Ploaie de gânduri

  

    Astăzi plouă şi pe meleagurile mele. E de bine, căci mica mea grădină începea să semene cu Sahara. Şi aşa era devastată de lăcomia insațiabilă a melcilor, acum se şi usca. Eforturile mele de a o uda erau cam în van. Dar acum se bucură de această binevenită ploaie. Deci, mă bucur şi eu. Sau, cel puţin,  încerc să mă bucur, căci nu sunt o mare fană a ploii, a cerului plin de nori şi a scăderii dramatice a temperaturii de la o zi la alta. Gândurile mele din ultima vreme au fost destul de anoste (şi continuă să fie, după cum o demonstrează rândurile de mai sus), dar sper că munca din săptămâna care vine o să-mi mai oxigeneze un pic creierul şi atunci voi fi în stare să emit şi altceva decât platitudini. Deci, anostele mele gânduri au oscilat între dorința de a nu mai fi aşa de singuratică şi aceea de a trăi undeva, în vârf de munte, fără nicio altă ființă umană în preajmă. Sau între dorința de a acționa, de a-mi "lua destinul în propria mână" (mare gogomănie, domniile voastre!) şi instinctul de a pleca genunchii, a face o rugăciune şi a lăsa totul (mă rog, nu chiar totul, conform zicalei că "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă") în mâna Domnului. Sau între dorinţa de a fi politicoasă şi a asculta sfaturile, bârfele, îndemnurile înspre o "gândire pozitivă", criticile semenilor mei şi pornirea de a le da cu tifla. Oricum, verbul de bază este "a oscila", aşa cum se cuvine la o Balanţă...