duminică, 11 ianuarie 2026

Gândurile mele chiar nu vor să mai recidiveze

În zilele astea din urmă (vreo trei-patru) am avut două „recidive”, deși am depus maaari eforturi să nu le am. Eforturi, de altfel, zadarnice, după cum se vede. Ghilimelele de la termenul recidivă, primul care mi-a venit în minte când am început să scriu, înseamnă că domniile voastre nu trebuie să vă gândiți că sunt pasibilă de închisoare și nici că mi-a revenit vreo bolnăveală. Mda, să mă explic: c
ele două „infracțiuni” săvârșite de mine și de gândurile mele sunt că, una la mână, deși mi-am promis mereu să nu mai fac asta, adică să mă frământ și să mă necăjesc pentru orice fleac ce mi se întâmplă, ori pentru vorbele sau acțiunile unor semeni ai mei, da, vorba melodiei ăleia, pot zice „Oops, I did it again!” Și, a doua la mână, iarăși văd un serial cam tâmpițel și destul de enervant, însă eu mă încăpățânez și preseverez să-l văd, în conformitate cu replica dintr-un banc cu ardeleni: „No, nu mă pot dumiri, prins-o negrul pe muierea aia or n-o prins-o?!” Din motive știute doar de mine (și bănuite de domniile voastre), nu dau nume la niciuna dintre recidive. Ducă-se pe pustii! Bun așa, o să mai cuget la problemă și o să încerc să nu mai am (adică să ocolesc) chestii de-astea care îmi tulbură pacea interioară. Cuvintele din duminica asta le-am scris deja pe Facebook, deci am rămas aici doar cu cele din „tema” zilei, plus niște glume...

(A) RECIDIVA, recidivez, vb. I. Intranz. 1. (Jur.) A comite o infracțiune după ce mai fusese condamnat o dată, pentru săvârșirea altei infracțiuni. 2. (Med.; despre o boală) A se manifesta din nou după o vindecare clinică; a reapărea, a reveni. – Din fr. récidiver.

RECIDIVĂ, recidive, s.f. 1. Săvârșire de către o persoană, în anumite condiții, a unei noi infracțiuni pentru care legea penală prevede pedepse privative de libertate. 2. (Med.) Reapariție, revenire a unei boli după ce aceasta s-a vindecat clinic; recădere. – Din fr. récidive.

♦ Citatul zilei: „O idee care intră într-un cap pătrat ia forma în care a fost pusă.” (Alfred Capus)

♦ Bancurile zilei:

- Cum te-ai simțit în excursie? 
- Oribil! 
- Cum așa? 
- Păi, să vezi, când ne-am dat jos din autocar, n-am găsit restaurantul unde trebuia să luăm masa și, când am ieșit din restaurant, n-am mai găsit autocarul...
()
- Iubi, ai idee de ce nu mă place tatăl tău? 
- Da. Îl deranjează faptul că nu îl saluți. 
- Eu să-l salut? El trebuie să mă salute, că e mai mic cu zece ani ca mine. Tinerii din ziua de azi nu mai știu bunele maniere!
()
După un chef teribil cu bere rece ca gheața, Costi a răgușit și se duce la prietenul lui de pahar, Radu. Sună și în ușă apare soția acestuia.
- Radu e acasă? abia a putut să șoptească Costi.
La fel de misterios, doamna îi zice, în șoaptă:
- Nu, intră repede, să nu ne vadă careva...

vineri, 9 ianuarie 2026

Gânduri care strănută și tușesc

MOTTO: „Într-o noapte foarte rece, friguroasă, până și casele își doresc să aibă propriile lor case pentru a intra înăuntrul lor și a se încălzi.” (Mehmet Murat Ildan)

Văd că iar o să vină oleacă de ger peste noi. Păi, da, e iarnă. De vreo săptămână mă tot chinuie o răceală, dar am zis că nu are rost să vă plictisesc cu asta, poate aveți și domniile voastre așa ceva, deși nu vă doresc asta. Deci nu prea am chef să scriu, dar, începând de azi, am hotărât să dau cu zarul din Dexonline de trei ori, ca să am de unde alege cuvântul aleatoriu. Ei bine, astăzi am nimerit așa: păpușoi, augur și zăplaz. Primul l-am scris aici, al doilea, împreună cu cuvântul zilei, pe Facebook, și „zăplaz” înseamnă „gard de scânduri”. Tot azi voi inaugura o nouă rubrică (care va cuprinde întrebările mele retorice sau unele ce așteaptă răspuns) și voi scrie ceva la o rubrică mai „veche”. La final, niște glume și cam atât, mă duc să-mi fac un ceai...
Cuvântul aleatoriu:
PĂPUȘOI s.m. reg. 1) Plantă erbacee cerealieră, cu tulpina înaltă și viguroasă, cu frunze lungi, cu flori grupate în inflorescențe spiciforme și cu fructe în formă de știuleți; porumb. 2) Știulete nedezghiocat al acestei plante; porumb. 3) la pl. Cantitate oarecare de grăunțe dezghiocate de pe știuleți; porumb. /păpușă + suf. ~oi.

Întrebarea zilei: Ce e aia corozbină?
COROZBINĂ, corozbine, s. f. Pește de mare mărunt, viu colorat, cu capul turtit în partea superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă și alcătuită din numeroase raze spinoase; cățel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec.

Citatul zilei:
O singură vorbă bună poate dezgheța trei luni de iarnă.” (Proverb japonez)

Glumele zilei:

– De ce te-ai despărțit de prietena ta?
– Avea pe unul în contacte, Sergiu Mecanicul.
– Și, care era problema?
– Păi, i-a scris într-un mesaj că abia așteaptă să-i facă revizia.
– Nimic deosebit. E mecanic.
– Ea nu are mașină, frate!
– Ahaaa...

Gheorghe bea câte două păhărele de pălincă în fiecare seară înainte de culcare. După câțiva ani, nevastă-sa vrea ca el să renunțe la acest obicei. Pentru asta încearcă să-i demonstreze că alcoolul este nociv. Deci vine cu două păhărele, unul îl umple cu apă și altul cu pălincă. Aduce și cutia cu viermișori, pe care Gheorghe îi folosea drept momeală la pescuit și spune:
– Vreau să vezi asta !
Pune un vierme în păhărelul cu apă, iar acesta începe să înoate. Apoi pune un vierme și în păhărelul cu pălincă și viermele moare imediat. Simțind că și-a făcut clar punctul ei de vedere, ea îl întreabă:
– Ce ai de spus despre acest experiment, măi Gheorghe?
Gheorghe se uită la paharul cu viermele mort și spune:
– No, e clară treaba, dacă beau pălincă, nu fac viermișori!

- De ce ai ochiul vânăt, Marcele?
- Păi, m-am amețit puțin, am sărutat mireasa, ginerele m-a văzut și, pac!
- Păi, la nuntă, așa se obișnuiește!
- La nuntă, da, dar nu la un an după...

miercuri, 7 ianuarie 2026

Vreau o timonă pentru gânduri...

© imagine Ramona

MOTTO: „Orice adevăr este mai bun decât o incertitudine continuă.” (Arthur Conan Doyle)

