Gânduri despre uitare

    În definitiv, ce dacă mai uităm? Uitarea face bine la moral, ne ajută să trecem peste momente înfiorător de grele şi ne face vindecarea, după mari dureri, mai rapidă. Eu cred că am mai scris pe aici*, mai cu îngrijorare, mai făcând haz de necaz, de faptul că uit. V-am spus (de vreo trei ori, dar ce mai contează!) şi bancul cu ardeleni** despre uitare, am pus peste tot margarete (care, paradoxal, dar şi comic, îmi aduc aminte de uitare), am pus, iată, şi bucheţele de nu-mă-uita, dar adevărul este că da, mai trebuie să şi uităm câte ceva. Eu uit cu mare uşurinţă durerile avute, traumele sufleteşti, uit oamenii care m-au rănit dar, ca o Balanţă care se respectă, nu prea iert. Adică, iert, dar cam greu. Aici trebuie să mai "lucrez" un pic. Pentru că Iertarea, ca şi Iubirea dăruită necondiţionat, îţi eliberează sufletul de orice greutate.

    Am scris rândurile astea despre Uitare (la Iertare o să mai revin, că am mai multe de zis) după ce am văzut o fotografie pe Facebook. (Da, o să ziceţi, unde altundeva, că doar pe acolo pierzi vremea!). Nu poza în sine era de milioane, ci textul*** care o însoţea. Nu ştiu cine a avut ideea, nici nu mă interesează, şi poate că poanta nu e grozavă (la început, şi mie mi s-a părut că e o cruzime să râzi de aşa ceva), dar eu găsesc aici chintesenţa spiritului nostru, al românilor, felul nostru de a râde, de a fi ironici şi autoironici, felul de lua în râs mai ales lucrurile care ne sperie, chiar şi Moartea (vezi Cimitirul Vesel de la Săpânţa) şi cred cu tărie că lucrul ăsta ne va salva.

NOTE DE SUBSOL:

* Aici, pe blog, dar şi prin alte locuri...

** Doi ardeleni în vârstă stau de vorbă:

- Cum o duci, mă Văsălie?

- No, bine, numa' cam uit...

- Ioi, şî io la fel!

- No, dar am mers la doftor şî mi-o dat ceva pilule şi amu' nu mai uit!

- Dă-mi, mă, şi mie numele doftorului, să merg şi io la el.

- Numele doftorului, păi, numele... Mă, Ghio, cum îi zice, mă, la floricica aia albă, cu mijlocul galben?

- Margaretă?!

- No, aşe! Fă, Margareto, cum îi zice la doftoru' ăla?!
 

*** Discuţie între două bătrâne de la ţară, aşezate pe prispă:

      - Cum îi zice, Mărie, doctorului ăla neamţ care  m-a făcut să-mi pierd capul?

      - Alzheimer!