Gânduri și îndemnuri elective

    Primesc, în ultimele zile, zeci de mesaje ce conțin filmulețul acela în care mai mulți actori, regizori și oameni de cultură ne îndeamnă să mergem să votăm. Ca să mă exprim așa, mai academic, în cazul meu îndemnul e superfluu. Sigur că mă duc la vot. Am fost mereu să votez. Degeaba. Dar perseverez. Cred că mulți se vor duce la vot și sper să se schimbe ceva (în bine) și pe la noi. Schimb subiectul, căci plouă iar, ceea ce mă deprimă și nu mă ajută deloc să văd totul în roz și România luând-o pe „drumul cel bun” pentru că noi votăm. Deci, citez dintr-un articol (care are și n-are de-a face cu alegerile):

   „În România, gradul de analfabetism este de aproximativ 40%. O altă clasificare împarte țara în 44,2% români cu un nivel scăzut de educație, 41,4% studii de nivel mediu și doar 14,4% dintre conaționali au absolvit studii superioare. Totuși, indiferent de nivelul de educație, probabil fiecărui om i s-a întâmplat măcar o dată în viață să-și dea seama că în vocabularul lui există minimum un cuvânt pe care îl pronunță greșit, folosește greșit varianta de plural sau îl înțelege și îl folosește greșit. Am făcut o listă cu primele cinci cuvinte care ne-au venit în minte și pe care le auzim folosite eronat cel mai des, în diverse contexte. Iată termenii în cauză, pe care îi poate găsi ușor oricine se uită în DEX preț de câteva clipe:
   GRIZONANT, -A, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. - Din fr. grisonnant. Oare câți oameni folosesc zilnic cuvântul "grizonat", fără să știe că mai este o literă, "n", care ar trebui scrisă și pronunțată?

   PATETIC, -A, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare. 2. (Despre nervi) Care inervează mușchii oblici ai ochiului. - Din fr. pathetique, germ. pathetisch. Cuvântul "patetic" este folosit de majoritatea vorbitorilor de română atunci când vor să spună despre o persoană, un lucru, o întâmplare că sunt penibile, jalnice, josnice, demne de luat în ras. Dar nu, iată ce spune DEX-ul, pare că este chiar de dorit ca cineva sau ceva să fie patetic. De exemplu, un spectacol de teatru poate fi patetic.

   REPERCUSIUNE, repercusiuni, s. f. Urmare, consecință. [Pr.: -si-u-] - Din fr. repercussion. Nicidecum "repercursiune", așa cum putem observa adesea uzitat acest termen. "R"-ul nu are ce sa caute la mijlocul cuvântului.

   CICATRICE, cicatrice, s. f. Urma (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după vindecare. [Pl. si: cicatrici] - Din lat. cicatrix, -icis, fr. cicatrice. Da, prima forma de plural, adică si cea recomandata, a cuvântului "cicatrice" este tot "cicatrice".

   CIREAȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie, neagră sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. si: cireșe] - Lat. ceresia (= cerasea). Tot despre un plural corect pe care nu îl folosim aproape niciodată când ne referim la fruct vorbim și în cazul cuvântului "cireașă" (sau "căpșună"), a cărui primă formă de plural se confundă cu pluralul pomului (sau plantei) care produce fructul: "cireși" (sau "căpșuni"). Da, când vei merge la piață vei putea cere un kilogram de cireși sau de căpșuni. Formele "cireșe" si "căpșune" sunt și ele corecte, dar reprezintă doar a doua variantă de plural. 

   (Articol al nu-știu-cui-că-nu-e-semnat, din 9 februarie 2017, găsit de mine aici: http://www.ziare.com/magazin/inedit/5-cuvinte-care-iti-demonstreaza-ca-nu-stii-limba-romana-atat-de-bine-1453197).

P.S. Aferim!

Niște gânduri care mă amețesc de cap

MOTTO: „Priviți lucrurile până vedeți; cei mai aproape de Dumnezeu le-au văzut.” (Constantin Brâncuși)

E duminică. Și, culmea, a doua zi consecutivă cu soare, după multe ploi și mult frig. Ar trebui să am niște gânduri foarte zglobii, zburdalnice și zâmbitoare (mda, am căutat adjective care să înceapă cu „z”...), dar nu! Mi-a venit brusc în minte gândul că anul ăsta va trebui să votez din nou, să-mi spun părerea despre cum trebuie să meargă treburile pe la noi și prin UE. Un coșmar! Când e vorba de alegeri, devin la fel de „amețită” și abulică precum Cetățeanul Turmentat al lui Caragiale, atât doar că eu nu întreb „...cu cine votez?” ci „de ce mai votez?!” Mereu am sentimentul că e inutil, și mereu mă duc să-mi spun părerea. Nimănui nu-i pasă de părerea mea, dar eu continui... Un cerc vicios, care-mi dă mereu bătăi de cap. Am încercat să citesc câte ceva despre votările din 2019, o să mai caut, dar deocamdată am găsit o scriere destul de pertinentă și interesantă, din punctul meu de vedere. Iat-o:

„Pe 26 mai 2019 nu vom vota nici pentru demiterea guvernului PSD, nici pentru a arăta lumii că "România merită mai mult"; nu vom vota nici pentru a nu mai avea "penali" în funcțiile publice, nici pentru a fi "uniți în Europa", nici măcar pentru a demonstra globului pământesc ce "mândri suntem că suntem europeni" și nici pentru a "respecta România". Nu, nu vom vota nici pentru Laura Codruța Kovesi, nici pentru Augustin Lazăr, nici pentru Adina Florea, nici măcar pentru Tudorel Toader. Faptul că partidele românești primesc 100 de milioane de euro din impozitele și taxele noastre pentru a ne vinde asemenea inepții semnifică o decădere intelectuală fără echivalent în ultima sută de ani în România. Faptul că noi, cu toții, ne mințim că alegerile europarlamentare ne vor aduce un alt guvern sau alți procurori, mai curați și mai uscați, este o dovadă că merităm din plin statutul degradant pe care îl avem astăzi în Europa. Oameni buni din România, treziți-vă! Votul din 26 mai nu este despre procurori, ci despre bani, despre bani mulți, despre grămezi de bani. Cei pe care îi vom vota la 26 mai vor împărți câteva sute bune de miliarde de euro în folosul numai al câtorva state. Cine va ști să se impună la masa negocierilor va primi bani mulți, iar cine va sta blegit la masă, neînțelegând ce se întâmplă, va pleca acasă cu buza umflată. Țările nu sunt egale, așa cum nici oamenii nu sunt egali: cei care au determinare, știință de carte și viziune vor duce acasă la ei bani frumoși, iar cei care vor zâmbi tâmp de încântare că mănâncă cârnați pe varză la bufetul gării din Strasbourg își vor nenoroci popoarele. Voi nu vedeți că, de trei ani de zile, nu facem decât să deplângem soarta nefericiților britanici, loviți de spleen-ul Brexit-ului și nu vedem cea mai mare dramă de pe continent, care se petrece, culmea, chiar sub ochii noștri? În vreme ce mult-compătimitul regat britanic inflorește economic și demografic, sud-estul Uniunii, cea mai săracă regiune din Uniune, se transformă într-un teritoriu pustiu, nelocuit, înapoiat și bântuit de fantomele trecutului.” 

(Fragment din articolul lui Petrișor Peiu din ziare.com/ 21 aprilie 2019)

Gânduri care se ciorovăiesc

După cum am mai spus deja („mărunțel și apăsat”, și cam sâcâitor, exact așa cum a început acum să plouă afară), de vreo săptămână încoace, alternanța asta între ploaie și soare (mai mult ploaie) și între cald și frig (mai mult frig) m-a dat complet peste cap. Aproape și la propriu, nu numai la figurat. Așa că și gândurile mele au fost într-o continuă gâlceavă (sau „ciorovăială”, care vine de la verbul „Ciorovăi, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec., după cum ne spune DEX-ul), dându-mi bătăi de cap. Unele dintre ele, fals pozitive, încearcă să mă convingă că ploaia aduce belșug, că e bună, că pământul abia o așteaptă etc. Astea sunt gândurile care îmi recită, cu voci pițigăiate de copii, niște versuri foaaaaaarte optimiste: „Vine ploaia bine-mi pare/ În grădină am o floare/ Ploaia mi-o va crește mare/ Vine ploaia! Bine-mi pare!” (George Coșbuc, „Vine ploaia”). Mă rog, le ascult, căci n-am încotro. Însă alte gânduri își dau ochii peste cap, sastisite, și convinse că „ce-i prea mult, strică”, zicând că-i luna mai, nu toamnă târzie, și apoi îmi oftează alt fel de versuri: „De-atâtea nopți aud plouând,/ Aud materia plângând…/ Sunt singur, şi mă duce-un gând/ Spre locuințele lacustre.” (G. Bacovia,  „Lacustră”). Ca să scap de ciorovăiala lor, îmi caut un banc, ca să râd un pic, și să uit de vremea absolut criminală de afară. Deci:

