Gânduri călătoare

    Deci, parcă rămăsesem împreună, domniile voastre, pe aeroportul Incheon din Coreea de sud. Îmi cer iertare că am zăbovit cu gândurile aşa de mult aici, dar între timp s-au întâmplat atâtea în planul real, încât nu am mai fost în stare să continui călătoria mea imaginară. Adevărul este că mai puteam sta acolo mult şi bine, căci nu ne-am fi plictisit deloc. Aeroportul Incheon care, timp de cinci ani, între 2005 şi 2010, a fost declarat cel mai bun aeroport al lumii, e un loc absolut fantastic. Este un fel de mic orăşel, cu magazine multe (vreo patruzeci, are chiar şi un imens supermarket la subsol), cu restaurante, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, săli de întruniri pentru oamenii de afaceri,  hoteluri şi multe altele). În timp ce unele dintre  gândurile mele (cele responsabile cu imaginaţia, fantezia, mă rog, cu visatul cu ochii deschişi...) înregistrau mecanic cele văzute pe aeroport şi în împrejurimi, altele (cele legate de realitate şi de viaţa de zi cu zi) asistau terifiate la dezastrul  de nedescris făcut de cutremur şi de tzunami în Japonia.

      Vă mărturisesc că am fost tentată, în primul moment, să renunţ la călătoria mea imaginară în Coreeea, mintea îmi era pur şi simplu bocată, refuza să creadă că aşa ceva se întâmplă cu adevărat. Şi-mi ziceam, pentru a suta oară, parafrazând expresia „viaţa bate filmul”, că realitatea este de mii de ori mai înfiorătoare decât orice produs al imaginaţiei omeneşti. Dar apoi m-am gândit că, oricum, eu nu pot ajuta, practic, cu nimic Japonia şi pe japonezi, pentru că în asemenea situaţii, doar gândurile nu sunt de ajuns, ele devin neputincioase. Dar, pe de altă parte, cred eu, chiar şi un gând bun poate fi de folos. Oricum, eu mă înclin în faţa poporului japonez, îl admir pentru tăria şi demnitatea lui, pentru obstinaţia cu care o ia mereu de la capăt, pentru felul cum muncesc ei, japonezii, pentru faptul că sunt uniţi şi pentru modul absolut uimitor cum îşi iubesc ţara. Am ce învăţa de la ei, e clar.Dar să o pornim spre Seul. Aeroportul este la 52 de kilometri de capitala Coreei, este aşezat pe insula Yeongjong şi este legat de Seul prin IncheonInternational Airport Expressway, o superautostradă, şi pe apă, cu feribotul. Eu vă propun să mergem cu unul din acele elegante taxiuri, cu nouă locuri, pentru că sunt mai ieftine. Ajungem foarte rapid şi ne cazăm la una din acele mici şi exotice (asta, pentru  ochii noşri de europeni) pensiuni, aşezate mai la marginea oraşului. V-am mai spus despre Seul în călătoria anterioară, este aşezat pe râul Han, e imens, e modern, dar e plin şi de tradiţie, e aglomerat şi e frumos. Numele îi vine de la cuvântul coreean care înseamnă capitală, Seorabeol, aşa cum denumirea de Coreea vine de la numele dinastiei regale care a condus ţara între 913 şi 1392, Koryo. Coreenii au avut, se pare, primii regi cam cu aproape 3.000 de ani înainte de Hristos şi au, cum v-am mai spus, un adevărat cult pentru înaintaşii lor, pentru istoria şi pentru tradiţiile lor.

      Bun, după ce ne-am instalat, o sa mâncam ceva şi o să pornim să vizităm ce e de vizitat, că avem o listă întreagă. Mâncarea coreeană este diversificată, au supe, nelipsitul orez, amestecat uneori cu fasole, garniturile kimchi etc. Eu vă propun să încercăm sinsollo care are în compoziţie (m-am uitat pe meniu, căci eu una refuz categoric să mănânc ceva mult prea exotic pentru gustul meu, cum ar fi scorpioni prăjiţi sau şarpe murat, că se găsesc şi din astea) sos de soia, peşte, carne de pui, nuci, ouă, legume multe şi fasole. Intrigant, nu? Dar e foarte bun la gust, garantez.Planul meu pentru călătoria de faţă este să mergem să vedem Altarul Jong-myo, Grădinile secrete - Biwon şi Muzeul dedicat de coreeni kimchi-ului. Ieşind însă pe străzi, pentru a ajunge la Altar, am nimerit în plin Festival al Florilor de Cireş (da, au şi ei ceea ce japonezii numesc Sakura) şi am vazut o imesitate de lanterne, toate în culori vii, plutind pe cerul oraşului. Aceste lanterne, o combinaţie de baloane şi zmeie, au o flacără dedesupt, se umflă şi apoi zboară, având scrise pe ele dorinţele şi speranţele celor care le-au lansat. Este ceva extraordinar de frumos, aproape ireal.
   Altarul Jong-myo, acolo unde se găsesc tăbliţele ancestrale, sacre, ale dinastiei Joseon, a fost construit, începând cu 1394, de regele Taejong. I s-a tot adăugat câte o încăpere, încât era considerat, la construirea lui, una dintre cele mai lungi clădiri din Asia, poate chiar din lume. De aici pornim spre Palatul Changdeokgung, acolo unde se găseşte Grădina secretă. Ea înconjoară palatul şi este nemaipomenit de frumoasă. Era destinată familiei regale şi doamnelor de la Curte, de aceea s-a numit mai întâi Geumwon (Grădina interzisă), apoi Naewon (Grădina interioară), dar astăzi coreenii o denumesc Biwon (Grădina secretă). Are mii de flori, în aranjamente minunate, 100 de specii de arbori, dintre care unii au peste patru sute de ani, are iazuri cu lotuşi, pavilioane, mici poduri, iar o plimbare printre toate aceste minunăţii îţi dă sentimentul că eşti pe un tărâm de basm. Adică, chiar văzând-o în realitate, tot cred că ai această impresie.

     Să vizităm deci şi să admirăm câteva din pavilioane, aleile, micile iazuri cu cascade, podurile, tufişurile înflorite în culori superbe (galben, roz, fucsia, roşu, lila), locuri văzute deja de mine în câteva din serialele coreene (producţii pe care le urmăresc cu un interes crescând). Am aflat apoi că unele scene din filme şi seriale istorice s-au filmat aici, la palat şi în grădini. Dar o să ne smulgem din feeria Grădinii secrete, pentru a vedea ceva mai terre-à-terre, adică un muzeu dedicat mâncării coreene numită kimchi.
 Este la fel cum noi am face Muzeul Verzei Murate, căci kimchi, atât de îndrăgit de coreeni, de i-au dedicat chiar un muzeu, este tot un fel de murătură. În muzeu se află documente, fotografii şi materiale filmate despre istoricul şi evoluţia kimchi-ului (care este vechi de trei milenii) despre tipurile de kimchi (sunt nu mai puţin de 200, cu alte sute de variante) şi despre prepararea lui în diversele regiuni ale Coreei. Ce este de fapt kimchi? Este o multitudine de garnituri, în general obţinute prin fermentare. Iată, spre exemplu, cum se prepară unul din felurile de kimchi: se pun varză, ridichi, praz, castraveţi, alge, împreună cu saramură, sos de soia, oţet, drojdie, sau sos de stridii, zahăr, boia, amestecul se aşează în nişte vase speciale din ceramică (nişte oale imense), se îngroapă în pământ şi se lasă să fermenteze şase luni. Se spune că gustul este cu totul şi cu totul nemaipomenit.

     Încheiem aici plimbarea noastră imaginară prin Coreea, vă promit că o să mai revenim aici, domniile voastre, dar data viitoare o să vă duc în nişte locuri speciale din România, pentru că am învăţat, şi de la coreeni, ca şi de la vecinii lor, japonezii, că trebuie să-mi cinstesc mai mult ţara, că ar trebui să-i pun mai mult în valoare frumuseţile şi că va trebui să încerc să fiu mai îngăduitoare cu conaţionalii mei, pentru că da, noi, românii, suntem un popor cu multe defecte, dar avem şi noi calităţile noastre, nu?