Mici vinovății pitite printre gânduri

    „Am hotărât că nu mai dau vina pe nimeni de când am observat că sfârșesc întotdeauna prin a semăna cu ultimul meu dușman.” (Emil Cioran în „Despre neajunsul de a te fi născut”)

       Cu vremea asta de-afară, am uneori senzația că mă aflu în plină acțiune a unui film SF despre universuri paralele. Acum trei zile a fost o căldură ca în toiul verii, apoi a plouat, apoi iar a dat soarele. Deci, aseară era cam răcoare, dar era destul de senin, iar azi de dimineață m-am trezit într-o atmosferă cețoasă, prin care alergau vreo opt grade Celsius zgribulite și apoi a urmat o burniță enervantă, ce a ținut toată ziua. Toamnă.  Foarte toamnă. Prin alte locuri din țară au fost însă furtuni cumplite, tornade, chiar ninsori. Deci la mine, la Domneștii de Muscel, e chiar bine. Așa că mantra mea în zilele astea (când, de fapt, îmi vine să mă urc pe pereți) este: e biiine, totul e biiine, sunt biiine, universul îmi trimite doar mesaje pozitive...

      Nu prea cred nici eu ce spun, deci trec grațios mai departe. Unde mă duc eu când aș vrea să mai uit gândurile apăsătoare și am chef să mă distrez un pic? Păi, mă duc să-mi citesc horoscopul. De preferință citând mai multe „surse”. Deci: 

* „Te confrunți cu probleme financiare din ce în ce mai serioase și nu ai pe nimeni alături la care să apelezi. Chiar și așa, dispui de suficiente resurse pentru a ieși rapid din această situație. Nu e vorba de nimic ilegal, ci de valorificarea unor creanțe pe care le deții în favoarea mai multor persoane fizice.

* „Este o zi bună pentru a face schimbări importante în plan profesional sau în afaceri, pe care le pregătiți de ceva timp. Aveți șanse să vă afirmați pe plan social. De asemenea, sunt favorizate studiile și călătoriile. Vă sfătuim să vă exprimați clar față de partenerul de viață, ca să nu fiți înțeles greșit.

* „Se poate să primiți un cadou, să vă scoată cineva în oraş sau să plecaţi într-o aventură turistică la malul mării, la munte. O să vă bucuraţi de prezenţa unor oameni, de veştile care or să vă dea alt chef de viaţă şi poate veţi pune în aplicare o idee care-o să v-aducă bani, sau o recunoaştere profesională.”

* „Nu poți continua o poveste de iubire în același mod ca până acum, ci se cere o viziune nouă asupra relației voastre. Poate s-a instalat monotonia și plictiseala, poate simți un blocaj în comunicarea cu persoana iubită, deci ar fi nevoie de aer proaspăt în cuplu. O inițiativă venită de la unul din parteneri ar fi de bun augur, ca atare propune-i ceva partenerului care să vă scoată pe amândoi din zona ternă în care nimic interesant nu se mai întâmplă. Veți vedea că relația poate căpăta un tonus nou, un ritm mai alert, descoperind cât de multă nevoie era de o schimbare! Fii tu primul care se schimbă.”

    O.K. Cred că e de-ajuns. M-am lămurit asupra zilei de azi, o aștept cu nerăbdare pe cea de mâine. După ce am aplicat românescul „pune-n ciur și alege”, cred că nu am altă soluție decât să mă întorc la ce mormăiam mai înainte: e biiine, totul e biiine...

Țop-țop printre gânduri

Buuun, încerc să-mi ordonez un pic gândurile, pentru că în zilele (deh, aș zice chiar în săptămânile) din urmă, tendința lor a fost să țopăie agitate de colo-colo, dându-mi o ușoară stare de disconfort. Asta ca să mă exprim elegant. De fapt, aruncându-mă într-un fel de montagne-russe și amețindu-mă și mai mult decât eram de obicei. Deci, titlul. Păi, l-am ales pentru că așa percep eu această veșnică agitație de prin gândurile mele. M-am uitat școlărește în DEX și mi-a zis, cu franchețe: „nicio definiție pentru țop-țop” (ca, de altfel, nici pentru „țup-țup”). Fac o paranteză: trebuie să mă mai uit la titlurile puse în trecut la postări, pentru că am, așa, o vagă impresie că mă repet. Dar să revin. Am perseverat în căutări, eu voiam ceva care să vină de la verbul „a țopăi”. Da, aici am găsit mai multe: țop, țopăială, țopăire, țopăit, țopăitură etc. Totul legat, mai mult sau mai puțin, de lumea iepurească. Și aici e timpul să explic imaginea de mai sus, pe care nu am ales-o la întâmplare: asta e STAREA mea actuală, așa mă simt de un timp, prinsă într-un fel de cușcă (de fapt, cușca e construită tot de mine, prin tot felul gânduri țopăite și iepurești). Voiam să scriu azi, de fapt, despre subconștient, dar am să las pe altă dată, acum, ca să parafrazez un banc, „am să lucrez cu inconștientul”. Închei abrupt, pentru că și inspirația mea e molipsită de țopăială și se pregătește să dispară în decor. Și aici am găsit ceva care să se potrivească, o zicală: „Mâna care nu știe să scrie dă vina pe creion”.

Fulgurări de amintiri, nostalgii și gânduri

„Copilăria nu este de la naștere până la o anumită vârstă, iar la o anumită vârstă copilul a crescut și ia toate lucrurile copilărești și le pune la o parte. Copilăria este regatul unde nu moare nimeni.” (Stephanie Meyer)

    Mi-am cumpărat azi o sticlă cu sirop de vișine (la noi, anul ăsta, nu s-a făcut mai nimic prin grădină, deci „borcaniada” mea autumnală este destul de sărăcuță) și, stând pe terasă și sorbind din pahar, am fost brusc „aruncată” în copilărie, atunci când beam o limonadă care mi se părea cum nu-i alta mai bună, pe care nenea Costică Hiru o vindea în niște sticle ce aveau o bilă, și avea un gust băutura asta, mmm, un deliciu! Alături de alvițele cumpărate din bâlci, băutura asta era printre preferințele mele (și asta nu numai când eram mică-mică...) Și nu, n-am să mă lansez în povestiri despre copilăria mea (sunt lucruri prea personale), nici să repet toate bla-bla-bla-urile cu sufletul rămas ca de copil (pentru că fiecare dintre noi are momentele lui de „copilăreală”), nu, am să spun doar că această întoarcere cu gândul într-un trecut (oh, și nici prin cap nu-mi trece să vă spun cât de) îndepărtat, mi-a făcut așa de bine, încât nici nu mai am chef să scriu...

   Așa că am căutat prin imensitatea Internetului, ajutată de „nenea Google”, poezii despre copilărie și am găsit una al cărei titlu m-a amuzat copios (și despre care, mărturisesc sincer, nu știam că există, și anume, „Bimbirițichel” de George Topîrceanu. Deci vă poftesc, domniile voastre, să lăsați telefoanele, facturile, grijile, necazurile, invidiile, toate ostenelile și greutățile vieții și amuzați-vă un pic:

I

Fraţii lui, băieţi şi fete,

Au crescut mai pe-ndelete,

Toţi plângoci şi dolofani.

Cel mai tânăr dintre şapte

Se numeşte Papă-lapte

Şi-a-mplinit abia doi ani.

Toată ziulica ţipă –

Nu stă locului o clipă,

(Cere lapte), vrei-nu vrei.

Biata mă-sa la tot pasul

Trebuie să-i şteargă nasul

Şi să-l aibă-n grija ei.

N-au nici capră, n-au nici vacă.

Mama-i văduvă săracă.

Numai Bimbiriţichel

O ajută câteodată

Când o vede supărată…

Ce s-ar face fără el?

II

Într-o seară, o vecină

Zice: „Vin de la grădină,

Dintr-o margine de sat.

Mă dusesem, eu cu fata,

Şi-am luat şi pe cumnata,

Să culegem zarzavat.

Dar nici nu intrasem bine:

De sub gard, de lângă mine

Ţâşt! un iepure şoldan!

Arză-l focul să mi-l arză,

Mi-a mâncat un car de varză,

Toată munca dintr-un an!…”

Bimbiriţichel deoparte

Stă uitându-se-ntr-o carte,

Parcă nici n-ar auzi

Chestia cu zarzavatul…

Dar a doua zi, băiatul

S-a sculat în zori de zi.

Unde pleacă? La grădina

Unde ieri a fost vecina,

Într-o margine de sat, –

Că-şi făcuse noaptea planul

Cum să prindă el şoldanul

Care fură zarzavat.