Câteva gânduri alergând după feneci

MOTTO: „Paradisul e dincolo de ușa aceea, dar i-am pierdut cheia, sau, poate, doar am uitat unde am pus-o.” (Khalil Gibran, „Eternitate”)

     Mi-a plăcut imaginea de la cuvântul zilei de astăzi (a iscodi) din dexonline.ro,  așa că am „împrumutat-o” un pic, pentru că mi-a adus aminte de Sherlock Holmes, personajul cărților lui Arthur Conan Doyle. Deși, ca să fiu sinceră cu domniile voastre, nu a fost unul dintre personajele mele preferate, pentru că mi se părea cam prea plin de el. Geniu, geniu, dar oleacă de modestie nu strică. Dar i-am admirat inteligența și felul magistral în care rezolva enigmele. Apropo de „adus aminte”, cred că m-am mai văitat aici că am devenit cam uitucă. Mă rog, asta e o exprimare eufemistică, am devenit uitucă rău de tot. Ei bine, azi o să demonstrez acest fapt prin două exemple. Asta, bineînțeles, după ce-mi voi administra o scurtă, dar dură, muștruluială. Mai întâi, nu prea îmi mai aduc aminte ce e o expresie idiomatică. Am vrut să fac vorbire despre două expresii (și anume, „Calul de dar nu se caută la dinți” și „A trage (cuiva) clapa”) dar mi-a trecut brusc cheful după ce am dat de dilema: „Sunt sau nu expresii idiomatice?!” Nu, nu am ajuns la niciun răspuns, pentru că am renunțat la căutări atunci când neuronii mei mi-au transmis că azi este sărbătoare, deci ei se odihnesc, iar eu să-mi văd de lecturi și văzut filme, căci nu prea mai am ce scrie. De supărare, era cât pe ce să uit cel de-al doilea exemplu, noroc cu titlul, nu? Nu mai știu ce sunt fenecii, deși am impresia că am mai scris cândva, demult, despre ei. Închei aici, urmează P.S.-urile...

P.S.

# „În frazeologie, o expresie idiomatică este o unitate frazeologică constituită dintr-o îmbinare de cuvinte cu un grad relativ mare de fixitate, care se opune prin aceasta unei îmbinări libere de cuvinte sau unei unități frazeologice cu un grad relativ mic de fixitate.” (Wikipedia)

IDIOM, idiomuri, s.n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome. Sursa: DEX '09 (2009).

# FENEC, feneci, s. m. Animal carnivor din Sahara asemănător cu vulpea (Fennecus zerda). – Din fr. fennec. Sursa: DEX '09 (2009).

#  imagine © Andrea Homorodean (Dexonline)

# Banc:

Pacientul:
– Domnule doctor, am o problemă: uit tot, nu țin minte absolut nimic.
Doctorul:
– De când?
Pacientul:
– De când ce?

Niște gânduri despre măgăduieli

MOTTO: „Niciodată să nu întrerupi un dușman când face o greșeală.” (Sun Tsu)

... Știu că mi-am promis (și, implicit, am promis și domniilor voastre, cei câțiva cititori fideli ai blogului meu) că n-o să mai scriu chiar în fiecare zi. Asta, ca să nu devin prea rutinieră și plictisitoare. Dar astăzi, ieșind în sat, la cumpărături și cu diverse alte „obiective” destul de terre-a-terre, am văzut că, în fine, „după lupte seculare”, s-a deschis chioșcul cu ziare din centrul Domneștiului nostru. Nu mi-am găsit rebusul preferat, căci nu a apărut încă și, ca să cumpăr totuși ceva, am luat „Magazinul istoric”, în amintirea tatălui meu, un cititor pasionat al acestei reviste. Și am mai luat „Argeșul”, nu tocmai din patriotism local, ci pentru că mi-a atras atenția titlul editorialului scris de domnul Mihai Golescu, și anume, „Am o măgăduială”. Subiectul, ca să fiu sinceră, nu mă interesa din cale-afară, este despre mita luată (sau nu?) de către primarul orașului Mioveni. Luarea și darea de mită, pervertirea actului de justiție, minciuna și furtul au devenit așa de frecvente la noi în țară, încât eu una nu mai am putere nici să mă mir, nici să mă indignez. Mă întorc la cuvântul căruia i-am bănuit doar sensul până m-am dus la dicționar:

MĂGĂDUlALĂ s.f. (Regionalism) Îndoială, șovăire. COMAN, GL. - Etimologia necunoscută. Sursa: DLR (1913-2010).

👆 De aici, bineînțeles, m-am „orientat” spre cuvintele acestea două, și din motivul că le deosebește doar prima literă (adică, ortografic) dar, mai ales, pentru că și eu, ca mai toată lumea, am oscilat uneori între făgăduială, măgăduială și tăgăduială...

TĂGĂDUIALĂ, tăgăduieli, s.f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală.

FĂGĂDUIALĂ, făgăduieli, s.f. Faptul de a făgădui; promisiune, făgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Făgădui + suf. -eală.

👇Și acum, câteva glume:

☺ Un tip îi zice amicului său:

- Măi, omule, am văzut aseară o stea căzătoare. Steaua s-a uitat fix la mine și mi-a spus: „Nu-ți pune nicio dorință, nu am căzut, m-au împins!”

☺ Două prietene stau de vorbă:

- Fată, soțul meu vorbește-n somn, al tău nu?

- Al meu e mai parșiv, doar zâmbește!

☺ Tatăl exasperat că e trezit din somn, se răstește la fetița lui:

- Asta e culmea! Prima dată m-ai trezit că ți-e sete ție, a doua oară m-ai trezit pentru că îi e sete păpușii, pe urmă, m-ai trezit că îi e sete pisicii. Acum ce mai e?

Fetița îi zice, candid:

- Am vrut să te întreb dacă nu ți-e sete și ție...

Gânduri fără nicio noimă

(© imagine Ramona)

Căutând azi dimineață cuvintele din Dexonline pentru a le posta pe Facebook, vă rog să mă credeți că nu aveam nicio intenție de a scrie ceva și pe blog. Mă gândeam că „ce e prea mult, strică”, deci scrisul meu, în fiecare zi, pe lângă că e un efort cam mare pentru neuronii mei înghețați și obosiți, riscă să vă plictisească pe domniile voastre și nu aș vrea asta. Dar am găsit cuvântul zilei (din 9 octombrie, dar de acum doi ani și, mai ales, imaginea aferentă) iar după ce am râs în hohote vreo cinci minute (mda, exagerez, am râs cam 30 de secunde), m-am hotărât să „le trec pe curat”. Și apoi mi-am „recitat” din nou (sau recitit, cum vreți) o poezie a lui Bacovia, căci este destul de potrivită cu vremea de afară, dar mai mult cu STAREA mea...

BIBÍC, bibici m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; nagâț. /<ung. bibic. Sursa: NODEX (2002).

Cheia alegerii: Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU).

„Nervi de toamnă” – George Bacovia 

„E toamnă, e foşnet, e somn… 

Copacii, pe stradă, oftează; 

E tuse, e plânset, e gol… 

Şi-i frig, şi burează. 

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, 

Pe drumuri fac gesturi ciudate – 

Iar frunze, de veşnicul somn, 

Cad grele, udate. 

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, 

Şi-amanţii profund mă-ntristează – 

Îmi vine să râd fără sens, 

Şi-i frig, şi burează.”

Gânduri în tandem

MOTTO: „Trebuie să învățăm să ne fim cei mai buni prieteni pentru că de prea multe ori cădem în capcana de a ne fi cei mai mari dușmani.” (Roderick Thorp)



Am postat dis-de-dimineață pe Facebook cuvintele de astăzi din Dexonline și m-a surprins deosebit de plăcut ilustrarea ingenioasă a unuia dintre sensurile termenului „tandem” (© imagine Ramona), precum și explicația: „În anul 1927 apare „A doua sută de ani”, film mut care îi are ca protagoniști pe Stan Laurel și Oliver Hardy, cunoscuți în România cu numele de Stan și Bran. Este primul film în care cei doi apar împreună.” Și gândurile mele sunt de obicei în tandem (când stau „acasă” și nu pleacă aiurea, la plimbare pe-un tandem). Obișnuiesc să se țină de mânuță și să se prezinte în fața mea pentru a le „imortaliza” aici. Primul gând mi-a adus aminte de filmele cu Stan și Bran, al doilea a fost de acord cu citatul de la începutul scrierii, reproșându-mi că, cel mai adesea, eu am fost propriul meu inamic. I-am promis că o să iau măsuri (cam tardive, aș zice) și o să mă împrietenesc cu mine însămi. Celelalte gânduri (tot în tandem și ele) au ațipit până am scris rândurile astea, așa că o să închei abrupt. Fără glumă! Și fără glume... Doar câteva cuvinte despre autorul citatului:

Roderick Mayne Thorp Jr. a fost un romancier american specializat în special în romane de procedură polițienească/crimă. Romanul său „Detectivul” a fost adaptat într-un film cu același nume în 1968. Wikipedia (Engleză)

GÂNDURI și DILEME (mai noi sau mai vechi)

  

❤„Trebuie să ai curajul de a te accepta aşa cum eşti, chiar dacă pentru alţii eşti inacceptabil.”  (Paul Tillich)

❤„Cel mai mare defect al nostru este preocuparea permanentă de a detecta greşelile celorlalţi.” (Kahlil Gibran)

 

Am ezitat mult între cele două citate de mai sus și, ca o veritabilă Balanță ce sunt, nu m-am putut hotărî, așa că le-am pus ca motto pe amândouă. Reflectă minunat STAREA mea de azi (și nu numai de azi). Sunt zile, printre care și sâmbăta asta, în care nici eu nu mă înțeleg pe/cu mine însămi. Deci, și în sensul că nu-mi „descifrez” toate gândurile și simțămintele, dar și în acela că aceste gânduri și sentimente ale mele sunt în dezacord unele cu altele. Păi atunci, cum să mă înțeleagă alții?! Azi aveam de gând să mă refer un pic la zicerea foarte faină „Nu judeca o carte după copertă” și, de asemenea, să fac o vizită la Muzeul „Titanic” din Belfast, despre care am aflat de curând. Nu mai am chef nici de una nici de alta, dar am apucat să pun poza aia la începutul postării, așa că o să continui cu un text foarte sec din Wikipedia, iar domniile voastre, dacă veți fi interesați, întrebați-l pe Google. Voi încheia cu câteva glume, reluând observația că găsesc din ce în ce mai greu pe site-urile „comice” bancuri decente și care să aibă într-adevăr umor. Și, în plus, ca și la mine pe blog, glumele se tot repetă, deci trebuie să înțeleg că nimeni nu mai „produce” altele noi. Îmi pare rău, dar nici eu nu prea mă pricep la asta...

   👀  Muzeul „Titanic” din Belfast este o atracție pentru vizitatori. Deschisă în anul 2012, este un monument al moștenirii maritime a Belfastului, pe locul fostului șantier naval „Harland & Wolff” din cartierul Titanic al orașului, unde a fost construit RMS Titanic. Sursa: Wikipedia (Engleză)

   ☺ 

Gheorghe, pe patul de spital, o aștepta pe nevastă-sa. Într-un târziu apare și ea și-i zice:

– Gheo, să îți povestesc ce mi s-a întâmplat. Am urcat în taxi și pe drum mi-am adus aminte că am uitat portofelul.

– Și, te-ai întors?

– Nu, ar fi durat prea mult, dar taximetristul a spus că nu e problemă, că o să ne descurcăm. La un moment dat, a tras pe dreapta și mi-a spus: „Ce alegi, îmi cânți un cântec sau…?”

– Ce obraznic! Și ce cântec i-ai cântat?

– Păi, mă, Gheo, tu pe patul de spital și eu să am chef de cântat?

   ☺

Un tip își cumpără un papagal și, în fiecare seară, se așeza în fața coliviei și spunea:

- Poți să vorbești? Hai, spune și tu ceva! Te rog! Poți să vorbești?

Și tot așa, seară de seară, lună de lună. După un an, ca de obicei, se așază în fața coliviei și începe:

- Poți să vorbești? Poți să vorbești?

La care papagalul răspunde:

- Da, măi omule, pot să vorbesc, da' tu poți să zbori?

   ☺

O blondă se adresează prietenei ei brunete:

– Fată, cine spune că sunt o incultă face o mare eroare. De curând am fost angajată la un centru național de de studiu al reactivilor izopropanici nucleari cuantificați şi trifazați pentru implementarea lor în crestomația semantică.

– Şi, ce faci tu acolo?

– Păi, păzesc reactivii izopropanici cuantificați, pentru că pe la noi se fură ca-n hiper-aglomerația clorofiliană angiospermică şi gimnospermică perenă, căreia voi, brunetele, îi spuneți „codru”.

Gânduri lipsă la apel...

MOTTO: „Îmi place munca; mă fascinează. Pot sta să mă uit la ea ore întregi.” (Jerome K. Jerome)

 

Expresia zilei (vezi și poza din dexonline.ro): A tăia dracului bureți/ A tăia frunză la câini (expr.) a-și pierde vremea. Sursa: Argou (2007).

A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. Sursa: DEX.RO.

Gândurile zilei (ale mele, nu ale altora): Neh, nu le găsesc...

Glumele zilei:

- Când eram tânăr, oho, acum vreo cincizeci de ani, o fetișcană superbă era pe punctul de a-şi sacrifica viaţa pentru mine!

- Cum aşa!?

- Păi, da, am cerut-o în căsătorie şi mi-a spus că, decât să se mărite cu mine, mai bine se aruncă înaintea trenului...

😕

Răspunzând unui chestionar, 90% dintre femei au recunoscut că nu le plac bărbații îmbrăcați în roz. Ironia sorții - 90% dintre bărbații îmbrăcați în roz au recunoscut că nu le plac femeile.

😑

Se spune că „banii vorbesc”. Ai mei nu știu să spună decât „la revedere”.

😃

Un student îi scrie, disperat, tatălui său: „Nu mai am bani de chirie... sunt în stradă!” Răspunsul nu întârzie: „Ferește-te de mașini!”

😆

- No, Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune?

- Ba da, Mărie, îs bune, dar toți ceilalți din sala de cinema au popcorn!

O duminică cu gânduri buchisite

  MOTTO: „Dacă ceva te nemulțumește, nu fi surprins. Noi numim asta Viață.” (Anna Freud) 

 

Am pornit cu „scrisul” azi de la cuvântul aleatoriu (vezi FB, vezi dexonline.ro), adică verbul „a buchisi”. Mi-am dat seama cu mare tristețe că, cel mai adesea, gândurile mele, ca și scrierile mele, sunt cam buchisite. Mă bucur totuși că buchiseala mea, adică „executarea unui lucru cu multă migală; învățarea cu mult efort și migală”, ca și curiozitatea nestăvilită, mă duc înspre lucruri noi, deci aflu mereu câte ceva (și nu știu dacă mi-e de folos ori ba, dar știu că asta îmi aduce multă bucurie). Astăzi am aflat că Anna Freud (1895-1982) este cea mai mică fiică a lui Sigmund Freud, având contribuții esențiale în domeniul psihanalizei copilului. Voi aprofunda subiectul. Am mai aflat și că la Cluj există o librărie intitulată, foarte fain, „LA BUCHISEALĂ” (a se vedea imaginea, cam încețoșată, e drept,dar a fost singura pe care am găsit-o). Ieri am citit din întâmplare un cuvânt care mi-era necunoscut, deci am pornit acum să aflu ce este ieșnița, un fel de mâncare de prin nordul Bucovinei, specifică bucătăriei huțule:

„Ieşniţa. Pentru a o prepara, avem nevoie de smântână, ouă bătute şi foi de ceapă verde. Se pune smântâna la fiert şi apoi se amestecă cu ouăle bătute. Se adaugă puţină făină de grâu. La foc moale. Se amestecă cu o lingură de lemn până când untul iese la suprafaţă. Se serveşte cu mămăliguţă de cartofi.

Mămăliguţa cu cartofi. După ce au fost curăţaţi, cartofii se pun la fiert, într-un ceaun. Apoi, se adaugă făină de porumb şi puţină făină de grâu sau griş. Se amestecă bine, folosindu-se un făcăleț special. Se serveşte cu tochitură, cu huslincă (?!), cu unt şi brânză.”

Sursa: https://izvoarelesuceveibucovina.wordpress.com/tag/iesnita/ 

P. S. Ieri (sau alaltăieri) văd că mi-am notat să scriu ceva pe blog, sub titlul (cam lung) „Am gânduri care nu mai știu dacă să plângă sau să râdă”. Dar între timp, fatalmente, am uitat care erau motivele mele de a râde (sau măcar a zâmbi), căci nu mi-am notat decât câteva dintre chestiile care mă întristează (sau, mai degrabă, mă enervează), adică titlurile din ziare sau de la TV, care anunță, foarte prăpăstios, că războiul se apropie de noi (amenințări la granița României), că în 2024, criza economică se va accentua (prețuri și mai mari, cursul valutar), că echinocțiul de toamnă ne afectează negativ, că vine iar Covidul peste noi, că trecerea la ora de iarnă ne va aduce și ea astenii și depresii. Păi, mulțumim din suflet, domnilor ziariști și reporteri, ne faceți viața și mai frumoasă, căci și așa pluteam pe niște norișori roz, fiind toți sănătoși, veseli și plini de bani...