Am scris deja titlul și nu, nu voi renunța la el, dar parcă mai mult mi-ar fi plăcut să folosesc un cuvânt (din 7 ianuarie 2022), pe care cred că nu prea l-am „băgat în seamă” (☺) atunci, dar l-am regăsit astăzi. Ar fi sunat titlul cam așa: „Gândurile mele parcă-s scrise în bustrofedon”. M-am informat oleacă despre scrierea asta, apelând la Wikipedia, la IA și cam așa e, uneori am niște gânduri destul de sinuoase, de mi-e greu și mie să le urmăresc. Pentru exemplificare, a se vedea și poza, luată din dexonline.ro. Dar nu prea m-am putut concentra asupra explicațiilor despre bustrofedon, pentru că afară plouă monoton, în casă este cald, și, după prânz, gândurile mele au intrat brusc în modul MOȚĂIALĂ. Mda, de parcă în restul zilei ar fi fost foarte zglobii,  ce să zic... În momentul ăsta, chiar mi-ar fi utilă o timonă ca să le „conduc”, dar îmi e cam lene, recunosc, așa că o să-mi las gândurile în pace. Mă rog, să trecem peste asta și să ne întâlnim cu cuvintele și cu gluma de azi...
Cuvântul aleatoriu:
TIMONĂ, timone f. mar. Roată cu spițe prelungite (care servesc ca mânere), folosită pentru manevrarea manuală a navei. /<fr. timon, ngr. timóni. Sursa: NODEX (2002).
Cuvâtul zilei (2022):
BUSTROFEDON s.n. Fel de scriere foarte veche în care rândurile mergeau fără discontinuități de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Din fr. boustrophédon. Cheia alegerii: În 1714 Henry Mill depune primul brevet pentru mașina de scris.
Addenda: Cine vrea să afle mai multe, să meargă aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bustrofedon
Cuvântul zilei (2026):
ELOGIU, elogii, s.n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. Din fr. éloge, it. elogio. Cheia alegerii: În 1895 s-a născut Clara Haskil, pianistă română. Era capabilă să reproducă impecabil și imediat piese de-abia auzite. Presa vremii scria că „a fost trimisă pe Pământ pentru a-l interpreta pe Mozart”, iar Charlie Chaplin spunea: „Am întâlnit trei genii în viața mea: unul dintre ele a fost Clara Haskil, altul, profesorul Einstein, iar al treilea, Sir Winston Churchill.”
😃
La școală, un puști află de la colegii lui că adesea cei mai mulți dintre adulți ascund secrete „murdare”, prin urmare este foarte ușor să-i șantajezi. I s-a mai spus că tot ce trebuie să faci este să le spui „știu întregul adevăr”. Așa că puștiul nu stă pe gânduri și vrea să încerce puterea celor trei cuvinte când ajunge acasă. La intrarea în casă este întâmpinat de maică-sa, așa că îi spune, pe un ton confidențial: „Mami, știu întregul adevăr”. Fără să stea prea mult pe gânduri, mama îi dă o bancnotă de 10 de lei și-l roagă: „Să nu-i spui nimic lui taică-tău”. Mulțumit de cum se așezaseră lucrurile, micul șantajist îl așteaptă pe tatăl său să se întoarcă de la serviciu și îl informează din start, că „știe întregul adevăr”. De prisos să spunem că tatăl îi întinde o bancnotă de 50 de lei și îi cere același lucru: „Te rog să nu-i spui nimic maică-tii”. Foarte mulțumit, puștiul era a doua zi în drum spre școală și îl vede pe poștaș în fața casei. Se gândește în sinea lui „De ce nu?” și îl abordează și pe acesta: „Știu întregul adevăr”. Poștașul scapă ziarele din mână, deschide brațele emoționat și-i spune: „A, atunci vino aici și dă-i lui tati o îmbrățișare!”

marți, 6 ianuarie 2026

Gânduri cam de haram (adică, lăsate la voia întâmplării)

Foarte pe scurt, căci mi-e cam somn (dar nu cred că voi dormi) și am o ușoară lehamite (mda, va trece și asta), voi povesti despre ce mi s-a întâmplat aseară, cu o continuare, ca în seriale, azi de dimineață. Până să adorm, mi-a trecut prin minte un cuvânt și, știind că-l voi uita până dimineața, am intenționat să-l trec în agenda pe care o am pe noptieră. Dar mă cuibărisem bine în pat, eram aproape adormită și am renunțat. Dimineață, bineînțeles, nu mai știam cuvântul și aveam senzația aia tâmpită că am uitat ceva ce nu trebuia să uit. Am simțit un ușor freamăt printre gândurile mele și apoi s-a prezentat înaintea mea o „delegație” care, prin purtătorul de cuvânt, mi-a declarat că sigur mă gândisem la cuvântul „dandana”. Aiurea, am simțit imediat că gândurile mă mint. Păi, eu și cu ele ne cunoaștem prea bine ca să putem fi duse cu zăhărelul. Nu le-am certat, căci am înțeles că făceau asta pentru că țin la mine și nu voiau să mă mai necăjesc că uit. Adică, uităm, că au și ele o contribuție, nu? Cuvântul de azi este o caracteristică a mea, de Balanță, cel aleatoriu a fost „haram” și îl reiau, deși am mai scris despre el, iar cuvântul sugerat de gândurile mele este „dandana”. Păi, da, e potrivit!
ȘOVĂIALĂ, șovăieli, s.f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală. Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1915, Alan Watts, filosof și scriitor american de origine britanică, cunoscut mai ales pentru popularizarea filosofiei orientale printre europeni. Watts a scris peste 25 de cărți și articole despre religie și filosofie, fiind autorul lucrării „Calea Zen”, unul dintre primele bestselleruri despre budism. Printre cărțile sale traduse în limba română se numără și volumul „Înțelepciunea nesiguranței”.
HARAM, haramuri, s.n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expresii: Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce/ De haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că; Haram de... = vai de. Din tc. haram „ilicit, prohibit”.
Halal (arabă: حلال‎ ḥalāl, turcă helal) este termenul coranic care înseamnă „permis”, „legal” din punct de vedere religios. Acest termen este opus celui de haram (حرم ḥaram, حرام ḥarām) care înseamnă „interzis”, „nepermis” sau „ilegal”. (Wikipedia)
DANDANA, dandanale, s.f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana. (Nota mea: Mda, m-am dus cu gândurile imediat la Agamiță Dandanache, despre care Tanti Wiki(pedia) zice așa: „Agamemnon Dandanache, prezentat ca Agamiță Dandanache, este un personaj din piesa „O scrisoare pierdută” a dramaturgului român Ion Luca Caragiale. Caracterizat de dramaturg ca fiind „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”, Dandanache este tipul politicianului lipsit de orice scrupule.”

sâmbătă, 3 ianuarie 2026

Trei gânduri care refuză „branciul”

Mi-au venit în minte azi două cuvinte (chiar nu știu cum, de unde și de ce) pe care le-am mai pomenit cândva aici, pe blogul meu: afanisit/afanisită, și apelpisit/apelpisită. Păi, hm, nu sunt prea „grozave”, chiar pot zice că sunt cam „câh”. Și eu, împreună cu gândurile mele, nu vrem să fim așa. Bun, acum că am lămurit chestiunea, o să caut cuvintele de astăzi din Dexonline, vreun citat celebru și poate, o glumă. În funcție de ce-mi inspiră ele, voi continua să scriu. Sau nu. Cred că și cuvântul care a „ieșit la zar”, ca să zic așa, a mai fost scris aici, dar mărturisesc că mi-e cam lehamite să caut altul. Și mi-a dat și ideea titlului. Primul meu gând care nu mai vrea „brunch” e cel îngrijorat de cele șase-șapte kilograme care s-au adăugat fizicului meu (nu neapărat de Sărbători, căci le aveam deja). Al doilea gând se referă strict la termenul 
englezesc, și susține că, dacă am vrea să mâncăm ceva între micul dejun și prânz (dar nu vrem), am prefera să-i zicem „gustare” sau „mizilic”. Ei, al treilea gând, pe care aproape îl uitasem, este că a nins și peste Domneștiul nostru oleacă. Prima oară în anul ăsta, nimic spectaculos, dar a fost fain, iar după gerul pe care l-am îndurat, acum iarna pare mai blândă. Păi, cam atât s-a putut azi...
Cuvântul aleatoriu:
BRUNCH [branci] s.n. (englezism) Masă luată între micul dejun și prânz. • Pl. brunch-uri. /<engl. brunch, abr. de la br[eakfast] [I]unch. Sursa: DEXI (2007).
♦ Cuvântul zilei:
(A) JUXTAPUNE, juxtapun, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. Din fr. juxtaposer. Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1929, Sergio Leone, regizor italian, considerat unul dintre cei mai mari regizori din istoria cinematografiei, pionier al genului „western spaghetti”. Stilul cinematografic al lui Leone include juxtapunerea prim-planurilor extreme cu planuri filmate la distanță. Printre filmele sale se numără Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câțiva dolari în plus (1965) Cel bun, cel rău, cel urât (1966), Undeva, cândva în Vest (1968) și A fost odată în America (1984).
♦ Citatul de azi:
E mai bine să meriți laude și să nu le primești decat să le primești fără să le meriți.” (Mark Twain)
♦ Banc:
Cele șapte întrebări „clasice” de după petrecerea de Revelion (pe care ar fi bine să nu ajungi să ți le pui):
1. Unde sunt?
2. De ce?!
3. Cine-i persoana care stă lângă mine în pat?
4. De ce e dezbrăcată?
5. De ce e bărbat?
6. Al cui e poneiul ăsta din cameră?
7. Cum adică este 3 ianuarie?!

vineri, 2 ianuarie 2026

Gânduri aleatorii

 MOTTO: „Din civilizație iei cât vrei. Din cultură iei cât poți.” (Constantin Noica, „Jurnal de idei”)

M-am hotărât astăzi să parafrazez întrebarea aia celebră și foaaarte suspicioasă, care circula după așa-zisa revoluție din 1989 și mi-am zis, cu un ton inchizitorial (uaaau, am reușit să mă sperii singură): „Ce-ai scris tu, Lavinia, în ultimii cinci ani, la început de ianuarie?” Așa că am „cules”, de ici, de colo, câte un pic de text, câte o poză, câte un citat și, desigur, câteva glume (din 2021 până în 2025). Iată recolta...

👇

💧💧💧 „Începutul lui ianuarie e ploios, pe alocuri sunt inundații în țară (nu și la Domnești, slavă Domnului, poate doar prin gălețile puse de mine prin pod), iar ploaia asta mă deprimă îngrozitor. Dar încerc să mă conving că nu-mi pasă, căci „să sperăm, Lavinia, că totul va fi bine”. Mai zilele trecute, am văzut un titlu (nu mai știu dacă de carte sau de blog) care suna cam așa: „365 de gânduri de pace pentru fiecare zi”. Doamne sfinte, oare de unde o fi luând autorul (sau autoarea) atâtea gânduri? (Marți, 5 ianuarie 2021. Gânduri solubile în apă...)
👇
Citatul zilei (ianuarie 2024): „Indienii care bat în tobe pentru a alunga spiritele rele sunt priviți cu dispreț de americanii grăbiți care claxonează necontenit (de-a-n boulea) pentru a ieși dintr-un blocaj de trafic.” (Mary Ellen Kelly)
👇
Gândurile mele, de un timp, își spun singure povești (unele „de adormit copiii”, desigur) și asta fără niciun rezultat, pentru că realitatea în care trăim acum îți dă fiori, bate orice basm cu zmei, roman fantastic cu dragoni ori film în care mai toți protagoniștii intră la categoria „ăștia-s ăia răi, mamaie”. Mda, am uitat unde trebuia să mă ducă „firul narativ”, deci am să plec de aici, destul de supărată pe/cu mine însămi. Iar nu vorbim, în acest moment, eu și cu gândurile mele (e ceva de genul „îmi iau jucăriile și plec”), ne-am spus, la supărare, în afară de epitete jignitoare, niște chestii destul de adevărate și adevărul doare uneori”... (Ianuarie 2025)
👇 GLUME (din 2022, 2023)...
😏
Bunicul le spune un basm nepoţeilor:
- Ce credeţi voi că i-a spus prinţul Cenuşăresei, când a văzut că i se potriveşte pantofiorul?
- Nu ştim, bunicule!
- I-a spus: „Te rog, arată-mi şi bonul de la magazin”!
()
Soțul și soția în mașină, în mijlocul unei discuții destul de tensionate. La un moment dat, femeia strigă, nervoasă:
- Te rog, dă-mi un motiv pentru care să merg înainte!
- E verde și te claxonează ceilalți șoferi...
()
Costel își duce mașina la mecanic.
- Ia spuneți-mi, e grav?
- Ce să vă zic? Dacă ar fi un cal, v-aș recomanda să-l împușcați.
()
Un polițist ajunge la locul unde o maşină a ieşit de pe autostradă, a lovit mai multe animale şi a dărâmat un hambar. Îl ia deoparte pe șofer, care abia se mai ţinea pe picioare şi se sprijinea de nevastă-sa, şi-l întreabă:
– Fii sincer, cât ai băut?
– Zece beri şi două sticle de votcă, răspunde omul. Sunt beat, ce mai… 
– Păi, văd și eucă eşti beat, zice poliţistul nervos, dar ăsta nu e un motiv ca s-o laşi pe nevastă-ta să conducă!
😃

joi, 1 ianuarie 2026

Gânduri? Așa și-așa...

 
MOTTO: „Adevăratele greutăți pot fi depășite. Doar cele imaginare sunt de neînvins.” (Theodore V. Nail)

Da, suntem în 2026. Drept să spun, eu nu prea mă simt acum în dispoziția să înving nici greutăți reale și nici măcar din ălea imaginare. De ce? Pentru că mi-e frig (sunt muuuulte grade cu minus, care se zbenguie și la ora asta pe-afară), mi-e cam somn și, mai ales, pentru că nu prea îmi găsesc gândurile, deci nici cuvintele. Ce e de făcut? Păi, m-am uitat repede prin dexonline.ro, am găsit o rubrică nouă (cuvântul anului, care văd că a fost „sinecură” și, desigur, se pot citi mai jos, în listă, cele mai căutate cuvinte din 2025), am trecut, ca de obicei la cuvântul aleatoriu (Vulgata) și la cel al zilei de azi (Euro) și apoi am încercat, destul de sastisită, să caut niște glume. Nu știu dacă am reușit, dar o lăsăm așa...
CUVÂNTUL ZILEI:
EURO, euro, s.m. Monedă unică europeană începând cu anul 2002, care a înlocuit monedele naționale din 12 țări ale Uniunii Europene. [Pr.: e-u-ro] Din fr. euro. Cheia alegerii: La 1 ianuarie 2026, Bulgaria intră în zona Euro (România nu).
(Cuvântul anului ce a trecut:
SINECURĂ, sinecuri, s.f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nicio muncă. Din fr. sinécure.)
CUVÂNTUL ALEATORIU:
VULGATA s.f. Traducerea latină a Bibliei (Vechiul Testament din ebraică, iar Noul Testament din greacă), realizată de Sfântul Ieronim, declarată normativă și autentică la Conciliul din Trent, singura ce poate fi utilizată în lecturile publice, dispute, predici și interpretări; carte care conține această versiune. Din lat. [versio] Vulgata, fr. Vulgate.
 
GLUME:
- Mă Gheo, no, mă duc amu să fac Revelionul la Sinaia, mă! Cred că va fi o minune! 
- Apăi, drept minune, Ioane, mai ales că aista-i trenul de Cluj...
()
- Îmi amintesc că anul trecut ai băut cam mult de Revelion. Țin minte că, pe la ora 5 dimineaţa, ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate. 
- Şi, l-ai cumpărat? 
- Nu, că mi-ai cerut cam mult! 
()
Un tip îi povestește amicului său:
- Măi, m-am băgat ieri în seamă cu o blondă și i-am zis: „Ce zici, frumoaso, vii cu mine la petrecerea de Revelion?” M-am răzgândit rapid când mi-a răspuns: „Sigur că da, când?”

Niște gânduri îmi sunt halandala

  MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...