
Aici este un „locșor” unde-mi place mie să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, din când în când, pe la blogul meu, și asta pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să îl percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
luni, 13 noiembrie 2023
Gânduri fără pandalii

Reciproca este și ea valabilă: pandalii fără gânduri. Ambele STĂRI îmi sunt cunoscute. Recunosc că nu m-apucă des pandaliile, pentru că în anii ce au trecut (cam de vreun deceniu chiar, aș zice) încerc cu disperare să fiu cât mai departe de orice ființă sau situație care să mă umple de nervi, dar uneori, desigur, inevitabilul se produce. Și, recunosc, pe lângă aceasta, e de folos și munca de lămurire pe care o duc cu mine însămi, zi de zi. Și, mai ales, nu m-apucă pandaliile pentru că nu am cu cine mă certa, iar cearta cu mine n-are niciun farmec. Dar nu despre nervii mei am vrut să „vorbesc” azi, ci despre cuvintele din Dexonline și despre planurile mele de călătorie. Când o să știu unde vreau să călătoresc...
☺
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Gânduri uzuale
„ Les sanglots longs Des violons De l’automne Blessent mon coeur D’une langueur Monotone. ” (Paul Verlaine, „Chanson d’automne”) După o noap...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu