luni, 6 aprilie 2020

Gânduri care nu vor să fie circumspecte

POZA ZILEI:


MOTTO-UL ZILEI:

„Când voi putea însă rosti: „Am înțeles ce om există în mine”, atunci voi fi și eu un fulger de care se va teme întunericul...” (Gheorghe Năstase, „Cartea Zorilor”)


    Am început de lunea (adică, am făcut mari eforturi să încep) oleacă de curățenie, prin grădină, prin terasă și pe urmă, prin casă. Zic „oleacă” nu pentru că n-aș face un șmotru ca lumea, ci fiindcă îl fac cătinel-cătinel. Căci obosesc, una la mână (deh, vârsta!) și apoi, trebuie să am mereu ceva de făcut. Mi-am programat, pe zile, ce trebuie să „prestez”, și sper să termin până la Paște. Dacă nu, nu! Și totuși, făcând șmotru, contrar celor zise de mine în titlu, gândurile tind să fie din ce în ce mai circumspecte. Mă rog, o să încerc o „mediere”, ca în poza de mai sus, adică să-mpac și capra și varza...

CUVÂNTUL ALEATORIU:
Mior sm [At: DOSOFTEI, PS. 211/8 / V: (înv) mieor, (reg) meor / Pl: ~i / E: drr mioară] 1 (Reg) Miel a cărui vârstă variază de la 1 an la 3 ani Si: cârlan, noaten Vz berbec, strămior. 2 Ied de un an Si: vătui. Sursa: MDA2 (2010)

CUVÂNTUL LUNII: CARANTINĂĂĂĂĂĂ.

CUVÂNTUL ZILEI:
AGONÍST, -Ă s.m. și f. (Livr.) Luptător, sportiv; atlet. [< germ. Agonist, cf. gr. agonistes]. Sursa: DN (1986)

Cheia alegerii: Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace.


GLUMELE DE LUNI:

Un tip își ia soția cu el la o partidă de vânătoare. La un moment dat, aude o împușcătură și niște voci certându-se. Fuge către locul faptei şi îşi vede soția purtând o discuție aprinsă cu un alt vânător. La un moment dat, vânătorul cedează şi îi spune: 

 – Bine, doamnă, bine, „cerbul" este al dumneavoastră, dar măcar mă lăsați să iau șaua de pe el?!

*

Discuție între două blonde:

- Fată, ieri mi-am găsit în pod abecedarul.

- Şi, l-ai citit?

- Da, sigur. Tu nu l-ai citit?

- Nu, fată, aștept să se facă filmul după el...

*

O doamnă distinsă intră într-un butic elegant de pălării.

- Cu ce vă putem servi?

- Mi-aș dori o pălărie mare, ceva romantic, poate cu o tentă de bleu sau verde, poate cu flori, sau cu panglici...

- Concret, la ce vă gândiți?

- Concret, mă gândesc la o partidă de sex! Dar ar fi bună și o pălărie frumoasă...

*
Un domn intră în reprezentanța auto "Mercedes" și îi spune managerului:

- Soția mea ar dori să discutați despre "Logan"-ul din vitrină.

- Îmi pare rău, domnule, dar nu avem niciun "Logan" în vitrină!

- Credeți-mă pe cuvânt, acum aveți!

 

 POEZIA DE LUNI:

„Lecția de zbor” - Nichita Stănescu


„Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalți pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor

Şi acesta e zborul.”

duminică, 5 aprilie 2020

Jocuri de cuvinte printre gândurile de duminică

17 cele mai populare jocuri de cuvinte din grupul World Word War ...  

