COLECȚIA DE GÂNDURI este un „locșor” aparte, unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri. Ca să fiu sinceră, de cele mai multe ori mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Dar îmi place să trec pe la blog pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu îl simt ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe un fel de „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, scrierile mele mă amuză copios...
sâmbătă, 28 februarie 2015
duminică, 22 februarie 2015
Gânduri modeste
În timp ce mi-am băut tacticoasă cafeaua, dintr-o ceșcuță unde lichidul plăcut mirositor se găsea într-o cantitate aproape infinitezimală, (obiceiul ăsta balcanic l-am păstrat doar simbolic, căci am trecut, oficial, la ceaiuri), am hotărât să scriu aici câte ceva despre modestie. Eu sunt o persoană modestă, uneori exagerat de modestă. Am devenit aşa prin educaţie, precum şi din cauza unor necazuri (am folosit aici un eufemism, căci nu-mi place nici să exagerez) avute în copilărie şi adolescenţă, şi care m-au marcat. Dar cred că şi firea mea e de aşa natură. Nu-mi place să-mi fac loc cu coatele pentru a fi în prim-plan, nu-mi place să dau buzna peste oameni (nici măcar pentru a-i ajuta, decât în cazul în care îmi cer ajutorul), nu-mi place să mă laud (dar, ciudat, ador să fiu lăudată). Nu m-am hotărât nici acum dacă modestia e o calitate sau un defect. Deşi aş prefera să fie calitate, căci aş zice că defecte am destule. Şi alţii, mult mai deştepţi şi mai cu experienţă decât mine, au păreri opuse despre asta. Confucius spune: "Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor". "Modestia şi înţelepciunea sunt complementare", este de părere Bernard de Fontenelle. Liviu Rebreanu consideră că "Modestia nu e dezinteres, e o atitudine". Şi apoi vine Napoleon şi trânteşte ideea că: "Modestia este calitatea celor care nu au calităţi". Deci, domniile voastre, stau şi mă-ntreb: a fi modest e "de bine" sau e "de rău"?!
duminică, 15 februarie 2015
Gânduri despre gânduri
MOTTO:
Cine nu știe și nu știe că nu știe, e prost. Ocolește-l! Cine nu știe, dar știe că nu știe, e ignorant. Învață-l! Cine știe, dar nu știe că știe, e adormit. Trezește-l! Cine știe și știe că știe, e înțelept. Ascultă-l!
Astăzi am timp de așternut aici câteva gânduri. Răzleţe. Săptămâna ce a trecut aş zice că am mai avut nişte tentative, în vreo trei zile, să mă aşez şi să scriu, dar mi-a trecut repede cheful. Voiam să scriu despre cum se obţine anul sabatic. Apoi, gândind la statutul meu actual, mi-am zis: "ce-mi trebuie, eu voi avea, oricum, atâția ani sabatici cât va vrea Dumnezeu să-mi mai dea". Pe urmă, am vrut să scriu despre felul cum e privită solitudinea, pe urmă despre bucuria gureșă a unor păsărele cărora le pun mereu mâncare pe pervazul ferestrei mele. În fine, nu-mi mai amintesc ce gânduri mi-au trecut prin cap, dar n-au meritat, cred, să le scriu aici. Acum scriu doar pentru că citatul de mai sus mi-a plăcut (şi m-a făcut, a nu ştiu câta oară, să realizez că eu rătăcesc undeva între ignoranţă şi adormire). Deci, ca un filolog ce mă pretind a fi, am căutat (pentru că nu eram sigură) cine l-a spus întâi. Bineînțeles, am căutat pe Internet. Am întâlnit mai multe variante (proverb chinez, proverb arab, Solomon) dar se pare că autorul e Seneca. Aşa că voi repeta ce am tot spus mereu (at nauseam, uneori) şi anume că, în cărţi, e mai lesne să găsim lucruri adevărate. Deh, asta e, nu tot ce zboară pe Internet e comestibil...
marți, 10 februarie 2015
Gânduri cu puncte de suspensie
Motto: "Realitatea nu este nimic altceva decât o bănuială colectivă." Lily Tomlin.
Am avut intenţia, domniile voastre, să citesc ce scriu alţii prin zecile de mii de bloguri ce-şi fac graţios de cap pe oceanul Internetului. Nu am avut timp şi nici chef. Ultimele zile am fost agasată de ştiri despre Elena Udrea, care apăreau pe oriunde, asta fără ca eu să cumpăr ziare sau să mă uit la nesfârşitele bla-bla-bla-uri de la emisiunile de televiziune. Asta mi-a reamintit o cărţulie, scoasă de "Academia Caţavencu" acum vreo zece-cincisprezece ani, intitulată "Nutzi, spaima Constituţii: Jurnal de Cotroceni". Este de actualitate. Iar. Mă tem că ne bântuie o ciclicitate de rău augur. Un cerc de-a dreptul vicios şi, vorba lui Caragiale, "din această dilemă nu putem ieşi!" Sau, mă rog, nu suntem lăsaţi să ieşim. Şi, fiindcă vorbeam de emblematicul personaj Nutzi, iacă apare şi "dosarul prostituatelor", corupţii nesimţit de bogaţi intră un pic la puşcărie, parlamentarii simt fiori reci pe şira spinării, iar în SRI sunt ceva mişcări. Ei bine, oricât ar părea de frumos, eu rămân sceptică şi mă tem că toată "Nuztiada" asta (prietenii - care au citit pe Budai Deleanu - ştiu de ce!) este doar praf în ochii noştri, că altceva se petrece de fapt, şi că celebra zicere: "Români, vi se pregăteşte ceva" va deveni iar o realitate. Din păcate...
sâmbătă, 7 februarie 2015
Gânduri de sub omăt
Uite că, de ieri, iarna şi-a adus aminte că este, încă, timpul ei, e doar februarie, aşa că şi-a scos din șifonier hlamida albă (ah, ce-mi doream să folosesc cuvântul ăsta, hlamidă, m-am gândit la el de cum a început să ningă!) pentru a mai oferi, o dată, privirilor noastre, imagini care par desprinse de pe cărţile poştale. E frumos, dar eu îmi reproșez, în timpul din urmă, că nu mă bucur îndeajuns de joaca fulgilor de nea şi de frumuseţea rece a peisajului de afară, gândurile zburându-mi, mai degrabă, la zecile de metri de potecă de pe care trebuie să dau zăpada (cu lopata, greu, ştiţi domniile voastre...) Ei, dar nu contează, o voi face mai încet, bătrânește (oups, ăsta e un cuvânt pe care chiar nu voiam să-l folosesc!) şi mă voi bucura apoi de căldura din cameră, așteptând să mai ningă. Am recitit rapid cele scrise şi mă văd nevoită să reiterez o idee mai veche: de ce nu-mi văd eu de alte treburi şi mă aflu în treabă pe-aici, scriind platitudini?! Păi, vorba personajului lui Marin Preda, "d'aia!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Gânduri care se ceartă între ele
Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers) M-am trezit astăzi foaaaart...
-
MOTTO: „ Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm .” (George Bernard Shaw) Re...
-
Cuvântul zilei ( nu l-am scris pe Facebook, căci nu am dat pe-acolo și, oricum, mi-e prea drag ca să-l împart cu alții ): 👆👇 BRAMBUREALĂ...
-
💭 💫 😓 💁 😴 MOTTO: „ Puterea de a dărui este atât de intensă, încât entuziasmul și sentimentele pozitive sunt adesea mai mari pentru cel ...