Gânduri cocoţate-n tei

    Duminică. E cald, dar parcă nu-mi mai pasă aşa tare. Oricum voi sta mai mult în casă, căci am de lucru (de scris, adică). Încă de dimineață mi-am propus (accentuez pe "mi-am propus"!) să mă conving pe mine însămi că totul e bine. Ei bine, ştiţi şi domniile voastre că nu poate fi chiar totul bine, dar hai să ne imaginăm că e. Cel puţin, ce e în jurul nostru. La mine, grădina e de un verde viu, păsările ciripesc iar văzduhul e plin de mireasma celor doi tei bătrâni de la poartă. Mda, începe să semene a poezie sămănătoristă. Cam siropos, nu? Dar nu renunţ, mă ţin cu dinţii (mă rog, puţinii care mi-au mai rămas) de ideea de azi dimineaţă, că vreau să fie bine, să fie linişte, să-mi simt sufletul împăcat. Ceea ce vă doresc, sincer, şi domiilor voastre, cei doi-trei cititori ai acestor rânduleţe...