„Poți să scrii despre orice lucru care ţi se petrece în viaţă, dacă ai curajul necesar şi destulă imaginaţie cât să improvizezi. Cel mai mare duşman al creativităţii este îndoiala.” (Sylvia Plath)
Mă îndoiesc că eu am „curajul necesar și destulă imaginație”, dar mă încăpățânez să scriu. Și nu caut nici motive, nici scuze pentru asta, doar scriu. Azi am căutat cuvintele din Dexonline, dar nu le voi aduce aici, am să vă las pe domniile voastre să le vedeți la „sursă”. Cuvintele zilei de alaltăieri, ieri și azi sunt, în ordinea intrării în scenă, „torță”, „iobăgie”, „a desacraliza”. Titlul e, așa, mai milităros, pentru că mi-am amintit zilele trecute de cei trei ani de instrucție, pe care i-am „prestat” în timpul facultății. Nu vă povestesc nimic despre asta, nu că ar fi vreun secret militar, ci pentru că nu am chef acum, e prea dimineață. Mda, iar mi-am bătut recordul de trezit la niște ore „haioase” și iată-mă, la cinci și-un pic, înșirând aici diverse. Dar o întrebare nu-mi dă pace: de ce femeilor, la pensie, nu li se recunoaște serviciul militar (ca rezerviste), la fel ca bărbațiolor?! Nu-i în regulă. Nu-i în regulă deloc. Dar ce mă mai mir, ce mai e în regulă în România? Gata, nu mai scriu, căci gândurile mele, când au auzit „pe loc, repaus”, nu m-au mai băgat în seamă și au început să sporovăiască între ele. Reiau (nu știu a câta oară, n-am ce să vă fac, mie îmi place) textul ăsta, scris de un anonim, și care spune niște adevăruri destul de crude...
„Când trece criza asta, sper ca Uniunea Europeană să fie sinceră cu ea însăși și să se recunoască în acest tablou:
Familia europeană e compusă din mama și tata (Germania și Franța), niște copii răsfățați și nedisciplinați (Italia, Spania și Grecia), frații lor cu apucături adolescentine (Belgia și Olanda), mătușile ursuze (Suedia, Danemarca și Finlanda), nepoata care se îmbracă ciudat (Irlanda), verii pe care uită uneori să îi cheme la aniversări (Austria, Polonia, Cehia, Croația, Slovenia, Slovacia), ăia doi mai mici cu care nu știi niciodată ce fel de rudă ești (Cipru și Malta), exoticul care face senzație când apare (Portugalia), vecina care susține că e rudă cu mătușa din partea socrului (Luxemburg), alții pe care îi vezi doar la nunți, botezuri și înmormântări (Estonia, Letonia și Lituania), afurisitul de nepot care se urcă pe mese și trântește porțelanuri (Ungaria) și verii de la țară, despre care toată lumea crede că-s adoptați (România și Bulgaria). Și bunica senilă, care a zis că ea-și bagă picioarele în familia asta. O știți, da? Într-o bună zi, unul ia un virus. Și toată lumea din familia asta, inclusiv bunica, își dă seama că a crescut în camere diferite, la mese diferite, cu argintării diferite. Și fiecare se închide la el acasă, cu obloanele trase. Numai că nu toți vor ieși la fel de bine din boală.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu