Gânduri printre aburii unei „marghilomane”

„Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.” (Petre Țuțea)

   Pornind astăzi de la acest motto foarte „motivant”, voi începe prin a-mi cere scuze de la domniile voastre, cei șapte-opt cititori fideli ai blogului meu, pentru că de multe ori, în scrierile mele, mă aflu în treabă, pur și simplu. Și, de asemenea, pentru multele citate dar, mai ales, pentru că tot dau explicații unor cuvinte sau expresii. Este un defect profesional și un tic al meu, trebuie să recunosc. Pe vremuri, când predam franceza (și, uneori, limba română), atunci când foloseam un astfel de termen, ochii micilor mei ascultători deveneau opaci sau se măreau peste măsură, aruncându-mi priviri întrebătoare și ușor crucișe. Și începeam să le explic. Apoi explicatul mi-a devenit un obicei, mă tem că enervant pentru unii dintre interlocutori. Ei, asta e, o să-mi mai cer, din când în când, scuze. De exemplu, astăzi (și nu numai astăzi...) m-am gândit cât am avut de pierdut în viață din cauza inhibițiilor mele. Și, da, în continuare o să spun câte ceva despre acest cuvânt, nu despre inhibițiile mele. Mă refer aici la înțelesul general, nu cel medical. Verbul ce guvernează e „a inhiba”, alte „rude” sunt inhibant, inhibare, inhibat, inhibitor, inhibitiv etc.
INHIBÍȚIE, inhibiții, s.f. 1.Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio. 

   Ei bine, antonimele acestor cuvinte vin , logic, de la „a exiba”, cu alaiul lui: exibat, exibiție, dar nu cu „exibitor” (acesta înseamnă „care există”). EXHIBÁ, exhíb, vb. I. Tranz. (Livr.) A arăta ceva în public (în mod ostentativ), a etala, a se făli cu ceva. [Prez. ind. și: exhibez] Din fr. exhiber, lat.exhibere. Buuun, de aici, gândurile mele au sărit grațios la alt cuvânt, care seamănă un pic la pronunțare (și nu numai!), adică „exchibiție”. Căutându-l pe întinsele câmpii ale Internetului, am găsit ceva care m-a făcut să râd cinci minute în șir:

Cuvântul cu diacritice: EXCHIBÍȚIE; Cuvântul fără diacritice: exchibitie; Definiție: EXCHIBÍȚIE substantiv feminin, verifică cuvântul: exhibiție. Informații și statistici despre acest cuvânt: Cuvântul este compus din: 11 litere; Fiind format din 11 litere, acest cuvânt este de dimensiune mare; Cuvântul nu conține diacritica: ă; Cuvântul nu conține diacritica: â; Cuvântul nu conține diacritica: î; Cuvântul nu conține diacritica: ș; Cuvântul conține diacritica: ț; Cuvântul nu conține diacritica: ö; Cuvântul începe cu litera "e" și se termină cu litera "e"; Cuvântul întors: "eitibihcxe"

   Dar, spre liniștea mea, dexonline.ro a pus lucrurile la punct. Glumesc, desigur, pentru că ne-a trimis la: EXHIBÍȚIE, exhibiții, s. f. Faptul de a arăta ceva în public (în mod ostentativ), etalare, expunere ostentativă. ♦ (La pl.) Jonglerii, scamatorii (la circ). [Var.: exhibițiúne s. f.] – Din fr. exhibition, lat. exhibitio, -onis.

   Cred că v-am plictisit îndeajuns, domniile voastre. Și, totuși, voi continua, pentru că de dimineață, la foarte micuța ceașcă de cafea pe care o savurez de obicei, am adăugat, pe lângă ceea ce pun de fiecare dată (hai să vă spun și secretul ăsta: un pic de ghimbir sau un pic de scorțișoară), și un strop de esență de rom. Și asta m-a dus cu gândul la „marghilomană”. Aferim!
„Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moșieri ai ţării, era un mare băutor de cafea. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă una. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac. Astfel s-a născut „marghilomana“. După Primul Război Mondial, la „Capşa”, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“. Tot în acele vremuri, la „Hanul lui Manuc”, în „Sala Domnească“, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, cafeaua „Marghiloman” era la mare cinste. „Marghilomana“ este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană“. Cafeaua se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin. Astăzi, există mai multe feluri de a prepara această cafea, nelipsit din toate fiind romul sau coniacul. La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă. Un alt mod de preparare constă într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua.” (Fragment din articolul lui Alexandru Zaharia, publicat pe www.historia.ro)