Serpentine (iar?!) printre gânduri

   Nu am habar unde-i plaja asta şi mărturisesc, domniile voastre, că nici nu-mi pasă pentru că, paradoxul paradoxului, acum chiar nu vreau să plec nicăieri (decât, poate, în imaginația mea, bineînțeles, unde călătoriile continuă să-mi placă). Deci, în mintea mea sunt acolo, pe plaja aia, e cald, stau întinsă într-un hamac şi citesc. Şi când mă gândesc că erau timpuri când aş fi dat orice să pot pleca de-acasă! Ei bine, sunt schimbătoare. Ca vremea. Acum vreau să stau acasă. E vineri, sunt acasă, şi trebuie să-mi spun mereu în gând că e vară, e iunie, e cald şi biiine. Căci, helas, afară sunt doar vreo treisprezece grade amărâte, bate vântul, plouă şi e o atmosferă de toamnă... (am vrut să zic "bacoviană", dar e prea clişeu...) Dar m-am hotărât (pentru a patru suta cinzeci şi șasea oară în ultimii doi ani) să încerc să gândesc pozitiv. Deci, îmi zic că ploaia e bună pentru natură şi pentru culturile agricole, că am o casă unde să stau, ceea ce e minunat, iar faptul că stau înfofolită ca iarna e de-a dreptul hilar, aşa că râd (mă rog, zâmbesc, căci știți ce se spune despre cei ce râd singuri) şi simt cum întreg Universul râde cu mine (sau de mine, dar ce mai contează).

Hai-hui printre gânduri

     

        Mai zilele trecute am terminat de văzut al cincilea sezon din serialul "Game of thrones" (tradus la noi "Urzeala tronurilor"), produs de HBO după romanele lui George R. R. Martin. Excelent film. Bine făcut, bine jucat. Un regal. Atâta doar că mi-au omorât personajul preferat. Deh! Anul viitor va apărea, se pare, sezonul şase. Acum mă gândesc intens cam ce economii drastice trebuie să fac pentru a-mi cumpăra şi cărţile.                                

      În altă ordine de idei, sau poate că nu, depinde cum privesc lucrurile, în ce moment şi cu ce dispoziţie, am văzut că citatul ce-mi place foarte mult, scris de un teolog american, Reinhold Niebuhr, se spune în America la adunările celor de la A.A. Dar e valabil şi pentru cei care nu au dependențe. Eu aşa cred, atâta că nu prea am ajuns la înțelepciunea necesară pentru a face diferența. (Doamne, dăruieşte-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile ce stau în puterea mea, şi înţelepciunea de a face diferenţa dintre ele.")

       Ei, acum am plonjat zglobiu într-un sitcom american (vezi imaginea de mai jos), pentru că-mi era necesar un pic de amuzament. Şi îl am. Aşa că mă hlizesc zilnic, printre momentele de grădinărit, alergat după cumpărăturile zilnice, dat telefoane disperate pentru a-mi procura lemnele necesare "iernii ce va să vie", făcut curățenie prin ceea ce sper că va deveni o mansardă locuibilă, dar care acum e un pod plin de vechituri, făcut mâncare, spălat (ştiţi şi domniile voastre, adică viaţa noastră cea de toate zilele).

Ploaie de gânduri

  

    Astăzi plouă şi pe meleagurile mele. E de bine, căci mica mea grădină începea să semene cu Sahara. Şi aşa era devastată de lăcomia insațiabilă a melcilor, acum se şi usca. Eforturile mele de a o uda erau cam în van. Dar acum se bucură de această binevenită ploaie. Deci, mă bucur şi eu. Sau, cel puţin,  încerc să mă bucur, căci nu sunt o mare fană a ploii, a cerului plin de nori şi a scăderii dramatice a temperaturii de la o zi la alta. Gândurile mele din ultima vreme au fost destul de anoste (şi continuă să fie, după cum o demonstrează rândurile de mai sus), dar sper că munca din săptămâna care vine o să-mi mai oxigeneze un pic creierul şi atunci voi fi în stare să emit şi altceva decât platitudini. Deci, anostele mele gânduri au oscilat între dorința de a nu mai fi aşa de singuratică şi aceea de a trăi undeva, în vârf de munte, fără nicio altă ființă umană în preajmă. Sau între dorința de a acționa, de a-mi "lua destinul în propria mână" (mare gogomănie, domniile voastre!) şi instinctul de a pleca genunchii, a face o rugăciune şi a lăsa totul (mă rog, nu chiar totul, conform zicalei că "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă") în mâna Domnului. Sau între dorinţa de a fi politicoasă şi a asculta sfaturile, bârfele, îndemnurile înspre o "gândire pozitivă", criticile semenilor mei şi pornirea de a le da cu tifla. Oricum, verbul de bază este "a oscila", aşa cum se cuvine la o Balanţă...

Gânduri sinusoidale

   

 "Libertatea gândirii o avem, ne mai trebuie gândirea". (Karl Kraus)

   Deşi nu am fost o mare fană a matematicii sau fizicii, am pus azi titlul ăsta ce conţine un adjectiv atât de "ştiinţific" pentru că exact aşa au arătat, în ultima vreme, gândurile mele. Adică tindeau să fie amărâte pentru că nu prea mi-a fost bine, pentru că duc lupte prometeice să mă descurc cu amărâta asta de pensie, pentru că aud numai de decese ale unor oameni ce mi-au fost dragi, rude, amici sau doar cunoștințe. Şi, pe de altă parte, eu încercam, cu slabe puteri, să le fac să fie mai sprinţare, folosind diverse tertipuri. Deci, sus, jos, se ondulau săracele gânduri, rezultatul fiind o uşoară confuzie a lor şi o sastiseală (folosit aici de dragul lui Caragiale, şi doar uşor sinonimic cu "plictiseală", că n-am eu vreme să mă plictisesc) a mea.

   Cât priveşte motto-ul, mi-a plăcut la nebunie, l-am mai întâlnit, dar nu știam autorul. Acum am aflat. Karl Kraus a fost un eminent scriitor și ziarist austriac, poet, eseist, dramaturg și pamfletar. Este cel mai apreciat satirist de limbă germană al secolului XX, atacurile sale vizând presa, cultura și politica, atât germană cât și austriacă. Deci, domniile voastre, sinusoidal sau nu, "liberă sunt, de nimeni nu depand" (vorba Ziţei, personajul lui nenea Iancu), deci o să încerc, în continuare, să gândesc...