COLECȚIA DE GÂNDURI este un „locșor” aparte, unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri. Ca să fiu sinceră, de cele mai multe ori mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Dar îmi place să trec pe la blog pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu îl simt ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe un fel de „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, scrierile mele mă amuză copios...
duminică, 30 iunie 2024
sâmbătă, 29 iunie 2024
Nimic nou prin gândurile mele...
MOTTO: „Există loc pentru toți cei de pe planetă să fie creativi și conștienți, dacă sunt ei înșiși. Dacă încearcă să fie ca altcineva, atunci nu există.” (Tori Amos)
N-am mai stat să aleg un alt motto, deși ăsta, la prima citire, m-a cam nedumerit oleacă și apoi mi-a dat muuult de gândit. Până la urmă, l-am înțeles. Căutatul cuvintelor în dexonline.ro mi s-a părut azi cam monoton și plictisitor, iar lipsa acută (ba, aș zice cronică) a Inspirației m-a umplut de amărăciune și de nervi (unii proaspeți, căci mai aveam oarece provizii și din zilele trecute). Deci, da, astăzi sunt plină de optimism și gânduri pozitive. Mda, singurele „chestii” despre care pot zice că m-au interesat și/sau m-au amuzat (dar cu moderație) au fost astea: cuvântul aleatoriu de azi (pe care mărturisesc sincer că nu-l știam), cheia alegerii cuvântului zilei (și, da, o spun iar, îi admir sincer pe cei de la Dexonline pentru inventivitatea și umorul lor) și, cât de cât, bancul de la sfârșit...Cuvântul aleatoriu: VĂCĂLÍE, văcălii, s.f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului și a baniței. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor: a) văcălie-de-brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola); b) văcălie-de-fag = ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum); c) văcălie-de-mesteacăn = ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus); d) văcălie-de-salcie = ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens). Veacă (reg. „văcălie” < sl.) + suf. -ălie. Sursa: DEX '09.Cuvântul zilei: BASTÁRD, BASTARDĂ, bastarzi, bastarde, s.m. și f., adj. 1. Copil nelegitim; bitang. 2. S. m. și f. Plantă sau animal rezultat din încrucișarea a două specii deosebite; corcitură. 3. Adj. Bastard. Scriere bastardă. – Din it. bastardo. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: Ștefan cel Mare, Domnitor al Moldovei, a murit în anul 1504.BancSoțul și soția merg la un psiholog să facă terapie deoarece, după douăzeci de ani de mariaj, bărbatul este foarte deprimat. Când este întrebat care este problema, soțul scoate o listă lungă și detaliată cu tot ce a avut de îndurat în toți acei ani:– Lipsa comunicării – Nu se simte apreciat– Nu se simte iubit– Nu se simte respectat etc.În cele din urmă, terapeuta (foarte drăguță) se ridică, se apropie de bărbat, îi cere să se ridice și începe să-l îmbrățișeze și să-l sărute cu pasiune, în timp ce soția îi privea șocată. Când terapeuta termină cu sărutatul, își aranjează părul, se așază lângă bărbatul care rămăsese fără cuvinte, și îi spune doamnei:– De „terapia” asta are nevoie soțul dumneavoastră, de cel puțin trei-patru ori pe săptămână. Credeți că se poate?Femeia meditează un moment și răspunde:– Doamna doctor, îl pot aduce luni, marți și joi, dar miercuri și vineri, nu pot, pentru că fac zacuscă...
P. S. Uite, cam asta scriam eu anul trecut pe vremea asta. Astăzi ar fi ediția revăzută și adăugită, dar concluzia este: nimic nou!
vineri, 28 iunie 2024
Niște gânduri ce vor să se procopsească
„Schimbarea, la fel ca și soarele, poate fi prieten sau dușman, o binecuvântare sau un blestem, un răsărit sau un apus.” (William Arthur Ward)
Nu aveam de gând să scriu azi pe blog, dar am dat de verbul ăsta de mai jos (nu mai știu unde, dar cred că nu contează), deci am avut de la ce „porni” în scrierea de față. Eu am folosit forma trecută în dicționar la „variantă”, căci îmi place mie mai mult și seamănă cu cuvântul grecesc din care provine. Iar gândurile mele (ca și mine, de altfel) nu vor să adune nu știu ce averi, ci își doresc doar să învețe mereu, să acumuleze cunoștințe. De asemenea, fiind obosită și fără niciun chef, mi-am zis că n-ar fi rău să caut niște glume noi și, mai cu seamă, să văd ce mai zic astrele despre Balanță. Cam atât...
👇
👌 A (SE) PRICOPSI, pricopsesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A ajunge la o situație (materială) bună, a realiza un câștig (fără a munci); a se îmbogăți. ♦ Tranz. A face pe cineva bogat, fericit. 2. A învăța, a se instrui. [Var.: procopsi vb. IV] – Din ngr. prokópso (viitorul lui prokópto). Sursa: DEX '09 (2009).
👌 „Sănătatea Balanțelor va fi bună în luna iulie 2024, dar este esențial
să evite stresul și să mențină o rutină de exerciții fizice regulate.
Horoscop lunar iulie 2024 recomandă activități de relaxare, cum ar fi
yoga și meditația, pentru a menține echilibrul mental și fizic. Timpul
petrecut cu familia și prietenii va contribui semnificativ la starea generală de bine.
Este important să acorde atenție semnelor de oboseală și să se asigure
că se odihnesc suficient pentru a preveni epuizarea. O dietă sănătoasă și un program de somn regulat vor juca un rol crucial în menținerea vitalității și a energiei pe tot parcursul lunii. Horoscop lunar iulie 2024 pentru Balanță sugerează o perioadă de
creștere personală și profesională, în care eforturile susținute și o
atitudine pozitivă vor aduce rezultate remarcabile. Cu o abordare
echilibrată și pozitivă, Balanțele vor putea naviga cu succes prin
provocările acestei luni și vor beneficia de influențele astrale
favorabile.Sursa:https://astrosfera.ro/astrologie/horoscop-lunar-iulie-2024/
tre
29 și 30 iunie, după prânz, relații parteneriale oarecum iritate pentru
că nativii nu vor avea chef de discuții sterile și nici nu vor accepta
provocările pentru că, pe 29 iunie, Luna Neagră va intra în zodia
Balanței și, până pe 27 martie 2025, va tranzita casa I a personalității
celor despre care vorbim acum; nu este cea mai bună veste pentru că nu
va fi cel mai simplu tranzit care va dura nouă luni.
ntre
29 și 30 iunie, după prânz, relații parteneriale oarecum iritate pentru
că nativii nu vor avea chef de discuții sterile și nici nu vor accepta
provocările pentru că, pe 29 iunie, Luna Neagră va intra în zodia
Balanței și, până pe 27 martie 2025, va tranzita casa I a personalității
celor despre care vorbim acum; nu este cea mai bună veste pentru că nu
va fi cel mai simplu tranzit care va dura nouă luni.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 29 iunie - 5 iulie 2024
😊
Un tip sună nervos la vecinul său:
- Vecine, de ce nu-ți liniştești câinele?
- S-a întâmplat ceva? Ce-a făcut?
- Aseară a schelălăit tot timpul cât a cântat fiica mea.
- Fiică-ta a început...
😊
– Iubi, vreau să mă trezesc lângă tine pentru tot restul vieții.
– Eu mă trezesc în fiecare zi la 5 dimineața.
– Atunci, lasă.
miercuri, 26 iunie 2024
Doar câteva gânduri și alea puse-n obezi
MOTTO: „În drapelul unei naţiuni flutură sufletul colectiv al neamului.” (Tudor Muşatescu)
Deci, motto-ul este despre tricolorul nostru, a cărui zi e astăzi. Titlul cuprinde în el o expresie legată de cuvântul zilei din Dexonline, poza e tot din acest extraordinar de fain dicționar, îi aparține Anei-Maria Gălețeanu și exemplifică zicerea „A se avea (a se înțelege, a trăi) precum câinele cu pisica”. E tot foarte cald, cheful meu (sau, mă rog, „bioritmul”) se apropie vertiginos de zero, am câteva gânduri faine prin minte, dar chiar și ele sunt destul de chinuite, așa că le las în pace. Iar celelalte gânduri sunt moțăite, insignifiante, puerile, insipide.
✌
OBADĂ, obezi, s.f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); (p. gener.) Partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților ori ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (Înv. și reg.) obeadă s. f.] – Din sl. obedŭ.
✌
✌
Bancuri:
😃
Ieri, la o bere cu vecinul meu chinez, l-am întrebat:- Măi Xing, pe tine nu te enervează când lumea spune că voi, chinezii, semănați între voi?- Xing plecat să ia bere. Eu soția sunt!
😃
Unu’ cu un Logan, la semafor, îi face semn unuia cu Ferrari să coboare geamul și îl întreabă sec: – Ești mulțumit de ea, că am văzut că nu prea își cumpără lumea?
😃
Soţia se întoarce acasă foarte târziu după petrecerea dată de firmă. - Iubi, nu te enerva. Îţi povestesc cum a fost: toţi au băut, eu n-am băut, toate tipele s-au sărutat cu bărbaţi, eu nu m-am sărutat, am mâncat salate, am dansat, am participat la concursuri. Și gata. Ai o soţie mișto. Întrebări sunt?- UNDE îţi este rochia?
😃
Doi prieteni stau de vorbă la o bere:- De o bucată de vreme nevastă-mea umblă prin casă așa cum a venit pe lume. - Dezbrăcată?- Nu, urlând!
marți, 25 iunie 2024
O grămadă de gânduri înghesuite în saună
„Viaţa e o melodie frumoasă, doar versurile sunt foarte încurcate…” (Hans Christian Andersen)
Cam așa au decurs pentru mine zilele astea din iunie (vreo zece-cincisprezece): grade multe (prea multe!) în termometru, dușuri dese, băut multă apă cu lămâie, stat cât mai mult în casă cu mai toate gândurile „aburite”, ca și cum ar fi stat înghesuite într-o saună imaginară. Și, peste toate astea, o stare continuă de iritare, cu care mă lupt din greu. Așa că...
👇 Ca să-mi bat cuie în talpă, pe canicula asta eu mă gândesc cum o fi în:
SAUNĂ, saune, s.f. Baie de aburi care constă în expunerea corpului la o temperatură de 60-80° C, produsă prin stropirea unor pietre poroase încinse, după care se activează circulația prin lovirea corpului cu un mănunchi de nuiele și prin dușuri reci. [Pr.: sa-u-nă] – Din fr. sauna. Sursa: DEX '09 (2009).
👇 Cuvântul zilei din Dexonline:
NERITIC, -Ă, neritici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Regiune (sau zonă) neritică = zonă a fundului mării situată în apropierea țărmului continental, caracterizată prin adâncimi ale apei mai mici de 200 de metri. 2. Care provine din regiunea neritică (1), care este specific, propriu acestei regiuni. – Din fr. néritique. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: Ziua Internațională a Navigatorului (ONU).
☺
Două prietene stau de vorbă:
- Fată, de vreo șapte zile țin dietă și nu mai mănânc nimic după ora șase seara!
- Și, se văd rezultatele?
- Daaa, mi-a pierit deja zâmbetul. Și cheful de viață!
duminică, 23 iunie 2024
Vreo câteva gânduri încropite...
„De asemenea și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile știe care este dorința Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinți.” (Romani 8.26, 27)
Deci astăzi, de Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea), mă învrednicesc și eu să scriu aici niște cuvinte (puține de-ale mele, în schimb, muuult mai multe din dexonline.ro). Am „plecat” de la cuvântul zilei („crop”) și, ca de obicei, am divagat, m-am cam rătăcit, dar la post scriptum mi-am reamintit brusc că trebuia să mă lămuresc ce e cu „fonfleul” ăla. În titlu, am folosit un cuvânt „înrudit” oleacă cu „crop” și recunosc că textului de față i se potrivesc ambele sensuri (mă rog, primul mai mult metaforic sau prin asociere)...👇 (A) ÎNCROPI, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). Sursa: DEX '09.👇 CROP s.n. (Reg.; despre lichide, în expr.) A da în crop = a începe să se încălzească, a se încropi; a da în fiert. Din uncrop. Sursa: DEX '98 (1998).Cheia alegerii: În anul 1988, James Hansen, climatologul-șef al NASA, atrăgea atenția asupra încălzirii climatice, declarând în fața unei comisii a Senatului SUA că atmosfera Pământului se încălzește din cauza amplificării „efectului de seră” natural cauzat de emisiile de dioxid de carbon rezultate din arderea cărbunelui, gazelor și petrolului, popularizând astfel sintagma „încălzire globală”. Un an mai târziu, revista Science a publicat un articol intitulat: „Efectul de seră: Hansen versus restul lumii”. În decursul deceniului următor, observațiile, studiile și modificările climatice vor tinde să-i confirme teza și să convingă marea majoritate a climatologilor.👇 UNCROP, uncropuri, s.n. (Înv. și reg.)1. Apă clocotită. 2. Băutură alcoolică fierbinte care se servește la ospățul de la casa mirelui a doua zi după cununie; ospățul și datinile obișnuite în această zi. – Din sl. unkropŭ.Addenda: Etimonul corect ortografiat este ukropŭ – cf. chirilice оукропъ.👇 UNCROPEALĂ s.f. (Rar) Senzație de căldură, de moleșeală, de toropeală. – Uncrop + suf. -eală. Sursa: DEX '09 (2009).Nota mea: Am trecut termenul ăsta pentru că e rar, pentru că-mi place cum sună și, mai ales, pentru că-mi descrie cel mai bine STAREA de vreo două-trei săptămâni încoace, din cauzată de caniculă, griji, somn puțin (și multe altele).
P. S. Cum am zis, dicționarele nu știu încă ce-i fonfleul (plural fonfleuri) și m-au trimis la alte două cuvinte care „rimează” doar la final (-leu), nu au nimic comun cu ce căutam eu, dar le trec mai jos pentru că nu le mai știam nici pe ele...👇 ONGLEU s. n. 1. tăietură în unghi ascuțit. 2. bandă de hârtie sau de pânză care se coase în același timp cu foile unei cărți pentru a le lega; falț. (< fr. onglet) Sursa: MDN '00 (2000).👇 TUFLEU s.n. [V: (reg) tof~ / Pl: tufleie / E: ns cf tuleu, tujlean] (Trs) 1. Tuleu. 2 (Pan) Fluierul piciorului. 3. (Irn; îf tofleu) Picior lung și subțire. 4. (Îaf) Piciorul de la genunchi în jos. 5. (Prc; îaf) Pulpa piciorului. Sursa: MDA2 (2010).
Deci, într-un final m-am lămurit că „fonfleu” vine din domeniul gastronomiei și definește un aperitiv ușor, o gustare care minte foamea. Mda, păi în poza aleasă de mine, gustările astea „fonfleiste” (e pleonasm, știu, dar mă amuză, că-i al meu) fac mai mult decât să păcălească foamea, căci sunt destul de abundente, dar termenul „fonfleu” sper că îmi va rămâne în minte, pentru că deja îmi închipui figurile celor care, invitați la masă de mine, le voi spune: „Imediat vin cu fonfleurile!” Asta dacă nu știu deja cuvântul...Legat de acest cuvânt, Ion Cristoiu care, în perioada de început a „Evenimentului zilei” era, ca să zic așa, „campionul fonfleurilor” (vă mai amințiți, cred de titlul „Găina care a născut pui vii”), scria acum vreo cinci-șase ani (dar, scuze, nu mai știu sigur în ce ziar sau revistă) că „fonfleul este ştirea gogonată, fără nicio acoperire în realitate, servită publicului consumator ca având credibilitatea unei surse sigure”. Tot el a „emis” și termenul de „fonfleist” (ha, ha!), care și astăzi li se poate aplica multor așa-ziși jurnaliști de pe la noi.👇Tot despre acest subiect, doamna Rodica Zafiu, în articolul „Fonfleul”, publicat în „Dilema Veche” (numărul 753 din 26 iulie/1 august 2018), în cadrul rubricii „Cuvinte nepotrivite”, spune următoarele: „În cazul cuvîntului fonfleu, prudenţa dicţionarelor noastre pare destul de justificată: nu l-au înregistrat încă, dar nici nu prea aveau cum să o facă, de vreme ce şi sensul, şi forma substantivului sînt destul de instabile, ca ale unor improvizaţii fonetice, ale unor accidentale deformări familiar-argotice. Frecvenţa termenului este însă destul de mare, în primul rînd cu sensul „ştire falsă“, „exagerare jurnalistică“, oarecum similară formulei internaţionale - foarte la modă azi - fake news.”Sursa: https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/
miercuri, 19 iunie 2024
Câteva fonfleuri ornate cu gânduri
MOTTO: „Până când nu am simțit razele soarelui nu mi-am dat seama că am stat până atunci în umbră.” (Suzy Kassem)
Cuvântul „fonfleu” nu este în dicționar. Iată câteva sugestii: · ongleu · tufleu. Iată ce mi-au răspuns dexonline.ro și, hm, alte câteva dicționare atunci când le-am întrebat despre acest cuvânt cvasinecunoscut mie. Și uite că m-am mai ales cu alte două „enigme”, așa că le-am lăsat pe mâine, acum mi-e prea cald și cam lehamite. Astăzi, o să îmi spun ceva despre expresia zilei (din Dexonline, ca și imaginea), cuvântul de azi și, în reluare, cuvântul lunii iunie...
👇👀
POȘTĂ, poște, s.f. I. 1. Instituție publică care asigură transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor etc.; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Transport de corespondență; corespondență. ◊ Poșta redacției = rubrică într-un periodic, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, zvonuri etc.; a bârfi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc special amenajat pe parcursul unui drum, unde se găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal folosit doar la transportul cu poștalionul sau călare. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga mult. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počta.
👇👀
HODOMETRU, hodometre, s.n. Aparat care servește la măsurarea unui drum parcurs. – Din fr. hodomètre. Cheia alegerii: În anul 1623 s-a născut Blaise Pascal, matematician, fizician și filosof francez cu numeroase contribuții în știință. Un exemplu emblematic este prima mașină de calcul mecanic din istorie pe care a dezvoltat-o în 1642, la vârsta de 19 ani. Deși mașina este capabilă doar de adunare și scădere, principiul său este încă folosit la kilometrajele mașinilor.
👇👀
HOLISM s.n. [At: DN2 / Pl: (rar) ~e / E: fr holisme] (Fiz) Concepție metafizică idealistă de la începutul sec. XX, care interpretează mistic teza ireductibilității întregului la suma părților sale, considerând drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. Cheia alegerii: „Holistic” este pe locul al doilea la căutări în mai.
👇👀
Dialog la ghișeul pentru plata facturilor:
- Cum plătiți?
- Cu lacrimi în ochi...
vineri, 14 iunie 2024
O boare peste gânduri...
MOTTO: „În viață trebuie doar să ai încredere în tine însuți/ însăți. Chiar dacă nu ai, prefă-te că ai, și, la un moment dat, vei avea.” (Venus Williams)
Astăzi vreau doar să zâmbesc un pic, pentru că am mare nevoie de asta. Și nu, nu o să vă spun din ce pricină, chiar nu contează. Înainte de a zâmbi, o să „recitesc” o poezie a lui Marin Sorescu, numită „Anticarul”, care-mi place mult și care sigur o să-mi facă bine la suflet. Cu zâmbitul e mai greu, mai întâi pentru că nu mai găsesc deloc glume cât de cât decente și hazoase, și apoi, când încerc să mă amuz, un gând îmi șoptește tainic: „Pe cine vrei tu să păcălești, hm?!”
👇 💟
„Cunosc mersul vremii
După cum îmi vând cărţile,
Jocul lor între rafturi
Şi restul lumii
E un indiciu sigur.
Când au versurile căutare
Se întâmplă nunţi,
Pântecul fetelor are nevoie
Să adoarmă frumos până seara
De cântece de leagăn.
După ce-l vând pe Homer
Am o oră de pace,
Când se întoarce la mine
Trebuie să rătăcesc zece ani pe mare.
Enciclopediile legate în piele de şoareci
Se urnesc cel mai greu
Şi când le văd în stradă
Împinse din spate de câte opt oameni cu pârghii
Îmi fac semnul crucii
Şi felicit secolul 18.
De la Tolstoi şi Dostoievski
Te poţi aştepta la orice,
Ori să ajungi cineva
Ori să-ţi pierzi slujba.
Fire de praf pe toate epocile
Sar să joace
În raza de soare
Mereu anunţată.
Acum toate cărţile
Vin vijelie spre rafturi,
Mi-au spart şi geamurile şi ochelarii,
Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat —
E noapte, e zi afară?
Ia uitaţi-vă şi dumneavoastră.”
👇 😊
Soția îi spune soțului:
-Vezi copilul ăsta din poză? Uită-te bine!
- Da, îl văd!
- La ora cinci după amiază, îl iei de la grădiniță!
😊
- Iubi, ai umblat tu cumva la navigatorul de la GPS?
- Hmmm, da, dragă, am vrut să verific distanța dintre București și Timișoara...
- Bine, pentru că eu sunt acum în Timișoara!
😊
- Nevastă, de ce întotdeauna aflu ultimul ce se întâmplă în această casă?
- Liniște, că trezești copilul!
- Ce copil?!
😊
- Nu știu ce să fac cu soțul meu, doctore. Vorbește în somn!
- Da, este un lucru neplăcut!
- Neplăcut? Puțin spus! Alaltăieri a râs de el tot Senatul!
joi, 13 iunie 2024
Gânduri ticluite dar nu prea titluite
„Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la Cer.” „Înălțarea Domnului la Cer” (Evanghelia după Luca 24, 36-53)
E sărbătoare și plouă. Mă bucur din toată inima pentru ambele. Mai întâi, pentru că mă odihnesc un pic, apoi pentru semnificația profundă a acestei zile și, în fine, pentru că nu mai e așa de cald și pământul e fericit că are apă din belșug. Vă zic, domniile voastre, „Hristos s-a înălțat!” Sărbătoarea, cum bine știți, se mai numește și Ispas. Cred că am mai scris asta, dar... Da, ați înțeles, am uitat! Iată ce-am găsit pe ziare.com, într-un articol scris de Alina Toma în 2021:
„În popor, sărbătoarea Înălțării Domnului se mai numește si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut, al Înălțării. Tradiția spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după stânci, a urmărit evenimentul, tăcut și uimit, și mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. Ispasul este o sărbătoare populară, necreștină, care se suprapune sărbătorii creștine a Înălțării Domnului. Ea este dedicată personajului mitic cu același nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel și, din această cauză, oamenii care țin această tradiție încearcă să fie cât mai veseli în această zi.”
👇
Am căutat apoi câte ceva despre plantele astea două (nu mă întrebați de ce, a fost o înlănțuire de gânduri, ce mi se părea destul de logică acum vreo oră, dar acum mă cam îndoiesc de asta), le-am căutat și pozele, nu prea mi-a plăcut cum arătau, dar la a doua plantă, pe care o mai cheamă și Smith, „surprize, surprize!”, am dat de fotografia de mai jos, cu un grup de bufnițe (care seamănă oleacă, metaforic vorbind, cu gândurile mele), ceea ce m-a făcut să râd în hohote. Adică, cum să spun, cred că-s bufnițe, pentru că sub poză scria „Sagittaria filiformis”...
👇
Passerina filiformis L. Specie care înflorește în iunie-august, are flori roșietice până la crem, lungi de 1,5-2 centimetri, dispuse în spic gros, terminal. Bractee ovate, lungi de 4-6 mm, în interior foarte lânoase, sepale mai lungi. Plantă foarte ramificată, cu mulți lujeri pendenți, subțiri, pubescenți. Frunze mici, cca. 4-6 mm lungime, ascuțite.
👇
Sagittaria filiformis Smith. Specie originară din sudul Statelor Nord Americane. Flori galbene. Plantă acvatică cu frunze submerse, foarte subțiri (până la 3 mm lățime și până la 60 cm lungime). Se cultivă în acvariu sau bazin acoperit, a cărei apă de cultură trebuie menținută la cca 20°C.
luni, 10 iunie 2024
Câteva gânduri latente
MOTTO: „Viața este formată dintr-o serie de schimbări naturale și spontane. Nu le opune rezistență - asta duce la suferință. Lasă lucrurile să curgă natural în ce direcție vor ele.” (Lao Tzu)
Ieri am votat. Mai pe seară, căci de vreo săptămână a venit canicula peste noi și, vorba ălora de la Meteo, aveam oarece „disconfort termic”. Deci, dacă la început de mai, unii mai făceau încă focul în sobe, la început de iunie avem prin termometre 29 și 30 de grade Celsius. Vreme ciudată, vremuri ciudate. Bun, să revin la votare. Era prea târziu ca să scriu ceva aseară și, sinceră să fiu, nici nu prea mai am nimic de zis pe tema asta. Adică, hm, aș mai avea eu câte ceva de comentat, dar am hotărât să-i las pe alții să mă enerveze, să mă indigneze sau să mă streseze, nu-i nevoie s-o mai fac și eu, abordând subiecte care știu că-mi dau dureri de cap, de inimă și de suflet. Pentru că da, viața noastră are „o serie de schimbări naturale și spontane”, cum zice Lao Tzu, dar în politichia românească nu prea e așa, și am să vă demonstrez asta cu o postare de acum șapte ani, după alegeri. Și, de atunci încoace, lucrurile au tot „curs” în ce direcție au vrut ele. Schimb subiectul. Azi, când încă mai eram oleacă adormită, așa, cam pe la ora șase, mi-au trecut prin minte doi termeni ce diferă printr-o literă, dar au oarecare asemănare ca sens (la modul figurat). Nu știu DE CE mi-a trimis Universul mesajul ăsta și nici nu insist prea mult să aflu. Ei, am găsit eu niște semnificații, dar las și domniilor voastre loc de dat cu părerea. Și, tot de dimineață, mi-am reamintit (dar știu de ce) o zicere a „Cațavencilor”: „Țineți minte trei cuvinte: toți ne minte!”
👇 👀 💭
DIHONIE, dihonii, s.f. (Regionalism) Neînțelegere care degenerează în dușmănie. – Din ngr. dihónia.
DIHANIE, dihănii, s.f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Plural și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.
👇 👀 💭
Duminică, 10 iunie 2012. Gânduri asupra expresiei "avoir l'embarras du choix"
Azi am votat. Iar. Cu acelaşi sentiment al zădărniciei şi cu gândul că, fir-ar să fie, nu prea contează. Dar, hei, să fim optimişti şi să ne închipuim că a contat. Măcar de data asta. Am ales poza asta cu o balanţă ce are în talere ceea ce eu numesc "animăluţele politice" (traducând aproximativ cunoscutul "zoon politikon"), pentru ca să ilustrez cât de cât momentul. Acum, cu sentimentul că mi-am făcut datoria de cetăţean, aştept să fiu, din nou, dezamăgită. Eh, n-am ce să fac, mă revolt eu prin scrieri, dar trebuie să accept starea asta de lucruri, căci "ăsta-i selaviul vieţii", cum zicea cândva un foarte pitoresc şofer de autobuz.
👇 👀 💭
LATENT, -Ă, latenți, -te, adj. Care există, dar nu se manifestă în exterior, putând izbucni oricând. – Din fr. latent, lat. latens, -ntis.
😃
Un avion face o rotire neașteptată și zboară cu „picioarele-n sus”. Stewardesa se adresează călătorilor:
- Stimați pasageri, vă rog să vă păstrați calmul. Pilotul își toarnă picăturile în ochi, după care vom reveni la modul de zbor obișnuit.
😃
Un tip își sună cel mai bun prieten:– Tocmai am avut un scandal monstru cu nevastă-mea. Nu ai cumva vreun pat liber pentru câteva săptămâni, până găsesc un apartament?– Mă tem că nu. Dar am, totuși, o canapea liberă, dacă dorești…– Perfect, ești un adevărat prieten! În câteva clipe, o trimit la tine!
😃
Discuție între doi amici:
– Cum te-ai îmbogățit în America?
– Păi, să vezi, eram copil și aveam doar doi cenți în buzunar. Am cumpărat cu ei două mere murdare. Le-am spălat și le-am vândut cu patru cenți fiecare. Apoi, am cumpărat patru mere, apoi opt mere…
– Hai, măi, omule, mă lași, și apoi?
– Apoi a murit o mătușă care mi-a lăsat moștenire un milion de dolari...
sâmbătă, 8 iunie 2024
Pur și simplu niște gânduri
MOTTO: „Cu cât am avut nevoie de mai puțin, cu atât m-am simțit mai bine.” (Charles Bukowski)
POZA ZILEI (a se vedea imaginea de mai sus): Mi-a plăcut mult poza asta pentru că poți „broda” pe ea diferite scenarii și dialoguri, care de care mai haioase. Azi reprezintă două grupuri formate din gândurile mele, unele dornice de pălăvrăgeală și celelalte spunând un hotărât „Ia mai taci!” Am să ascult de al doilea grup.CUVÂNTUL ZILEI (al meu, nu din dexonline.ro):SIMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expresii (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple. Și, adaug eu... Pur și simplu = nimic altceva decât .../ numai și numai .../ nici mai mult, nici mai puțin decât .../AMINTIREA ZILEI: Am ales și am pus și în titlu cuvântul „simplu” (care, după cum vedeți și domniile voastre, este destul de complicat) pentru că, de dimineață, pe când mă pregăteam să ies pe-afară la treburi, mi-am amintit, din nou, replica bunicii mele din partea mamei (Maica Tina) după ce mă necăjise o femeie (care trecea pe drum și s-a oprit la poarta noastră) cu tot felul de întrebări fără rost. Mi-a zis: „Las-o încolo, Laviniță, n-o lua în seamă, că e o simplă!” Am crezut mult timp că folosea greșit termenul, dar nu. Avea dreptate. A se vedea cele subliniate de mine. Și, dacă stau să mă gândesc, sunt și acum o groază de oameni simpli.
