Gânduri sub duş

Recitind cele scrise aici în ultimul timp, am văzut că am devenit obsesiv şi supărător de „plângăcioasă” şi cârcotașă. Păi, domniile voastre, nu vreau să fiu aşa... Sunt însă evenimente, oameni dar, mai ales, fenomene ale naturii (cum le învățam noi la școala primară) care mă aduc în pragul disperării. Acum trei săptămâni încă făceam focul în casă, pentru că noaptea erau vreo opt amărâte de grade Celsius, iar ziua era ploaie rece. Ne-a plouat de prin aprilie, mereu-mereu. Zilele astea (de duminică-luni încoace) avem temperaturi de peste 38 de grade (tot Celsius!), aerul e ca o melasă ce nu-ţi dă voie să respiri şi noaptea e aşa de cald, că abia poţi să dormi. Şi, bineînțeles, trebuie să udăm plantele (din grădină sau din glastre) căci s-au ofilit de tot. Vorba cronicarului, „se sparie gândul”!  Priviţi şi transpiraţi: