miercuri, 8 noiembrie 2023

Niște gânduri care o iau pe linia de centură

MOTTO: „Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om.” ( Marcel Proust)

 

      Pentru că astăzi e o „zi de urări” (Sfinții Mihail și Gavril), m-am hotărât să scriu cuvintele din DEXOLINE aici, pe blog, căci e mai puțin „aglomerat”. Și am mai vrut să scriu ceva despre Mafalda. Asta pentru că am văzut acum cinci minute o postare pe Facebook care mi-a readus-o în minte. Am să amân pe zilele viitoare, căci cuvântul aleatoriu este mai mult decât „nesfârșit”, dar mi s-a părut destul de interesant și cu niște sensuri pe care chiar nu le știam, deci nu am renunțat la el...

👀 Centură, centuri, (substantiv feminin) 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia. Sinonime: cingătoare, cordon.

1.1. Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte.

 1.2. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică.

 1.3. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă.

1.4. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare.

1.5. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere.

1.6. Centură de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident.

1.7. (termen militar) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului. Sinonime: centiron.

1.8. Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă.

1.9. Centură de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor.

* Până la centură = (de la umeri) până la talie.

2. (anatomie) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi.

2.1. Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi.

2.2. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi.

3. (sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament.

3.1. (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile.

3.2. Fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale.

4. Ceea ce înconjură un lucru, un loc etc.

4.1. Linie de centură = cale ferată, șosea care înconjură un oraș.

* Cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș.

5. Porțiune dintr-un spațiu, care se caracterizează prin anumite particularități. Sinonime: zonă.

5.1. Ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia.

5.1.1. Centură verde = ansamblu de parcuri și de grădini aflate în jurul unui oraș

* (în sintagmă) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități.

* Centură de forturi = zonă fortificată în jurul unei așezări care prezintă interes strategic.

6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri.

7. Cadru de formă circulară.

8. (construcții) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor.

8.1. Centură antiseismică = brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor pentru a le proteja în timpul cutremurelor.

9. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave.

* (astronomie (în) sintagmă) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți.

Etimologie: limba franceză - ceinture.

Cuvântul lunii: (Tot) DIHOTOMIE.

Cuvântul zilei:

COGNIȚIE s.f. Facultatea de a cunoaște. (< fr. cognition, lat. cognitio). Cheia alegerii: Mircea Miclea împlinește 60 de ani. Este psiholog, profesor universitar, cercetător, antreprenor. A fost ministru al învățământului timp de un an, în 2005, perioadă în care a reușit să devină cel mai eficient și mai respectat dintre toți miniștrii învățământului pe care i-a avut România din '90 până astăzi. 

Bancul zilei:

Dumnezeu către Adam:

– Hai, măi, te zgârcești la o coastă?!

– Nu, Doamne, pur și simplu am o presimțire rea.

sâmbătă, 28 octombrie 2023

Toate gândurile mele caută să „dreagă” mojo-ul

 

MOTTO: „Ar trebui să lăsăm întotdeauna să treacă ceva timp, pentru că timpul dezvăluie adevărul.” (Seneca)


     Ei bine, ieri și alaltăieri, fiind sărbători „cu cruce roșie”, puteam scrie ceva, dar am preferat să citesc, să dezleg rebusuri, să mă plimb prin grădină, să văd un film, mă rog, orice în afară de postat pe blog. Astăzi, când aș putea să „ajung la zi” cu multele treburi pe care le mai am de făcut, nu am chef, mi-e cam frig și, ca să nu-mi fac reproșuri că pierd timpul, am încercat să-mi lămuresc niște chestii. Mai întâi, am să explic titlul. Inițial, am vrut să scriu „Toate gândurile mele caută să dreagă busuiocul”, dar nu se potrivea cu ceea ce urma, cu scrierea în sine. Desigur, nu e prima oară când titlul pus de mine e „aiurea-n tramvai”, dar am impresia că l-am mai folosit cândva, deci am folosit un alt termen, reîntâlnit nu demult, mojo, al cărui sens era cam incert pentru mine, deci am pornit să caut din nou lămuriri. Și rău am făcut, căci am rătăcit cam o oră până am reușit să găsesc ceva. Un „ceva” care nu prea a alungat ceața prin care „înotau” neuronii mei nedumeriți. Am căutat o imagine mai lămuritoare și, fatalmente, n-am găsit. Am găsit-o pe aceasta, probabil dintr-un test la limba română și, culmea culmilor, chiar s-a potrivit. Sunt încă într-o STARE de „nu-mi sunt boii acasă”, iar gândurile mele (mă rog, majoritatea care contează) „au luat-o la sănătoasa”. Să vedem ce-i cu „mojo” ăsta...

Dacă ești martorul unei întâmplări care poate deveni o știre, filmezi, editezi și apoi distribui informația. Acest gen de jurnalism e cunoscut sub denumirea de MoJo (acronim pentru englezescul „mobile journalism”). (GOOGLE - 28 feb. 2018)

NOTA MEA: Nu, nu-i ăsta, dar e bine de știut...

*

Prima definiție a lui mojo în dicționar este: o amuletă, farmec sau o vrajă magică. O altă definiție a mojo-ului este arta vrăjilor magice. Mojo este, de asemenea, o putere sau o influență personală. Sursa: https://educalingo.com/ro/dic-en/mojo 

GLUME:


Un tip sună la Alcoolici Anonimi:

- Alo, dumneavoastră, acolo, ajutați bețivii?

- Da, sigur că da. Cu ce vă putem fi de folos?

- Îmi lipsesc zece lei pentru o sticlă de coniac.

*

Un tip se duce în târg cu trei papagali de vânzare. Vine un client și întreabă:

– Cât costă papagalul roșu?

– 500 de lei!

– Atât de mult?! Dar ce știe să facă?

– Știe să spună teoria colapsului obiectiv. Cu tot cu explicații.

– Dar papagalul verde cât e?

– 1.000 de lei!

– Și mai mult?! Dar ăsta ce știe să facă?

– Spune teoria relativității. Cu demonstrație, cu explicații teoretice și practice, tot!

– Dar cel albastru cât costă?

– Ăsta este 10.000 de lei!

– Cât?! Ăsta ce mai face?

– Sincer să fiu, nici eu nu știu, dar ceilalți doi papagali îi spun „dom’ profesor”!

*

Soția mea mi-a făcut un scandal monstru când a aflat că am avut o aventură de-o noapte, a plâns, și apoi mi-a zis:

- Ah! Cum ai putut să-mi faci așa ceva?!

- Iubito, a fost o greșeală, iartă-mă! Hai să ștergem totul cu buretele și să o luăm de la-nceput...

- De la-nceput?! Eram în luna de miere, nenorocitule!

luni, 23 octombrie 2023

Gânduri devenite trepăduși

  

Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o încă o dată: în ochii copilului care am fost.” (Octavian Paler)


E luni (iar) și afară este încă prea „răcoare” pentru a ieși la muncă prin grădină, așa că am căutat în Dexonline cuvintele, le-am pus pe Facebook și, văzând că la verbul „(a) trepăda” este în vizită o rudă de-a sa, „trepădar” („rudă” de care eu nu auzisem), am ajuns, în fine, la trepăduș, pe care l-am pus în titlu. Din păcate, este un substantiv masculin, dar mie tare mi-ar fi plăcut cum sună „gânduri trepădușe”. De ce îmi ponegresc așa gândurile? Pentru că sunt supărată rău pe ele. Mai demult, trepădau de nerăbdare să scriem ceva, însă acum s-au lenevit de tot. Și, așa leneșe cum sunt, totuși aleargă năuce de colo colo, cam fără rost. Am redescoperit citatul de mai sus, sunt sigură că l-am mai pus drept motto, dar e mereu potrivit și-mi merge la suflet. Apoi am descoperit un oraș de care nu auzisem și așa am aflat că trăiam cu falsa impresie că Insulele Hebride sunt pe undeva, prin Pacific, în emisfera sudică, dar nu, nu-i așa. Iar acum, după un sfert de ceas de căutări, am descoperit, în fine, un amărât de banc, la care nici măcar nu am putut zâmbi. Deci...

TREPĂDUȘ, trepăduși, s.m. Persoană fără astâmpăr, care aleargă încoace și încolo (agitându-se pentru treburile altora). ♦ Om fără demnitate, lipsit de personalitate, care se pune în serviciul altuia, pentru treburi mărunte, adesea înjositoare. – Trepăda + suf. -uș. Sursa: DEX '09 (2009).  

&

Hebridele sunt un arhipelag în largul coastei de vest a Scoției continentale. Insulele se împart în două grupuri principale, în funcție de apropierea lor de continent: Hebridele Interioare și Exterioare. Tobermory este capitala și, până în 1973, singura localitate a Insulei Mull din Hebridele Interioare Scoțiene. Este situat pe coasta de est a Mishnish, partea cea mai nordică a insulei, aproape de intrarea de nord a Sound of Mull. Sursa: Wikipedia (Engleză).

&
Un tip sună la cabinetul unui avocat:

– Bună ziua, aș avea nevoie și eu de un sfat juridic într-o situație delicată…

– Bună ziua! Vreți o sugestie sau o consultație?

– Care e diferența?

– Sugestia e gratis. Pentru consultanță va trebui să veniți la birou, să încheiem un contract de asistență juridică și să plătiți onorariu.

– Aha, ok. Vreau o sugestie, un sfat!

– Sfatul meu este să veniți la o consultație la cabinet.

luni, 16 octombrie 2023

Zece gânduri imponderabile

 Recomandăm populației să țină închiese păsările în proprile gospodării pe  perioada migrării păsărilor sălbatice!!! | Agenţia Naţională pentru  Siguranţa Alimentelor

Secretul prieteniei, cred eu, este să găsești oameni mai buni decât tine, - nu mai deștepți, nu mai bogați sau mai interesanți, ci mai buni la suflet și mai iertători, - și să-i apreciezi pentru ceea ce poți învăța de la ei, nu pentru ceea ce poți obține de la ei.” (Hanya Yanagihara) 

 

      Când am început să scriu, adică după ce am găsit citatul de mai sus (care, mărturisesc, mi-a mers la suflet), gândurile mele arătau ca șirul de cocori din poza „aferentă”. Adică era un GÂND care le conducea pe celelalte și toate păreau că au un scop și o destinație. Pe urmă, nu știu din ce pricină (dar am o bănuială), multe gânduri au zburat care încotro și au mai rămas zece. Dar și pe acestea le-am pierdut, rând pe rând. Am asemănat disparițiile astea misterioase cu întâmplările din celebrul roman al Agathei Christie, „Zece negri mititei”, carte care văd că a fost reeditată la noi, nu știu precis când, anul trecut sau acum doi ani, cu titlul „Și din zece n-a mai rămas nici unul”. Pur și simplu, gândurile mi-au intrat într-o stare de imponderabilitate și au „plutit” afară din mintea mea. Păi, acum chiar nu o să mai scriu nimic. Doar glume (deși nu cred că vor avea vreun afect asupra mea) și câteva cuvinte despre autoarea citatului.

    ☺ Intră un preot într-un restaurant, se așază la o masă. Cheamă ospătarul și îl întreabă:

- Fiule, balenă aveți?

- Nu, părinte.

- Cașalot aveți?

- Nu, părinte.

- Rechin aveți?

- Nu, părinte.

- Atunci, dă-mi o costiță de porc afumată! Dumnezeu mi-e martor că am vrut să mănânc pește.

   ☺ Chemat de șef să-i dea explicații pentru performanțele slabe din ultima perioadă, un tip spune:

- Șefu’, nu pot să mă concentrez deloc. Dar deloc!

– De ce!?

– Păi, să vedeți, de la fereastra biroului meu se vede fix în apartamentul unde locuiește o tipă foarte sexy. Și nu mă pot concentra la muncă, pentru că mereu o văd cum se dezbracă și cum se îmbracă.

– Bine, hai să văd și eu.

Se duce șeful la fereastră să verifice, dar are o mare surpriză.

– Păi, de ce minți?! Nu se vede nimic!

– Cum să nu se vadă, șefu’, ia suiți-vă pe dulap!


    ❤  Hanya Yanagihara este o romancieră, editoare și scriitoare americană. Ea a crescut în Hawaii. Este cel mai bine cunoscută pentru romanul ei, devenit bestseller, „A Little Life” (O viață măruntă), care a fost selecționat pentru Booker Prize 2015, dar și pentru că a fost redactor-șef la T Magazine. Sursa: Wikipedia (Engleză)

Niște gânduri îmi sunt halandala

  MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...