BANCUL ZILEI:La examenul pentru obținerea permisului de conducere. Instructorul:- Trage frâna de mână, că o să ajungem în șanț!Blonda:- Frâna are mână?!
marți, 4 iunie 2024
O mulțime de gânduri care nu se aliniază
„Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-aţi gândit vreodată că o aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări? Aşteptările diferă între ele la fel ca oamenii.” (Octavian Paler în „Viața pe un peron”)
Suntem în a patra zi de vară (călduroasă și „furtunoasă”), iar eu nu am avut deloc timp să scriu pe blog. Păi, ia să vedem ce s-a mai întâmplat: mda, a fost Ziua Internațională a Copilului, iar sâmbătă și duminică, am văzut serialul „Shogun”, ăsta nou. Destul de bun. Numai că actorul din rolul principal e, vorba aia, parcă „din alt film”, total inexpresiv, nu știai dacă-l doare burta, e furios sau e încântat de ceva. În schimb, actorii japonezi au jucat bine, iar Hiroyuki Sanada, în rolul seniorului Toranaga, este destul de bun, însă nu-l egalează, totuși, pe Toshiro Mifune din ecranizarea 1980. A, a mai fost și alinierea planetelor (vezi poza), de la care am mari așteptări. (☺)
Careul din „Rebus”, care mi-a făcut oarece probleme, v-am spus, se intitulează „Frichineală”. Când am căutat termenul, dexonline.ro mi-a zis:👇FRICHINEALĂ - acțiunea de a frichini.👇(A) FRICHINI, frichinesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A se mișca încoace și încolo fără rost; a se fâțâi. 2. Tranz. A purta de colo până colo pe cineva, a sâcâi. – Et. nec.Cuvântul zilei: REPREHENSIUNE, reprehensiuni, s.f. (Livr.) Mustrare, reproș; blam. [Pr.: -si-u-] – Din fr. répréhension, lat. reprehensio, -onis. Cheia alegerii: Pe 4 iunie 1976 s-a născut Aleksei Navalnîi, jurist, activist și politician rus. A căpătat popularitate în Rusia și în lume criticând corupția și regimul lui Vladimir Putin.👇Nota mea: Ce potriveală! În definiția din Rebus am avut așa: „fapt reprehensiv de atac la persoană”. Nu știu ce-i ăla.👇Alt exemplu: „Aventurier picaresc destăinuindu-se ludic în lumea tăcerii.” Nici pe ăsta nu-l știu.PICARESC, -ESCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. Din fr. picaresque.LUDIC, -Ă adj. referitor la joc; specific jocului; glumeț, sprințar; (p. ext.) fără finalitate practică, gratuit. (< fr. ludique).👇Altă alăturare ciudată de termeni: „globe-trotter orgolios”.GLOBE-TROTTER, globe-trotteri, s. m. Persoană care face înconjurul lumii pe jos. [Pr.: globtrotăr] – Din engl. globe-trotter.👇Sau asta: „Cognomen literar conceput pendinte de identitatea autentică.”COGNOMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. Poreclă, supranume. [< lat. cognomen].PENDINTE adj. invar. 1. Care e subordonat cuiva, care depinde de... 2.
Care n-a fost încă soluționat, care urmează să fie rezolvat; (despre
litigii) care se află în curs de soluționare în fața unui organ de
jurisdicție. Din lat. pendens, -ntis, fr. pendant.👇Sau „surugiu acribios aflat la conducerea diligențelor”, altă dandana...SURUGIU, surugii, s.m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. Din tc. sürücü.Acribios, -oasă adj. - Extrem de exact(ă). 👇Și, foarte sumbru, „solia orbiculară a morții”.ORBICULAR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis.👇În fine, propoziția „Execuție funambulescă ajunsă în dezechilibru flagrant.”FUNAMBULESC, -ESCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque.Concluzia mea: mai bine mă lăsam păgubașă... Dar am mai învățat ceva, nu?👇Google zice așa:A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi.Expresia „a se lăsa păgubaș” (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva).
☺
- Apăi, mă, Ioane! Io tătă zâua calc, spăl geamuri, spăl vase, gătesc, mătur! Iar tu
în tăt timpu' aista stai în fata televizorului și aștepţi să-ţi aduc ceva
de rontăit! No, da' dă-o încolo de treabă! Ce fel de om ești tu, mă?- Răbdător!
Gânduri care se ceartă între ele
Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers) M-am trezit astăzi foaaaart...
-
MOTTO: „ Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm .” (George Bernard Shaw) Re...
-
Cuvântul zilei ( nu l-am scris pe Facebook, căci nu am dat pe-acolo și, oricum, mi-e prea drag ca să-l împart cu alții ): 👆👇 BRAMBUREALĂ...
-
💭 💫 😓 💁 😴 MOTTO: „ Puterea de a dărui este atât de intensă, încât entuziasmul și sentimentele pozitive sunt adesea mai mari pentru cel ...