuţe hoaţe

Face viaţa fără rost.

Totu-n ţară-i viceversa

Infractoru-i om cinstit

Mafia îi dă perversa

Unui neam dezmoștenit.

Legile au luat-o razna

Anarhia e în toi

Unde s-a cîntat priceasna -

Maneliştii sînt eroi.

România astăzi are

Cerşetori, nu cetăţeni

Şi cît vezi din zare-n zare

Lumea stă pe la pomeni.

Doamne, eu mă uit cu jale

Timpul parcă e dement

Curve, peşti şi haimanale

În Guvern şi Parlament.

Noi alegeri? Altă farsă!

Dă-i cu bere, dă-i cu vin -

Faţa Ta de ce-i întoarsă

De la acest neam creştin?

Cît mai ţine mascarada

Şi de ce acest blestem?

De exişti, să-mi faci dovada:

Vino, Doamne, cînd Te chem!”

 

&&&

Și bancul:

Discuție între două colege de serviciu:
- Fată, ar trebui sa închizi fereastra când intri în biroul directorului...
- De ce?
- Presupun că acolo e foarte mult curent, din moment ce, când te întorci, ești așa de ciufulită!

 

&&&

Cuvântul aleatoriu:

Gutapércă saŭ gutta-pércha f. (engl. gutta-percha, d. malaĭezul gutah, „gumă”, și Pércea, „Sumatra”). Gumă, caucĭuc. Sursa: Scriban (1939)

NOTA MEA: E un cuvânt vechi, cu un anume farmec, mă duce cu gândul la coloniile englezești, la exotism, la ceaiul luat în grădini luxuriante...
Cuvântul lunii:

CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal). Sursa: MDN '00 (2000)

Cheia alegerii: Evenimentele din Caracal ar putea să schimbe fața României.

NOTA MEA: Prefer să rămân la „râsul de pustiu”, ca să nu plâng în pustiu. Deja nu mai știu ce să cred despre toate câte se scriu și vorbesc despre „cazul Caracal”. Și mă enervează titluri ca:  „(...) o nouă BOMBĂ în cazul Caracal”; „ȘOC în cazul Caracal”; „Informații care răstoarnă cazul Caracal”; „Descoperire șocantă în cazul Caracal!”; „Cumpănașu și-a lansat clipul oficial de campanie”; „Crimele de la Caracal” ; „Dezvăluiri de ultimă oră în cazul Caracal” etc.

Cuvântul zilei:

VERNACULÁR, -Ă adj. indigen. ♦ limbă vernaculară = limbă indigenă, proprie unei țări, unei regiuni. (< fr. vernaculaire). Sursa: MDN '00 (2000)

Cheia alegerii: S-a născut, în 1899, Miguel Ángel Asturias, scriitor guatemalez, câștigător al Premiului „Nobel” pentru Literatură în anul 1967. În scrierile sale, Asturias a fost preocupat de miturile, legendele și tradițiile ancestrale ale culturii Maya, care în opinia sa stă la baza culturii guatemaleze.

NOTA MEA: Am citit ceva din scrierile lui Asturias, dar nu-mi amintesc ce. Mă duc să fac „săpături” prin bibliotecă, dacă memoria binevoiește să-mi facă farse...