Gânduri despre ziua cea mai lungă din anul de grație 2017

    Deci, astăzi avem o oră în plus. Și mai e și duminică. Așa că o să încerc să însăilez ceva aici, legat de acest moment al trecerii la ora de iarnă (sau, la cea de vară), trecere care pe mine nu mă mai afectează în niciun fel. Da, dar se pare că acum, după atâția ani de „treceri”, am devenit eu cam nesimțitoare (v. NESIMȚITÓR, -OÁRE, nesimțitori, -oare, adj. 1. Căruia îi lipsește facultatea de a simți; care nu este înzestrat cu simțuri; p. ext. insensibil, nepăsător. ♦ Care nu mai simte, care se găsește în stare de nesimțire (1), de inconștiență; pref. ne- + simțitor), dar (nota bene!) nu nesimțită (v. NESIMȚÍT, -Ă, nesimțiți, -te, adj. 1. Care este lipsit de bun-simț, de bună creștere, de cuviință, de delicatețe. ♦ Care denotă, trădează nesimțire. 2. Care nu este simțit, perceput; care scapă simțurilor sau trece neobservat; p. ext. insesizabil, imperceptibil. ♦ (Adverbial) Fără a putea fi perceput; încetul cu încetul; fără zgomot, tiptil; pe furiș. – Pref. ne- + simțit.) Ah, iubesc limba română, cu multiplele ei nuanțe și înțelesuri!
    Însă este posibil ca alții să fie afectați de schimbare, sau afectați că ni se spune că vom fi afectați, și încă într-un stil panicard, cum sunt de altfel cam toate știrile din mass-media românești. Căci, iată ce citesc azi despre acest subiect: „Particularitățile fizice şi psihice individuale influențează modul cum se realizează aceasta adaptare. De aceea unii pacienți pot prezenta o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecțiuni", a spus medicul Tudor Ciuhodaru. El subliniază că efectele schimbării orei sunt:
 1. Crește riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei, în special la persoanele tinere, active profesional;

 2. Crește riscul suicidar, timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei vulnerabilități psihoemoționale.

    „Alte efecte ale schimbării orei sunt: modificări cardiovasculare manifestate prin variații ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac și modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitație, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, modificarea apetitului (inapetență sau bulimie), până la dereglări afective sezoniere şi ideație suicidară”.
    Prima reacție a mea a fost, ca în banc, citez: `Ai di capu`șî di zâlili mele!”, iar comentariile mele, la toate aceste spăimoase previziuni, au fost destul de sarcastice, unele având, bineînțeles, influențe venind dinspre operele lui Caragiale: Parol, monșer? / Bravos națiune! Halal să-ți fie! / Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva... / Genii bune ale venitorelui României!
    Acum, revenind la un ton ceva mai serios, după ce m-am mirat, m-am indignat, și m-am și speriat un pic, m-am întrebat, în mod logic, oare cine este acest domn care ne sperie cu efectele pe care le-am suportat și le vom mai suporta în urma schimbării orei. Deci, căutând, am găsit: „Cine este Tudor Ciuhodaru, inițiatorul proiectului prin care se cere închisoare pentru protestatarii care „împiedică exercitarea puterii de stat“, întrebare care este, de fapt, titlul articolului semnat de Simona Stanciu, în adevărul.ro/ martie 2017. Iată cine este: „Tudor Ciuhodaru, medic de profesie, şi-a început cariera politică în 2008, la Iaşi, iar până în acel an a fost şef serviciu la unitatea de primire a urgenţelor Spitalul „Sf. Ioan“. Este unul din campionii traseismului politic, debutând la PSD, trecând pe UNPR, PC, PP-DD şi înapoi la PSD. În 2016, a fost ales pe lista de deputaţi a PSD Iaşi pentru un al treilea mandat de deputat.” Aha, m-am lămurit. Poate că omul are dreptate, poate se bazează pe ceva când spune toate astea, dar mi se pare ușor exagerat, și apoi, eu refuz să-l cred, o dată, pentru că e medic, dar face și politică, și-n al doilea rând, pentru că eu nu vreau (dar deloc-deloc!) să am insomnie, anhedonie, apatie, astenie, nu vreau să devin bulimică, dar nici să am inapetență și, ferească Dumnezeu, n-am absolut niciun chef și nicio intenție de a lăsa să-mi fluture prin minte vreo „ideație suicidară”.
    P. S. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli, dar am scris în mare grabă și tot timpul m-am luptat cu niște „vulnerabilități psiho-emoționale”, pe care le-am învins...

Ciocănitoarea Woody printre gândurile mele

„Nu e timp, atât de scurtă e viața, pentru certuri, scuze, gelozie, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, ca să spun așa.” (Mark Twain) 

    Chiar nu aveam de gând să scriu ceva astăzi, urmând un principiu de la care încerc să nu mă abat, „Ce e mult, strică”, dar s-a întâmplat că e timp frumos, e sărbătoare și, încercând să termin și să tehnoredactez (oau, ce prețios sună!) un text, am întâlnit cuvântul „așișderea” și, parcă-parcă, nu eram mulțumită cu forma asta, așa că m-am dus la „musiu” Google și acesta, prompt, mi-a scris: „Ați dorit să scrieți: așijderea”. Ei, da, dar n-aș zice că o maaare greșeală, după cum zice și DEX:

   *** așíjderea adv. – La fel, tot așa, de asemenea. – Var. așișdere(a), așijdere. Hibrid format din așiș (forma veche a lui așa) și sb. takoždere „la fel” (Hașdeu 2004; Pușcariu 133; DAR). Pare a fi fost vorba la început de o stângăcie a vechilor traducători din sl. (așa este sinonim cu tako, însă -ždere nu poate fi tradus, nici nu pare să fi circulat numai în română). S-a păstrat datorită limbajului ecleziastic, dar fără circulație populară.

    Da, dar pornind de aici, m-am dus să văd și alte greșeli și greșeluțe întâlnite în vorbirea noastră cea de toate zilele:

1. „Mi-ar place” – Forma corectă este „mi-ar plăcea”.

2. „Dragele” – La plural, forma cuvântului „dragă” devine „dragi”, nicidecum „drage”. Așadar, corect este să spunem „dragile mele colege” și nu „dragele mele colege”.

3. „Vroiam” – forma corectă a cuvântului este „voiam” sau „vream”.

4. „Va cade” – forma corectă este „va cădea”.

5. „El însăși” – forma corectă este: „el însuși”.

6. Se „așează” sau „așază”? – Chiar dacă toată lumea în jurul nostru folosește forma „așează”, asta nu înseamnă că acest lucru e corect. Forma corectă de indicativ prezent persoana a treia singular şi plural a verbului „a (se) aşeza” este „aşază”.

7. Să „aibă” sau să „aibe”? – Forma corectă de conjunctiv prezent a verbului „a avea” este „să aibă”.

8. „Ouălelor” – Forma corectă este „ouălor”.

9. „Chibrite” – Forma corectă este „chibrituri”.

10. „Pioneză” – Forma corectă este „piuneză”.

11. Merg la „servici” – Forma corectă este merg la „serviciu”.

12. „Renumerat” – Forma corectă este „remunerat”.

13. „Căstorie” – forma corectă este „căsătorie”.

14. Ora „doisprezece” – Forma corectă este ora „douăsprezece”. Același lucru este valabil și pentru „doisprezece” grade, cu variantă corectă: „douăsprezece” grade.

15. „Doi” septembrie – Forma corectă este „două septembrie”.

16. „Chitări” – Forma corectă este „chitare”.

17. „Azile de bătrâni” – Forma corectă este „aziluri de bătrâni”.

18. „Maxim” – Forma corectă a cuvântului este „maximum”. La fel, „minimum”

19. „Desconspira” – Forma corectă a cuvântului este „deconspira”, nu apare în niciun dicționar forma a „desconspira”, deși auzim la radio și TV cuvântul în această formă mai mereu.

20. „Complect” – Forma corectă a acestui cuvânt este „complet”.

21. „Ghiuvetă” – Forma corectă a cuvântului este „chiuvetă”.

22. „Monstră” – Forma corectă a cuvântului este „mostră” și are sensul de model, exemplu, probă, specimen, parte dintr-un material.

23. „Deasemeni” – Forma corectă este „de asemenea”.

24. „Șcenă” – Forma corectă a cuvântului este „scenă” și tot așa se și pronunță: cu „S”, nu cu „Ș”.

25. „Jmecher” – Forma corectă este „șmecher”. Tot așa se și pronunță, însă derivația de la „șmecher” la „jmecher” vine din cauza dificultăților de pronunție pe sunetele complementare S/Z sau Ș/J.

26. „Pișcină” – Forma corectă este „piscină” și tot așa se și pronunță: cu „S”, nu cu „Ș”

27. Au încercat să „adopteze” – Forma corectă: au încercat să „adopte”.

28. „Eu continui” – Forma corectă este „eu continuu”.

29. „Excroc” – Forma corectă a cuvântului este „escroc”.

30. „Făini” – Forma corectă a cuvântului „făină” la plural este „făinuri”.

31. „Târâș-grăbiș” – Forma corectă a expresiei este „târâș-grăpiș”.

32. „Ierbicid” – Forma corectă este „erbicid”.

33. „Eclere” – Forma de plural a cuvântului „ecler” este „ecleruri”.

  (SURSA: www.dictie.ro)

P.S. Semnul întrebării de la început nu trebuie să-l mai explic, dar citatul, da, recunosc că n-are nicio legătură, dar mi-a plăcut...

Gânduri și ticuri

  Tot „bântuind” pe largile întinderi ale Internetului în căutare de glume cât de cât bune (destul de rare, de altfel!) pentru a-mi combate starea aceasta destul de mohorâtă din ultimele zile (și care nu este doar în legătură cu vremea mizerabilă de-afară), am dat de zicerea asta pe un site numit cretin.ro (cred...) și chiar că m-am amuzat. Știam că mereu-mereu trebuie să zicem serviciu, păpușă, țigară, nu știi, am dubii în legătură cu „atașament” (deși am bănuiala că nu se referă la sentimente), dar rezultatul e plin de haz. De aici m-am dus cu gândul că, exprimându-mă în scris sau prin viu grai (care la mine se confundă adesea), am obiceiul să tot folosesc (cam des!) niște cuvinte. Nu mi le amintesc pe toate (deh, vârsta!), dar aș enumera: O.K., alea-alea, fain, passons, aferim (și mai completați domniile voastre...)

   Iată ce spunea, prin 2015, Radu Paraschivescu despre ticuri verbale, clișee, șabloane: „Cel mai simplu lucru care poate fi remarcat cu privire la ticurile verbale ține de totala lor lipsă de conținut. Lung sau scurt, alambicat sau simplu, un enunţ trebuie să transmită ceva, să comunice un mesaj, să aibă o semnificaţie. Ticul verbal e o subspecie a formei fără fond, a cojii fără miez, a ambalajului fără marfă”. 

   Ei, asta e! Încerc să mă autocenzurez de-acum înainte, deși știu că va fi în zadar orice încercare în sensul ăsta. Aferim! Știți, desigur, că e și un film românesc cu numele ăsta, de Radu Jude, apărut tot prin 2015. Deci, am aflat despre cuvânt următoarele:

Etimologie: din turcă, aferim < de origine persană.

Pronunție: a.fe'rim/

Interjecție: (turcism înv.) foarte bine, bravo.

Sinonime: admirabil, bine, bravo, perfect.

  Și, dacă tot am făcut vorbire despre un termen turcesc, iată și de unde vine expresia „turcul plătește”. Această expresie îşi are originea într-un incident de la curtea domnitorului Al. Ghica. În timpul unui proces în care erau implicați un negustor român şi unul turc, unul dintre boierii Divanului a adormit în timpul judecării. Trezit ca să-şi spună părerea, el a rostit automat: „Turcul plătește”, ceea ce nu corespundea cu realitatea, bietul turc fiind nevinovat. De aici, expresia care are sensul „a învinui pe cineva pe nedrept”.

  Voi încheia cu un banc:

Un nebun vine în cabinetul psihiatrului și scoate tot timpul un sunet ciudat: 

-  Hâști, hâști, hâști! 

-  Ce faceți acolo? întreabă doctorul. 

- Gonesc elefanții. 

- Bine, dar aici nu sunt elefanți! 

- Vedeți!?

Doamna Toamnă și gânduri despre ea

„Toamna cu-a ei albă frunte

Și cu galbenii conduri

A lăsat argint pe munte

Și rugină pe păduri.”

(George Topîrceanu)

    Da, după câteva zile care ne-au făcut să credem că e vară iar, a fost azi o bruscă și drastică schimbare a vremii: păi, sigur, doamna Toamnă și-a intrat victorioasă în drepturi. Plouă „mărunțel și apăsat”. E frig și umezeală. Gradele Celsius s-au înjumătățit dramatic. Dar asta e, ce putem face? M-am uitat, din curiozitate și, bineînțeles, și din dorința de a nu mă repeta (prea des!) la titlurile puse de mine de-a lungul anilor, atunci când scriam despre toamnă și ploi. Iată câteva: Toamnă-n gânduri, Gânduri de toamnă, Gânduri tomnatice, Gânduri înspre Toamnă, Gânduri în ploaie, Nori peste gânduri, Ploaie de gânduri, Pic, pic, pic printre gânduri, Repetabile ploi peste gândurile mele. Aferim! Cred că v-ați plictisit îngrozitor, domniile voastre, dar ați și înțeles că Toamna nu este tocmai preferata mea în topul anotimpurilor. Dar, odată cu înaintarea mea în vârstă, (tâgâdâm-tâgâdâm, vorba bancului!), m-am hotărât să o pun pe un onorabil loc doi în acest top, pentru că, una la mână, sunt născută într-o lună de toamnă și, a doua la mână, i-am descoperit noi calități, bogății și frumuseți calme. Sau, poate, încep să fiu de acord cu ceea ce spune Octavian Paler, și anume că: „Bătrânețea începe ca toamna, cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii și doruri vagi.” Să nu mă înțelegeți greșit, eu consider că suntem în anticamera de la Biroul Bătrâneții cam după optzeci de ani și asta doar dacă ne-am lăsat sufletul să îmbătrânească...

Gânduri în grabă

 

     ... Sau, grabă în gânduri, nu mai știu nici eu. Pentru că sunt foooaaarte ostenită. Mai zilele trecute (chiar nu-mi mai aduc aminte exact când) am zis către cineva că s-a mișcat precum Speedy Gonzales. Pe urmă am realizat cu o ușoară uluire că cei tineri de tot (adică cei ce au jumătate din vârsta mea) poate nici nu au auzit de micuțul, rapidul și, pe vremuri, celebrul șoricel. Iată ce ne spune tanti Wikipedia despre el:
     „Speedy Gonzales (sau Gonzalez), „Cel mai rapid șoricel din întregul Mexic”, este un șoricel din serialul (cu același nume) de desene animate, creat de Warner Brothers, Looney Tunes și Merrie Melodies. Principalele caracteristici ale lui Speedy Gonzales sunt abilitatea sa de a fugi foarte repede și accentul său mexican haios. De obicei el poartă un sombrero galben foarte mare, tricou și pantaloni albi și o eșarfă roșie. A apărut pentru prima dată în anul 1953”.  

     Tot despre Speedy cântă și Pat Boone o foarte veselă melodie intitulată, of course, „Speedy Gonzales”, apărută în 1962. Cât despre irezistibilul accent, m-a distrat enorm o replică a unui tip care vorbea cam ca Speedy, aș zice că dintr-un western, dar nu sunt sigură: „My name is Pedro and I kill everybody for ten pesos. But because you are my friend, I kill you for nothing!”

Gânduri printre aburii unei „marghilomane”

„Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.” (Petre Țuțea)

   Pornind astăzi de la acest motto foarte „motivant”, voi începe prin a-mi cere scuze de la domniile voastre, cei șapte-opt cititori fideli ai blogului meu, pentru că de multe ori, în scrierile mele, mă aflu în treabă, pur și simplu. Și, de asemenea, pentru multele citate dar, mai ales, pentru că tot dau explicații unor cuvinte sau expresii. Este un defect profesional și un tic al meu, trebuie să recunosc. Pe vremuri, când predam franceza (și, uneori, limba română), atunci când foloseam un astfel de termen, ochii micilor mei ascultători deveneau opaci sau se măreau peste măsură, aruncându-mi priviri întrebătoare și ușor crucișe. Și începeam să le explic. Apoi explicatul mi-a devenit un obicei, mă tem că enervant pentru unii dintre interlocutori. Ei, asta e, o să-mi mai cer, din când în când, scuze. De exemplu, astăzi (și nu numai astăzi...) m-am gândit cât am avut de pierdut în viață din cauza inhibițiilor mele. Și, da, în continuare o să spun câte ceva despre acest cuvânt, nu despre inhibițiile mele. Mă refer aici la înțelesul general, nu cel medical. Verbul ce guvernează e „a inhiba”, alte „rude” sunt inhibant, inhibare, inhibat, inhibitor, inhibitiv etc.
INHIBÍȚIE, inhibiții, s.f. 1.Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio. 

   Ei bine, antonimele acestor cuvinte vin , logic, de la „a exiba”, cu alaiul lui: exibat, exibiție, dar nu cu „exibitor” (acesta înseamnă „care există”). EXHIBÁ, exhíb, vb. I. Tranz. (Livr.) A arăta ceva în public (în mod ostentativ), a etala, a se făli cu ceva. [Prez. ind. și: exhibez] Din fr. exhiber, lat.exhibere. Buuun, de aici, gândurile mele au sărit grațios la alt cuvânt, care seamănă un pic la pronunțare (și nu numai!), adică „exchibiție”. Căutându-l pe întinsele câmpii ale Internetului, am găsit ceva care m-a făcut să râd cinci minute în șir:

Cuvântul cu diacritice: EXCHIBÍȚIE; Cuvântul fără diacritice: exchibitie; Definiție: EXCHIBÍȚIE substantiv feminin, verifică cuvântul: exhibiție. Informații și statistici despre acest cuvânt: Cuvântul este compus din: 11 litere; Fiind format din 11 litere, acest cuvânt este de dimensiune mare; Cuvântul nu conține diacritica: ă; Cuvântul nu conține diacritica: â; Cuvântul nu conține diacritica: î; Cuvântul nu conține diacritica: ș; Cuvântul conține diacritica: ț; Cuvântul nu conține diacritica: ö; Cuvântul începe cu litera "e" și se termină cu litera "e"; Cuvântul întors: "eitibihcxe"

   Dar, spre liniștea mea, dexonline.ro a pus lucrurile la punct. Glumesc, desigur, pentru că ne-a trimis la: EXHIBÍȚIE, exhibiții, s. f. Faptul de a arăta ceva în public (în mod ostentativ), etalare, expunere ostentativă. ♦ (La pl.) Jonglerii, scamatorii (la circ). [Var.: exhibițiúne s. f.] – Din fr. exhibition, lat. exhibitio, -onis.

   Cred că v-am plictisit îndeajuns, domniile voastre. Și, totuși, voi continua, pentru că de dimineață, la foarte micuța ceașcă de cafea pe care o savurez de obicei, am adăugat, pe lângă ceea ce pun de fiecare dată (hai să vă spun și secretul ăsta: un pic de ghimbir sau un pic de scorțișoară), și un strop de esență de rom. Și asta m-a dus cu gândul la „marghilomană”. Aferim!
„Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moșieri ai ţării, era un mare băutor de cafea. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă una. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac. Astfel s-a născut „marghilomana“. După Primul Război Mondial, la „Capşa”, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“. Tot în acele vremuri, la „Hanul lui Manuc”, în „Sala Domnească“, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, cafeaua „Marghiloman” era la mare cinste. „Marghilomana“ este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană“. Cafeaua se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin. Astăzi, există mai multe feluri de a prepara această cafea, nelipsit din toate fiind romul sau coniacul. La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă. Un alt mod de preparare constă într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua.” (Fragment din articolul lui Alexandru Zaharia, publicat pe www.historia.ro)

Gânduri care umblă teleleu

MOTTO: „Înțelepciunea te învață să te îndepărtezi de oamenii și de situațiile care scot la suprafață partea întunecată din tine sau care îți amenință principiile, valorile, respectul de sine și moralitatea. Nu permite nimănui să îți tulbure pacea interioară și liniștea minții.” (Ursula Yvonne Sandner)

De vreo două săptămâni încoace, gândurile mele, după ce s-au tot alergat  între ele, neostenite precum Tom și Jerry (vezi imaginea alăturată), au căzut acum late și nu mai vor să zică sau să facă nimic.  Cred că se mai întâmplă și altora. Sau, mai bine zis, sper că se întâmplă și altora! Dar pe mine mă necăjesc perioadele astea când gândurile mele sunt ușor apatice și, atunci când își revin din apatie, umblă teleleu. (TELELÉU, -EÁ, telelei, -ele, s. m. și f. - Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla teleleu (Tănase) = a umbla de colo până colo, fără rost; a fi teleleu Tănase = a fi zăpăcit, aiurit, năuc. – Din magh. telelö). Știam expresia, dar forma feminină a substantivului m-a surprins și m-a amuzat. De fapt, tot timpul ăsta am căutat mereu prilej de amuzament, pentru a uita că, în general, lumea e bârfitoare, mincinoasă, cu două (sau mai multe) fețe și, uneori, fără bun simț. Dar, bineînțeles că n-am să las lumea să îmi „tulbure pacea interioară și liniștea minții”. Pentru că am luptat prea din greu să mi le capăt. Ei, voi lăsa acum tonul ăsta serios și plicticos (am început să casc chiar și eu) și voi căuta iar ceva motive să mă amuz. Iată niște bancuri ce m-au făcut să zâmbesc:

*** 

La tribunal. Declarații:

Soțul:

– Intru în casă și-mi văd femeia întinsă pe pat, dezbrăcată, geamul deschis. Mă uit pe geam și vad pe unul în chiloți, alergând. Iau noptiera și arunc după el.

Soția:

– Era cald. M-am dezbrăcat, am deschis geamul. Văd cum intră soțul meu furios și, fără să zică ceva, aruncă cu noptiera prin fereastra.

Victima:

– Eu sunt sportiv. Alerg în fiecare zi pe acel traseu. Întorc capul și văd cum zboară o noptieră spre mine...

Martorul:

– Eu nici nu știu ce caut aici!? Stăteam liniștit în noptieră... 

*** 

 – Salut , am să te rog să nu îi mai scrii mesaje prietenei mele. Vrei probleme!?

 – Și dacă vreau ?

 – O.k., notează : dacă un tren circula cu 83 km/ oră, pe o distanță de 877 km , cât timp face până la destinație ?

- Gata, frate, ușor , ce te-ai enervat așa?! O las în pace...

***

Un tip îi spune prietenului său:

- Azi, când am ajuns acasă, nu mi-a venit să cred ce am auzit de la nevastă-mea!

- Ce anume? 

- Că fiul meu de șase ani nu e de fapt al meu! Am fost distrus! Pe urmă, ea mi-a spus că, altădată, să fiu mai atent pe cine iau de la școală!

***

O blondă se adresează unei brunete:

– Cine spune că sunt o incultă face o mare eroare. De curând am fost angajată la un centru național de reactivi izopropanici nucleari cuantificați şi trifazați pentru implementări în crestomația semantică.

– Şi, ce faci acolo?

– Păi, păzesc reactivii izopropanici cuantificați, pentru că la noi se fură ca-n hiperaglomerația clorofiliană angiospermică şi gimnospermică perenă, cărora voi, brunetele, îi spuneți „codru”.