Gânduri despre munci şi zile

  Am găsit în Wikipedia mai multe despre "Munci şi zile", pentru că îmi aminteam doar că e o scriere din antichitatea greacă şi cam atât.  Citez doar primele rânduri: "Munci și zile (greacă veche: Ἔργα καὶ Ἡμέραι / Erga kaí Hemérai") este primul poem didactic despre agricultură și aparține lui Hesiod". Nu am citit acest poem didactic și mărturisesc că nici nu am de gând s-o fac, deşi pare plin de înţelepciune şi de sfaturi bune. Deci, m-am gândit la asta pentru că zilele astea, după frigul ăla mult prea grăbit de săptămâna trecută, şi după aproape o săptămână de ploaie, am avut de muncit. Fizic. Am cules merele, apoi strugurii, am început să curăț grădina, am adăpostit florile din ghivece, mă rog, munci nesfârșite.

     Şi am observat ceva, domniile voastre, munca fizică îţi dă o satisfacţie imediată, acea bucurie a lucrului terminat, bine făcut, deși cu mare osteneală. În schimb, munca cu creierul, (pe lângă faptul, destul de evident în zilele noastre, că nu e deloc apreciată cum s-ar cuveni) mie, drept să spun, nu-mi oferă acelaşi rezultat imediat şi foarte plăcut. Nu mă refer aici doar la simplele exerciţii de gândire, nu, mă refer la încercările de a crea ceva, un text cât de mic sau banal. Şi iată, în ciuda faptului că de câte ori scriu ceva, am îndoieli, nu-mi place ce-am aşternut pe hârtie (dar nu mă întorc să refac, nici asta nu-mi place, scrisul trebuie să fie spontan, ca şi gândurile mele), eu continui să scriu, iar şi iar, pentru că simt nevoia s-o fac. Şi am să continui, chiar dacă nu am (decât foarte rar) sentimentul acela minunat de plăcută osteneală şi de împlinire pe care-l simt când muncesc fizic.