Gândurile mele joacă preferans

 

Astăzi sunt Moșii de Vară, iar mâine „vin” Rusaliile. Habar n-am de ce am început așa scrierea de față și, din nou, habar nu am ce să scriu în continuare. Am avut niște zile cam cenușii în ultima vreme (chiar dacă a fost soare afară), știu, asta nu-i o scuză, dar gândurile nu mi-s acasă, cele care mai „mișună” prin mintea mea joacă preferans (deși nu știu ce-i ăla), iar singurele care mă ajută să continui (deși nu cred că ar trebui) sunt câteva cuvinte întâlnite în dexonline. Iată-le:

💬

STICLÉTE, sticleți, s.m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din sb. steglić, bg. stiglic. Sursa: DEX '09 (2009)

💬

PREFERÁNS, (2) preferansuri, s. n. (Înv.) 1. Numele unui joc de cărți. 2. Partidă dintr-un astfel de joc. [Var.: (înv.) preferánț s.n., preferánță s. f.] Din rus. preferans, fr. préférence. Sursa: DEX '09 (2009).

💬

TĂRBÁCĂ s.f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv). Sursa: DEX '09 (2009). 

„Sensul expresiei „ a lua în tărbacă” a evoluat de la dramatic către comic. De ce dramatic? Pentru că tărbaca nu este altceva decât un instrument de pedepsit câinii. Rudimentar, dar ingenios ca tehnică, el „pedepsea” printr-o învârteală zdravănă şi o sperietură pe măsură patrupedele. Era alcătuit din doi pari înalţi din lemn înfipţi în pământ şi un laț (care ţine contră pentru a se răsuci între ele două fire), prin care se petrecea capul sau partea din faţă a corpului câinelui. Se răsucea până la refuz, apoi se elibera, învârtind, la înălţime, câteva secunde, câinele. După ce scăpa, animalul fugea mâncând pământul, ba chiar se spune că unii câini simţeau când venea rândul „luării în tărbacă” şi o ştergeau din sat pe nesimţite. (...) Astfel, „a lua în tărbacă”, expresie ce echivala iniţial cu a pedepsi într-o modalitate exemplară şi greu de uitat, a alunecat către o latură mai comică, însemnând „a lua în râs”, „a batjocori”, „a ironiza”.” Sursa: https://mostenireculturala.com/

💬 Și, în loc de BANCUL ZILEI, iată un titlu pe care l-am văzut undeva (nu mai știu unde, nici nu mai contează) și care m-a făcut, încă o dată, să-mi întăresc convingerea că fac jurnalism toți nechemații (asta, așa, ca să folosesc un eufemism). Citez cu stupoare: „Acesta (Oradea, nota mea) este cel mai curat oraș din România. Lingi mac de pe jos.”