MOTTO: „Nimic nu e mai frumos decât adevărul, nici mai adevărat decât frumosul.” (Ion Luca Caragiale)


Poza a apărut când i-am cerut lui GOOGLE imagini cu jocuri de cuvinte. Deci, acum mă aflu în treabă și am să parafrazez cele spuse de un fost președinte (bleah!), „primăvara nu-i ca toamna”, și nici ea nu-i „di vină”, e „divină”. Dis-de-dimineață, având alte lucruri de făcut, mi-am notat, în fugă: „Lavinia, nu uita, scrie mai târziu despre „cuvintele de duminică”. PALINDROM!” Mda, fapt e că acum nu mai am așa mare avânt să scriu... Dar de cuvinte mă voi ocupa, firește. Nu mai știu ce am vrut cu PALINDROMUL (adică, „Grup de cuvinte sau cuvânt care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul; Joc distractiv constând în găsirea unui cuvânt care, citit normal sau invers, fie să aibă același înțeles, fie să dea un cuvânt cu alt sens; Vers care se poate citi și de la sfârșit către început fără să-și piardă sensul”.) Mă rog, dacă tot l-am pomenit, iată și câteva exemple:„cuc”, „coc”, „bob”, „dud”, „pap”, „pop”, „pup”, „nun”, „sus”, „apa”, „oho”, „unu” sau „așa”.


Titlul se referă la:


JOC DE CUVINTE
s. n. (după fr. jeu de mots): 1. (în sens strict) efectul produs de asemănarea fonică imperfectă a cuvintelor care au însă sensuri diferite și grafie diferită (este cazul paronimelor) sau de asemănarea fonică perfectă și de scrierea identică, dar cu sensuri diferite (este cazul omonimelor). Jocul de cuvinte se realizează și cu ajutorul cuvintelor omografe (echivocul) sau al cuvintelor omofone (calamburul). 2. (în sens larg) jocul de spirit ca anagrama, acrostihul, șarada etc. Sursa: DTL (1998)


Și acum, cuvintele din dexonline.ro:

CUVÂNTUL ALEATORIU:
TAȚĂ sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~țe / E: ger Tatze, mg tálca] (Reg) 1 Tavă (1). 2 Fundația casei. Sursa: MDA2 (2010)


(Care n-are nicio legătură cu):


ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa. Sursa: DEX '09 (2009)


CUVÂNTUL LUNII: CARANTINĂ.


CUVÂNTUL ZILEI:
FELONÍE s. f. (Livr.) Act de trădare, lipsă de loialitate de care se făcea vinovat vasalul față de seniorul său. ♦ P. gener. Trădare, infidelitate. – Din fr. félonie. Sursa: DEX '09 (2009)

Cheia alegerii: S-a născut, în 1942, regizorul britanic Peter Greenaway. Cel mai cunoscut și controversat film al său, „Bucătarul, hoțul, soția lui și amantul ei” este o fabulă șocantă despre infidelitate.

 

GLUMELE ZILEI:

Un tip intră într-o berărie: 

- Dați-mi o bere, vă rog, îmi aștept nevasta aici. 

- Brună sau blondă? îl întreabă chelnerul. 

- Nu știu, de abia a intrat la coafor... 

*

După miezul nopţii, sună cineva la uşă. Bubulina se duce somnoroasă să deschidă. În faţa uşii erau patru bărbaţi, beţi criţă. 

– Stimată doamnă, noi am venit să-l conducem pe soțul dumneavoastră până acasă, dar nu știm care dintre noi este!

Turistul într-un sat din Ardeal: 

– Auzi bade, în satul ăsta, unde faceți voi pălinca? 

– D'apăi, dom'le dragă, vezi dumneata biserica aia? 

– Da. 

– No, numa' acolo nu!


sâmbătă, 4 aprilie 2020

Tabieturi sâcâitoare printre gânduri


 oameni zambind Archives | Durbaca Ionut Lucian  

MOTTO: „Bandit - Om de afaceri sincer.” (Ambrose Bierce)   


