Iepurași printre gânduri

   

     Având atât timp liber, m-am gândit că imaginația mea va zburda veselă și voi avea nu unul, ci muuulte subiecte de abordat. Aș! Nu mi-a venit nicio idee mai acătării, așa că m-am uitat pe la niște postări mai vechi și am „studiat” și cam câte persoane citesc ce scriu eu pe-aici. Păi, între 20 și 378, depinde de cât de interesați sunt de „temă”. Dar am avut o mare surpriză: una dintre postări, din 24 decembrie 2009, intitulată „Gânduri serioase despre râs” a avut 1.149 de vizitatori. Îl declar recordul meu absolut și sunt convinsă că nu-l voi depăși niciodată. Nu pot să-mi explic de ce a fost așa, pentru că eu nu-mi fac reclamă la blog, nu știu să-l pun în valoare (și nici „să facă” bani) sau să-l „modernizez”, eu pur și simplu scriu. Bun, să trecem. Azi o să mai scriu ceva (iar) despre iepurașul de Paști, cum a apărut el și pe unde țopăie mai asiduu. Iată ce am găsit pe www.historia.ro/, într-un articol scris de Irina-Maria Manea (articol ce a avut 11.708 vizualizări):

„Ca şi Crăciunul sau alte sărbători creștine, Paștele se hrănește din plin din tradițiile păgâne. Una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite imagini pascale, iepurașul, are în spate o întreagă simbolistică ce ne duce până în vremuri mitice. Iepurele se înscrie în linia bestiarului selenar şi a arhetipurilor asociate clarului de lună. (...) Stabilirea unor paralele cu ouăle pascale poate fi datată în secolul al 15-lea în Germania, când catolicismul domină zona şi asimilează credințele păgâne preexistente. Primele legende ale iepurașului care face daruri datează din aceeași perioadă. Ba, prin 1680, se şi publică o poveste despre iepurele care ascunde darurile pascale într-o grădină. Aceste legende au fost exportate cu succes în SUA datorită imigranților germani care au colonizat Pennsylvania, contaminate curând de imagini cu cuiburi în care apar iepurași şi ouă colorate.” 

M-am lămurit cât de cât, dar m-am și plictisit, deci o să închei aici, poate voi mai relua subiectul altă dată, deși n-aș crede... Închei cu urări de bine, sănătate și bucurii pentru domniile voastre și cu speranța că în zilele următoare inspirația se va întoarce spășită la mine...

Pioșenie în gânduri și-n suflet

MOTTO:
„Şi tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.” (Romani 8:26, 27)

Nu am vreme prea multă pentru scris, nu vreau nici să filosofez sau să vorbesc (să scriu, adică) despre religii, dogme, schisme și Credință, vreau să mărturisesc doar că, în această săptămână când toată lumea ortodoxă se roagă și își pregătește sufletul pentru repetabila minune a Învierii Domnului, și eu mă rog, așa cum mă pricep. Nu am multe cărți cu rugăciuni, dar citesc, din când în când, din Biblie. Și iar mărturisesc că nu merg la biserică atât de des cât s-ar cuveni, dar Dumnezeu este mare și ne iartă pe noi, păcătoșii. 

Astăzi, am căutat o serie de termeni legați de acest subiect. Deci, cu siguranță, pot să spun că nu sunt habotnică sau bigotă:
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.
Bigót, ~ă smf, a [At: NEGRUZZI, S. I, 347 / Pl: ~oți, ~e / E: fr bigot] 1-2 (Persoană) care urmează, în mod rigid, toate preceptele rituale ale unei religii Si: habotnic, bisericos. 3-4 (Prt; fig) (Persoană) care manifestă o atitudine rigidă, intolerantă în anumite chestiuni.
Normal, pentru că nu știam, m-am uitat prin „biblioteca” Internetului să văd ce e cu acea mișcare religioasă, Habad, și am aflat că a fost numită așa după cele trei litere ale devizei: hohma, bina, daath (înțelepcĭune, sagacitate, știință).

Mai departe, spun că sunt ortodoxă, așa am fost botezată și crescută:
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr.orthodoxe.

Nu sunt atee, și lucrul ăsta e foarte sigur:
ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și f. Adept al ateismului; persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. – Din fr. athée, lat. atheus.

Ei bine, nu știam prea bine nici ce-i Ceaslovul, deci:
Ceaslovul (în grecește: ῾Ωρολόγιον horologion; în slavona veche: Часocлoвъ, ciasoslov), sau Cartea Orelor, conține rânduiala porțiunilor fixe (gr.: akolouthies, ἀκολουθίες) ale slujbelor din ciclul zilnic, așa cum se slujesc acestea în Bisericile Ortodoxă și Catolică Răsăriteană.În acest cadru stabil sunt inserate numeroase părți schimbătoare ale slujbelor. Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Molitfelnic, care conține textele folosite de preot și diacon). Există mai multe variante de Ceaslov, dintre care cea mai cuprinzătoare este Ceaslovul Mare (în grecește: ῾Ωρολόγιον τò μέγα, Horologion to mega; în slavonă: Великий Часословъ, Velikij Chasoslov). Conține părțile fixe ale Slujbelor zilnice, (Vecernia, Pavecernița (mare și mică), Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Mijloceasurile, Obednița, rugăciunile de dinaintea meselor). Părțile citețului și cantorului sunt date complet iar cele ale preotului și diaconului sunt prescurtate. Ceaslovul Mare conține și o listă cu sfinți prăznuiți în timpul anului (cu troparul și condacul lor), aleși adecvat pentru duminici și sărbători mobile (din Triod și Penticostar), și canoane diferite și alte slujbe. Ceaslovul Mare este cea mai folosită carte în bisericile de stil grec. Numeroase ediții ale Ceaslovului sunt, de obicei, mai scurte; cu porțiunile fixe ale slujbelor întregi dar cu celelalte texte mult mai pe scurt (dar care se găsesc pe larg în celelalte cărți de cult). În plus, adesea, aceste cărți conțin rugăciunile de seară și de dimineață, rugăciunile pregătitoare pentru Sfânta Împărtășanie și rugăciuni care se spun după Împărtășanie. (OrthodoxWiki). 

Cam atât pentru azi. O să închei cu „Rugăciunea inimii”: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa.”

Cicade printre gândurile de azi

Astăzi a fost tare frig, iar acum burează (adică, brrr, din cer pică o bură rece). Renunțasem să mai fac focul, dar am revenit la gura sobei rapid, rugând-o să nu dea fum. Am făcut oarece treburi prin casă, dar, în linii mari, m-am simțit „ca musca la arat”. De aici, gândul m-a dus imediat la fabula cu același titlu a lui Alecu Donici, pe care o amintesc pe loc și domniilor voastre:

„De la arat un plug
Venea încet spre casă
Şi, la un bou pe jug,
O muscă se-aşăzasă.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O altă muscă-n zbor
Îi face întrebare:

- De unde, dragă sor'?
- Şi mai întrebi de unde!
Ei musca îi răspunde
C-un aer supărat.
Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi că noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat?!
Spre laudă deșartă
Mulți zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.”

Bun, să rămânem tot la insecte, am citit acum câteva minute ceva pe Facebook și m-am trezit că știu doar vag ce-i aia „cicadă”. Deci:

CICÁDĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei.

Așa deci, cu aceste „cicade” bâzâindu-mi printre gânduri, m-apuc să scriu despre ce voiam de fapt: despre incendiul de luni, de la Catedrala Notre Dame din Paris. Mare tragedie, într-adevăr. Dar noi ar trebui să ne plângem singuri de milă pentru sutele de monumente istorice, clădiri și opere de artă, lăsate să de degradeze, pentru că în România, pe nimeni nu mai interesează azi istoria, cultura și rădăcinile noastre. Și mi-am mai adus aminte cum, în 2015, toată lumea de pe la noi striga „Je suis Charlie”. De aici, mi-a fugit gândul la o replică din filmul „Spartacus”, pe care am văzut-o repetată, ironic, în diverse filme și seriale. Atunci, m-a emoționat. Era vorba de sclavii care, ca să nu fie prins Spartacus, atunci când soldații au întrebat cine-i conducătorul, au răspuns, rând pe rând, „Eu sunt Spartacus!” Ei bine, asta nu mai avem noi azi, solidaritate, grijă față de semeni, dorință de sacrificiu. Nu suntem uniți, am devenit indiferenți, iar bomboana de pe colivă este că scârbele astea de partide politice fac totul ca să de învrăjbească și să ne „încaiere”, pentru ca să nu-i vedem pe unii și pe alții cum fură. Și asta o spun eu, care nu fac politică, care-s retrasă „departe de lumea dezlănțuită” și-mi văd, cum pot, de viața mea. Căci, totuși, sunt afectată de toate astea...

Picurare de gânduri

    

MOTTO: „Săpunul și cartea nu au efecte imediate ca un război, însă, folosite în timp, au un efect extraordinar.” (Mark Twain)

E duminică, e timp ploios și friguros (dimineață erau doar 4 grade Celsius, deci musai să fac azi un pic de foc), nu am chef să ies pe-afară (adică, la piață sau la plimbare), dar nu prea am chef nici să stau în casă. Așa că, pentru a-i pune la treabă, le-am servit neuronilor mei replica lui Farfuridi din piesa „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale: „Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!” Neuronii, ambiționați, au făcut o scurtă ședință neuronală și mi-au propus să scriu ceva pe blog, să caut niște glume bune și să mă amuz cu ele, să citesc ceva, sau să dezleg niște cuvinte încrucișate (știu ei că rebusurile chiar îmi plac). Nu știu dacă o să fac tot ce mi-au propus, dar o să scriu pe blog. Sigur. Deci, după ritualul dimineții (spălat, îmbrăcat, mic dejun, aerisit cameră etc.), mi-am luat cu mine cafeaua s-o savurez în liniște și fără grabă. Zilele trecute am descoperit un canal TV (Magic) unde se dau melodii vechi, melodii din adolescența și tinerețea mea, melodii cu care m-am maturizat, melodii care-mi amintesc de iubirile trecute, melodii care fac mai bine psihicului, inimii și minții mele decât o tonă de medicamente. Și asta pentru aceste cântece îmi fac sufletul să se simtă ca „atins de-o aripă de înger”. Așa că am dat drumul muzicii și, în timpul melodiilor lente, am scris cele de față, iar la melodiile de dans m-am ridicat și am țopăit prin cameră (fără grație și fără talent, dar ce dacă). Și m-am simțit minunat. Cele scrise în motto mi-au plăcut tare mult, sunt de acord cu ele (de fapt, Mark Twain este printre scriitorii mei preferați, are un minunat umor și spune mari adevăruri sub masca unui zâmbet). Sunt gata să închei, ascult „Imagine”, cântat de John Lennon și apoi, complet ca nuca-n perete, mă hlizesc la un banc pe care-l împărtășesc și domniilor voastre:

„M-am așezat astăzi pe o bancă în parc, lângă un cerșetor, și i-am zis:
- Săptămâna trecută am pierdut într-o singură zi tot ce-am avut. Bucătarul-șef care-mi pregătea mâncarea zilnic, femeia de serviciu, spălătoreasa... tot. Chiar și acoperișul cald de deasupra capului.
- Ce s-a întâmplat? mă întreabă cerșetorul. Droguri? Băutură? Jocuri de noroc? O femeie?
- Nu. Am ieșit din închisoare...”

Gânduri telegrafice. Stop.

    

MOTTO: „Directoru prefecturi locale Raul Grigorașcu insultat grav dumnezeu mami și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața onorul nesigure. Rugăm anchetaț urgent faptu.” (I. L. Caragiale, „Telegrame”)

   Așa cum arată titlul și cum exemplifică (cu umor) motto-ul, astăzi voi scrie puțintel și cât pot eu de concis. Mă rog, voi încerca. Să purced:

1. Am scăpat de răceală. Stop. Nu că ar interesa pe cineva. Stop. 

2. Articolul „Mineriada de hârtie” de Andrei Pleșu. Stop. În „Dilema veche nr. 786. Stop. Citez: „La noi însă, avem de-a face cu o situație jenantă. Acuzațiile se fac fără probe convingătoare, iar cei care le fac n-au, de regulă, nici un profil. Gigi, sau Nelu, sau Maricica apar la televizor şi dau cu tunul în „elite“. Sau în cei pe care nu-i au la inimă. Cam asta făceau şi unii mineri cînd, în 1990, dădeau cu bîta în studenți şi în tot ce li se părea că seamănă a intelectual. Trăim așadar spasmodic, din mineriadă în mineriadă. Acum e vremea mineriadei de hîrtie. Care va fi următoarea?” Stop.

3. Mi-am reamintit de cuvântul „vernal”. Stop. Deci, flori vernale, vânt vernal, ploaie vernală, toane vernale. Stop.

4. Nu mai știu ce-i ăla „diadoh”. Stop. Deci: Diadóh sm [At: (a. 1699) GCR I, 329/8 / A și: diádoh / P: di-a~ / Pl: ~i / E: fr diadoque, ger Diadoche] 1. Moștenitor al tronului regal sau al unei demnități înalte. Și: succesor, urmaș. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne. 3. Persoană care poartă titlul de diadoh (2). 4. (Îvr.) Piatră prețioasă asemănătoare beriliului. (MDA2 2010). Stop.

5. Nu știam, până acum, ce-nseamnă „pentateuh”. Stop. Rușine să-mi fie! Stop. Iată: PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque. (DEX 2009). Stop.

6. Câteva bancuri scurte. Stop.

@@@
Un politician ține un discurs electoral:

- Adversarul meu, deputatul în funcție, v-a mințit și v-a furat pe rupte timp de patru ani... Dați-mi și mie o șansă!

@@@

 O mamă îi spune fiului ei:
– Măi băiete, mi-au șoptit mie niște păsărele că te droghezi.  Păi, se poate!??
– Mamă, cred că cea care se droghează ești tu, pentru că vorbești cu păsărelele.

@@@

 Un vânător intră într-un magazin de profil.
-Nu vă supărați, pantaloni de camuflaj aveți?
La care vânzătoarea îi răspunde, disperată:
- Avem, domnule! Dar nu-i găsim!

Gânduri care se răsfață...

    De ieri a început să-mi dea târcoale (am folosit „a da târcoale”, căci mi se pare o expresie foarte sugestivă și simpatică) o răceală. Astăzi s-a instalat comod în fizicul meu, cu micile și marile ei „trucuri”: nas care curge mereu-mereu, strănuturi, dureri în gât etc. Am tot robotit pe-afară, a fost vânt și... voilà, acum beau ceaiuri și iau diverse leacuri, mai mult sau mai puțin naturiste. Dar trag nădejde că-mi va trece! Am pornit să scriu de la ideea că azi, cu toate că nu a fost o zi chiar de răsfăț (am făcut mâncare, curățenie, am mai lucrat un pic și prin grădină), și m-am gândit că ar fi cazul acum să mă alint un pic, să scriu ceva pe blog, apoi să mă îngrijesc mai mult de mine. Am căutat imagini cu răsfăț și, fatalmente, am găsit doar mâncăruri, dulciuri, băuturi, rar câte un masaj sau o baie fierbinte cu plante aromatice sau săruri. Ei, în afară de lumânări și trandafiri (e prea ca-n filme!), așa voi proceda și eu, cam cum se arată în imaginea de mai sus. Gândurile mele deja se răsfață cu ideea asta. Apoi voi vedea un film bun (seara mă cam obosește cititul) și mă voi simți răsfățată. Pentru că m-am referit mereu la răsfăț, răsfățat, a răsfăța, iată ce înseamnă:

RĂSFĂȚAT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.

    Ei bine, trebuie să mărturisesc că, mult timp, eu am folosit sinonimul lui „răsfățat” în forma lui mai puțin literară, și anume „râzgâiat”. De fapt, „răzgâiat” vine de la: RĂZGÂIA, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâia, vb. I] – Din bg. razgaljam. Asta e, mai greșim... Și, de la „răsfăț”, gândul m-a dus, inevitabil, la „huzur”, cuvânt folosit destul de rar:

HUZÚR s. n. Trai comod și lipsit de griji; p. ext. viață de trândăvie și de îmbuibare. – Din tc. hūzur.

   Viața unora poate că este un nesfârșit huzur, dar a mea sigur nu e! Dar, din când în când, mulțumesc lui Dumnezeu, pot să-mi permit câte un mic răsfăț, adică lucruri mărunte care-mi fac plăcere: o carte bună, un film, o baie pe îndelete în loc de dușul rapid, niște ciocolată amăruie, îngrijitul florilor și altele. În încheiere, fără absolut nicio legătură cu subiectul zilei, un banc:

   Într-o dimineață, înainte de luptă, Ștefan cel Mare adună armata şi întreabă: 

- Măi, cine a băut aseară? 

Niciun răspuns. 

- Cine a băut aseară? întreabă a doua oară.

Tot niciun răspuns . 

- Cine a băut aseară? întreabă domnitorul, nervos, a treia oară. 

Din formație iese un soldat pirpiriu şi spune, sfios: 

- Eu, măria ta ! 

- Hai să ne dregem, iar ceilalți, la luptă !

Silepse peste gânduri...

   Am renunțat să mai scotocesc prin  sertarul cu gânduri, căci m-am cam plictisit (așa fac mereu, am constanța în a fi atentă și a aprofunda ceva cam ca a unui copil de cinci ani). Nu prea am vreme să scriu, am început cu „muncile” prin grădină, dar azi, odihnindu-mi oasele, am făcut un rebus care se numea SILEPSE. Mi-a fost rușine trei secunde că am făcut Filologia, apoi am pornit să caut ce-i cu ea, cu „silepsa”. Deci:

  SILÉPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite; p. ext. figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsis.

  Aha, mi-am amintit, destul de vag, un exemplu: O mulțime de tineri au venit la acel simpozion. Puteam să mă opresc aici, dar nu, am continuat să-mi pun sare pe rană. Iată ce-am mai găsit: „Uneori silepsa este produsul unei rupturi în construcție - anacolutul: Suntem sănătoși, dar avem destule pe cap, ceea ce vă dorim și vouă (construcție netolerabilă în limba literară). Chiasmul este repetarea a doi termeni dintr-o frază, în ordine răsturnată, ceea ce produce „încrucișarea” lor: Femeie între stele și stea între femei (Eminescu)” Mai departe am întâlnit termeni ca metaplasmă, metataxă, antonomază, zeugmă etc. Mi-a venit să plâng, vă rog să mă credeți. Și, fatalmente, primul gând al meu a fost să mă las păgubașă, să mă gândesc la ceva vesel și să iau o pauză (sabatică). Deci:

  SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.

SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical.

  Buuuuun, mi-am spus singură câteva glume, dar nu mă simt încă bine-bine. Din fericire, după ce m-am mustrat și apoi am făcut haz de necaz, aș zice că pot să mă duc la nani liniștită. Gata pe azi. A, scuze, glumele:

 

-  Alo?
-  Da!
- Bună ziua, doamnă! Institutul Internațional de Astrofizică, Spectroscopie Nucleară, Prospecțiuni Intergalactice, Studiul Quasarilor şi Determinarea Universurilor Ciclice cu Structură Stratosferică Diferențial Aplicată?
- Da, stimate domn, noi suntem!
- Cu Gogu de la poartă, vă rog!
###

După câţiva ani de căsnicie, săturându-se să se tot certe, un cuplu se hotărăşte să apeleze la un consilier. Când ajung la cabinetul consilierului, acesta îi întreabă direct:

- Care este problema?

Imediat, soţul face o faţă lungă şi se aşază pe scaun fără a spune nimic. Soţia începe să vorbească non-stop, descriind problemele căsătoriei. După ce o ascultă 5, 10, 15 minute, consilierul se apleacă peste ea, o ia de umeri, o sărută pasional şi o lasă înapoi pe scaun. După aceasta, soţia rămâne într-un colţ, mută de plăcere. Consilierul se uită la soţ, care se uită şi el la ei, fără să-i vină a crede. Consilierul îi spune:

- Vedeți, domnule, soția dumneavoastră are nevoie de asta de cel puțin două ori pe săptămână!

Soţul se scarpină în cap şi răspunde:

- Păi, aş putea să o aduc aici în fiecare marți şi joi!