Fluturi printre gânduri

     Azi nu am gânduri de împărtăşit cu domniile voastre, dar am găsit unele mai vechi, din ultimul articol, rămas nepublicat, pentru revista "Pietrele Doamnei" (care, din nefericire, nu mai apare). 

  

[1]

     MOTTO:

         

          „Dacă vrei fericire pentru o oră, trage un pui de somn. Dacă vrei fericire pentru o zi, mergi la pescuit. Dacă vrei fericire pentru o lună, căsătoreşte-te. Dacă vrei fericire pentru un an, moşteneşte o avere. Dacă vrei fericire pentru o viaţă - ajută pe altcineva.”

~ Proverb chinezesc ~

         

     Aş zice că eu am sărit graţios peste sfaturile doi şi trei. Nu am pescuit niciodată (sau, ca să fiu sinceră, am avut o tentativă, dar a eşuat lamentabil) şi nici nu văd nimic care să mă fericească în acţiunea asta, poate doar dacă aş fi nevoită să fac sportul acesta pentru asigurarea hranei zilnice, iar în ceea ce priveşte căsătoria, passons! Am pierdut trenul acesta şi nu prea regret. Sincer, chiar nu regret, dar mă necăjeşte faptul că unii dintre semenii mei mă privesc ca pe o ratată din cauza lipsei verighetei. O mică moştenire am avut, iar de ajutat pe alţii, aş zice că încerc tot timpul. Dar, curios, nu m-a făcut prea fericită nici moştenirea, nici ajutatul altora. Nu, nici acum, când nu mai am acea moştenire, nu prea pot spune că sunt fericită. Şi nici ajutatul altora, pe care îl "prestez" des şi cu mare încântare, nu mă face pe deplin fericită. Poate că tot eu sunt de vină, poate că nu-i ajut din toată inima. Sau poate că nu sunt făcută pentru fericire. Deşi, trebuie să recunosc, lucrurile mici, simple, mă fac uneori fericită. Dar să trec mai departe, nu asta voiam să scriu, voiam numai să brodez aici nişte crâmpeie de gând, ce mi-au trecut prin minte în ultima vreme. M-am gândit că n-ar trebui să mă arăt aşa de dezamăgită de alţii şi, mai degrabă, ar trebui să mă întreb cât de mult îi dezamăgesc eu pe cei dragi (de lume, în general, cred nu trebuie să-mi fac probleme, acolo lucrurile mi se par clare: orice ai face, tot nu e bine). Pe de altă parte, m-am gândit că, dacă vreau să am linişte, pace în suflet, trebuie să încerc un fel de  detaşare, nu e posibil să continui să mă frământ pentru alţii, trebuie să încep să mă iubesc, să mă respect şi să mă ajut mai mult pe mine însămi. Pentru că merit asta. Ştiu că am mai scris undeva sfaturile acestea ale lui Nicolae Steinhardt, dar îmi plac aşa de mult, încât le reiau:

1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați.
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.

---

[1] Tabloul este, evident, pe aceeaşi temă: „Pe gânduri” de Ipolit Strâmbu (1871 – 1934)