marți, 31 ianuarie 2012

Gânduri şi călătorii

    Este timpul să mai facem o călătorie imaginară, domniile voastre, ca să începem astfel anul 2012, an în care eu îmi doresc şi vă doresc ca aceste călătorii virtuale ale noastre să se transforme în unele reale. Şi nu, nu trebuie să vă speriaţi, nu mergem iar în Coreea de Sud, deşi eu sunt încă sub vraja a tot ce ţine de ţara aceasta, precum şi de locuitorii ei. Poate data viitoare mergem iar pe acolo. Acum o să ne plimbăm prin România. Umblând eu hai-hui pe Internet, am descoperit pe Facebook un utilizator care a început o lucrare extraordinară: a creat un loc unde oricine poate pune o fotografie, însoţită sau nu de un text, de un motto, imaginea fiind cu locuri minunate din ţara noastră. Asta, zic eu, face mai mult decât sute de discursuri politice sforăitoare şi false, ca în piesele lui Caragiale, gen „mă gândesc la ţărişoara mea, la România”, (puah, aş comenta eu) sau decât fâţâielile penibile ale doamnei Udrea (care parcă e ministrul Turismului, nu?), îmbrăcată în costum popular, pe la diverse evenimente unde se arde gazul de pomană.
    Iniţiativa aceasta, pusă sub acest motto care îmi place mult, e foarte inspirat ales („...dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, - îl voi asculta şi-i voi tămădui ţara”. 2 Cronici 7:14), se numeşte 273 de locuri pe care trebuie să le vezi înainte să pleci din România. Mărturisesc că nu am înţeles de ce musai 273 de locuri trebuiesc văzute de cei ce au intenţia să plece (şi iar n-am înţeles de ce musai trebuie să plece, doar dacă toate astea sunt scrise numai pentru uzul străinilor ce vizitează România, dar atunci ar fi trebuit postate în engleză, franceză, spaniolă), dar v-am mai spus deja, eu nu prea aprofundez lucrurile, poate că nu am fost atentă, şi undeva s-a explicat de ce.
    Mi-am permis, pentru această primă călătorie a noastră din anul 2012, să selectez doar nouă dintre aceste superbe „locuri” (şi aşa cred că e cam mult, dar încerc), bineînţeles după o luptă aprigă între gândurile mele, pentru că nu ştiam ce să aleg, toate pozele fiind la fel de frumoase. Nu o să comentez mai deloc, o să las imaginile să vorbească şi o să reproduc şi comentariul pus de fotograful respectiv sau de cel (sau cea) care administrează această adresă FB. Bun, deci să începem, domniile voastre, voiajul nostru imaginar. Prima fotografie înfăţişează Tabăra de sculptură de la Măgura (despre care, mărturisesc că nu mai ştiu nimic nou, dar sper din toată inima ca activitatea de aici să-şi fi urmat cursul ei firesc, deşi mă întreb ce mai e firesc la noi în ţară) şi este făcută de Mihai Braila. Dar, neputând să o copiez aici, am luat o alta de pe Internet:
    Zilele următoare, călătoria va continua, nu chiar în toate cele 273 de locuri, doar în câteva dintre ele, poate opt sau nouă, poate zece, douăzeci, depinde de inspiraţia mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...