luni, 12 decembrie 2011

Mirări în gânduri

       Da, continui să mă mă mir de toate câte se întâmplă în lumea asta. Cred că sunt într-o continuă mirare. Pe când mă pregăteam să trimit cuiva un mesaj, pe Yahoo România văd la Ultimele ştiri câteva rânduri care m-au năucit complet. Am stat minute în şir stană de piatră, pentru că nu mă puteam hotărî dacă să râd sau să mă pregătesc să plâng. Ştirea era despre Adrian Mutu (şi, nu, domniile voastre, nu m-am întrebat, în sinea mea, cine e personajul, asta pentru că, din nefericire, toate ziarele şi toate posturile de televiziune au tot vorbit de acest minunat Briliant care e, cred eu, mai degrabă o Mărgică Colorată). Deci, fotbalistul Mutu, acela care zice că-l citeşte împătimit pe Dostoievski şi despre care  se zice că e prieten cu interlopul Gheară, a declarat de curând că, atunci când îi e dor de România, îl sună pe Adi Minune şi-l pune să-i cânte la telefon o manea. Ha! Deci asta e România lui Mutu. De asta i-e dor. Bun, nu pot să fiu absurdă şi să-i cer lui Mutu să-l sune pe Andrei Pleşu şi să discute, în termeni filozofici, despre suflet sau despre îngeri şi nici să-şi dorească să asculte una din lucrările lui Enescu. Dar Copilu' Minune, manea? Zău? Ei, m-am mirat destul, gata. Aici merge de minune exclamaţia personajului caragelian Rică Venturiano: "Genii bune ale venitorelui României!" Şi mai merge următorul emoticon, pentru că exact aşa aş vrea să fac şi eu:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...