Am văzut (gugălind, bineînțeles) două scrieri care, ca să respect stilul internauţilor, "au devenit virale" în ultimele două săptămâni. Prima este o compunere a unui elev dintr-a șaptea, căruia i se cerea să scrie o pagină despre un subiect la alegere. Şi el a început cu cuvintele: "Calul intră în pădure...". Apoi a umplut, ca în banc, o pagină întreagă cu tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm. A încheiat cu: "Calul iese din pădure". A primit nota 1 (unu). Am fost, cândva, profesoară de limba română şi limba franceză, aşa că nu o să comentez, pentru că nu asta e important. A doua scriere îi aparține lui Ştefan Moişanu, un tânăr dezamăgit de țara lui, România, de care se desparte, ca în filmele americane, punând biletului de adio un titlu adecvat: "It's not you, it's me". Scrisoarea începe cam aşa:
"Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau
să ne despărțim. Ești o țară minunată și sunt convins că într-o zi vei
face un alt cetățean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi
pierd mințile. Acum, la sfârșit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit
vreodată. Nu știu de ce am fost atât de convins că da, dar am crescut
alături de tine și nu mi-am imaginat cum aș putea exista în afara ta.
Cele mai frumoase momente din viață le-am avut alături de tine. Mare
parte din ce sunt acum, cu bune și rele, e așa datorită ție. Dar și cele
mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine (...)".
Nu ştiu dacă domniile voastre vedeți o legătură între cele două scrieri, dar pe mine m-au pus pe gânduri. Adică, mai mult ca de obicei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu