Efectul placebo pentru gânduri

 

   MOTTO: „După o singură privire asupra acestei planete, orice vizitator din spațiu ar cere să vorbească cu managerul” (William S. Burroughs)

   Încerc azi să aplic un fel de efect placebo gândurilor mele. De fapt, pentru a fi sinceră, încerc asta de vreo trei-patru zile, dar cam fără rezultat. Buuun, deci să recapitulez: azi noapte am trecut la ora de iarnă și tot azi noapte a avut loc un cutremur în „zona seismică Vrancea”. Ei bine, starea mea de azi (la fel cu cea din zilele trecute) este o combinație între inutilitatea primei „acțiuni” și teama incertă față de a doua. În consecință, îmi spun singură cuvinte liniștitoare, caut bancuri și poezii „inspiraționale”, dar în van. Uitați ce zice Wikipedia despre placebo:

 „Placebo (din latină, lit.: voi plăcea) este un termen utilizat în cercetare pentru a desemna o substanță inactivă sau o procedură utilizată ca element de control în experimente. Efectul placebo este îmbunătățirea măsurabilă, observabilă sau care se resimte asupra sănătății, care nu se atribuie unui tratament real în desfășurare. Prin extensie, placebo este orice procedură terapeutică sau o componentă a acesteia despre care nu a fost demonstrat că administrarea sa ar produce o activitate fiziologică sau psihologică specifică, menită să îmbunătățească starea de sănătate a pacientului în cazul afecțiunii tratate.” 

   După cum se vede din „figura alăturată”, despre acest efect s-au scris multe tomuri, printre care și acesta de mai sus. Azi, poza are legătură cu tema, dar motto-ul ba. Sau poate, doar un pic, gândindu-mă la starea gândurilor mele. Dintr-o pricină pe care n-o dezvălui, mi-a venit în minte romanul lui Marin Sorescu, „Trei dinți din față”. În facultate, în afară de poezia lui Sorescu, de piesele lui, normal că am citit și romanul „Trei dinți din față” (celălalt roman, „Viziunea viziunii”, a apărut în 1982). Și, da, domniile voastre, spre rușinea mea, nu-mi mai amintesc nimic din ce am citit. NIMIC! Așa că, la „starea zilei”, pe lângă sentimentul de „fără-rost”, de teamă difuză, s-a adăugat și cel de ciudă pe mine însămi. Mă duc să mă cicălesc și să mă muștruluiesc singură un pic...

GÂNDURI DESPRE GAFE...

Am găsit de curând, pe www.startevo.com, o zicere care mi-a plăcut enorm. Stați așa, „plăcut” nu cred că este termenul cel mai exact, a fost mai degrabă ceva gen „râsu'-plânsu'”, dar este o spunere pe care aș dori cu tot dinadinsul să o parafrazez. Deci, Emanuel Grigoraș (scriitor, project manager, consultant social media) zice așa: „Nu mi-e rușine că sunt român, însă mi-e rușine că alții sunt români”. Am gândit de multe ori la fel. Nu că eu aș fi mai brează, dar, sincer, „când privesc în jur prind curaj”, cum bine zice Creangă. Și am mai găsit ceva, bine scris și documentat, un articol al Emei Stoica, din 25 iulie 2018, pe www.mediafax.ro/politic/. Citez: „Dăncilă este Bulă al anilor 20-20. La un an de guvernare, gafele ei vor depăși oficial numărul bancurilor cu Bulă de pe vremea lui Ceaușescu. Spre deosebire de Dăncilă, Bulă era, totuși, inofensiv si simpatic.” (Ovidiu Raețchi). Deputatul liberal Ovidiu Raețchi chiar a enumerat, pe Facebook, vreo patruzeci de gafe ale doamnei prim-ministru, pe care autoarea articolului le-a trecut în revistă. Nu le mai repet, le știm cu toții. O altă doamnă, ministru de Interne, nu știe că Întorsura Buzăului nu e în județul Buzău și-l confundă pe ministrul de Interne italian cu primul ministru al Italiei. Și acum, gata, sunt prea enervată și indignată ca să-mi mai aduc aminte și alte gafe ale altor „doamne și domnițe” din politică și din spațiul public. Așa că închei brusc, cu parafrazarea anunțată: „Nu mi-e rușine deloc că sunt o femeie deșteaptă (și modestă, n.a.), mi-e rușine că există alte femei (în posturi-cheie din guvern și parlament) care nu sunt deloc deștepte.” Îmi cer mii de scuze dacă discursul meu a fost prea incisiv sau jignitor, dar sunt revoltată la culme.

Gânduri cu sau fără chichirez...

   Astăzi am vrut să scriu două-trei vorbe despre obișnuințe, tabieturi, automatisme, ticuri, ușoare manii, fixații și altele de acest gen, care ne populează tuturor existența, mai ales la o anume vârstă, mai înaintată. Sau, nu neapărat, aș zice că e posibil mai mereu. Apoi, am realizat că toate cele pe care voiam să le înșir aici (în afară de o chestiune, care mi se pare amuzantă și care vine în sprijinul „temei”) n-aveau niciun chichirez. Cred că, în clipa asta, v-ați dat seama, domniile voastre, cu oarecare exasperare și sastiseală, că o să (vă) spun ce-i cu chichirezul ăsta, de unde vine, deci că voi divaga. Da, așa e! Dar înainte de asta, o să vă descriu pe scurt „chestiunea” care zic eu că demonstrează că noi toți suntem robi ai obișnuinței și ai automatismelor. Printre „micile” lucrări făcute în vara asta (lungă și trudită), a fost și renunțarea la una dintre uși și zidirea locului unde ființase. Ei, vă rog să mă credeți că, deși acolo unde fusese ușa, am pus niște mobilă, am și acum tendința de „a mă da cu capul de pereți” (fără nicio nuanță figurată, doar la propriu), pentru că zeci de ani am intrat și am ieșit pe ușa aceea, de unde obișnuința și automatismul. Acum, când vă spun asta, nu mai pare așa de comic, dar când l-am zis „prin viu grai”, toată lumea a râs copios. 

   Așa, deci, uite ce zic dicționarele:

  Chichiréz, s.n. [At: CHEST. II, 49/10 / Pl.: ~uri / Etim.: nec.] (Fam.; în construcții negative cu verbul „a avea” sau cu prepoziția „fără”) 1. Noimă; 2. Haz; 3 Gust; 4. Farmec.

  Și mai zic ele că vine de la (deși n-are nicio noimă):

  Tititrez, titirezi, s. m. 1. Partea inferioară, de formă conică, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul să se învârtească mai ușor și uniform. 2. Jucărie mică făcută din lemn, din os, din metal etc., în formă de con și cu un vârf ascuțit, care se poate roti pe o suprafață plană; sfârlează. 3. Bățul de sub coșul morii, care lovește teica pentru a face să treacă grăunțele între pietrele morii; hădărag. [Pl. și: (n.) titirezuri] – Et. nec.

   Și, în final, un citat „asortat”: 

„Dacă nema putirință, geaba chichirez gâlceavă.” 

Gânduri în trecere...

