Degringoladă în gânduri

    MOTTO: „Cu mine se petrece ceva. O viață de om.” (Marin Sorescu) 

   Ei, iată că s-a terminat astăzi și luna florilor, Florar sau mai. A fost un Florar cam ploios și, cel puțin la mine-n grădină, fără flori (din cauza limacșilor), dar asta e! Mâine începe iunie și sperăm toți să vină vara. Mai-mai să nu scriu nimic azi, pentru că gândurile mele din ultimele zile, după ce că sunt puține (mult mai puține ca de obicei, adică), mai sunt sunt și într-un fel de degringoladă. Da, am folosit cuvântul pentru că l-am întâlnit, de curând, prin presă. (A se vedea DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. ♦ Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade). Sper să revină la o stare mai bună, căci acum îmi simt capul ca lovit cu maiul. Și, ca să termin cu accepțiunile acestui cuvințel, de vreo două-trei zile, am cam exagerat cu muncile prin grădină (profitând de faptul că a fost soare și frumos) și, de la oboseală sau de la căldură, simt ceva apăsare la mai. Nu, sunt bine, mulțumesc, doar că am vrut să scriu un exemplu și despre ficat. Cam atât, astăzi. Închei cu o zicere anonimă, găsită pe Facebook, și care m-a amuzat: „Telefonul meu mobil, la cât de mult stă în priză la încărcat, zici că e telefon fix sub acoperire.”

Amalgam gălbior de gânduri

 

    Am mai scris nu demult aici că, atunci când nu am timp să „intru” pe blog, îmi notez în fugă câte o idee, s-o am la îndemână (și, bineînțeles, ca să n-o uit!). Ei, pe agendă mă așteaptă vreo cinci-șase idei, mai bune sau mai... neinspirate, dar nu m-a tentat să scriu astăzi despre niciuna, pentru că sunt cuprinsă de o explicabilă stare de nervi, având în vedere că mâine voi vota. Ca urmare, chiar și inspirația mea a fugit, destul de speriată. Pentru a uita un pic de angoasele, indignarea, năuceala și furia neputincioasă ce-mi dau târcoale când mă gândesc că mâine, în cabina de vot, iar o să fiu nevoită să aplic zicala „bagă-n ciur și-alege” (sau varianta „a trece prin ciur și prin dârmon”), aveam de gând să mai dau niște exemple de știri-BOMBĂ și știri-ȘOC, despre care am tot făcut vorbire, dar nu prea am chef să le caut și nici să-mi fac mai mulți nervi, atunci când le găsesc. Însă am descoperit ceva interesant, ceva despre „presa galbenă” (chiar nu știam că se cheamă așa!) și mă mulțumesc acum cu teoria, urmând să dau exemple într-o altă scriere:

 „Jurnalismul galben sau presa galbenă este un model de jurnalism, care prezintă știri mici sau nu foarte bine documentate și se sprijină pe titluri atractive pentru a vinde mai multe ziare. Tehnicile pot include exagerări ale evenimentelor, scandaluri și senzaționalism. Prin generalizare, noțiunea de "presă galbenă" este folosită peiorativ pentru a condamna orice formă de jurnalism, care tratează știrile în moduri neprofesionale sau neetice.
Campbell (2001) descrie ziarele din presa galbenă ca publicații cu prima pagină împărțită în mai multe coloane, care prezintă diverse domenii precum sport și scandal, folosind formate îngroșate (cu ilustrații mari și uneori color), bazate profund pe surse anonime si auto-promovate necondiționat.
Frank Luther Mott (1941) definește jurnalismul galben în termeni de cinci caracteristici:

* Titluri incitative, uneori înfricoșătoare, scrise cu un font mare, care ocupă un spațiu semnificativ din prima pagină, precedate de știri mici;

* Utilizarea generoasă de imagini sau desene imaginare;

* Utilizarea unor interviuri false, folosirea titlurilor înșelătoare, pseudo-știință și o paradă de lecții false oferite de așa-ziși experți;

* Suplimente color, cu benzi desenate, distribuite duminica;

* Simpatie dramatică pentru „persoana slabă din sistem”.

(Wikipedia)

Gânduri despre „a simți”

MOTTO: „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” (Nichita Stănescu)

   Mi-am propus azi să „bat câmpii” despre verbul „a simți” (și, bineînțeles, despre forma lui reflexivă, „a se simți”). După cum se știe, vine din latinescul „sentire”, iar în Wikționar găsim despre acest verb următoarele:

* (v.tranz.) a avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. (A simți un miros plăcut.)

* (v.refl.) a-și da seama de propria stare fizică.

* (v.tranz.) a băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. (A simți amețeli.)

* (despre animale) a adulmeca. (L-au simțit câinii.)

* (v.tranz.) a-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. (A simți un sentiment de jenă./ A simți ceea ce avea să se întâmple.)

* (v.refl.) a fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie.

* (v.refl.) a avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit.

* (v.tranz.) a fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva; a avea impresia că ..., a încerca sentimentul că...

* (v.refl.) (înv.) a se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. (Unele efecte se simt până la el.)

Sinonime: a percepe, a anticipa, a adulmeca etc. 

Cuvinte compuse: bun-simț.

Expresii:

A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva)/ A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește; A simți nevoia să... = a dori să...

* (refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine.

   În regulă, acum că deja am plictisit de moarte pe cei patru-cinci cititori ai blogului meu, vreau să spun cele două mici și firave idei care m-au îndemnat să scriu astăzi pe blog. Una ar fi că am simțit pe pielea mea (încă o dată) cât de capricioasă e vremea: dimineață era frig și ceață în Domnești, eram învăluiți în vălătuci alb-cenușii, dealurile din jur dispăruseră, era o atmosferă apăsătoare și misterioasă ca în romanele polițiste englezești (mă simțeam ca la Londra, unde de fapt nu am fost niciodată), iar acum a dat soarele și am revenit la o primăvară românească și rustică (mă simt iar ca acasă). Doamne, era cât pe ce să uit a doua idee, dar nu, iat-o: astăzi e singura zi din an când simt că numele de botez (și din acte) e al meu, azi mă simt ELENA...

GÂNDURI LA CUȚITE

  Și când zic „gânduri la cuțite”, nu vreau să arăt că acum, în apropierea alegerilor și a referendumului, mă uit la gândurile mele care se „înjunghie” mișelește unul pe altul (deși, ca să fiu sinceră, mi se mai întâmplă și asta), și nici la faptul că uneori mă gândesc serios să-mi cumpăr un cuțit (deși...), ci o să fac scriere despre un cântec haiducesc, al cărui refren a apărut și într-un film în care jucau Florin Piersic, Toma Caragiu și Marga Barbu (numit, cred, „Haiducii lui Șaptecai”), refren pe care mi-l repet câteodată în minte. Așa cum, pentru a mă încuraja singură îmi spun, suav, „Zoe, Zoe, fii bărbată!”, în cazurile când cineva sau ceva mă înfurie din cale-afară, strig foarte vindicativ „Ai, cuțît, cuțît, cuțît,/ De tri ori te-am ascuțît” (mie îmi place așa, mai în grai ardelean). Sunt indignată la culme că acest superb cântec de revoltă a fost pus pe muzică turcească, de manea, și e cântat pe la nunți, cu banul lipit de frunte, de un „puișor de mândru dac” numit Florin Salam. Sic transit gloria mundi. Iată un fragment din cântec:

„Frunzuliță, din copac
M-o făcut muma hordac
Puișor de mândru dac
Treceam munții și cântam
Frunzuliță, frunzulea
Toți boierii se temea
Potera de noi fugea
Pân' la Vodă se auzea, măi! 

Urla cântu' haiducului
Pe o creasta a muntelui! 

Ai, cuțit, cuțit, cuțit, 

De trei ori te-am ascuțit, 

Pe tocilă, pe pietroi, 

Să tai capul la ciocoi. 

Ai, cuțit, cuțit, cuțit, 

Pe curea te-am ascuțit,

Toți boierii de-o simțea, 

Pân' la Vodă se auzea, măi! 

   Recunosc sincer, chiar gândul că o să mă duc iar să votez mi-a readus în minte acest cântec și acest refren, pe care cred că o să-l repet din ce în ce mai des zilele astea, plină de nervi și de revoltă, pe când figura mea va începe să aducă din ce în ce mai mult cu emoticonul pus drept exemplificare... 

