Întrebări puerile şi gânduri "buşbe"

 

   După ce, mai zilele trecute, îmi înghețaseră până şi neuronii, temperaturile stând cu încăpățânare doar sub zero (multe grade cu minus!), acum mă uit afară şi aproape uit (mda, e o repetiție voită a verbului, mă joc şi eu cu vorbele) că e (încă) ianuarie. E un soare de primăvară afară, ceea ce-mi place, dar îmi dă şi un fel de uşor disconfort mental. Eu vreau ca iarna să fie iarnă! De ce nu mai sunt iernile, ierni? De ce au dispărut nişte anotimpuri? Mă dau total peste cap trecerile astea bruște de la frig la cald. Poate că trebuie să fiu mai adaptabilă, să încerc să rezonez (ha, de mult voiam să folosesc cuvântul ăsta, care mi se pare destul de preţios, deci sesizaţi ironia) la tot ce e nou, inedit, surprinzător. Ei bine, chiar nu vreau să rezonez. Nu acum. Acum vreau nămeţi, friguţ afară, un februarie iernatic, nu zăpezi prin aprilie sau ger în martie. Mai am multe întrebări puerile, dar nu vreau să vă plictisesc. Gândurile mele (mă rog, unele dintre ele!), de câtva timp, au rămas, vorba lui Băieşu, "buşbe"...

Gânduri geruite

      De vreo săptămână, după cum știu şi domniile voastre, stăm într-un ger continuu. Am mai scris cândva cum că, atunci când e ger tare, parcă nici nu-mi pot aduna gândurile, se congelează şi ele, cred. Ei bine, sper din toată inima să mai fie bune de ceva după aceea. Azi mi se pare un pic mai călduț (mă rog, nu e chiar cuvântul potrivit), aşa că voi încerca să însăilez aici câteva cuvinte. Am primit ieri, cu dedicație din partea autorului, o carte de versuri (şi acum, un filolog trece aşa, la subsolul paginii: George Baciu, Poeme legănate-n palmă, Editura "Tiparg", 2015) şi, citind-o, am regretat din nou că eu nu pot scrie poezie. Bine, acum nu mai pot scrie nici proză, din varii motive. Şi, iată, acesta este Bubu mic şi scump, căruia îi mulțumeam în postarea trecută...

Gânduri în iarnă

   Cam aşa arată totul afară, pe la noi, prin Domneştii Muscelului. Înșir câteva cuvinte aici, pe blogul meu, doar pentru a exersa verbul  "a scrie", pentru a trece cu postările în anul 2016 (cred că timpul  ce s-a scurs de la ultima mea postare o să pot, cu voia domniilor voastre, să-l trec la capitolul "no comment", e un timp cu trăiri prea personale şi prea dureroase pentru a fi împărtășite) şi, nu în cele din urmă, pentru a spune un sincer şi din toată inima "mulţumesc" unui căţeluş mic, frumos, deştept, neastâmpărat, curios şi foarte (vorba cântecului trupei TAXI) "iubibil". M-a ajutat extraordinar de mult să trec peste toate. Deci, mulțumesc, Bubu mic!

Picurări de gânduri

„Clipele cu adevărat frumoase sunt melancolice. Simți că sunt trecătoare, ai vrea să le oprești în loc, dar nu-i posibil.” — André Maurois

De vreo câteva zile plouă încăpățânat, dar încerc să mă autosugestionez că nu-mi pasă. Nu-mi pasă că prin acoperiş se strecoară viclean, ici şi colo, câte o picătură, făcându-mă să umplu podul de ligheane şi cratiţe vechi. Nu-mi pasă că nu am terminat cu pregătirea grădinii pentru iarnă. Nu-mi pasă că strugurii nu s-au copt de tot şi trebuie să-i culeg, totuşi, cândva. Nu-mi pasă că glastrele cu flori încă aşteaptă să fie băgate la adăpost. Nu-mi pasă că nu am terminat curăţenia generală din casă. Nu, nu-mi pasă. Îmi ocup mintea cu lucruri frumoase şi interesante, Ploaia de acum seamănă, însă, cu celebra picătură chinezească. Îmi cântă, sadică, în gânduri: pic, pic, pic...

Alişveriş cu gânduri

     Motto:  "Într-un magazin non-stop, se află cel puțin cinci clienți în permanență și aceștia vor veni la casă în același timp, mai mult decât atât, primul la rând va fi cel cu cele mai multe produse." (Edward Murphy)

   Ei bine, domniile voastre, astăzi, pornind de la un cuvânt care nu știu de ce mi-a venit în minte, gândurile mele s-au hotărât să vândă sau să cumpere niște vorbe ce au poposit în limba română de la turci.  Cuvântul de care vă vorbesc este alişveriş, (pl. alișverișuri, s.n, familiar, învechit, vânzare, negoț, afaceri (reușite). – din tc. alișveriș). Bine, deci vom cumpăra acadele, baclavale (îmi plac la nebunie!) şi şerbet, vom vinde tutun, tăvi, cearşafuri, herghelii, iaurt, vom încerca să nu dăm bacşiş şi să nu intrăm în vreo belea. Aferim, ne putem duce apoi la un bairam în vreo sufragerie simadicoasă. Sau să stăm acasă, să ieşim pe cerdac, privind un cioban cu oile pe un tăpşan. Eram sigură că "cioban" e cuvânt de-al nostru, mioritic, dar se pare că nu. În regulă, nu mai scriu alte giumbușlucuri, căci poate aveţi şi alte treburi, mai fistichii...

Gânduri despre ştiri

 

Motto: „Lumea este interesantă tocmai pentru că lucrurile nu se întâmplă aşa cum vrei" (Haruki Murakami)

    M-am gândit, în ultima vreme, că sunt prea izolată aici, acasă, în satul pitulat printre muscelele Muscelului, că „a-ţi cultiva grădina" e bine, dar poate e bine să mai vezi şi ce e în jur. Ştirile din politică, cum am mai spus, nu le mai ascult (sau, mai rar, citesc) pentru că îmi fac rău la sănătate. Și nu mă refer doar la sănătatea minții. Am pus, ilustrativ, imaginea asta cu ziarele care, până nu demult, constituiau „tabietul de dimineață" al fiecărui om ce se dorea bine informat. Acum, cred că majoritatea apelează la ştirile online. Bun, deci să vedem noutățile. Sau, ca să mă „aliniez” ironic la moda zilei, să urmărim „breaking news”. Ei bine, nu cred că mi-a reţinut ceva, în aceste știri, atenţia, aşa încât să mă opresc şi să reflectez, apoi să fac comentarii. Moartea lui Vadim Tudor, tragică şi venită mult prea devreme, s-a transformat într-un fel de bâlci televizat, la care nu am putut asista. Bun, premierul Victor Ponta e trimis în judecată, primarul Bucureştiului, doctorul Sorin Oprescu e la „răcoare", Ion Ţiriac a făcut o altă afacere bănoasă, se anunţă ploi şi vijelii în următoarele zile, refugiaţii continuă să fie o problemă, accidente rutiere, incendii, multe ştiri culturale interesante. Şi cam atât. Ah, ar mai fi ştirile mondene dar, să-mi fie cu iertare, şi astea, vorba bancului acela cu ardeleni, „îmi repugnă". Însă poate eu sunt de vină, că nu aprofundez subiectul şi întotdeauna mă grăbesc (pentru că mă plictisesc repede). 

Şi iar gânduri copy/ paste

            

 

                                                  Motto: 

"Singura cale de a scăpa de un dușman este să îl mănânci "

                                   (Proverb de-al canibalilor)

      Pentru că se practică intens chestia asta cu copy/ paste, mă conformez şi, din lipsă de timp şi de inspiraţie, copiez ce am scris acum vreo patru ani, dar nu e greşit,zic eu, doar sunt gândurile mele, sunt de acord şi azi cu cele scrise atunci şi, apoi, pot face ce vreau, nu? Doar e blogul meu...  

      Ca să parafrazez motto-ul, singura cale de a scăpa de nişte gânduri (idei, sfaturi, citate, prostioare, bla-bla-bla) este să le aşterni pe hârtie. Sau, mai nou, să le postezi pe blog. Eu una nu dau sfaturi decât când îmi sunt cerute, idei mai am eu din când în când (am momentele mele...), dar nu le consider pe toate demne de a fi împărtăşite şi altora, citatele, ei da, le folosesc cu voluptate, pun motto la orice însemnare, (mă tem că o să ajung să le pun şi în capul listei de cumpărături), cât despre prostioare, aferim, mă pricep şi la asta, să bat câmpii, înşirând platitudini. Astăzi (ca şi ieri) şi în zilele următoare voi înşira nişte sfaturi, idei, citate găsite de mine pe ici, pe colo. Nu ştiu cui o să-i folosească asta, dar perseverez. Deci:

      * Spune persoanelor pe care le iubeşti, că le iubeşti. 

      * Elimină din viaţa ta lucrurile neesenţiale (cum ar fi vârsta, înălţimea, greutatea)

      * Învaţă să spui "NU".

      * Nu te implica (prea mult) în problemele altora.

      * Munceşte, dar mai ia şi câte o pauză.

      * Găseşte plăcere în lucrurile mărunte şi aparent neînsemnate (a citi, a te plimba, a dormi, a mânca, a cânta, a admira o floare etc.).

      * Planifică-ţi ziua, dar lasă loc şi pentru neprevăzut.

Şi, cea de pe urmă zicere, ca un corolar:

      * Cel care râde la urmă, probabil că nu a înţeles gluma. (Murphism)