Agende cu gânduri

  

                                      "There is a time to be a nice person and there is                                                a time to say enough is enough" (S. Aitkison)

     V-am spus, domniile voastre, de nenumărate ori, că ploaia îmi dă uneori o stare destul de neplăcută, atât fizică cât şi psihică. Spre deosebire de ninsoare care m-a încântat încă de mic copil şi mă încântă şi acum. Aşa sunt eu. Dar am făcut eforturi, am încercat să gândesc pozitiv (nu, de data asta chiar nu parodiez zicerea) şi iată că azi, după vreo două zile de ploaie măruntă şi rece, am hotărât că nu am să las eu meteorologia să-mi dea peste cap existența. Aşa că mi-am băut cafeaua şi m-am apucat să scriu. Voi povesti acum despre ceva ce, cred eu, vi s-a întâmplat şi domniilor voastre: momentul acela când erați conștienți că sunteți "luaţi de proşti" (ca să mă exprim academic) şi, având prea mult bun simţ, vă era jenă să ripostați. Eu am trecut de multe ori prin situația asta. Şi mereu mi-am adus aminte ce-mi spunea taică-meu: "Cel mai înţelept, cedează". Ei, uneori e greu să fii înțelept. De aceea am pus acest motto. L-am lăsat în engleză pentru că mi se pare că traducerea i-ar lua din sens. Steven Aitkison e un autor de cărţi motivaționale şi de "dezvoltare personală" şi i se atribuie multe asemenea ziceri (care bântuie vioaie pe Internet). Nu ştiu când îi voi asculta sfatul, am oroare să spun omului în faţă lucruri neplăcute. Dar am rămas, de câtăva vreme, cu sentimentul uşor paranoic că nu prea mai există oameni sinceri şi drăguți, că fiecare are un interes. Şi, fiindcă m-am pornit în ale englezei, expresia "do they have an agenda" exprimă cel mai fain acest lucru. Agenda, pe timpuri plural al lui "agendum", înseamnă "lucruri care trebuie făcute". Acum are, în engleză, pluralul "agendas". Şi  următoarele sensuri: 1. A list of things to be discussed in a meeting. 2.a. A program of things to be done or considered: "King's broadening of the civil rights agenda to include issues of class, income, and employment" (James Carroll). b. Informal A usually unstated underlying motive: "Everyone has an agenda, whether he or she is honest about it or not" (Ted Nordhaus and Michael Shellenberger). 3. A datebook: bought a leather-bound agenda. Eu v-am făcut vorbire despre punctul al doilea (acela "informal"), mărturisind spăşită că, uneori, poate şi eu am avut vreun interes, însă asta rar de tot. Şi vi l-am ilustrat pe al treilea, din motive evidente.

Gânduri "de post"...

      

     Mărturisesc, pentru a nu ştiu câta oară, că nu sunt deloc (dar deloc!) asemenea acelor homines religiosi despre care am tot citit. Sunt ortodoxă, merg la biserică (dar nu foarte des), mă rog în fiecare zi şi, uneori, mai şi citesc din "Biblie" câte un pasaj. Încerc din toate puterile să nu fac rău nimănui, dar sunt conștientă că, poate, nu fac mereu tot binele de care sunt în stare. Deci am limite şi sunt, ca toţi muritorii, păcătoasă. Nu pot mereu să ţin posturile, dar nu simt vreo vinovăţie pentru asta, căci eu sunt convinsă că mai bine e să gândesc "de post", să vorbesc "de post", să fac fapte "de post", să încerc să fiu mai bună, să fac să biruiască Binele în lupta dintre mine şi mine, decât să ţin canoane şi să bat mătănii. Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om (...) Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om”.            

     Acum, în altă ordine de idei, astăzi mi-am dat (iar!) seama ce puţin îmi trebuie ca să mă simt minunat. Nu zic "să mă simt fericită" pentru că, pentru un timp, sufletul meu va fi aşa de amărât şi îndurerat, gândurile mele vor fi tot aşa de triste şi pline de întrebări fără răspuns, încât nu pot să mai ajung la starea de fericire. Mulțumire, pace, linişte, toate astea îmi sunt de ajuns. Deci, ca să mă explic, după ce am grădinărit vreo două-trei ore (că pe urmă a început să bată vântul şi norii s-au cam bulucit pe cer), am intrat în casă, unde era cald, simțind bucuria că am realizat ceva. Munca fizică îmi dă, uneori, mai multe satisfacții decât cea intelectuală. Aşa simt eu în acest moment. Spre exemplu, când voi termina această mică scriere, sunt sigură că voi avea ceva de "cârcotit", mereu mi se pare că ceea ce am vrut să spun nu prea seamănă cu ce am aşternut pe hârtie (vorba vine), deci nu voi fi tocmai mulțumită. Ca să fie totul perfect, zilele următoare îmi voi cumpăra şi o carte, căci de foarte multă vreme îmi promit să mai şi citesc, nu doar să-mi pierd vremea pe Internet...

Bulibăşeală în gânduri

      Am citit (da, domniile voastre, încă mai știu să conjug acest verb la persoana I singular, deşi tot eu am mărturisit că nu mai citesc mult, ca înainte) zilele trecute, într-o publicaţie online care se intitulează "cotidian naţional independent" ("Expunere"), un articol intitulat "Ţăranul român şi legătura sa cu cerul şi cu pământul. Despre frumuseţea sufletului ţărănesc", scris în 23 februarie 2016 de Răzvan Lăzăreanu. Vi-l recomand călduros. M-am gândit şi eu de multe ori câte nedreptăţi i s-au făcut acestui ţăran român, în toate regimurile, şi cât de peiorativ se foloseşte azi termenul. De aceea salut iniţiativa BIZ şi DDB România (recunosc sincer că nu ştiu amănunte, dar voi mai studia!). Ei spun aşa:

   "Astăzi, termenul țăran a ajuns să aibă preponderent conotații peiorative, sinonim cu bădăran, necioplit sau mitocan. A ajuns un cuvânt care denotă rușine pentru cei asociați cu acest termen și aduce, după sine, o schimbare perceptuală importantă. Campania #suntuntaran este demersul de a restabili asocierile primare ale termenului (simplitate, cinste, modestie, ca să numim doar câteva) şi, implicit, demersul de a ne reaminti ca toti suntem ţărani la a doua sau a treia generaţie".

   Aşa că 18.000 de români, în frunte cu persoane publice, au declarat că sunt ţărani. Şi că sunt mândri de asta. Şi eu am avut bunici ţărani şi, sufleteşte, mă simt legată de acest lucru. Din păcate, ţăranul român, mutat cu de-a sila de comunişti la oraş, a devenit acum un fel de struţo-cămilă. Sau s-a băgat în politică şi a devenit purceluş (ori măgar). Sau s-a îmbogăţit peste noapte (nu foarte cinstit, aş zice) şi a început să aibă aere de bulibaşă. Există snobism şi prostie la orice nivel, în orice clasă socială. Privirile aruncate în istorie, reînvierea tradiţiilor şi nişte cursuri de bun simţ, bun gust şi bune maniere poate ar mai salva pe câţiva dintre noi...

  (Tabloul este de Ludovic Basarab şi se intitulează "Troiţa de la câmp")

Pomelnic de gânduri

   Afară stă să plouă. Ba nu, chiar plouă. Ieri şi alaltăieri a tot plouat. Tot bine că nu ninge. Dar s-a făcut mai frig, așa că nu se ştie. În regulă, nu banalități despre starea vremii voiam eu să scriu aici. Am făcut azi o pomenire pentru părinţii mei. De sâmbăta viitoare vor începe Sâmbetele Morților, tot Postul Paştelui. Mă gândesc că "a purta sâmbetele" a căpătat un cu totul alt sens, laic şi destul de vindicativ, dar care pornește tot de la acest obicei ortodox. De asemenea, vreau să spun că "pomelnic" din titlu am vrut să aibă, clar, al doilea sens, cel (auto)ironic. Căci umblatul prin dicţionare şi hălăduitul printre gânduri şi printre rânduri poate fi cam plicticos. DEX-ul zice: "POMÉLNIC, pomelnice, s. n. 1. Listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni. 2. (Familiar sau ironic) Listă sau enumerare lungă de nume; p. ext. înșiruire plictisitoare de vorbe, de fapte etc.; din sl. pomĕnĭnikŭ". Am căutat apoi pe nesfârșita întindere a Internetului şi am mai găsit, tot legat de aceasta: "Sărindar înseamnă pomenirea unui adormit întru Domnul la patruzeci de sfinte liturghii. Sunt de două feluri: de obște, când se pomenesc 40 de liturghii una după alta (ca la Mănăstiri); particulare, când se pomenesc 40 de liturghii sporadic, cum se fac la bisericile din parohii. Păresimi este numele care, de obicei, este dat perioadei de 40 de zile cât cuprinde Postul Paştelui. Pentru că în fiecare sâmbătă se fac pomeniri pentru cei adormiți întru Domnul, păresimi este numele dat pomenirilor morților făcute în această perioadă. Pentru cei ce vor să țină păresimile (să poarte sâmbetele), pomenirile se fac în fiecare sâmbătă, precum şi în Joia Mare". Ei, am impresia că m-am ținut de cuvânt şi v-am plictisit îngrozitor. Deci voi încheia. Dar nu înainte de a spune cât de mult îmi place, mă reconfortează şi îmi dă speranţă expresia "adormiţi întru Domnul". Dumnezeu să ni-i odihnească pe toţi adormiții noștri.

Pic, pic, pic printre gânduri

 


                                                                                           Motto:
                                                                                      ploaia răpăie
                                                                                     în tempoul nocturn al
                                                                                     inimii mele
                                                             (haiku de Sumitaku Kenshin, în traducerea lui Dan Costinaş)

     Ieri a fost (ah, nu prea îmi place mie cuvântul ăsta!) Baba mea. Mă rog, ştiu că a fost şi opt martie, dar a fost şi ziua aleasă de mine pentru a-mi arăta cum îmi va fi anul acesta (mie, îmi, mi, am folosit o groază de pronume, nu?). Ei, mai cu soare, mai cu nori, apoi soare până la asfințit. Azi, în schimb, e frig, plouă, e mohoreală mare. Mă simt cam ameţită (şi nu, nu e starea mea aproape perpetuă, e o ameţeală ce ţine de timp, v-am mai spus că sunt meteosensibilă) şi cam fără chef, dar mi-am făcut curaj singură, am citit un pic, acum am să văd un film şi, mai ales, am mâncat o porţie respectabilă de  "mucenici", preparaţi chiar de mânuţele mele. Banal, nu? Nici nu-mi pot imagina ceva mai banal. Dar, uneori, de zile din astea banale avem nevoie...
 

Gânduri tipice (şi, uneori, tipicare)

  Astăzi, încă dis-de-dimineață, îmi tot trecea periodic prin minte cuvântul "tipicar".  Nu ştiu de ce, nu încerc niciodată să pricep de ce îmi vine în gând ceva anume. M-am dus imediat la dicționar, nu pentru că nu știam ce înseamnă, ci pentru a aprofunda problema (căci, din când în când, domniile voastre, îmi reamintesc că sunt filolog). Deci:

TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s.m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ (Persoană) care se ține strict de tipicul bisericesc. (Tipic + suf. -ar.) TIPÍC, -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat) Caracterul a ceea ce este specific; Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. (Din fr. typique, lat. typicus); TIPÍC, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. (Din sl. tipikŭ)

      Ei bine, acum că m-am edificat, pot mărturisi că mai uitasem câte unul dintre sensurile cuvântului (deh, doctorul ăla neamț, cu numele greu de scris, ştia el ce ştia...). Deci, puțintel tipicară cred că sunt (rar, dar bine), am ceva tipic, ca orice persoană de pe lumea asta, îmi place să nu ies din tipicuri dar, cu toate astea, sunt iremediabil atipică.

P.S. Florile nu au nimic de-a face cu tema, pur şi simplu vederea lor îmi dă o stare de bine.