Ei bine, azi e una dintre zilele când imaginea de la postare n-are nicio legătură cu conținutul și nici cuvintele din motto. M-am gândit să ies din rutină. Am observat, mai ales acum, când TREBUIE să stau în casă, că sunt o sclavă a tabieturilor. Și e cam târziu să mă vindec. De ce spun asta? Păi, dis-de-dimineață, programul meu (și al altor câteva miliarde de oameni) este cel obișnuit: spălat, îmbrăcat, pregătit micul dejun, apoi pornit la a rezolva „problemele” zilei. Și, bineînțeles, în acest program intră și făcutul patului. Ce m-am gândit astăzi, hai să nu-l mai fac (patul, pe el, -l), că doar nimeni nu mă vede... M-am apucat de scris (alt „scris” decât bătutul câmpilor aici, pe blog) și, după vreo douăzeci de minute, m-am ridicat brusc din fața calculatorului și m-am apucat, hotărâtă, să-mi așez patul. Nu, ceva nu-i în ordine cu mine. O să mai cuget la asta. Deci, până să încep cu obișnuitele cuvinte din dexonline.ro (și ăsta-i tot un tabiet, nu?), hai să vedem ce-i cu tabieturile și rutina de zi cu zi:


TABIÉT, tabieturi, s. n.,1 Plăcere (măruntă) pe care cineva și-o satisface regulat, cu meticulozitate Si: obicei, obișnuință. 2 (Pex) Manie. 3 (Îla) Cu ~uri Cu deprinderi precise și fixe. 4 (Pex; îal) Cu atitudini și apucături boierești. 5 (Îlav) Cu ~ Cu multă grijă pentru comoditatea proprie Si: comod, confortabil. 6 (Îal) După un anumit ritual. 7 (Îal) Cu o anumită pedanterie. 8 (Înv; îe) A-și face ~ul A-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. 9 (Înv; îe) A-i strica (cuiva) ~ul A strica cuiva cheful. 10 (Îae) A deranja pe cineva de la satisfacerea unui tabiet (1). 11 Viață confortabilă Si: comoditate, confort. 12 (Îrg) Dorință (2). 13 (Îrg; îe) A-i fi cuiva la ~bet A fi la porunca, la dispoziția cuiva. Sursa: MDA2 (2010)

RUTINĂ sf [At: I. IONESCU, V. 8 / Pl: ? / E: fr routine] 1 Abilitate rezultată dintr-o practică îndelungată. 2 (Dep) Respectare servilă a unei norme de lucru Si: manierism. Sursa: MDA2 (2010)


CUVÂNTUL ALEATORIU:


APOTÉCĂ, apoteci, s. f. (Reg.) Farmacie (2). – Din germ. Apotheke. Sursa: DEX '09 (2009)


CUVÂNTUL LUNII: CARANTINĂ.


CUVÂNTUL ZILEI:
ROJDÁNIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”. Sursa: DEX '09 (2009)
Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1965, Robert John Downey Jr. actor american, dublu nominalizat la premiul „Oscar”. Printre filmele sale cele mai cunoscute se numără și „Zodiac”.

 GLUMELE ZILEI:

     


Bancuri și sefi! - - Dylymanky: Doar chestii amuzante. Doza de ...   


Bancuri - Pagina 351

vineri, 3 aprilie 2020

Gânduri aleatorii

  

  
MOTTO: „Cei doi mari inamici ai fericirii sunt durerea și plictiseala.” (Arthur Schopenhauer)


   După o săptămână de stat acasă, azi am ieșit (între orele indicate de autorități) să-mi iau medicamente și ceva de mâncare. Mi s-a părut, mergând iute-iute prin satul aproape pustiu, că sunt într-un film de-al lui Fellini, întâlneam oameni cu mască (sau fără, ca mine) și aveam sentimentul (pe care n-am de unde să-l știu) că e război și că eu acționez în spatele frontului, asumându-mi oarece riscuri. Cred că imaginația mea, de-atâta stat acasă, e hiperactivă și ușor desincronizată. O las în pace și mă ocup de cuvintele de azi:


CUVÂNTUL ALEATORIU:
Ambutisát, -ă adj. Care a fost supus acțiunii de ambutisare ◊ „Realizate din module ce permit obținerea a patru variante de sere-solar cu suprafețe cuprinse între 36 și 80 mp, acestea sunt construite din elemente metalice ușoare – tablă ambutisată – și sticlă [...]” R.l. 20 V 82 p. 5. ◊ „Terminațiile din alamă (realizate prin turnare) sunt înlocuite cu altele, mai ieftine, din zamac (un aliaj din zinc, aluminiu, magneziu, cupru) realizate prin injecție. Tabla ambutisată [...] a fost înlocuită cu masele plastice [...]” R.l. 23 V 95 p. 5 (din „ambutisa”). Sursa: DCR2 (1997) , furnizată de Editura „Logos”.

