„Nu există lucruri neinteresante, doar oameni
neinteresați.” (Gilbert Keith Chesterton)
Iată, domniile voastre, ce scriam eu acum un deceniu (uau, „fugit irreparabile tempus”!), tot cam pe vremea asta, într-o postare pe care am numit-o, destul de banal, Niște gânduri „în plină toamnă”. Revin la scrierea asta pentru că azi nu am deloc dispoziție întru ale scrisului, nu mi-a atras atenția decât termenul „fugace”, găsit într-o carte (da, am început să citesc din nou, după o luuungă pauză) și pentru că aproape toate gândurile mele, după ce ne-am trezit împreună la ora cinci și jumătate, m-au cam părăsit și au dat fuga iar sub „plăpumioară”. Așa că..
♦
Astăzi a trebuit să ies oleacă prin noroaiele din sat, la cumpărături (destul de puține și prozaice), deși burează și e destul de frig. Înainte de a mă apuca de alte treburi (la fel de prozaice, dar nu puține), am venit să scriu ceva, orice, pe blog. Mai întâi, aș vrea să-mi reamintesc o poezie a lui George Bacovia, „Monosilab de toamnă”:
Vânt.
În tăcerea grea, gând și animal
Frânt.
În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.
În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge... anii tăi, anii mei
Trec.
Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.
În curând, încet va cădea în vid
Tot.
O, va fi cândva altfel, natural,
Bis.
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.”
Mda, mă simt acum muuuult mai optimistă și surâzătoare. Nu mai scriu nimic. Hm...”
♦
Trec repede la glume:
Un scoțian merge la poștă să trimită o telegramă:
- Săru'mâna, doamnă, cât mă costă să trimit o telegramă?
- 10 penny cuvântul.
- Semnătura e tot un cuvânt?
- Nu, semnătura nu costă nimic!
- Bun, atunci scrieți așa în telegramă: „Salut”
- „Salut”? Doar atât?
- Da!
- Și la semnătură, ce trec?
- Vă rog să scrieți așa:
„Prietenul-tău-care-te-așteaptă-la-trenul-de-09-și-15-la-linia-4-în-Gara-Centrală.”
😊
Pe vremea comunismului, un bulgar vine să-și facă vacanța în România. Când se întoarce acasă, prietenii îl întreabă cum a fost.
- A fost groaznic, răspunde el. Am stat toată ziua în hotel de frică...
- Frică? De ce?
- Fiindcă peste tot am văzut oameni umblând cu niște țevi metalice în mână și întrebându-se unul pe altul: „Ai prins bulgarii? Ai prins bulgarii?”
😃
La grădiniță:
- De ce nu vrei să ai și tu un câine?
- Pentru că mama nu mă lasă să-l țin în casă.
- Dar tatăl tău?
- Pe el îl lasă...
😊
A fost odată o micuță Scufiță Roșie care mergea prin pădure spre casa bunicii când, deodată, l-a zărit pe lupul cel mare și rău în spatele unui tufiș.
– Te-am văzut, lup rău, pleacă, nu-mi e frică de tine!
Și lupul plecă tăcut. Scufița Roșie își continuă drumul și dintr-o dată îl văzu iar pe lup, ascuns după un copac.
– Te-am văzut iar, lup rău, pleacă, nu-mi e frică de tine!
Și lupul plecă, la fel de tăcut. Continuându-și drumul, fetița îl zări din nou pe lupul cel fioros, care se ascundea după o piatră mare.
– Aha, te-am văzut, lup rău, pleacă, nu-mi e frică de tine!
Lupul se apropie și îi zise, nervos:
– Micuțo, chiar nu-i posibil ca, în toată pădurea asta, să găsesc un loc unde pot să fac și eu pipi în liniște?!
P. S.
♦ FUGACI, FUGACE, fugaci, fugace, adj., s.m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S.m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. Sursa: DEX '09 (2009).
♦ Glumele, fotografia și motto-ul (vechi, toate) le-am adăugat acum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu