Itinerarii și gânduri ...

 Întâi și-ntâi aș vrea să vă spun că această imagine e veche, a fost publicată de Ando în ziua de 26 noiembrie 2012 (v-aduceți aminte, domniile voastre, anul ăla cu încă o Apocalipsă), dar aș zice că e mereu actuală. Drumul nostru, ca țară, va fi mereu tot așa de ușor și de drept ca plumbul și funia-n traistă. Și nu vreau să mă mai repet și să spun cine-i de vină pentru asta. Dar eu țin să fac vorbire acum despre mine și despre drumurile mele. Gândurile din aceste ultime, să zicem, cincisprezece zile, încercând să facă slalom printre micile și marile dureri ale sufletului meu, timpul oribil de afară, lipsa acută a banilor, ratele pe care trebuie să le plătesc și, desigur, printre multe alte „sâcâieli” administrativo-gospodărești, s-au oprit la trei locuri de pe hartă unde ar dori să se afle (cu mine cu tot, adică de-adevăratelea, nu doar imaginar). Aș vrea tare mult să revăd orașul studenției mele, Timișoara, pe care îl iubesc și de care mă leagă amintiri (în mare parte) frumoase. Aș vrea să văd Muzeul Trovanților, „pietrele vii” de la Costești (Vâlcea) și, fiindcă tot sunt acolo, și Horezu e la câțiva kilometri distanță, mi-aș dori să văd casa aceea în formă de urcior și, bineînțeles, să admir și să cumpăr celebra ceramică. Și aș mai vrea să văd Cimitirul Vesel de la Săpânța și să mă plimb un pic cu Mocănița. Ei, dar în ritmul în care mi se realizează mie dorințele, o să fiu nonagenară (dacă mă mai lasă Dumnezeu atâta timp pe-aici!) când o să am timp și bani să văd aceste locuri. Ei, dar poate că până atunci teleportarea, pe care o vedem în filmele SF, o să devină o practică de zi cu zi...