Un tip cu un câine intră într-un bar și le zice celor de-acolo:
- Câinele meu știe să vorbească.
Lumea, curioasă, așteaptă să vadă minunea. Stăpânul zice către câine:
- Ia spune-mi, cum se numește cureaua aia din piele care se folosește la cai?
Câinele:
- Ham!
Băieții din bar, dezamăgiți, după ce-l bat bine pe tip, îl aruncă în stradă cu câine cu tot. După câteva minute, câinele zice către stăpân:
- Să-mi bag picioarele, nu puteam eu să zic „căpăstru”?!

Degringoladă printre gândurile mele

 

Am „pornit” astăzi înspre blogul meu pentru că, deși încearcă să iasă soarele, e așa de frig afară, încât hotărârea mea voinicească de a ieși în peisajul lacustru al grădinii m-a părăsit brusc. Clănțănind ușor din dinți (Doamne ferește!), am intrat iar în casă și, iată, îmi spun aici gândurile, multe la fel de înfrigurate și dezamăgite ca și mine. Hotărât lucru, munculița mea de a mă convinge singură să fiu mai optimistă și să nu-mi mai fac gânduri (inevitabil!) din orice, nu prea dă mereu roade. Mai încerc. În momentul de față (adică de vreo patru zile și, probabil, încă vreo patruzeci), pentru ridicarea moralului, văd un serial de comedie american, „Modern family”, care încă mă amuză copios, dar știți domniile voastre cum e când mănânci prea multe dulciuri... O să revin la „tema” asta în altă scriere.

Bun, am pornit cu titlul ăsta din cauză că, găsind pe ici, pe colo, cuvântul degringoladă, folosit în cele mai năstrușnice formulări, l-am căutat și, mea culpa, nici eu nu-i dădeam sensul chiar corect, îmi sugera mai mult o „încurcătură”. Deci, DEX-ul (2009) zice: „DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s. f. Prăbușire, rostogolire rapidă, cădere. ♦ Fig. Decădere treptată, degradare progresivă, ruinare. – Din fr. dégringolade.”

Mda, degringoladă printre gândurile mele - e o formulare foarte potrivită mie, pentru că uneori mă uimesc (pe mine însămi) cu această rapiditate cu care trec de la gânduri „ordonate” (da, sunt o „Balanță” care adoră planificarea, listele, ordinea și lucrurile frumoase, temeinic puse la locul lor) la stări de panică a gândurilor, când mi se pare că toți (oamenii) și toate (lucrurile) mă copleșesc. Noroc că aceste stări sunt trecătoare și că scrisul mă ajută să le fac să dispară. Pentru un timp. Cred că ar cam fi momentul să-mi ordonez un pic gândurile, pentru că, de la a fi „alandala”, au trecut la „degringoladă” și n-aș vrea ca după colț să le aștepte cuvinte ca „abulie” sau „colaps”. 

Gata pentru astăzi cu scrisul. Am mai făcut o „testare” a vremii de afară și văd că începe să fie mai cald. Așa că îmi iau gândurile cu mine și ne ducem să facem un pic de grădinărit...

Gânduri alandala

MOTTO: „Nu subestima puterea cuvintelor și a gândurilor. Tot ceea ce-ți repeți în fiecare dimineață poate să te pună pe cărarea dorită a vieții. Gândește-te și vorbește despre victorie, succes, fericire și binecuvântări pentru a-ți influența destinul.” (Nina Bolivares)
(ALANDÁLA adv. (Fam.) La întâmplare, în dezordine, fără nici o noimă; pe dos. [Var.: halandála adv.] – Din ngr. álla and’álla „unul în locul altuia”). 

Ei bine, „meciul” dintre soare (care-i unul singur, dar puternic) și ploi (care-s mai multe și foarte insistente) continuă și azi. Printre picături (la propriu), am ieșit în fugă ca să întind niște „nefericite” de rufe pe culme (hm, on dit comme ça en...) la uscat, apoi am mai aranjat câte ceva prin interiorul casei și, brusc, am hotărât să „aranjez” un pic și interiorul meu, în sensul că musai o să văd un film sau câteva episoade dintr-un serial, o să citesc ceva și, evident, o să mănânc un pic de ciocolată. Dar înainte, voi scrie aici câteva citate din cartea „De re culinaria” a lui Păstorel Teodoreanu (adică Al. O. Teodoreanu, fratele lui Ionel Teodoreanu, „Metaforelul” din „La Medeleni”), și anume, ceea ce publica domnia sa, în celebra Cronică gastronomică din luna august 1934, în „Adevărul literar și artistic”. Mi-au plăcut mai multe din cele scrise acolo, dar azi am ales următoarele:

„Vinurile licoroase au parcă anume denumiri sonore, pentru a putea fi cerute de bețivii ordinari: Mar-sa-la! Ma-de-ra! Ma-la-ga! Aș vrea să văd un om beat rostind fără inconveniente: Châteauneuf-du-Pape, Clos de la Comtesse sau Rüdesheimer.”

„Prejudecățile micii-burghezii sunt atât de răspândite și civilizația atât de departe, încât intelectualii români sunt convinși că bucătăria este o treabă femeiască.”

„Dabija-Vodă, zice cronicarul, bea vinul din ulcică de lut. zicând că-i mai dulce. Din asta rezultă: a) ori că pe vremea lui Dabija-Vodă nu se găseau vinuri decât din cale-afară de acre, ori că: b) Dabija-Vodă era un mediocru băutor.”

Dacă o să mai am chef, o să continui mâine. Sper că astăzi nu vi s-a părut chiar tot ce-am scris că e cam...

Gânduri placide despre trăiri cu totul ne-placide

MOTTO: „E un lucru atât de obișnuit pentru un om să nu fie fericit și atât de important faptul că tot ce e un bine e cumpărat cu mii de necazuri, încât o treabă care se face ușor devine suspectă.” (Jean de la Bruyère) 

Astăzi aveam eu niște planuri de a presta oarece „activități de jardinaj” (mais oui, je fais semblable ne pas me souvenir du mot en roumain) și, după cum se observă din cele două rânduri scrise, în timp ce „prestam” urma să vorbesc în franceză. Singură. (Și încercând să nu mă audă vecinii). Păi, conform zicalei „Omul propune și Dumnezeu dispune”, azi a avut loc un fel de competiție între ploaie și soare (nu așa zâmbitoare și amabilă ca în imaginea mea), meci câștigat de ploaie, după vreo patru-cinci reprize înverșunate. Acum e a șasea repriză și ploaia este, desigur, învingătoare. Și își anunță victoria cu tunete și fulgere. Dar, contrar celor susținute în citatul din motto, mi-am găsit alte ocupații, nu m-am necăjit absolut deloc că planurile mele s-au năruit, la din contra (vorba personajelor lui Nenea Iancu), am trebăluit prin casă, am ciripit graseiat în franceză, mi-am rezolvat alte puncte din „ordinea de zi” (mai bine zis din cea „de săptămână”, cam atât îndrăznesc ca perioadă de plănuit ceva) și acum scriu, mormăind afon refrenul cântecului Ninei Simone „Feeling good” (It's a new dawn/ It's a new day/ It's a new life/ For me/ And I'm feeling good). Nu-mi explic deloc de ce mă simt așa de bine și de ce toate s-au rezolvat așa ușor, dar nu vreau să consider asta ceva „suspect”, pur și simplu mă bucur. Bun, cât despre titlu, am descoperit că „placid” nu are antonime (cel puțin, eu nu le-am găsit), drept pentru care am inventat pe loc o exprimare cu totul neacademică, dar nu-mi pasă. A, și cât timp mi-am făcut siesta, am recitit câte ceva din cartea lui Păstorel Teodoreanu, „De re culinaria”. Dar despre asta, mâine...

Gânduri ca silfidele

 

 
Mă gândeam să scriu astăzi despre cu totul altceva, dar am întâlnit într-un text cuvântul (nu foarte des folosit, e drept) SILFÍDĂ, (silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide). Știam foarte bine ce înseamnă, știam și cum arată (mă refer la ființele mitologice, nu la goange), dar sunt sclava obișnuinței și a tabieturilor, deci am căutat imagini și am căutat și explicația din DEX. Și, bineînțeles, uitându-mă la imaginile delicate și vaporoase, am dat și de o reclamă (păi, se putea?!) cu un medicament care ne minte că ne va face să arătăm precum silfidele. N-aș prea crede!