    MOTTO: „Stările sufletești care par a nu avea niciun motiv, au motivele cele mai adânci.” (Lucian Blaga)
  Astăzi, cu voia domniilor voastre, o să-mi încep ziua-mea-de-răsfăț cu câteva rânduri scrise aici, pe blogul meu. M-am hotărât să fie o miercuri în regimul „de voie” (sau, ca la teatru, „relache”), deși muuulte treburi mă așteaptă, atât în casă, cât și pe-afară. Dar azi împlinesc o frumoasă vârstă (hm, îmi fac și eu curaj singură), adică vreo șaizeci și cinci de primăveri și, deși mă așteptam să cad pe (niște) gânduri despre cum trece timpul, despre obișnuitul bla-bla-bla cu „ai vârsta pe care o are sufletul tău”, despre regrete, nostalgii și alte bâzdâganii, văd că sunt suspect de liniștită în gânduri și în suflet. Doamne-ajută! M-am uitat un pic prin „biblioteca” lui Google și am aflat că, practic, trec în grupa persoanelor de vârsta a treia. Ia citiți aici:
„Vârsta a treia poate fi împărțită, după tipul fundamental de activitate și după tipul de relații, în trei subperioade:
* subperioada de trecere la bătrânețe (65-75 de ani);
* subperioada bătrâneții medii (75-85 de ani);
* subperioada marii bătrâneți sau a longevivilor (după 85 de ani).”
(Așa spune www.rasfoiesc.com.)
  Deci, sunt în trecere spre bătrânețe. Hm! Musai trebuie să iau ceva hotărâri pentru a-mi adapta ținuta, gândurile și comportamentul la această „trecere”. Ha, ha, ha! N-ai să vezi! Orice hotărâri abisale și „definitive” aș lua azi, știu sigur că vor fi minunate, în sensul că vor ține trei zile, ca orice minune. Am să adopt deci zicerea „văzând și făcând”. Nu vă spun cum am de gând să mă răsfăț, e plictisitor și neinteresant. Și prea personal. Oricum, ce vreau să vă mai spun, în final, e un banc pe tema zilei. Deci:
  Doi pensionari stau de vorbă:
– Băi, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată ca să nu ne stea mintea numai la femei?
– Da. Ce-i cu ele?
– Cred că la mine au început să-și facă efectul.

Gânduri despre veri indiene

   „Toute la vie

   Sera pareille à ce matin

   Aux couleurs de l'été indien.”

                        (Joe Dassin, „L'Été indien)

 

   Azi, din clipa când m-am trezit, tot timpul cât am robotit prin casă sau prin grădină, mi-a zumzăit prin minte (și, asigurându-mă că nu-i nimeni în jur, chiar am îndrăznit să-l lălăi un pic) cântecul lui Joe Dassin despre vara indiană. Am mai scris despre asta, dar așa sunt eu, repetitivă. Pe aici, prin Domneștii de Muscel, este într-adevăr o vară indiană. Frumos tare. Și acum, că am mai terminat cu treburile „presante”, chiar am vreme să mă bucur de tabloul calm, colorat și un pic tristuț al mijlocului  toamnei. O toamnă cu temperaturi văratece în timpul zilei, o toamnă bogată în fructe, o toamnă pe care mi-o doresc (și v-o doresc tuturor) liniștită, calmă, plină cu mici bucurii. 

   Alt lucru ce mi-a venit în gând, tot dis-de-dimineață, a fost Barbizon. V-am mai spus, domniile voastre, pur și simplu nu pot (și poate nici nu vreau) să-mi explic cum de-mi vin în minte niște cuvinte, fraze, nume, cântece la care nu m-am gândit deloc, sau nu m-am mai gândit de o groază de timp. Poate că visez despre ele și a doua zi, îmi rămân în minte. Iată câteva vorbe despre Barbizon. Îmi mai amintesc că acolo a studiat și Nicolae Grigorescu, iar dacă vreți să vedeți imagini de acolo, faceți ca mine, întrebați-l pe Google...

   „Barbizon este o comună din Franța, situată în departamentul Seine-et-Marne, în regiunea Île-de-France. Localitatea este cunoscută datorită Școlii de la Barbizon, o mișcare artistică datorată unui grup de artiști instalați în localitate. De asemenea, localitatea se află în apropierea Pădurii Fontainebleau.” (Wikipedia)

  Păi, cam atât pe ziua de azi...

Harababură printre gânduri

„Dacă dorești să simulezi dezordinea pentru a atrage un inamic, trebuie să fii, tu însuți, foarte disciplinat. Numai atunci poți simula învălmășeala.” (Sun Tzu, „Arta războiului”) 

Am vrut să pun, în titlu, în loc de „harababură”, mai pitorescul „bulibășeală”, dar am renunțat. Nu știu de ce. În schimb, citatul din celebrul general chinez l-am ales „din prima”, căci se potrivește ca o mănușă la STAREA DE AZI. După o vară întreagă de mici lucrări pe la casă, sunt la momentul (care mi se părea de neajuns) când trebuie să mai fac mici retușuri, să mai vopsesc niște uși, să mai  agăț un tablou pe perete, să mai pun câte ceva la locul lui etc. Șmotrul cel mare l-am terminat. Cât timp șmotruiam, m-am gândit mult cum s-a făcut că acest verb a căpătat sensul de „a face curățenie”, plecând de la sensul lui inițial de „a instrui” (în armată), sau de „a mustra”. Pe urmă, gândindu-mă la anii cât am făcut instrucție militară în timpul facultății, mi-am dat seama. Tot acest timp în care casa mea a arătat ca după un taifun (sau, mă rog, o tornadă, că taifunuri nu prea sunt pe la noi), gândurile mele au fost așa de învălmășite, încât nici nu am mai îndrăznit să le deranjez, mai ales pe cele „responsabile” cu inspirația, le-am lăsat să se liniștească singure. Dar și acum ele aleargă cam bezmetice. Mi-am notat în fugă câte ceva, cuvinte care pe urmă nu mi-au mai spus nimic, dar tot o să aleg eu ceva care merită scris aici. Iată că azi am vorbit despre „șmotru” și am mai făcut și o descoperire „epocală”, dis-de-dimineață: fără să-l fi citit pe Sun Tzu, am ajuns la aceeași concluzie. Nu în legătură cu inamicul, ci în legătură cu mine: cu cât mă disciplinez mai mult, cu cât ambientul în care-mi desfășor insignifiantele mele activități este mai ordonat, cu atât și gândurile mele devin mai calme, nu mai încearcă să intre câte trei printr-o „ușă” doar pentru unul singur, sunt mai de înțeles și chiar dau semne că ar deveni cât de cât creative. Aștept.

Gânduri oscilante și oscilatorii

În loc de motto:

„Octombrie e vremea când
copacii revelează
culori pe care le-au ascuns tot anul.
Oamenii au
și ei
un octombrie al lor.”
(J. M. Storm, „Octombrie”)

  Da, este octombrie, luna în care eu mă simt „cea mai Balanță”, și în ceea ce privește calitățile, dar și când e vorba de defectele zodiei mele. Dar nu asta voiam să „revelez”, vreau doar să vă arăt și domniilor voastre ce spun astrele (și, vorba bancului, cum se tăvălesc ele de râs pe seama mea) despre luna care începe azi și despre celelalte care urmează, precum și despre impactul lor (al astrelor, adică) asupra mea, ca Balanță:

 Balanțele (23 septembrie – 22 octombrie), în 2018, au multe satisfacții financiare, totul le merge bine din acest punct de vedere. Nodul Nord vă este și el aliat până în noiembrie, fiind plasat în casa a X-a, a profesiei. Cea mai bună veste din horoscop vine în 2018 din partea lui Uranus, care părăsește pentru Balanță semnul Berbecului, casa căsătoriei, și va intra în casa a VIII-a (a banilor veniți de la ceilalți). Cum se traduce această mișcare? Veți întâlni parteneri mult mai serioși, dornici de a avea o relație cu voi, care nu vor mai fi atât de schimbători financiar, și care chiar vor oficializarea relațiilor. Guvernatoarea voastră, Venus, în 2018 va retrograda tocmai în casa banilor. Acest aspect nu reprezintă o veste bună pentru nativii Balanță, pentru că va predispune la investiții nefaste, datorii și chiar pierderea bunurilor prin partaj, acolo unde va exista un divorț. În octombrie, pe 5, (Venus retrogradează în Scorpion) apar unele probleme financiare, întârzieri în plata unor facturi. Finele anului 2018 va face câteva mutări foarte importante pentru voi: Karma va intra în Rac, iar Jupiter în domiciliu, în Săgetător etc. Acestea vor deschide noi oportunități de a călători în străinătate, de a vă fi recunoscut talentul de către cineva de acolo, iar în 2019 chiar să mergeți și să onorați cu prezența acolo. 

 Buuun, cred că am atins gradul cel mai înalt de confuzie și mai cred că m-am și distrat destul. Întotdeauna horoscopul are asupra mea acest efect. Ha, ha! Și, ca o adeverire a faptului că starea de spirit e influențată de vreme (vai, tare bine ar fi să se poată și invers!), până mai adineauri ploua și era un timp morocănos, iar acum a ieșit soarele și totul pare mai vesel și frumos.