Gânduri despre cleveteală

  

     Mărturisesc că nu știu cine sunt aceste două doamne, nu știu dacă bârfesc sau nu, dar am găsit poza asta la IMAGINI GOOGLE pentru „cleveteli” și mi-a amintit imediat de cea pusă la gluma aia cu „Fă, Mărie, cum îl cheamă pe doftoru' ăla neamț, care m-a făcut să-mi pierd capul?!” Și apropo, ăsta e un banc la care nu prea îmi mai vine să râd. De câțiva ani buni, eu mă întâlnesc, ca să zic așa, cu déjà vu după déjà vu! Deja m-am cam săturat. Adică, aceleași vremuri parcă neverosimile, blestemate, aceeași vreme capricioasă și cu susul în jos și, cel mai tragic, aceiași oameni de care sunt din ce în ce mai dezamăgită. Asta ca să mă exprim decent și eufemistic. Și eu am defectele mele, multe și mărunte, vorbesc cam în exces, sunt mult prea sinceră, prea naivă și plină de încredere în speța umană. Dar susțin, fără niciun fel de dubiu, că am suflet bun,  că sunt destul de educată, și că am un fel de decență și-un echilibru ce mă împiedică să-i vorbesc pe alții de rău sau, și mai mult, să fac rău cuiva. Dar asta, of course, nu mă ajută cu nimic într-un areal în care „oamenii e fiare”. Căci una e să bârfești un pic, să fii ironic și să faci haz cu măsură, și alta e să inventezi lucruri despre alții și să fii rău. Iată ce scriam despre asta prin iunie 2013: „M-am convins, pentru a nu-ştiu-câta-oară, că unii oameni sunt 80% răi, răi fără de lecuire, şi de o nesimțire cronică, şi egoiști, şi fără de bun simț. Pur şi simplu nu poți avea un dialog civilizat cu ei. Bine-bine, sunt de acord, nimeni nu e fără defecte, dar eu mă regăsesc mereu în postura pe care mă sfătuia mereu tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, să o adopt: aceea de om înțelept şi care cedează primul. Ei bine, am cedat aşa de mult şi de multe în această viaţă a mea, încât lumea a început „să mă ia de proastă”. Ei, ce v-am spus eu, déjà vu! Atât că acum aș adăuga la procente încă 5%, iar la epitete, „proști”, „frustrați”, „clevetitori”. (Femininele sunt incluse și ele). La această stare de nervi ce o posed zilele astea contribuie, desigur, și ploaia de-afară, și lipsa banilor, și... Dar nu contează, eu caut în continuare motive să-mi descrețesc fruntea, mă îmbărbătez iar cu îndemnul „Zoe, Zoe, fii bărbată!” (din piesa celebră a lui Nenea Iancu) și încerc să nu mai pun la suflet toate fleacurile. Iată, în final, ce ne spune Părintele Ilie Cleopa despre „cleveteală”:

   „Cuvântul „diavol” vine din limba greacă unde înseamnă clevetitor, fiindcă diavolii ne clevetesc pe noi înaintea lui Dumnezeu când greșim: „Ia uite ce-a făcut cutare!” Întâi ne îndeamnă să facem rău şi apoi ne clevetesc. „Uite ce-a spus! Uite ce-a făcut!” Şi ei pe urmă clevetesc pe Dumnezeu la om, cum a făcut la Adam: „Ce-a zis Dumnezeu? Nu-i adevărat. Ai să te faci dumnezeu”. Şi pe om, la Dumnezeu: „Uite ce a făcut Adam!” Ne pune rău pe noi cu Dumnezeu şi pe Dumnezeu cu noi, ca totdeauna să tragă asupra noastră osândă şi cu aceasta se aseamănă şi omul păcătos care clevetește, care pârăște, care spune minciuni, şi care-i place în toată vremea să vorbească, fără să controleze dacă vorbește bune sau rele.”

(„Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol. XIV, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 79-80)

Gânduri și îndemnuri elective

    Primesc, în ultimele zile, zeci de mesaje ce conțin filmulețul acela în care mai mulți actori, regizori și oameni de cultură ne îndeamnă să mergem să votăm. Ca să mă exprim așa, mai academic, în cazul meu îndemnul e superfluu. Sigur că mă duc la vot. Am fost mereu să votez. Degeaba. Dar perseverez. Cred că mulți se vor duce la vot și sper să se schimbe ceva (în bine) și pe la noi. Schimb subiectul, căci plouă iar, ceea ce mă deprimă și nu mă ajută deloc să văd totul în roz și România luând-o pe „drumul cel bun” pentru că noi votăm. Deci, citez dintr-un articol (care are și n-are de-a face cu alegerile):

   „În România, gradul de analfabetism este de aproximativ 40%. O altă clasificare împarte țara în 44,2% români cu un nivel scăzut de educație, 41,4% studii de nivel mediu și doar 14,4% dintre conaționali au absolvit studii superioare. Totuși, indiferent de nivelul de educație, probabil fiecărui om i s-a întâmplat măcar o dată în viață să-și dea seama că în vocabularul lui există minimum un cuvânt pe care îl pronunță greșit, folosește greșit varianta de plural sau îl înțelege și îl folosește greșit. Am făcut o listă cu primele cinci cuvinte care ne-au venit în minte și pe care le auzim folosite eronat cel mai des, în diverse contexte. Iată termenii în cauză, pe care îi poate găsi ușor oricine se uită în DEX preț de câteva clipe:
   GRIZONANT, -A, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. - Din fr. grisonnant. Oare câți oameni folosesc zilnic cuvântul "grizonat", fără să știe că mai este o literă, "n", care ar trebui scrisă și pronunțată?

   PATETIC, -A, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare. 2. (Despre nervi) Care inervează mușchii oblici ai ochiului. - Din fr. pathetique, germ. pathetisch. Cuvântul "patetic" este folosit de majoritatea vorbitorilor de română atunci când vor să spună despre o persoană, un lucru, o întâmplare că sunt penibile, jalnice, josnice, demne de luat în ras. Dar nu, iată ce spune DEX-ul, pare că este chiar de dorit ca cineva sau ceva să fie patetic. De exemplu, un spectacol de teatru poate fi patetic.

   REPERCUSIUNE, repercusiuni, s. f. Urmare, consecință. [Pr.: -si-u-] - Din fr. repercussion. Nicidecum "repercursiune", așa cum putem observa adesea uzitat acest termen. "R"-ul nu are ce sa caute la mijlocul cuvântului.

   CICATRICE, cicatrice, s. f. Urma (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după vindecare. [Pl. si: cicatrici] - Din lat. cicatrix, -icis, fr. cicatrice. Da, prima forma de plural, adică si cea recomandata, a cuvântului "cicatrice" este tot "cicatrice".

   CIREAȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie, neagră sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. si: cireșe] - Lat. ceresia (= cerasea). Tot despre un plural corect pe care nu îl folosim aproape niciodată când ne referim la fruct vorbim și în cazul cuvântului "cireașă" (sau "căpșună"), a cărui primă formă de plural se confundă cu pluralul pomului (sau plantei) care produce fructul: "cireși" (sau "căpșuni"). Da, când vei merge la piață vei putea cere un kilogram de cireși sau de căpșuni. Formele "cireșe" si "căpșune" sunt și ele corecte, dar reprezintă doar a doua variantă de plural. 

   (Articol al nu-știu-cui-că-nu-e-semnat, din 9 februarie 2017, găsit de mine aici: http://www.ziare.com/magazin/inedit/5-cuvinte-care-iti-demonstreaza-ca-nu-stii-limba-romana-atat-de-bine-1453197).

P.S. Aferim!

Niște gânduri care mă amețesc de cap

MOTTO: „Priviți lucrurile până vedeți; cei mai aproape de Dumnezeu le-au văzut.” (Constantin Brâncuși)

E duminică. Și, culmea, a doua zi consecutivă cu soare, după multe ploi și mult frig. Ar trebui să am niște gânduri foarte zglobii, zburdalnice și zâmbitoare (mda, am căutat adjective care să înceapă cu „z”...), dar nu! Mi-a venit brusc în minte gândul că anul ăsta va trebui să votez din nou, să-mi spun părerea despre cum trebuie să meargă treburile pe la noi și prin UE. Un coșmar! Când e vorba de alegeri, devin la fel de „amețită” și abulică precum Cetățeanul Turmentat al lui Caragiale, atât doar că eu nu întreb „...cu cine votez?” ci „de ce mai votez?!” Mereu am sentimentul că e inutil, și mereu mă duc să-mi spun părerea. Nimănui nu-i pasă de părerea mea, dar eu continui... Un cerc vicios, care-mi dă mereu bătăi de cap. Am încercat să citesc câte ceva despre votările din 2019, o să mai caut, dar deocamdată am găsit o scriere destul de pertinentă și interesantă, din punctul meu de vedere. Iat-o:

„Pe 26 mai 2019 nu vom vota nici pentru demiterea guvernului PSD, nici pentru a arăta lumii că "România merită mai mult"; nu vom vota nici pentru a nu mai avea "penali" în funcțiile publice, nici pentru a fi "uniți în Europa", nici măcar pentru a demonstra globului pământesc ce "mândri suntem că suntem europeni" și nici pentru a "respecta România". Nu, nu vom vota nici pentru Laura Codruța Kovesi, nici pentru Augustin Lazăr, nici pentru Adina Florea, nici măcar pentru Tudorel Toader. Faptul că partidele românești primesc 100 de milioane de euro din impozitele și taxele noastre pentru a ne vinde asemenea inepții semnifică o decădere intelectuală fără echivalent în ultima sută de ani în România. Faptul că noi, cu toții, ne mințim că alegerile europarlamentare ne vor aduce un alt guvern sau alți procurori, mai curați și mai uscați, este o dovadă că merităm din plin statutul degradant pe care îl avem astăzi în Europa. Oameni buni din România, treziți-vă! Votul din 26 mai nu este despre procurori, ci despre bani, despre bani mulți, despre grămezi de bani. Cei pe care îi vom vota la 26 mai vor împărți câteva sute bune de miliarde de euro în folosul numai al câtorva state. Cine va ști să se impună la masa negocierilor va primi bani mulți, iar cine va sta blegit la masă, neînțelegând ce se întâmplă, va pleca acasă cu buza umflată. Țările nu sunt egale, așa cum nici oamenii nu sunt egali: cei care au determinare, știință de carte și viziune vor duce acasă la ei bani frumoși, iar cei care vor zâmbi tâmp de încântare că mănâncă cârnați pe varză la bufetul gării din Strasbourg își vor nenoroci popoarele. Voi nu vedeți că, de trei ani de zile, nu facem decât să deplângem soarta nefericiților britanici, loviți de spleen-ul Brexit-ului și nu vedem cea mai mare dramă de pe continent, care se petrece, culmea, chiar sub ochii noștri? În vreme ce mult-compătimitul regat britanic inflorește economic și demografic, sud-estul Uniunii, cea mai săracă regiune din Uniune, se transformă într-un teritoriu pustiu, nelocuit, înapoiat și bântuit de fantomele trecutului.” 

(Fragment din articolul lui Petrișor Peiu din ziare.com/ 21 aprilie 2019)

Gânduri care se ciorovăiesc

După cum am mai spus deja („mărunțel și apăsat”, și cam sâcâitor, exact așa cum a început acum să plouă afară), de vreo săptămână încoace, alternanța asta între ploaie și soare (mai mult ploaie) și între cald și frig (mai mult frig) m-a dat complet peste cap. Aproape și la propriu, nu numai la figurat. Așa că și gândurile mele au fost într-o continuă gâlceavă (sau „ciorovăială”, care vine de la verbul „Ciorovăi, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec., după cum ne spune DEX-ul), dându-mi bătăi de cap. Unele dintre ele, fals pozitive, încearcă să mă convingă că ploaia aduce belșug, că e bună, că pământul abia o așteaptă etc. Astea sunt gândurile care îmi recită, cu voci pițigăiate de copii, niște versuri foaaaaaarte optimiste: „Vine ploaia bine-mi pare/ În grădină am o floare/ Ploaia mi-o va crește mare/ Vine ploaia! Bine-mi pare!” (George Coșbuc, „Vine ploaia”). Mă rog, le ascult, căci n-am încotro. Însă alte gânduri își dau ochii peste cap, sastisite, și convinse că „ce-i prea mult, strică”, zicând că-i luna mai, nu toamnă târzie, și apoi îmi oftează alt fel de versuri: „De-atâtea nopți aud plouând,/ Aud materia plângând…/ Sunt singur, şi mă duce-un gând/ Spre locuințele lacustre.” (G. Bacovia,  „Lacustră”). Ca să scap de ciorovăiala lor, îmi caut un banc, ca să râd un pic, și să uit de vremea absolut criminală de afară. Deci:

Un tip cu un câine intră într-un bar și le zice celor de-acolo:
- Câinele meu știe să vorbească.
Lumea, curioasă, așteaptă să vadă minunea. Stăpânul zice către câine:
- Ia spune-mi, cum se numește cureaua aia din piele care se folosește la cai?
Câinele:
- Ham!
Băieții din bar, dezamăgiți, după ce-l bat bine pe tip, îl aruncă în stradă cu câine cu tot. După câteva minute, câinele zice către stăpân:
- Să-mi bag picioarele, nu puteam eu să zic „căpăstru”?!

Degringoladă printre gândurile mele

 

Am „pornit” astăzi înspre blogul meu pentru că, deși încearcă să iasă soarele, e așa de frig afară, încât hotărârea mea voinicească de a ieși în peisajul lacustru al grădinii m-a părăsit brusc. Clănțănind ușor din dinți (Doamne ferește!), am intrat iar în casă și, iată, îmi spun aici gândurile, multe la fel de înfrigurate și dezamăgite ca și mine. Hotărât lucru, munculița mea de a mă convinge singură să fiu mai optimistă și să nu-mi mai fac gânduri (inevitabil!) din orice, nu prea dă mereu roade. Mai încerc. În momentul de față (adică de vreo patru zile și, probabil, încă vreo patruzeci), pentru ridicarea moralului, văd un serial de comedie american, „Modern family”, care încă mă amuză copios, dar știți domniile voastre cum e când mănânci prea multe dulciuri... O să revin la „tema” asta în altă scriere.

Bun, am pornit cu titlul ăsta din cauză că, găsind pe ici, pe colo, cuvântul degringoladă, folosit în cele mai năstrușnice formulări, l-am căutat și, mea culpa, nici eu nu-i dădeam sensul chiar corect, îmi sugera mai mult o „încurcătură”. Deci, DEX-ul (2009) zice: „DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. ♦ Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade.”

Mda, degringoladă printre gândurile mele - e o formulare foarte potrivită mie, pentru că uneori mă uimesc (pe mine însămi) cu această rapiditate cu care trec de la gânduri „ordonate” (da, sunt o „Balanță” care adoră planificarea, listele, ordinea și lucrurile frumoase, temeinic puse la locul lor) la stări de panică a gândurilor, când mi se pare că toți (oamenii) și toate (lucrurile) mă copleșesc. Noroc că aceste stări sunt trecătoare și că scrisul mă ajută să le fac să dispară. Pentru un timp. Cred că ar cam fi momentul să-mi ordonez un pic gândurile, pentru că, de la a fi „alandala”, au trecut la „degringoladă” și n-aș vrea ca după colț să le aștepte cuvinte ca „abulie” sau „colaps”. 

Gata pentru astăzi cu scrisul. Am mai făcut o „testare” a vremii de afară și văd că începe să fie mai cald. Așa că îmi iau gândurile cu mine și ne ducem să facem un pic de grădinărit...

Gânduri alandala

MOTTO: „Nu subestima puterea cuvintelor și a gândurilor. Tot ceea ce-ți repeți în fiecare dimineață poate să te pună pe cărarea dorită a vieții. Gândește-te și vorbește despre victorie, succes, fericire și binecuvântări pentru a-ți influența destinul.” (Nina Bolivares)
(ALANDÁLA adv. (Fam.) La întâmplare, în dezordine, fără nici o noimă; pe dos. [Var.: halandála adv.] – Din ngr. álla and’álla „unul în locul altuia”). 

Ei bine, „meciul” dintre soare (care-i unul singur, dar puternic) și ploi (care-s mai multe și foarte insistente) continuă și azi. Printre picături (la propriu), am ieșit în fugă ca să întind niște „nefericite” de rufe pe culme (hm, on dit comme ça en...) la uscat, apoi am mai aranjat câte ceva prin interiorul casei și, brusc, am hotărât să „aranjez” un pic și interiorul meu, în sensul că musai o să văd un film sau câteva episoade dintr-un serial, o să citesc ceva și, evident, o să mănânc un pic de ciocolată. Dar înainte, voi scrie aici câteva citate din cartea „De re culinaria” a lui Păstorel Teodoreanu (adică Al. O. Teodoreanu, fratele lui Ionel Teodoreanu, „Metaforelul” din „La Medeleni”), și anume, ceea ce publica domnia sa, în celebra Cronică gastronomică din luna august 1934, în „Adevărul literar și artistic”. Mi-au plăcut mai multe din cele scrise acolo, dar azi am ales următoarele:

„Vinurile licoroase au parcă anume denumiri sonore, pentru a putea fi cerute de bețivii ordinari: Mar-sa-la! Ma-de-ra! Ma-la-ga! Aș vrea să văd un om beat rostind fără inconveniente: Châteauneuf-du-Pape, Clos de la Comtesse sau Rüdesheimer.”

„Prejudecățile micii-burghezii sunt atât de răspândite și civilizația atât de departe, încât intelectualii români sunt convinși că bucătăria este o treabă femeiască.”

„Dabija-Vodă, zice cronicarul, bea vinul din ulcică de lut. zicând că-i mai dulce. Din asta rezultă: a) ori că pe vremea lui Dabija-Vodă nu se găseau vinuri decât din cale-afară de acre, ori că: b) Dabija-Vodă era un mediocru băutor.”

Dacă o să mai am chef, o să continui mâine. Sper că astăzi nu vi s-a părut chiar tot ce-am scris că e cam...

Gânduri placide despre trăiri cu totul ne-placide

MOTTO: „E un lucru atât de obișnuit pentru un om să nu fie fericit și atât de important faptul că tot ce e un bine e cumpărat cu mii de necazuri, încât o treabă care se face ușor devine suspectă.” (Jean de la Bruyère) 

Astăzi aveam eu niște planuri de a presta oarece „activități de jardinaj” (mais oui, je fais semblable ne pas me souvenir du mot en roumain) și, după cum se observă din cele două rânduri scrise, în timp ce „prestam” urma să vorbesc în franceză. Singură. (Și încercând să nu mă audă vecinii). Păi, conform zicalei „Omul propune și Dumnezeu dispune”, azi a avut loc un fel de competiție între ploaie și soare (nu așa zâmbitoare și amabilă ca în imaginea mea), meci câștigat de ploaie, după vreo patru-cinci reprize înverșunate. Acum e a șasea repriză și ploaia este, desigur, învingătoare. Și își anunță victoria cu tunete și fulgere. Dar, contrar celor susținute în citatul din motto, mi-am găsit alte ocupații, nu m-am necăjit absolut deloc că planurile mele s-au năruit, la din contra (vorba personajelor lui Nenea Iancu), am trebăluit prin casă, am ciripit graseiat în franceză, mi-am rezolvat alte puncte din „ordinea de zi” (mai bine zis din cea „de săptămână”, cam atât îndrăznesc ca perioadă de plănuit ceva) și acum scriu, mormăind afon refrenul cântecului Ninei Simone „Feeling good” (It's a new dawn/ It's a new day/ It's a new life/ For me/ And I'm feeling good). Nu-mi explic deloc de ce mă simt așa de bine și de ce toate s-au rezolvat așa ușor, dar nu vreau să consider asta ceva „suspect”, pur și simplu mă bucur. Bun, cât despre titlu, am descoperit că „placid” nu are antonime (cel puțin, eu nu le-am găsit), drept pentru care am inventat pe loc o exprimare cu totul neacademică, dar nu-mi pasă. A, și cât timp mi-am făcut siesta, am recitit câte ceva din cartea lui Păstorel Teodoreanu, „De re culinaria”. Dar despre asta, mâine...

Gânduri ca silfidele

 

 
Mă gândeam să scriu astăzi despre cu totul altceva, dar am întâlnit într-un text cuvântul (nu foarte des folosit, e drept) SILFÍDĂ, (silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide). Știam foarte bine ce înseamnă, știam și cum arată (mă refer la ființele mitologice, nu la goange), dar sunt sclava obișnuinței și a tabieturilor, deci am căutat imagini și am căutat și explicația din DEX. Și, bineînțeles, uitându-mă la imaginile delicate și vaporoase, am dat și de o reclamă (păi, se putea?!) cu un medicament care ne minte că ne va face să arătăm precum silfidele. N-aș prea crede!