Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
joi, 23 februarie 2023
Uneori, gândurile mele au orbul găinilor
Totul a pornit de la cuvântul aleatoriu de astăzi, care a fost:
În titlu, eu fac vorbire despre sensul figurat al expresiei de mai jos, în sensul că am observat că, ocupându-mă eu cu tot felul de despicări ale firului în patru, sau punându-mi niște întrebări așa de abisale, că mă ia și pe mine amețeala, nu-mi las gândurile să ia seama la „lucrurile evidente”. Mă rog, nu știu care-s alea, când mă voi lămuri, vă spun și domniilor voastre.
Buuun, ia să vedem noi ce-i cu „gallus domestica” asta și cu multele expresii legate de ea. Am căutat o poză cât mai amuzantă, am găsit-o pe asta cu „vânzări pălărioare pentru găini”, ilustrare perfectă a rubricii aceleia de pe FB „stăpânul meu nu-i sănătos la cap” și, de aici, mi-a venit și ideea cu citatul din motto (care pur și simplu m-a înnebunit de cap).
Cuvântul zilei:
Bancul zilei:
marți, 21 februarie 2023
Gânduri în pași de tango
MOTTO: „În fiecare zi mă trezesc și mă hotărăsc că voi lucra din greu. Apoi mintea mea râde de mine și spune: Ce glumă bună!”(Anonim)
Încă de când m-am trezit (adică de pe la șase jumătate), am avut senzația că azi va fi o zi nu prea grozavă pentru mine. Presentimentul ăsta confuz și bosumflat a ținut până când, în timp ce-mi făceam cafeaua, mi-a trecut prin minte o melodie și exclamația foarte „pătimașă” „Oh, Tangolita, din SantaFé!” N-am mai stat să mă mir, să mă întreb de unde a apărut cântarea asta schimbătoare de dispoziție, m-am dus imediat să văd despre ce e vorba, și GOOGLE mi-a zis că e cântecul lui Enzo Fusco, numit „Tangolita”. Îl găsiți pe YouTube, eu l-am ascultat în versiunea italiană și după asta, toate gândurile mele au dansat tango, iar eu abia am reușit să scriu rândurile astea. După refrenul melodiei care sigur îmi va cutreiera mintea toată ziua, am scris despre Oracolul Țigănesc (nici nu știam că există) și despre cuvintele din dexonline.ro.
„Sei bella come un fiore, oh Tangolita,
oh Tangolita di Santa Fé!
Per te, questo mio fior, darei la vita,
oh Tangolita,
tu sai perché.
Perché dal primo dí che m'hai baciato
al fuoco dell'amor tu m'hai dannato.
E viver senza te non è più vita
oh Tangolita
di Santa Fé,
di Santa Fé!”
Traducerea în română:
„Ești frumoasă ca o floare, oh Tangolita,
oh Tangolita din Santa Fé!
Pentru tine, această floare a mea, mi-aș da viața,
oh Tangolita,
tu știi de ce.
Pentru că din prima zi când m-ai sărutat
la focul iubirii m-ai condamnat.
Și a trăi fără tine nu mai e viață
oh Tangolita
din Santa Fé,
din Santa Fé!”
(https://lyricstranslate.com/ro/tangolita-tangolita.html-0)
💕
„În funcție de ziua în care te-ai născut, te afli într-una dintre aceste zodii:
21 ianuarie – 19 februarie – CUPA
20 februarie – 20 martie – CAPELA
21 martie – 20 aprilie – PUMNALUL
1 aprilie – 20 mai – COROANA
21 mai – 20 iunie – SFEȘNICUL
21 iunie – 21 iulie – ROATA
22 iulie – 22 august – STEAUA
23 august – 22 septembrie – CLOPOTUL
23 septembrie -22 octombrie – MONEDA
23 octombrie – 21 noiembrie – CUȚITUL
22 noiembrie – 21 decembrie – TOPORUL
22 decembrie – 20 ianuarie – POTCOAVA”
MONEDA:
Pare că totul are un preț și totuși unele aspecte din viață sunt neprețuite. Nativul născut sub această zodie a oracolului țigănesc are o extraordinară capacitate de a aprecia corect valoarea lucrurilor, dar și a faptelor și foarte rar acest nativ ar putea fi manipulat, mințit ori controlat. În funcție de țelurile pe care le are în viață, poate părea diferit ori imprevizibil. Pentru că Moneda nu se aliniază trendului, ci ea însăși este puterea și valoarea. Acești nativi pot fi foarte talentați, pot avea înclinații artistice rare și totodată pot fi atrași de artă și de tot ceea ce înseamnă lux. Însă chiar ei pot deveni manipulatori, tocmai de aceea lecția zodiei este reprezentată de capacitatea de a-și păstra onestitatea față de sine și față de ceilalți și de a-și folosi înțelept puterea.
Sursa: https://horoscop.garbo.ro/articol/30873/horoscopul-tiganesc
Cuvântul aleatoriu:
CONTENCIÓS, CONTENCIOÁSĂ, contencioși, contencioase, s. n., adj. 1. S.n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). Sursa: DEX '09 (2009).
Cuvântul zilei:
CHEFNÍ, pers. 3 chefnește, vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra scurt, repetat și agitat (urmărind vânatul, manifestându-și bucuria etc.); a țăhni. – Formație onomatopeică. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: În 1957, a murit Smoky, primul câine de terapie din istorie. A fost o femelă Yorkshire Terrier care a servit în al Doilea Război Mondial.
luni, 20 februarie 2023
Azi am niște gânduri fâstâcite
🙈 🙉 🙊 Precum maimuțele din figura alăturată, gândurile mele fâstâcite, nu vor să vadă, să audă sau să spună nimic astăzi. De ce sunt fâstâcite? Pentru că eu, împreună cu multe alte gânduri, le-am acuzat că ar fi ușor cabotine. Nu spun de ce, sunt treburile noastre, deci o să le rezolvăm între noi. Acum, urmează patru cuvinte din dexonline.ro și patru bancuri... de pe unde am reușit să le găsesc.
💣
FÂSTÂCÍ, fâstâcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul în fața unei situații neașteptate; a (se) intimida, a (se) zăpăci. – Probabil din fâstâc.
💣
CABOTIN, -Ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin.
💣 Cuvântul aleatoriu: EVENTUÁL, -Ă, eventuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care poate să se întâmple; posibil, probabil. [Pr.: -tu-al] – Din fr. éventuel.
💣 Cuvântul zilei: NEPĂRTINÍRE s.f. Imparțialitate, obiectivitate. – Pref. ne- + părtinire. Cheia alegerii: Ziua mondială a justiției sociale (ONU).
💣
Un medic de la un dispensar sătesc este chemat la un bolnav. Prins cu niște urgențe, pe seară, își ia repede trusa și se duce la locuința bolnavului. În fața porții, nevasta celui bolnav îl aștepta cu o lumânare aprinsă în mână. Doctorul, speriat și plin de regrete, îi zice:
- O, îmi pare așa de rău!
Femeia îi răspunde:
- Lăsați, dom' doctor, nu-i nimic, haideți în casă cu mine, că s-a luat curentul...
💣
Intră Măria în casă, țipând:
– Ioane, tulai, îmi lipsesc trei perechi de chiloți de pe culme!
– Știu, femeie, copiii vecinilor i-or luat, ieri, îi răspunde Ion.
– Şi de ce naiba i-or luat?
– No, se jucau de-a pirații şi-aveau nevoie de niște vele pentru corăbii.
💣
Cum ai dat faliment?
- M-am luat după Isărescu și am investit în ceaiul de tei.
- Și, n-a mers?
- Deloc. Lumea noastră e căpoasă și se calmează tot cu țuică...
💣
Aflat la facultate, un tip îi scrie tatălui său:
– Trimite-mi 100 de lei, ca să-mi iau o carte foarte importantă!
După trei zile, primește un pachet de la tatăl său, cu cartea de care zicea anterior. Supărat că nu i-a mers șmecheria, tânărul se duce la un anticariat, vinde cartea cu 50 de lei și bea banii în primul bar pe care-l vede. A doua zi, primește un mesaj de la tatăl său:
– Băiete, sper că îți prinde bine cartea pe care ți-am trimis-o. Și, când o vei citi, vei vedea că ți-am pus o bancnotă de 100 de euro printre pagini, ca să te distrezi și tu în oraș...
duminică, 19 februarie 2023
Niște gânduri care încearcă să mă trombonească
MOTTO: „Nimeni nu te poate înșela, te înșeli tu asupra celorlalți, parcă spusese Goethe. Toată viața e o păcăleală, de ce să intervin eu în păcăleala altora, mai ales că tuturor ne place să fim păcăliți, dar păcăliți frumos, cu efort de imaginație, artistic cât de cât.” (Ileana Vulpescu)
Azi este Ziua Națională „Constantin Brâncuși”. „(...) la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.”
Sursa: https://www.g4media.ro/
Cuvântul zilei:
FIZIONOMÍE, fizionomii, s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip.◊ Joc de fizionomie = mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). [Pr.: fi-zi-o-no-mi-e] Din fr. physionomie. Cheia alegerii: În anul 1861, Abraham Lincoln oprește trenul cu care călătorea spre Washington în Westfield, New York, pentru a-i mulțumi în persoană lui Grace Bedell, o fetiță în vârstă de 11 ani, care i-a trimis viitorului președinte al Statelor Unite o scrisoare în care îi spunea că are nevoie de o schimbare pentru sporirea șanselor în alegeri, sfătuindu-l să-și lase barbă.
Cuvântul aleatoriu:
TROMBLÓN, trombloane, s.n. Pușcă foarte scurtă a cărei țeavă avea gura răsfrântă ca la trompetă. – Din fr. tromblon. Sursa: DEX '09 (2009).
👀 NOTĂ: Mărturisesc că asta nu a fost prima mea opțiune pentru „cuvântul-la-întâmplare”, ci a patra, e un termen pe care nu-l știam, dar care seamănă cu...
TROMBÓN, tromboane, s.n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peiorativ) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la plural) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.
(A) TROMBONÍ, trombonesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A minți; a păcăli; a exagera. – V. trombon. Sursa: DEX '09 (2009).
💭 ALTĂ NOTĂ: Acele „niște gânduri” nu au reușit să mă trombonească, dar nici eu pe ele, deci ne retragem împreună și declarăm remiză.
☺ NOTA FINALĂ:
Fiica unui milionar îi zice tatălui ei:
- Tati, eu mă mărit!
- Cuuum, cu cine?
- Cu un preot…
- Ce? Ai înnebunit complet?
- Tati, îl iubesc! Inima nu o poți înșela…
- Bine, dar adu-l să fac cunoștință cu el.
Îl aduce ea pe preot, se așază cu toții la masă și discută. Tatăl întreabă:
- Tu știi că fata mea poartă doar haine scumpe pe care dă 10.000 de euro lunar? Cum ai să reușești tu să-i satisfaci capriciile?
- Dumnezeu o să ne ajute….
Mama fetei adaugă:
- Și are obiceiul ca, în fiecare săptămână, să plece la Paris să-și facă părul.
- Dumnezeu o să ne ajute…
- Da? Păi, ea merge numai cu Ferrari sau Porsche, iar la fiecare jumătate de an schimbă modelul.
- Dumnezeu o să ne ajute…
După ce pleacă viitorul ginere, fiica își întreabă tatăl:
- Cum ți-a plăcut logodnicul meu?
- E cam prostuț! Dar îmi saltă inima când mă numește Dumnezeu...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Gânduri cu deleatur
MOTTO: „Am studiat mulţi filosofi şi multe pisici. Înţelepciunea pisicilor este infinit superioară.” (Hippolyte Taine) Luni ( 3 august ) am...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...