Am recidivat, cu un nou articol-episod din "Colecţia de gânduri", ce va fi publicat, prin martie, cred, în revista "Pietrele Doamnei", ce apare (nu ştiu pentru câtă vreme încă...) în Domneştii de Argeş. Iată-l:
Mă bucur mult că ne întâlnim din nou. De aproape un an, de când am început această rubrică, în care am împărţit, pe rând, câte un gând-exponat din colecţia mea de gânduri, am avut mereu speranţa că acest gând împărtăşit de mine e cât de cât interesant, că vă pune şi pe domniile voastre pe gânduri, că vă face să fiţi de acord (ori nu!) sau că, măcar, vă amuză. Mă simt excelent şi sunt fericită la gândul că, din mulţimea celor care citesc revista, măcar vreo douăzeci, treizeci dau atenţie, preţ de câteva minute, şi celor scrise de mine.
În episodul acesta vă voi împărtăşi gândurile mele despre vedetele noastre. Ştiţi, ca şi mine, că „vedetă” are înţelesul de artist, sau artistă, care se remarcă în teatru, film, balet şi în oricare altă manifestare artistică. Sau de sportiv ce obţine performanţe extraordinare în domeniul său. Şi mai înseamnă, in extenso, persoană care vrea neapărat să fie băgată în seamă şi, pentru asta, iese mereu în faţă, dând aprig din coate. Ei bine, la aceste vedete de pe urmă vreau eu să mă refer. Trist, pentru mine, nu este faptul că aceste „vedete” există, în număr aşa de mare, la noi. În fond, pământul e pentru toate făpturile Domnului şi este loc sub soare pentru noi toţi. Trist este că există un segment din populaţie care le dă o aşa de mare atenţie, ceea ce mă face, sincer, să mă îngrijorez asupra I.Q.- ului acestei părţi, (sper că nu prea mare...), din locuitorii României. Exemplul cel mai bun care-mi vine acum în minte este nesfârşita epopee a Elodiei, pe care au urmărit-o atâţia, cu o fervoare demnă de o cauză mai bună. Şi, când răsuflasem uşurată că s-a isprăvit, văd zilele trecute, pe când butonam telecomanda în căutarea vreunui film, că Dan Diaconescu, la OTV, titrează: „Cea mai mare clarvăzătoare din Europa rezolvă cazul Elodia”. Ei, da. Chiar nu mai aveam nicio problemă, nimic grav nu se întâmpla în viaţa noastră, trebuia să revenim la o poveste care, dacă nu ar fi pornit de la un fapt tragic, ar fi hilară.
Dar să revin la vedete. Păi, domniile voastre, la diverse emisiuni, văd că este invitată, de exemplu, Ramona Gabor. De ce e ea vedetă, e un mare şi indescifrabil mister pentru mine. Pentru că e sora „celebrei” Monica Columbeanu? Şi, apropo de aceasta de pe urmă, aţi avut vreodată răbdarea să priviţi, mai mult de cinci minute, aşa-zisul reality show despre viaţa de zi cu zi a lui Moni? Pentru mine, una, a fost imposibil, era mai rău ca picătura chinezească, o tortură. Efectiv nu pot să pricep plăcerea unora de a-şi etala cele mai ascunse faţete ale existenţei lor şi nici apetitul insaţiabil al altora de a căsca gura la asemenea aberaţii. Fauna asta diversă şi de neoprit, formată din Eleva Porno, Romeo Fantasticul, Sexi Brăileanca, Nichita (şi pot continua, dar nu prea îi ştiu eu pe toţi...) invadează paginile revistelor de profil şi, inevitabil, ecranele televizoarelor, îngrozindu-mă prin imensa nonşalanţă cu care aruncă în noi, că vrem sau nu, zoailele rezultate din spălatul rufelor lor în public. Sunt invitaţi pentru mult urmăritul rating. Bine, dar pe noi nu ne întreabă nimeni ce vrem? Deja, eu am trecut de momentul când mă distra, acum de-a dreptul mă îngrozeşte situaţia asta, pentru că are o tentă de anormalitate.
M-am gândit, mult timp, că exagerez eu. Şi, credeţi-mă, sunt sinceră când vă spun că nu sunt snoabă şi nici nu-mi arog cine ştie ce poziţie de Mare Înţelept care judecă lumea din jur. Nu. Dar cred că o minimă cantitate de bun simţ poate face pe oricine să refuze, fără să stea mult pe gânduri, ştiri „senzaţionale” de genul „Gina Pistol s-a împăcat iar cu Nicola”, „Iulia Vântur nu mai are silicoane”, "Mihaela Rădulescu trăieşte ca o divă la Monte Carlo” „Celebrul Poponeţ loveşte din nou” şi multe altele de acelaşi gen. Ce ne interesează pe noi toate acestea? Ce legătură au toate astea cu viaţa noastră? De ce nu ne pasionează ceva legat de cărţi, de teatru, de expoziţii, de orice ne poate învăţa un lucru nou şi frumos? Sunt de acord că suntem toţi tentaţi, la un moment dat, de o mică şi nevinovată bârfă, dar de aici şi până la dimensiunea grotescă pe care o ia Bârfa ca sport naţional, e o cale lungă. Când e vorba de vile, maşini, haine, excursii în locuri exotice, parcă aş mai înţelege dorinţa unora de a le etala. Li se pare viaţa lor mult mai frumoasă dacă este invidiată de cei mai puţin norocoşi. Deşi, mie şi asta mi se pare că ţine de patologic. Adică, de ce nu se pot bucura, pur şi simplu, de ce le trebuie spectatori? Dar când e vorba de intimitate, de viaţa copiilor, de secretele de alcov, aici deja înţelegerea mea se termină şi aş vrea să plec în lumea largă.
Bine, o să-mi replicaţi domniile voastre, peste tot în lume se vehiculează prin mass-media tot felul de personaje ciudate, care aspiră la titlul de vedetă. Da, dar la noi, în "eterna şi fascinanta Românie", parcă totul e mai sordid, mai ridicol, te duce cu gândul la spitalele de nebuni (îmi cer iertare de la sărmanii aceştia, că măcar ei sunt bolnavi) şi te lasă, uneori, fără grai, făcându-te să înţelegi perfect înţelesul zicerii populare „mare-i grădina lui Dumnezeu!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu