Gânduri pierdute și găsite...

G

„Ține socoteala fiecărei zile, ține cont de fiecare minut pierdut” (Thomas Mann)

Am căutat („gugălind” de zor, bineînțeles) oarece imagine care să se potrivească cu starea mea de azi. Cam asta ar fi. Acum, fiecare dintre domniile voastre poate să-și imagineze ce vrea despre corelația poză-stare de spirit, căci eu nu am să explic ce și cum. Un pic de mister nu strică. Și am ales acest motto pentru că mi-a plăcut, dar și aici e loc de interpretări diverse: ceea ce înseamnă timp pierdut pentru unii, pentru alții e ceva de mare importanță. Oricum, nu de asta m-am așezat eu în fața calculatorului, ci pentru că vreau să arăt că tot ceea ce e spus clar, simplu și cu un pic de umor, este mai ușor și mai repede receptat de cei din jur. O să dau ca exemplu Teoria relativității a lui Albert Einstein. Mărturisesc că nu am priceput niciodată mai nimic din ceea ce am citit despre ea, pentru că am un fel de blocaj mental în fața a tot ce ține de matematică, fizică, chimie (și altele multe, dar nu vreau să vă las impresia, domniile voastre, că sunt definitiv și iremediabil proastă). Wikipedia, cu stilul ei de neconfundat, ne spune despre ea următoarele: „Teoria relativității reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate de Albert Einstein: relativitatea restrânsă și relativitatea generalizată. Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite, și anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice, se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă”. Și așa mai departe. Nu zic că e chiar de neînțeles, dar totul e destul de sec și anost. Și iată ce spune, cu umorul său de neconfundat, Einstein însuși despre teoria sa: „Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Aceasta este relativitatea”. Ei, parcă e altfel, nu?

Gânduri în Prier

Iată-ne și în aprilie, domniile voastre. Luna a început de ieri, dar eu eram ocupată cu diverse munci și apoi, nu voiam să credeți că ce scriu eu aici e o păcăleală. Azi e duminică, pot să-mi odihnesc un pic oasele ostenite, iar gândurile îmi sunt ocupate cu senzația pe care am avut-o încă de dis-de-dimineață, și anume că trăiesc unul dintre rarele momente din viața mea când nu mă mai înec în cine știe ce amintiri din trecut (deși unele îmi sunt chiar dragi) și nici nu mă mai stresez cu griji și angoase despre viitor, ci pur și simplu mă bucur de clipa de față, de ziua asta cu soare, de vrăbiuțele ce-mi ciripesc (nu, n-ați ghicit, nu în cap, ci la geam!), de zarzării în floare, și de bla-bla-bla. Acest „bla-bla-bla” ușor argotic, (pus de mine aici ca să nu vă plictisesc și să nu alunec în descrieri sămănătoriste, mult prea idilice), îl puteți înlocui în gând (sau, mă rog, cu voce tare) cu ceea ce vă bucură CLIPA DE FAȚĂ pe fiecare. Știu că momentul acesta va trece, știu că „gândirea pozitivă” se va arăta neputincioasă în fața muntelui de facturi și rate neplătite, a grijilor zilnice și a regretelor inerente, dar eu mă bucur de ea ACUM. În altă ordine de idei, nu mă pot dezbăra de obiceiul de-o viață de a explica totul, de a face recapitulări și de a da (în cazul de față, metaforic) teme pentru acasă. Așa că iată, domniile voastre, ce spune Wikipedia despre luna care a început:

„Aprilie sau Prier este a patra lună a anului în calendarul gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu o durată de 30 de zile. Aprilie începe (astrologic) cu soarele în semnul Berbecului și sfârșește în semnul Taurului. Din punct de vedere astronomic, luna aprilie începe cu soarele în constelația Peștilor și se sfârșește cu soarele în constelația Berbecului. Numele lunii aprilie (latină: Aprilis) vine de la cuvântul latinesc „aperio, ire” („a deschide”), deoarece în aprilie se deschid mugurii plantelor. Înainte de anul 700 î. Hr., luna aprilie era a doua lună a anului în calendarul roman și avea 29 de zile. După ce Iuliu Cezar a introdus calendarul iulian în 45 î. Hr., luna aprilie avea 30 de zile și devenea a patra lună a anului. Grecii numeau luna aprilie „Mounichion”. În România, luna aprilie, popular, se numește Prier, Florariu, Traista-n băț. În aprilie continuă semănăturile de primăvară, se închid țarinele pentru pășunatul devălmaș, se formează turmele, se tund oile înainte de a fi urcate la munte, se construiesc sau se repară țarcurile și oboarele pentru vite etc. Aprilie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și iulie în toți anii și ca ianuarie în anii bisecți”.

Despre gândurile bune

  MOTTO:

„Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihnește sufletul.” (Regina  Maria  a României)

Frumos spus. Dar eu mă întreb, văzând comportamentul unora dintre semenii mei, dacă azi mai există gânduri bune. Azi, în sensul general, bineînțeles. Păi minciunile, micile bârfe, marile cleveteli, vorbele mânioase (și cu iz argotic), înjurăturile pe care oamenii și le aruncă cu mare ușurință (și nu numai între patru ochi sau în sânul familiei, nu, cu cât mai public, cu atât mai bine!) mă fac să cred că gândurile bune stau ascunse și prea puțini dintre noi au curajul de a le mai scoate la lumină. Mă rog, nu mai știu foarte clar ce voiam eu să argumentez în scrierea de față, și nici nu mai am chef să-mi duc la capăt raționamentul (sunt obosită și mi-e foaaaame) dar domniile voastre au intuiție și știu să citească printre rânduri. Ca să ne distrăm un pic, și ca să pregătim terenul pentru niște gânduri bune, iată niște glumițe:

Pe o corabie ce se scufundă, unul dintre pasageri îl întreabă pe căpitan:

– Suntem departe de pământ?
– Nu-i departe, un kilometru.
– Dar, în ce direcție?
– În jos…
***
Pacientul: Îmi puteți da un sfat pentru o viață mai lungă?
Doctorul: Să vă căsătoriți!
Pacientul: Ajută?
Doctorul: Concret, nu! Dar gândul despre o viață lungă nu vă va mai veni niciodată...
***
Un tip îi spune colegului de birou:

- Ieri, la uşa mea au venit nişte sectanți. Spuneau ceva despre fapte bune. I-am rugat să-mi ducă gunoiul. S-au supărat şi au plecat.

Un alt decalog prin gândurile mele

„Suferința consumă dar şi crește ființa noastră morală, pentru că prin arderea răului din noi ea ne purifică şi înalță.” (Ernest Bernea)

Astăzi, dis-de-dimineață, căutând cu totul altceva pe „câmpiile” nesfârșite ale Internetului, am dat de „decalogul lui Bernea”. Și iar am avut, domniile voastre, unul dintre momentele acelea când mi-am zis mie însămi: „Doamne, cât de mult am citit și cât de puține lucruri știu!” E drept că știam câte ceva despre Horia Bernea, pictor și creatorul Muzeului Țăranului, dar mai nimic despre tatăl său. Despre acesta din urmă, Wikipedia ne spune:
„Ernest Bernea (n. 28 martie 1905, Focșani - d. 14 noiembrie 1990, București) a fost un sociolog, etnograf și filosof român, unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice”. (Și, ceea ce urmează, vă rog să citiți singuri, dacă nu știați deja și dacă vă interesează).
Iată și decalogul de care făceam vorbire, plin de înțelepciune și bune învățături dar, ca să fiu sinceră, cred că în zilele noastre cei mai mulți dintre semeni au încălcat și cele zece porunci din Biblie, deci acestea ce urmează li se par tot așa de benefice ca o frecție la un picior de lemn. Dar eu mă încăpățânez și le scriu aici, în speranța că cineva le va aprecia și va încerca să le urmeze:
1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină şi frumuseţe, e Dumnezeu. 2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată. 3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că atât cugetul cât şi fapta lor sunt bune. 4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui. 5. În relaţiile cu oameni fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump. 6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelpciune şi virtute. 7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea. 8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios. 9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică Divinitatea. 10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă. (http://reteaualiterara.ning.com)

Gândurile unei Balanțe

  

Față de ziua de ieri, o zi de vară, cu peste douăzeci de grade în termometre, cea de azi, sâmbătă, când e Buna Vestire (Blagoveștenie), este, vorba personajelor lui Caragiale, „la din contra”. E frig, cerul e plin de nori groși. E și un pic de ceață, deci e urât. Mi-a venit în gând o întrebare care se punea frecvent după așa-zisa revoluție din decembrie 1989: „Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?” Ei, pornind de la asta, am revăzut ce-am scris în ultimii trei ani (cinci e prea mult!), cam pe vremea asta, și am ales câte ceva. Din martie 2014, un motto: „Prea des subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unui cuvânt bun, a unui compliment onest, a actului de a-ți păsa, a tuturor acelor lucruri mărunte care au un mare potențial de a schimba o viață.” (Leo Buscalia) Frumos, nu? Și ușor utopic, în zilele noastre. În martie 2015, postam: „În timp ce scriu, la televizor e o emisiune de prezentare a pieselor de teatru, filmelor, cărților, expozițiilor şi duduia care o prezintă şi-a țuguiat graţios buzele şi a încheiat cu: „Acestea au fost recomandările noastre. Urmăriţi şi mâine "Tv Guide" (pronunţat "ti vi gaid")! De ce nu i-or fi spus oare, româneşte, "Ghid Tv", pentru că tot de atâtea ori trebuia să deschidă gurița?!” Apoi, în 2016, un an extraordinar de greu pentru mine, tot ce mi s-a părut demn de ales, în luna martie, a fost tot un motto, un haiku de Sumitaku Kenshin, în traducerea lui Dan Costinaș:                                  „ploaia răpăie

                            în tempoul nocturn 

                            al inimii mele” 

Cu asta am să închei, iată-mă cu scrisul în martie 2017. În ultima perioadă (să zicem, trei-patru săptămâni) m-am comportat chiar ca o Balanță, cu plusurile și minusurile specifice zodiei. Deci și gândurile mi-au fost tot așa...

Gânduri care gâfâie

„Oboseala și lenea au aceleași simptome.” (Bissane de Soleil)

Am început de azi (de fapt, am vrut să încep de lunea, dar am avut alte lucruri de rezolvat) ceea ce eu numesc, mai mult decât autoironic, „muncile agricole”. Aveam, de dimineață (mă rog, pe la ora zece, că mai devreme era cam frig și mai bătea și vântul), un avânt extraordinar, eram gata să răstorn munții, cum se zice. Ei bine, după vreo două ore și jumătate de robotit prin grădină, eram suspect de roșie la față și gâfâiam de zor. Și să nu credeți că am făcut mare lucru: am curățat trandafirii, tufele de coacăze, arbuștii ornamentali (în total vreo douăzeci) de ceea ce era uscat, am desfundat șanțul din fața casei (bleah!), am greblat un pic și...gata! Pur și simplu am renunțat. Dar mâine sper să o iau de la capăt. Totul ține de gândul cu care o pornesc la treabă. Dacă îmi încep ziua spunându-mi:„trebuie să fac lucrul ăsta”, nu e bine. Dar dacă mă conving singură că-mi place ceea ce voi face, atunci bătălia e pe jumătate câștigată. Cel puțin, în cazul meu, așa este. Acum am să mă duc să experimentez niște simptome de lene, căci obosită am fost...

GÂNDURI CU + ȘI GÂNDURI CU -

      De vreo două săptămâni, lovită cred de un pic de astenie de primăvară, nu prea am avut chef de nimic. Nici de „feisbuchiseală”, nici de citit, nici de vorbit (culmea!) și, logic, nici de scris. Nici astăzi nu am chef, dar măcar încerc. Trebuie să fac eforturi să ies din letargia asta. Totul depinde de gândurile noastre, nu? Ei, eu încerc acum să le adun doar pe cele pozitive. Și nu prea vor să vină. Apropo de cum putem vedea totul în culori mai sumbre sau mai vesele, în funcție de dispoziție, de gânduri și de abilitatea de a le stăpâni și ascunde pe cele mai puțin zglobii, iată o minunată exemplificare prin cele două versiuni ale unui pastel, scrise de marele I. L. Caragiale:  

Pastel optimist

Când plouă lin în primăvară, 

Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!”

Și de te culci pe prisp-afară,

Mai vezi pe cer și câte-o stea...

E cald, și ploaia răcoroasă

Ozon în aerul curat

În urmă-i lasă, drăgăstoasă

Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie

Că au scăpat de iarna grea;

Se pup' brabeți cu gălăgie,

Și iată și o rândunea...

Și-o barză... calcă cu măsură

Cu pasul grav, explorator,

Se plimbă chiar prin bătătură

Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează;

Pământul liber de zăpezi,

Spălat de ploi, se decorează

Cu mii de mii de muguri verzi...

În țarini grâul încolțește,

În dealuri via o dezgrop;

De ploaie tot se-nveselește,

Pe orice frunză e un strop.

Și soarele o caldă rază

Trimite pe furiș prin nori;

Iar flori și pasări ca să-l vază

Se-nalță, zboară către zori. 

Pastel pesimist

Tot plouă! A! ce primăvară!

Cum curge fără să mai stea!

Se-ntinde ceața grea p-afară,

Pe cerul sumbru nici o stea.

E frig... și apa mocirloasă

Infectă aerul curat,

La câmp e baltă mlăștinoasă

Și codrul doarme întristat.

Sunt triști și corbi-n deal de vie,

Cobesc din nou a iarnă grea;

Plouate vrăbii cad o mie,

Nu vezi zburând o rândunea.

O barză, cu pas de măsură,

Sosește ca explorator...

Și plouă... plouă-n bătătură,

Pustiu... Departe pleacă-n zbor.

Tot plouă, plouă, inundează...

Mai vin și ape din zăpezi;

Umflate, apele spumează,

Torente curg din codrii verzi.

În țarini grâul putrezește,

Sub piatră-n deal vii se îngrop;

De ploi plugarul sărăcește,

Mălai, făină, nu e strop.

Și soarele, o slabă rază

Când o mai pierde printre nori,

O tristă baltă luminează

Fără apus și fără zori.