Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să fac popas și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blogul meu pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
sâmbătă, 25 octombrie 2025
marți, 21 octombrie 2025
Gândurile de azi zâmbesc cam pieziș

„Succesul înseamnă să mergi din eșec în eșec fără să-ți pierzi entuziasmul.” (Winston Churchill)
Da, gândurile mele de astăzi se potrivesc la fix cu titlul, cu poza (pe care eu am intitulat-o „mă gândesc că mă gândesc”) și, mai cu seamă, cu o expresie legată de cuvântul aleatoriu (adică, „a zâmbi pieziș”). Ele zâmbesc pieziș nu cu ironie, nici cu răutate, ci cu amărăciune, din cauză că ieri, din neatenție, am „încasat” o căzătură zdravănă, rezultatul fiind că, după ce că mă cam dureau niște oscioare, acum am dureri în unele pe care nici măcar nu știam că le am. Citatul n-are absolut nicio legătură cu ce scriu eu în continuare, l-am pus ca să-mi fac curaj. Nu, nu mi-a revenit curajul, în schimb mi-a pierit entuziasmul și pofta de a scrie. Mi se întâmpă și când nu am niște dureri difuze prin fizic, așa că nu mă necăjesc. Ca de obicei, urmează doar cuvintele din dexonline.ro, cu adăugirile mele, și două glume...
~ Cuvântul aleatoriu:
PIEZ, piezi m. fiz. Unitate de măsură a presiunii (egală cu presiunea produsă de forța de un sten distribuită uniform pe o suprafață de un metru pătrat). /<fr. pieze. Sursa: NODEX (2002).
~
PIAZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.]. Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009).
~
PIEZIȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. Piez + suf. -iș. Sursa: DEX '09 (2009).
~ Cuvântul zilei:
STRUNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață. Cf. alb. shtrungë. Cheia alegerii: Pe 21 octombrie 1520, Magellan a traversat strâmtoarea care îi va purta numele, la extremitatea sudică a continentului american.
♦♦♦ Glume?
O tipă îi scrie iubitului, aflat în armată:
„Dragă Bryan, să știi că nu mai pot continua această relație. Distanța dintre noi este prea mare. Trebuie să recunosc că deja te-am înșelat de două ori de când ai plecat și nu cred că este corect pentru nici unul dintre noi. Îmi pare tare rău. Te rog să-mi trimiți înapoi poza cu mine pe care ți-am dat-o acum ceva vreme. Cu dragoste, Lucy.”
Soldatul, cu sentimentele rănite și ochii înlăcrimați, le-a cerut tuturor camarazilor săi orice fel de poze pe care le au cu iubite, surori sau foste iubite și amante. Pe lângă poza ei, Bryan i-a trimis fetei toate celelalte fotografii cu femei frumoase pe care le-a strâns de la prietenii lui și i-a scris:
„Dragă Lucy, îmi pare rău dar nu-mi pot aminti care ești”.
♦
Se întoarce fata de la întâlnire. Conversaţie cu mama:
– Ei, cum a fost, e frumos?
– Ah, Doamne, e suuuper!
– E politicos?
– Extraordinar. Un gentleman.
– Cina a fost gustoasă?
– Foarte gustoasă. Restaurant select.
– Și, ați făcut dragoste?
– O, da! A fost pur şi simplu excepţional!
Vine băiatul de la întâlnire. Conversaţie cu tata:
– Da?
– Da.
– Bravo!
duminică, 19 octombrie 2025
Gânduri care se păcălesc și cam tândălesc...
„Nimeni nu te poate înşela, te înşeli tu asupra celorlalţi”, parcă spusese Goethe. Toată viaţa e o păcăleală, de ce să intervin eu în păcăleala altora, mai ales că tuturor ne place să fim păcăliţi, dar păcăliţi frumos, cu efort de imaginaţie, artistic cât de cât.” (Ileana Vulpescu în romanul „Noi, doamnă doctor, când o să murim?”)
Ieri îmi veniseră în minte aceste două personaje, ieșite din cărțile copilăriei mele, dar legate de o idee de-a mea, ascunsă de mai multă vreme printre neuroni, cum că, de multe ori, eu sunt un amalgam (metaforic vorbind) făcut din acești „eroi”, în sensul că o parte a minții mele, aia cu gânduri pozitive, încearcă să o păcălească/amăgească pe cealaltă, mult mai circumspectă, realistă și negativistă (bineînțeles, e valabil și invers, chiar mai des). Buuun, tocmai când aveam de gând să trec la alt subiect, mi-am dat seama că nu-mi mai amintesc deloc cine a scris despre Păcală și Tândală. În afară de Ion Creangă, desigur. Sunt sigură că domniile voastre știu, așa că nu insist, am pus doar două cărți aici, cu autorii respectivi, căci n-am mai avut răbdare să mai caut altele. Dar eu m-am documentat oleacă, am citit povești timp de vreo două ore până când, da, ați ghicit, m-am plictisit! Și parcă mi se făcuse somn, deși e dimineață și abia m-am trezit acum vreo trei ore. Căutând un citat potrivit, l-am găsit pe cel de mai sus și mi-am amintit cu tristețe că doamna Ileana Vulpescu ne-a părăsit acum patru ani. Am aflat că romanul din care este citatul a apărut în 2013 și este ultimul publicat al domniei sale. Mda, voi trece la cuvintele din dexonline.ro și, dacă am baftă, voi „vâna” niște glume noi...💬Cuvântul aleatoriu:FALBALA, falbalale, s. f. (Înv.) Fâșie mai lată (de stofă, dantelă etc.) care împodobea de jur împrejur partea de jos a unei rochii. Din fr. falbala. Sursa: DEX '09 (2009). 💬Cuvântul zilei:INTERPUS, -Ă, interpuși, interpuse, s.m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. V. a interpune. Cheia alegerii: În 1866, în conformitate cu Tratatul de la Viena, Austria cedează Veneto și Mantova Franței, care le acordă imediat Italiei, în schimbul acceptării anterioare de către Italia a anexării franceze a Savoiei și Nisei.💬
Cuvintele din titlu:
(A) PĂCĂLI, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009).
(A) TÂNDĂLI, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. Din germ. tändelen „a glumi”. Sursa: DEX '09 (2009).
💭
Glume:
*
Soția:
- Mi-a zis mie mama că nu ar fi trebuit să mă căsătoresc cu tine!
Soțul:
- Ei, bine, a fost singura dată când soacră-mea mi-a dorit binele!
*Astăzi, am fost la înmormântarea tatălui unui prieten drag și, conform tradiției religiei lor, a venit un clarvăzător pentru a identifica „următoarea persoană care va muri”. După ce s-a concentrat, clarvăzătorul a spus că următoarea persoană care va urma să moară ar fi cea care va părăsi primul cimitirul. Suntem aici de vreo cinci ore. Am comandat pizza, bere și cafea. Ne-am făcut un grup care joacă cărți, câțiva bătrâni care joacă domino și restul (cei mai tineri), chat pe telefoanele mobile. Avem ceva probleme cu îngrijitorul. Cineva se ocupă deja de el pentru că a vrut să ne scoată afară. Suntem încă la cimitir, pentru că acum facem un grătar cu poliția care a intervenit la timp. Vă voi ține la curent.
💭
sâmbătă, 18 octombrie 2025
Gânduri în cumpănă
💭👤💬
Cuvântul zilei (ieri):
(A) CUTEZA, cutez, vb. I. tranz. A îndrăzni, a se încumeta. Lat. pop. cottizare. Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1938, Robert Craig Knievel, cunoscut profesional sub numele de Evel Knievel, cascador și artist american. În cariera sa a încercat peste 75 de salturi cu motocicleta de la rampă la rampă. De-a lungul carierei a avut 433 de fracturi de oase, intrând în Guinness World Records ca supraviețuitorul cu „cele mai multe oase rupte în timpul vieții”.
Cuvântul aleatoriu (tot de ieri):
CUMPĂNĂ, cumpene, s.f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. Din sl. konpona. Sursa: DEX '09 (2009)
ZODIA CUMPENEI. LUNA LUI BRUMAREL (octombrie). Care se naște sub acest semn al Cumpenei va fi de treabă, frumos, curat, iubitor de dreptate, grăitor de adevăr, dacă obiceiurile cele rele nu-i vor schimba firea. Milostiv, cu bunăcuviință, vesel și iubitor de muzică. Curat la față, ochi frumoși, statură de mijloc, cărnos la nas, minunat la obraz. Cuvios la toți oamenii ce-l văd, când tăcut, când prea vorbitor. Cu inima deschisă, fără nici o sminteală, viața lui va fi plină de tot dorul, să se roage lui Dumnezeu să nu fie prea mult iubit. După cum îl arată natura, sângeros, iute la mânie, dar îndată se întoarce și îi pare rău de vorbele sale rostite din iuțeală și mânia lui îi aduce mare pagubă. Va trăi cinstit, va fi adesea și mândru, iubitor de înțelepciune și va fi văzut înaintea altora. Oamenii nu vor prea îndrăzni a-i face vreun rău pe față, dar în spate va avea mulți dușmani.
Sursa: https://www.antenasatelor.ro/vrem-sa-stii/zodiac/
P. S. Ieri, chiar nu aveam de gând să scriu pe blog dar, până să înceapă iureșul mesajelor și telefoanelor cu urări, m-am uitat un pic în Dexonline și am „nimerit” peste cuvântul „cumpănă”. Mi-am zis că nimic nu e întâmplător, așa că am „trecut” repede cuvintele pe blog. Astăzi am completat cu câte ceva despre Zodia Cumpenei și cam atât. Mâine vreau să fac vorbire despre Păcală și Tândală...
marți, 14 octombrie 2025
Le-am „servit” gândurilor un bușumat strașnic
Ieri, când nu prea am avut timp să scriu, cuvântul „la întâmplare” din Dexonline a fost verbul „a bușuma” (a se vedea pe „feisbuc”). El mi-a dat ideea titlului. Metaforic vorbind, gândurile mele nu prea aveau nevoie de un bușumat strașnic căci nu erau deloc obosite. În timp ce eu am muncit (fizic) din greu, ele au privit și s-au mulțumit doar să mă încurajeze („Hai, Lavinia, hai, curaj, știm că n-ai obosit, hai, că mai avem atâtea de făcut”). Dar, tot metaforic, le-am bușumat oleacă aseară, așa, în timp ce le făceam morală. Poza de mai sus e legată cumva de cel de-al doilea text, reluat într-o ediție nouă, revăzută și (ne)adăugită (da, am recidivat deja cu reluările), pentru că, după cinci ani de la cele scrise atunci, ele sunt încă actuale, într-un fel sau altul, deci încă mai am momente când respir greu, ca personajul din poză, sau pentru că sunt răcită (asta, mai rar), sau, mai cu seamă, pentru că sunt tare indignată de ceva (cineva). Să purcedem...
&
Septembrie 2020. False dileme printre gânduri
&
Septembrie 2020. False dileme printre gânduri
Am găsit pe Facebook postări cu această așa-zisă „dilemă”. Eu am „copiat-o” de pe „Fainosag Glums”. Mai citind pe ici, pe colo, despre aceste proverbe, am aflat că cel românesc se continuă cu „dar nici soarele nu vede”. Oricât aș fi de iubitoare de Țară și popor (cu istoria și înțelepciunea lui cu tot), parcă nu sunt de acord să fim mereu cu capul plecat. Apropo de asta, am mai văzut și varianta: „Capul mereu plecat începe să pască”. Și, da, cred că uneori noi, ca popor, ne comportăm precum oile. Eu aș zice că, în ambele cazuri, e bine să nu se generalizeze: poți ține capul plecat, atunci când e înțelept să faci asta, dar nu prea des, iar cei umili, fără curaj, trebuie încurajați și stimulați, nu scurtați de cap. Mă rog, deja m-am încurcat în argumente și contraargumente, așa că mă duc să mai studiez problema...
&
Decembrie 2020. (Fără titlu)
MOTTO: „Sărmana limbă românească! Nu mai este cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! A ajuns o buruiană sălbatică!” (Ion Luca Caragiale)
V-am mai zis, domniile voastre, că în ultima vreme chiar nu mai citesc mai nimic de prin ziarele online (căci din celelalte, în Domnești, moderna și frumoasa mea comună, cam de prin anul 2018, nu se mai găsesc, le ai doar dacă-ți faci abonament la Poșta Română, dar mai bine, nu). Nu mai citesc pentru că multe articole sunt inepte, n-au nicio legătură cu titlul (mai ales dacă acesta începe cu: Șoc, Bombă, Incredibil, Cutremurător), nu mai citesc pentru că multe știri sunt false, nu mai citesc pentru că limba română a devenit o bătaie de joc pentru orice nechemat care-și spune „ziarist”, nu mai citesc pentru că mă enervează și, mă rog, din multe alte motive... Dar astăzi am zărit cu coada ochiului un titlu care m-a făcut să respir greu vreo trei minute, precum tipul ăla malefic, cu cască neagră, Darth Vader, din celebrele filme din franciza „Războiul stelelor”. Dar nu respiram greu pentru că voiam să „rup pisica-n două” sau pentru că eram răcită, ci doar din cauză de nervi. Și de indignare. Iată ce titrează playtech.ro: „Influenceriță, găsită moartă chiar pe 1 decembrie într-un tufiș. Familia e în stare de șoc.” Știrea e repetată și pe dcnews.ro: „Influenceriță CELEBRĂ, găsită moartă în șanț. Mama sa crede că e o crimă.” Urmează, tot aici, alt titlu (la fel de tâmpit ca celelalte): „Influenceriță găsită moartă, într-un canal.” (E vorba însă de o altă persoană). Și, de asemenea, apare pe stirilekanald.ro: „Șocant: O influenceriță a fost găsită moartă pe marginea unui drum.” Zău?! „Influenceriță”?! Am mai întâlnit până acum niște aberații englezite de tipul „bloggeri, bloggerițe”, vloggeri, vloggerițe”, „piariști, piariste”, dar asta chiar m-a dat peste cap. Înțeleg că vine de la „influencer”, că e vorba de cineva care, prin ceea ce spune, scrie, mănâncă sau poartă, influențează o anume parte din populația lumii, dar eu, deși credeam despre mine că sunt o minte cât de cât deschisă, refuz să mă las influențată de cineva care nu-și poate găsi un nume ceva mai românesc pentru ceea ce „prestează” și care nu-și cunoaște bine limba maternă. Hai, mai lăsați-mă! Și mă exprim așa, ca să nu zic/scriu vreo chestie imprecatorie.
&
Glumițe:
*
- Cât costă o ședință de hipnoză?- 400 lei.- Mi se pare scump.- Nu ți se pare scump!- Nu mi se pare...*– Vrei să ne vedem sâmbătă? – Păi, e cam imposibil… – De ce? – Mă mărit! – Ahaaa! Atunci, vineri?*- O cafea, vă rog!- Normală?- Nu! Să mi-o faceți așa, un pic mai zăpăcită, ca mine, ca să am cu cine râde!& P. S. Ah, era să uit cuvintele din dexonline.ro. Cel aleatoriu, care nu mi-a „spus” nimic, a fost „perete”. Deci a rămas doar... cuvântul zilei:FELDMAREȘAL, feldmareșali, s.m. Cel mai înalt grad militar în armatele (de uscat ale) unor țări (Germania, Rusia, Anglia etc.); persoană care deține acest grad. [Acc. și: feldmareșal] – Din germ. Feldmarschall, fr. feld-maréchal, rus. fel’dmaršal. Cheia alegerii: Feldmareșalul Erwin Rommel, comandantul Afrikakorps, a fost ofițerul preferat al lui Adolf Hitler. Acesta s-a sinucis pe 14 octombrie 1944 pentru a evita să fie judecat pentru implicarea sa în atentatul împotriva lui Hitler din 20 iulie același an.
duminică, 12 octombrie 2025
Vreo câteva gânduri care se simt bantustanizate
CUPRINS:
# Cuvinte de început: doar câteva, căci majoritatea gândurilor mele de astăzi vor să se plimbe (cu mine cu tot) pe-afară, prin grădină, pentru a mai profita, cât mai putem, de soare. Cele „câteva gânduri care se simt bantustanizate” sunt pedepsite (știu ele de ce), dar nu va dura mult pedeapsa asta, căci nici greșeala lor n-a fost prea mare. Motto-ul și poza sunt 2 în 1, după cum se vede, dar eu o să folosesc lămâile la un ceiuc fierbinte...
# Glume (vechi)
# Cuvintele din dexonline.ro
Glumele de azi:
$
Un tip stă liniștit în bucătărie și își bea cafeaua. Intră băiatul lui de 12 ani, care îl întreabă:
– Tată, ce-i ăla preludiu?
Tipul rămâne puțin șocat, dar pe urmă se gândește că băiatul este destul de mare, deci a venit timpul să poată vorbi direct despre chestiuni intime. Își ia inima în dinți și, cu un calm forțat, începe să-i explice, tehnic, ce se întâmplă între un barbat și o femeie în pat. După ce a terminat prezentarea destul de exhaustivă, tatăl îl întreabă pe băiat:
– Dar, ia spune-mi, de unde ți-a venit ideea să mă întrebi despre asta?
– Păi, zice băiatul, la ora online de muzică profesorul a vorbit azi despre „Preludiul nr. 1” al lui Johann Sebastian Bach...
$
Soțul vrea să plece la sală. Politicos, își invită și soția:
- Iubito, plec la sală. Ai vrea să mergi cu mine?
- De ce? Ți se pare că-s grasă?
- Dacă nu vrei să mergi, nu mergi!
- Aha, acum sunt şi leneșă?
- Calmează-te, dragă! Nu am insinuat nimic!
- Acum sunt şi isterică, nu?
- Nu, n-am spus asta!
- Ha, bravo, deci sunt şi mincinoasă, pe deasupra!
- Ok. Am plecat. Deci nu mergi!
- Stai puțin! Dar de ce vrei tu să te duci singur la sală?
$
Dialog între doi soți:
- Iubi, noi avem o dronă?
- Nu, dragă!
- Atunci cred că s-a desprins ventilatorul din tavan...
💬 Cuvântul aleatoriu:
BANTUSTANIZARE, bantustanizări, s.f. Politică promovată în Republica Africa de Sud prin care se urmărea izolarea negrilor în bantustane. De la bantustan.
BANTUSTAN, bantustane, s.n. Regiune, teritoriu etc. rezervat negrilor, în perioada regimului de apartheid din Republica Africa de Sud. Din engl. bantustan.
Sursa: DEX '09 (2009)
💬 Cuvântul zilei:
(A) ACOSTA, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster. Cheia alegerii: În 1492, Cristofor Columb a debarcat în insulele Bahamas, crezând că a ajuns în Japonia, nerealizând că ajunsese, de fapt, în apropierea coastelor Americii.
vineri, 10 octombrie 2025
Gânduri cât de cât ordonate...
MOTTO: „Știi, vechii egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: „Ai găsit bucurie în viață?” și „Viața ta a adus bucurie altora?” (Replică din filmul „The Bucket List”)
M-am cam săturat să caut postări din anii trecuți, deci azi va fi ultima dată când fac asta. Adică, nu chiar ultima, căci sigur voi mai „recidiva” cândva, dar nu în anumite zile, și nu prea des. Îmi place să-mi reamintesc unele lucruri și nu, nu-mi pasă că le-am uitat. Ieri a ieșit, în sfârșit, soarele, după o săptămână de ploi și frig. Altă viață! O să încep cu cuvintele de astăzi din dexonline.ro, apoi o să văd ce-i cu harababura din mintea mea (cea de acum șapte ani), și apoi o să îndrăznesc să mă bucur că acum, parcă-parcă, gândurile îmi sunt ceva mai ordonate. Glumele de rigoare, un post-scriptum și cam atât pentru azi...
💬 Cuvântul aleatoriu:
GEROVITAL® s.n. (Farm.) Soluție pe bază de procaină folosită ca medicament pentru întârzierea proceselor de îmbătrânire la oameni. Gero[ntologie] + vital. Sursa: DEX '09 (2009).
💬 Cuvântul zilei:
MEGALOMANIE, megalomanii, s.f. 1. Faptul de a fi megaloman. 2. Stare psihică patologică întâlnită în unele boli mintale și manifestată prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecuție. Din fr. mégalomanie. Cheia alegerii: Ziua Mondială a Sănătății Mintale.
💭 10 Octombrie 2018. Harababură printre gânduri
„Dacă dorești să simulezi dezordinea pentru a atrage un inamic, trebuie să fii, tu însuți, foarte disciplinat. Numai atunci poți simula învălmășeala.” (Sun Tzu, „Arta războiului”)
Am vrut să pun, în titlu, în loc de „harababură”, mai pitorescul „bulibășeală”, dar am renunțat. Nu știu de ce. În schimb, citatul din celebrul general chinez l-am ales „din prima”, căci se potrivește ca o mănușă la STAREA DE AZI. După o vară întreagă de mici lucrări pe la casă, sunt la momentul (care mi se părea de neajuns) când trebuie să mai fac mici retușuri, să mai vopsesc niște uși, să mai agăț un tablou pe perete, să mai pun câte ceva la locul lui etc. Șmotrul cel mare l-am terminat. În timp ce șmotruiam, m-am gândit mult cum s-a făcut că acest verb a căpătat sensul de „a face curățenie”, plecând de la sensul lui inițial de „a instrui” (în armată), sau de „a mustra”. Pe urmă, gândindu-mă la anii cât am făcut instrucție militară în timpul facultății, mi-am dat seama. Tot acest timp în care casa mea a arătat ca după un taifun (sau, mă rog, o tornadă, că taifunuri nu prea sunt pe la noi), gândurile mele au fost așa de învălmășite, încât nici nu am mai îndrăznit să le deranjez, mai ales pe cele „responsabile” cu inspirația, le-am lăsat să se liniștească singure. Dar văd că și acum ele aleargă cam bezmetice. Mi-am notat în fugă câte ceva, cuvinte care pe urmă nu mi-au mai spus nimic, dar tot o să aleg eu ceva care merită scris aici. Iată că azi am vorbit despre „șmotru” și am mai făcut și o descoperire „epocală”, dis-de-dimineață: fără să-l fi citit pe Sun Tzu, am ajuns la aceeași concluzie. Nu în legătură cu inamicul, ci în legătură cu mine: cu cât mă disciplinez mai mult, cu cât ambientul în care-mi desfășor insignifiantele mele activități este mai ordonat, cu atât și gândurile mele devin mai calme, nu mai încearcă să intre câte trei printr-o „ușă” făcută doar pentru unul singur, sunt mai de înțeles și chiar dau semne că ar deveni cât de cât creative. Aștept...
☺☺GLUME...
☺
Meteorologii au anunțat că în acest weekend vor fi 30 de grade Celsius. 15 sâmbătă și 15 duminică…
☺
La tribunal, judecătorul întreabă:
- Inculpat, ia spune-mi, de ce ai jefuit banca?
- Domnule judecător, dacă-mi permiteți, ea a început!
☺
În Egipt, arheologii au descoperit un mormânt nou. În el erau două sarcofage. Pe unul era o inscripție: „Aici odihnește cel mai faimos jucător de alba-neagra din Egipt”. Pe cel de-al doilea altă inscripție: „Sau aici!?”
💭 P. S. „The Bucket List” este un film american de comedie-dramă din anul 2007, regizat și produs de Rob Reiner, scris de Justin Zackham, cu Jack Nicholson și Morgan Freeman în rolurile principale. Wikipedia (Engleză)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Matineu cu gânduri strângătoare
„Nimeni nu te poate înşela, te înşeli tu asupra celorlalţi”, parcă spusese Goethe. Toată viaţa e o păcăleală, de ce să intervin eu în păcăle...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
„Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poţi comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abții să exprimi anumi...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...