GÂNDURI COPIATE (partea a treia)

... și ultima. O să-mi las, cum am mai spus, imaginația și inspirația să se odihnească un pic și apoi o să revin.

„Trebuie neapărat să vizitezi Havana Veche – centrul istoric, cartierele Havana Central, Vedado şi Miramar. Mai sunt şi cartierele periferice, despre care am citit că sunt foarte frumoase şi total diferite, dar n-am ajuns să le bat la pas. Havana Veche este renovată destul de mult şi este o adevarată poveste să mergi pe străzi! Nu o să mai ai loc pe telefonul mobil sau în aparat să faci poze. De aceea, este indicat să ai la tine un card de memorie sau laptop ca să descarci pozele. Cum ieşi însă din centrul istoric, vezi Havana reală, cu casele înnegrite şi ponosite de timp. Deşi pentru turişti sunt principala atracţie, ca o scenă părăsită care aşteaptă să reintre în lumina rampei, pentru localnici cartierele sunt adevarate mahalale, locuri în care nu-ţi vine să intri, la cum arată, deşi nu ţi se întâmplă nimic.

Ce să vezi în Havana? Muzee, catedrale, fabrici de trabucuri sau galerii de artă! Sunt o mulţime de atracţii şi de pieţe care te îmbie la tot pasul. Toate ghidurile despre Havana sunt pline cu atracţii de bifat. Nu trebuie ratate însă cateva locuri „turistice” din capitala cubaneză! Bodeguita del Medio este locul cu cel mai bun mojito şi muzică live! Este mereu plin şi toată lumea face poze, dar la fel ai să faci şi tu”.

 

  Am încheiat citatul, am mai pus şi eu câteva poze din capitală şi acum, în încheiere, iată care ar mai fi alte câteva atracţii în La Habana, cum o numesc ei, cubanezii: Piaţa Armelor, El Templete (cea mai veche construcţie neoclasică din Havana), Mănăstirea Santa Clara (pre-barocă), Casa de la Obra Pia (barocă), Paseo del Prado, Catedrala San Cristobal, Museo de la Revolucion, Capitolio sau, în fine, Malecon, o faleză celebră, o zonă populară şi aglomerată, unde vin oameni de toate vârstele. Localnicii adoră să vină aici să-şi petreacă timpul pescuind, dansând, fumând trabucuri şi privind trecătorii. Deci, ca să ne rămână bine întipărită în minte această scurtă călătorie, haideţi să ne unduim şi noi, în gând, pe ritmuri de rumba, să vorbim cu veselii localnici, folosind cele câteva cuvinte în spaniolă pe care le ştim, iar să dansăm şi să cântăm şi apoi, cu un pahar de mojito în mână, să ne odihnim la umbră, într-un balansoar. Adios, Cuba, hasta pronto!                                                                                                

GÂNDURI COPIATE (partea a a doua)

                                                                        MOTTO: „Logica te va duce din punctul A în punctul B. Imaginaţia te va duce oriunde...”(Albert Einstein)

Citez:

 „(Cuba) este o ţară verde, cu plaje superbe, cu cea mai frumoasă muzică, după părerea mea, cu peisaje şi arhitectură uimitoare şi cu cocktailuri aşa cum numai El Ron del Cuba le poate da gustul! (...) Cuba nu este o ţară pe care o vizitezi pentru servicii sau lux. Nici pentru că este ieftină, aşa cum este Asia. Este o ţară în care mergi pentru a vedea cum a rămas prins un popor în timp şi unde poţi avea o vacanţă plină de experienţe! (...) Scriu acest post încercând să fiu cât mai obiectivă. Intenţia nu este să îmi rămână doar mie de vizitat această insulă, ci, în cazul în care intenţionaţi s-o faceti, să plecaţi cu aşteptări realiste în „bela Cubita”, aşa cum spun cubanezii despre ţara lor.
De ce să vizitezi Cuba. Pentru că este un paradis tropical, cu şapte zone declarate de Unesco rezervaţii de biosferă. Pentru că, la orice pas, ai palmierii regali, drepţi şi maiestoşi, cu trunchiul argintiu şi coroană perfectă, care te acompaniază tot drumul prin această ţară! Câmpurile de tutun şi de trestie de zahar sunt parcă pregătite pentru poze! În Cuba auzi clip-clapul cailor şi huruitul căruţelor, principalul mijloc de transport în această ţară, şi poţi să vezi şi să experimentezi balansoarele care nu lipsesc din nicio casă! Pentru că au cele mai bune trabucuri şi cocktailuri din lume! Pentru că au o muzică, maşini şi case colorate cum n-ai crezut că există vreodată! Pentru că este o ţară aşa cum nu mai e alta!
 
 Cum sunt cubanezii. În Cuba sunt 11, 2 milioane de oameni care, de cincizeci şi şase de ani trăiesc în comunism. Nu poţi să ai aşteptări să înţeleagă cum funcţionează un sistem de serviicii. Cu toate acestea, cubanezii sunt inteligenţi şi politicoşi! Sunt primele lucruri pe care le observi la ei. Toţi cei pe care i-am întâlnit ştiau unde e România şi că Bucureşti este capitala. Că am fost şi noi sub comunism. Unii ştiau şi de Inna! 64% din populaţie merge la universitate. Este ceva demn de admirat! Mai mult, Cuba „exportă” medici şi ingineri în schimbul petrolului! Deşi îşi desfăşoară toată viaţa în sărăcie, cubanezii sunt uimitori. Veseli şi spontani, şi ştiu să se bucure de puţinul pe care îl au!      Havana. Vechea eleganţă a oraşului se poate vedea şi ghici la orice pas! Havana este o adevărată reîntoarcere in timp. Chryslere, Cadillacuri[1] şi alte modele de maşini mari, superbe şi colorate, hodorogesc pe drumuri! Este un spectacol pe care-l vezi, fascinat, şi care te determină să exclami în mod repetat: cât e de frumos!    

---

[1]  Ford, Dodge, Crysler, Cadillac - Mărci de maşini americane, fabricate în perioada interbelică.

---

GÂNDURI COPIATE

În ultima vreme nu prea am avut răgaz de scris (după cum am mai „plâns” pe umărul domniilor voastre, am avut tot felul de pierderi, acțiuni păguboase, munci grele, cheltuieli, dezamăgiri și alte stresuri), dar am tot încercat... Deh, nici inspirația mea nu prea mi-a dat o mânuță de ajutor, așa că, lăsând-o să-și vină în fire, o să înșir mai jos ultimul articol (Gânduri de ducă) pe care l-am publicat în revista „Pietrele Doamnei”, ce apare în Domneștiul meu natal. Și ca să nu vin cu grozavă plictiseală asupra neuronilor domniilor voastre, l-am împărțit în episoade (că se poartă). Și l-am numit Gânduri copiate (nu plagiate!) pentru că sunt panseurile mele, nu? Azi, prima parte:

„Aşa că, exasperată de aceste mari şi mici necazuri, aş vrea să vă propun o călătorie imaginară, să mai scăpăm de stresul cotidian. Deci, haideți, însoțiți-mă într-o scurtă hălăduire[1] (da, recunosc, îl folosesc abia acum cum trebuie, căci m-am uitat în dicționar, având bănuiala că eu îi dădeam verbului acesta sau, după caz, substantivului, mai mult un sens apropiat cu „a hoinări”, deci fac un tardiv „mea culpa”) şi pe alte meleaguri. Deci, nu Franța, că terorism, nu Turcia, că poate va mai fi vreun „coup d’ètat”, nu Africa, că ne e teamă de oarece îmbolnăviri, nu Grecia, că am fost nu demult, nu Costa Rica, pentru că n-am eu chef, nu Coreea de Sud sau Japonia, căci sunt sigură că vi s-a cam făcut lehamite, domniile voastre, de multele mele plimbări pe-acolo. Glumesc, în gândurile noastre, călătoriile sunt permise oricând şi oriunde, dar am mizat şi eu pe „efectul artistic” şi am vrut să creez un pic de suspans. Unde să mergem, oare?! Păi, să mergem în Cuba. Înainte să încep să scriu, m-am întrebat ce ştiu eu despre Cuba şi cubanezi? Mai nimic. Adică, domniile voastre, ştiu că Republica Cuba este una dintre puţinele ţări de pe mapamond unde comunismul este încă atotstăpânitor, că e o insulă, că numele i-a fost dat de Cristofor Columb[2], că se află pe lângă S.U.A. şi Bahamas, că are vreo unsprezece milioane de locuitori, că limba oficială e spaniola, că are capitala la Havana, că a fost condusă cam o jumătate de secol de Fidel Castro, acum fiind la putere fratele său, Raul, că are plaje de vis, că are rom şi havane celebre în toată lumea, că are zone declarate de Unesco rezervaţii ale biosferei. Am căutat pe Internet şi am aflat aceste rezervaţii: în 1982 - Nucleul urban vechi şi fortificaţiile oraşului Havanna; 1988 - Oraşul Trinidad şi fabricile de zahăr din zona Valle de los Ingenios; 1997 - Cetatea "San Pedro de la Roca" din oraşul Santiago de Cuba; 1999 -Parcul Naţional "Desembarco del Granma"; 1999 - Peisajul cultural din Valea Viñales; 2000 - Peisajul arheologic al primelor plantaţii de cafea din sud-estul ţării; 2001 - Parcul Naţional "Alexander von Humboldt"; 2005 - Centru vechi istoric din oraşul Cienfuegos; 2008 - Centrul istoric din Camagüey.

Mai ştiu că aici a luptat Che Guevara, figură admirată de mulţi, că este astăzi aici şi lux, dar şi multă sărăcie, că oamenii par mereu veseli şi fără griji, ascultând muzică şi dansând rumba[3], că are şi alte oraşe ce merită vizitate, cum ar fi Santiago de Cuba, Trinidad, Santa Clara sau superba staţiune Varadero, în general, îmi închipui Cuba ca pe un mic paradis, cu imagini ca aceasta:

Am găsit, bineînţeles, şi pe Internet (Wikipedia), o prezentare destul de lapidară: „Cuba (oficial Republica Cuba, în spaniolă República de Cuba) este o ţară insulară din nordul Americii Centrale, situată pe cea mai mare insulă din Antile (Cuba), Isla de la Juventud şi alte câteva arhipelaguri. Se află la confluența Mării Caraibelor, Golfului Mexic şi Oceanului Atlantic. La nord se află SUA şi Bahamas, la vest, Mexic, la sud, Insulele Cayman şi Jamaica, iar la sud-est, Haiti. Capitala şi cel mai mare oraş din ţară este Havana.” Căutând în continuare, pentru că astea le ştiam deja, şi pentru că nu mi se părea dătătoare de fiori această scurtă prezentare, trebuia ceva cu mai multă trăire, am găsit pe un blog, cel al Martei Uşurelu, redactor-şef la revista Biz (e ceva absolut aleatoriu, mărturisesc că habar n-am nici cine-i doamna Uşurelu, nici ce vrea revista Biz), impresiile din călătoriile ei în Cuba. Cu totul altceva! Deja m-am şi închipuit acolo, am trăit cu intensitate fiece moment. Dacă vreţi, domniile voastre, să vedeţi şi mai multe, intraţi cu încredere aici: http://martausurelu.ro/2014/08/ghid-de-calatorie-in-cuba/. Eu am ales doar câteva fragmente şi câteva fotografii care mi-au plăcut mai mult.

[1] HĂLĂDUÍ, hălăduire, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.

[2] CRISTOFOR COLUMB (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. îoctombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche. În 1492 a acostat pe o insulă. În afară de răgazul necesar arborării însemnelor regale, Columb a petrecut acolo puţin timp, grăbit fiind să avanseze spre Cipango sau Cipangu (Japonia). A crezut iniţial că a descoperit Cipango în Cuba (căreia el i-a dat această denumire), unde a acostat pe 28 octombrie.

[3] RUMBĂ, rumbe s. f. Dans de origine cubaneză, devenit dans de salon, cu mișcare ritmată și rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.

Gânduri despre bucle

    N-am de gând să discut azi despre chestii frivole cum ar fi ce fel de coafuri și bucle ne vor avantaja (sau nu?!), însă ar trebui să le arborăm fiindcă vor fi „în trend” la anul. Nu, nu prea îmi pasă de asta. Altceva mi-a trecut prin minte: aș vrea să știu dacă domniile voastre ați avut vreodată, de-a lungul vieții, impresia că rătăciți într-un fel de buclă temporală. Nu vă speriați, nu vă explic ce-i aia, în primul rând pentru că sunteți deștepți și știți, iar în al doilea rând, fiindcă tot ce implică formule, numere, matematică, fizică sau, în cazul de față, Science-Fiction, pentru mine e un ceva încifrat, misterios, deci îl las așa. Ei, că tot vorbim de aceste bucle temporale, uite ce scriam eu în luna mai 2010. E mai mult decât asemănare cu ceea ce simt și văd azi, este, cum să zic, e aproape la fel. Azi a plouat cu tunete și fulgere, eu sunt tot indignată, lucrurile stau la fel în România și mi-e tot silă, dar încerc cu obstinație aplicarea în viața de zi cu zi a „gândirii pozitive” (deci, poate că, totuși, guvernului actual nu i-aș mai acorda tot calificativele incompetent, mincinos și pus pe furat). Încolo, iată: „Ei da, astăzi iar plouă, şi aş vrea să-mi mai aştern pe hârtie (vorba vine!) niște gânduri, dar am o altă mare problemă: nu ştiu ce să scriu. Sunt aşa de indignată de ceea ce se întâmplă acum în România (guvern incompetent, mincinos şi pus pe furat, micșorări ale salariilor şi amărâtelor de pensii, parlamentari care, în loc să încerce să scoată ţara asta din marasm, se uită la filme porno, dezleagă rebusuri sau dorm în timpul şedinţelor, oameni disperaţi care ies în stradă, fără să rezolve nimic, discrepanțe sociale, şosele proaste, posturi de televiziune partizane, cu ştiri care mai mult agită spiritele etc.), încât pur şi simplu nu mai pot scrie. Am tot încercat, dar nu pot. Mi-e prea greu. Şi prea silă. Voi face (iar!) o pauză.”

Toamne și gânduri

   Zău, chiar aveam chef să scriu ceva aici, pe blogul meu (asta cam acum vreo două-trei ore), și am vrut să îmi intitulez micile rânduri „Gânduri desfrunzite”. Pe urmă, am văzut că cineva avea un volum de poezii intitulat așa. Deci, am renunțat la acest titlu. Am chiar bănuiala că am mai folosit odată, cândva, aceeași intitulare. Mi-am zis: „nu-i nimic, Lavinia, o să pui ca motto ceva versuri eminesciene și, de aici, încropești ceva romantic și suav despre toamne care nu seamănă între ele, despre culorile toamnei, cromatica ei nebună, picturală și surprinzătoare, despre culesul strugurilor, despre crizanteme și, poate, cei care te citesc or să treacă cu vederea faptul că ai zis cândva că, deși născută fiind în acest anotimp, ție îți place mai mult primăvara”. Ei bine, m-am gândit mult, și am ales apoi foarte cunoscutele versuri „Bate vântul frunza-n dungă,/ Cântăreții mi-i alungă” (Mihai Eminescu, „Ce te legeni...”) dar, fire de „Cănuță-om-sucit”, în loc să-mi văd de scris, ce întrebare credeți că a început să-mi umble obsesiv printre neuroni? Am început să mă interoghez singură: adică, cum e chestia asta cu vântul și cu frunza-n dungă? M-am uitat pe atotștiutorul Internet și, mda, nu prea știa nici el. Acuma, să nu credeți că nu știu ce-i cu metafora și cu simbolismul bătutului frunzei în dungă, știu, dar uite că „mă râd” și eu un pic (ca să-i citez pe unii dintre foștii mei elevi și să folosesc verbul acesta la reflexiv). Dar chiar sunt de râs, pentru că tot învârtindu-mă printre cuvinte, mi s-a risipit și picul ăla de inspirație de acum două ore, și simt că devin așa de plicticoasă că mă fac singură să casc. Așa că pun punct.

Slalom uriaş printre gânduri despre ploaie, dezamăgiri, surprize, linişte şi... toamnă

    

    MOTTO: „În viaţă să nu uiţi trei tipuri de oameni: cei care te-au ajutat la necaz, cei care nu te-au ajutat la necaz şi cei care te-au băgat în necaz." 

     Acest îndemn (cred că al unui anonim, altfel eu sigur i-aş fi notat, ca filolog ce mă pretind, autorul) mi se potrivește ca o mănușă. Dar, din nefericire pentru mine, îl uit repede. Îndemnul. Şi, mai încet, uit şi cele trei categorii de oameni. Dar asta mi-e firea, iert repede, uit greu (dar uit!), şi nu ţin niciun fel de ranchiună. Însă, cu toate acestea, mi-e din ce în ce mai greu să înţeleg lumea. Mă rog, nu despre asta voiam să scriu. Zilele de ieri şi azi chiar au fost de TOAMNĂ. A plouat fără încetare, e frig şi trecerea bruscă de la treizeci la zece grade Celsius nu a fost prea uşoară. Dar am hotărât să abordez prieteneşte totul, până şi ploaia (care chiar era foarte necesară!) aşa că, fredonând în gând (v-am mai zis, sunt groaznic de afonă) "Singin' in the rain/ Just singing' in the rain/ (...) Singin' and dancing in the rain!", încerc să mă înveselesc singură şi să nu mă mai gândesc la acoperişul fisurat prin care cad picături insidioase sau la cohortele de limacşi ce apar veseli prin grădină pentru că iar e umezeală. Despre dezamăgiri şi surprize mă abţin să vă mai povestesc, domniile voastre, căci cred că nu vă interesează şi n-aş vrea să vă plictisesc. E toamnă, e ploaie, iar LINIŞTEA mi-o regăsesc scriind, deci totul e bine...

               

Gânduri despre trei cuvinte

    

  Azi a fost pentru mine o zi în care m-am simțit trudită. Ca şi acum câteva zile, săptămâna trecută, şi cum vor fi şi altele, săptămâna asta. Adică, mai trudită ca de obicei. Aşa că, da, mă repet, sunt obosită de nu mai pot, dar nu am rezistat, m-am "dus" un pic pe Facebook şi acum, scriu la repezeală câteva rânduri pe blog. Imaginea mă reprezintă cum nu se poate mai bine... Atâta că n-aş zice că sunt leneșă. Poate, uneori, cam comodă. Am scris, cum zice şi titlul, pentru aceste trei mici cuvinte ce mi-au apărut în cale (și, nu nu vă gândiți la „te iubesc mult”),  cuvinte pe care, trebuie să mărturisesc, nu le foloseam cum trebuie. Pe primul pentru că nici nu-l știam, de-al doilea, da, am auzit, dar se folosește foarte rar, iar al treilea, eram sigură că se scrie cu "t", marinată, de la "a marina". (Mă rog, principiul de bază e cam acelaşi!). Iată ce spune despre ele DEX-ul:
MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] (din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine).
CATERISI (caterisésc, caterisít), vb. – A răspopi; răspopit (din ngr. ϰαθαιρῶ, kathíresa, aorist ϰαθαίρησα „a degrada”).
MARINÁDĂ s.f. În gastronomie, lichid puternic aromatizat, pe bază de vin, oțet, suc de lămâie sau de limetă, plante aromate sau condimente și puțin ulei, în care se introduce un aliment (carne, mai ales de vânat, pește, legume) pentru a se marina, adică a se frăgezi și a se impregna de aromă înainte de a fi gătit, sau pentru a se conserva; baiț.

AFERIM!

 

Gânduri înspre Toamnă

      MOTTO:

                                                                         "Fiecare om trebuie să îşi găsească timp şi să se aşeze să privească căderea frunzelor." 

                                                                                                               Elizabeth Lawrence 

      Am pornit de la poza asta minunată, cu leagănul copilăriei, cu frunze care cad, imagine încărcată cu nostalgie, şi cu amintiri, şi cu frumuseţe calmă. Imaginea (şi imaginaţia) mi-a făcut gândurile să o pornească hai-hui pe cărările toamnei. Care toamnă, anul acesta se anunţă a fi frumoasă. Azi, în ziua în care sărbătorim Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Marie Mică, cum se spune în popor), este o zi mai mult văratică, aş zice. Şi, binenţeles, plină de binecuvântări. Celor care poartă acest nume, le urez un sincer LA MULŢI ANI, cu sănătate şi cu bucurii. Şi nouă, tuturor, la fel. Am hotărât să las gândurile pozitive să-mi invadeze mintea şi, eventual, să le dea o bătaie bună oricăror gânduri îmbufnate, plângăcioase, noroase şi urâcioase. Nu mai am deloc inspiraţie, aşa că o să găsesc un pretext foarte romantic şi o să vă spun, domniile voastre, că mă duc să privesc căderea frunzelor...

Madeleines, amintiri, pricomigdale, nostalgii şi alte... gânduri

  De când eram micuţă şi până, hăt, în studenţie, printre prăjiturile mele preferate au fost şi pricomigdalele. Pe urmă, am început să mă gândesc la kilograme în plus, la scârbele ălea de calorii şi mi-a mai pierit cheful de dulciuri. Azi, în plină campanie de curăţenie (nu c-aş fi început de la 1 septembrie, sunt într-o continuă harababură de vreo două săptămâni, din cauza a oarece lucrări prin casă...), am dat de un caiet vechi de reţete, scrise caligrafic de mami, şi printre ele, bineînţeles, pricomigdalele. Nu mai bat câmpii cu Proust, madeleines, nostalgia după copilărie şi micile ei bucurii culinare, ci vă scriu, ad abruptum, reţeta: "Ingrediente: 3oo grame zahăr pudră, 250 grame migdale sau/şi nuci măcinate, 5 albuşuri de ou, un praf de vanilie, două linguri de făină. Se amestecă toate acestea, albuşurile spumă (cu un pic de zeamă de lămâie), la sfârşit făina. Se toarnă în tava îmbrăcată cu hârtie cu cornetul şi se dau la cuptorul cu foc potrivit. După ce s-au copt, se umezeşte pe dos hârtia şi se scot una câte una. Poftă bună!" Acestea fiind scrise, vă doresc, domniile voastre, o toamnă care să înceapă cu o vară indiană (şi aici, pentru ilustrare, putem îngâna din cântecul lui Joe Dassin: "Toute la vie/ Sera pareille a ce matin/ Au couleur de l'ete indien..."), spor în toate, recolte bogate, gânduri senine şi suflete împăcate. Numai de bine s-auzim!