(Ambutisa vt [At: LTR / Pl: ~séz / E: cf fr emboutir] A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. Sursa: MDA2-2010).

CUVÂNTUL LUNII: CARANTINĂ.

CUVÂNTUL ZILEI:
ETOLOGÍE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie. Sursa: DEX '09 (2009).

Cheia alegerii: S-a născut, în 1934, Jane Goodall, antropologă, etologă și primatologă britanică. Considerată a fi cel mai mare expert în cimpanzei din lume, Jane Goodall a studiat timp de peste 45 de ani comportamentul familiilor de cimpanzei din Parcul Național Gombe, din Tanzania.

BANCURILE ZILEI:
Un indian navajo stătea lângă un agent de vânzări pe o bancă în parc. Între ei se afla o pungă mare de hârtie. Indianul fixa de ceva timp punga de hârtie.
- Vrei să știi ce e în pungă? întreabă agentul de vânzări.
Indianul dădu afirmativ din cap.
- E o sticlă de vin, am luat-o pentru nevastă-mea.
Indianul tăcu o vreme, apoi zise, dând afirmativ din cap de mai multe ori:
- Bun schimb ai făcut.
&
Un bărbat se întoarce acasă roşu la faţă şi transpirat.
- Ai băut! îi reproșează soţia.
- Nicio picătură!
- Dar abia te ţii pe picioare! Spune sincer, cât ai băut?
- Nu am băut.
- Atunci zi după mine: un vultur stă pe pisc cu-n pix în plisc.
- Am băut!
&
La un medic psihiatru:
- Doctore, eu cred că sunt mașină, vrum, vrum, vruuum!
- Mai faceți o dată, vă rog!
- Vrum, vrum, vruuum!
- Cred că aveți carburatorul înfundat!
&
Discuție la o tarabă, în piață:
- Nu vă supărați, roșiile astea sunt românești?
-Da` ce faceți, domnu`, vreți să vorbiți cu ele sau să le mâncați?!

joi, 2 aprilie 2020

GÂNDURI DESPRE NIETZSCHEANÍSM


MOTTO: „Frica este principala sursă a superstiției și una dintre principalele surse ale cruzimii. Învingerea fricii este începutul înțelepciunii.” - Bertrand Russell (1872- 1970)

Pe scurt, căci nu prea am timp azi: „Fotografia zilei”, aceste superbe viorele cărora nu le pasă de vreme și de vremuri, ele înfloresc, ca de obicei. „Motto-ul zilei” cred că e potrivit la ceea ce trăim cu toții în zilele astea. Cuvintele sunt găsite în dexonline.ro, iar „poezia zilei”  aș zice că e și ea destul de semnificativă. Curaj și sănătate multă tuturor!
CUVÂNTUL ALEATORIU:
NIETZSCHEANÍSM s.n. Filozofia lui Nietzsche, care proclamă idealul unei morale extrem individualiste, aristocratice și intelectualiste, în care „supraomul” trebuie să suprime mila, altruismul și obligațiile sociale și politice, valoarea supremă fiind desfășurarea „voinței de putere”. [Pron. ni-ce-a-nism,/ cf. fr. nietzschéisme < Nietzsche – filozof german]. Sursa: DN (1986)

CUVÂNTUL LUNII:  

CARANTINĂ.
CUVÂNTUL ZILEI:
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita. Sursa: DEX '98 (1998)

Cheia alegerii: S-a născut, în 1725, Giacomo Casanova, aventurier italian, originar din Veneția, devenit celebru prin peripețiile sale galante. Autobiografia sa, intitulată „Povestea vieții mele” este considerată ca una dintre cele mai autentice surse privind moravurile vieții sociale în Europa secolului al XVIII-lea.

 

POEZIA ZILEI:


Nu-mi pune aripi! – am strigat

spre îngerul ce mă ținea

când îmi vâra aripi cu sila

şi-n umeri mi le îndesa. Nu vreau!

Dar el, cu o răbdare

pe care numai îngerii o au

Nu mă lăsa, deși din ele,

Spuneam că nu știu cum să dau…

N-auzi? – strigam.

Tocmai cu mine?

Nu fi aşa ne-ndurător!

Nu le strica, le pui zadarnic.

Eu niciodată n-am să zbor!
Ești surd? - l-am zguduit, lovindu-l,

Dar el tot mai aprins lucra.

Știa că voi avea nevoie

Știa c-odată voi zbura!

(Virgil Carianopol, „Aripile”)

miercuri, 1 aprilie 2020

Farse și gânduri

Jocuri din copilarie » Păcălici  

   MOTTO: „Marea păcăleală e că lucrurile sunt așa cum le vedem că sunt.” (Friedrich Hegel)

   Cred că e clar, domniile voastre, după poză și după motto: a venit și 1 aprilie. Acum, replica gândurilor mele este ca în bancul acela cu ardeleni: „Ș'apăi?!” Mă rog, ele nu pot să facă legătura logică între cele minus cinci grade Celsius de afară, zăpada așternută trainic pe sol, pe case, peste pomii înfloriți, și faptul că a început luna a doua a primăverii. Dar ce mai e logic în aceste timpuri? Așa că, mai bine o să-mi văd de cuvintele din dexonline.ro:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

TELALGÍE s. f. (Med.) Durere care apare în altă parte, la distanță de locul leziunii. – Din fr. télalgie. Sursa: DEX '09 (2009)

CUVÂNTUL LUNII: (Tot) CARANTINĂ.

(Eu aș propune un altul altul):


HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla. Sursa: DEX '09 (2009)

CUVÂNTUL ZILEI:

RONÍN s.m. Cavaler feudal japonez exclus din asociația seniorilor; samurai sărăcit, declasat. [< fr. ronin < cuv. japonez]. Sursa: DN (1986)

Cheia alegerii: S-a născut, în 1920, Toshiro Mifune, actor și regizor japonez, considerat unul dintre cei mai de valoare actori din țara sa și din cinematografia universală. Este cunoscut printre altele și pentru rolul din filmul „Cei șapte samurai”.

FARSE CELEBRE:

Ferma de spaghete
La 1 aprilie 1957, BBC a transmis un documentar despre o fermă din Austria, specializată în cultivarea de spaghete. Imaginile prezentau fermierii care culegeau spaghetele din arborii de spaghete!

&
Pinguinii zburători
În 2008, cei de la BBC au anunţat că o echipă de cercetători din Antarctica a filmat pinguinii zburători, care se îndreptau spre pădurile din America de Sud.

&
Farsa astronomică
În 1976, astronomul britanic Patrick Moore a anunțat la radio că la ora 9:47 în dimineața zilei de 1 aprilie, planeta Pluto va ajunge în spatele lui Jupiter, diminuând forţa gravitațională a Pământului. El a mai spus că persoanele care la acea ora vor sări în sus vor experimenta o senzaţie de plutire, putând sta mai mult timp în aer. Ca urmare, postul de radio a primit numeroase apeluri de la oameni care au susținut ca au plutit prin casă.

&
Curățenie pe internet
În 1997, a fost răspândit un e-mail care avertiza utilizatorii că Internetul va fi închis pentru 24 de ore, de pe 31 martie până pe 2 aprilie, pentru a fi curăţat. Se explica şi motivul: de-a lungul timpului s-au acumulat foarte multe adrese inactive care trebuiau şterse. Internauţii erau sfătuiţi să deconecteze toate computerele de la internet.
(Sursa: dozadebine.ro)



Niște gânduri îmi sunt halandala

  MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...