Gânduri şi iar gânduri

 

       Sunt tare plictisită şi mi-e lehamite de timpul de afară: ninge, plouă, e frig, de vreo săptămână nu am mai văzut soarele. Şi mi-e silă şi de timpurile în care am ajuns să trăim (bine, recunosc, asta nu e de ieri, de azi). Dar, din nefericire, nici pe primul, nici pe cele din urmă, nu le pot schimba. Deci, musai, trebuie să-mi schimb gândurile. Ei, e cam greu, că acum mai am şi ceva griji legate de bani (adică de lipsa lor, ca să fiu mai clară) şi asta îmi dă un sentiment de neputinţă şi de uşoară agasare. Dar continui să cred că: TOTUL VA FI BINE!

Gânduri a lehamite

  Urâtă vreme. Urâte vremuri. De unde şi gândurile mele uşor necăjite. Am ales umbrela asta roşie în speranţa că mă va înveseli. Dar nu prea reuşeşte. De ce? Păi, zilele trecute am aflat ştirea că patriarhul ortodox din Cipru a hotărât donarea întregii averi a Bisericii Ortodoxe statului cipriot, pentru a-l ajuta să iasă din criză. Mi-a venit să plâng. La propriu, nu numai la figurat. Nu că aş fi dorit să mă fi născut în Cipru, eu rămân la părerea că Dumnezeu are planul Lui cu fiecare dintre noi şi dacă El a hotărât să mă nasc în România, voi rămâne aici până mor. Dar nu pot să nu mă întreb indignată: de ce, în timp ce în Cipru, Biserica Ortodoxă se gândeşte să ajute ţara şi pe credincioşi, la noi aceeaşi Biserică cere cu neruşinare bani peste bani, de la noi şi de la stat (doar pentru Catedrala Neamului trebuie încă vreo cincizeci de milioane de euro). După ce că avem nişte politicieni de două parale, instituţia asta, în care avem cea mai mare încredere, ne dezamăgeşte şi ea. Nouă, românilor, ni se potriveşte mănuşă o zicere pe care am văzut-o pe Facebook: NEAM SĂTURAT DE VOI!

Gânduri despre flori de zarzăr

     Azi e un timp tare urât, aşa că o să-mi înseninez gândurile cu ceva amintiri. Amintirile fac bine la suflet, dacă sunt frumoase. De câte ori văd cireşii înfloriţi (ceea ce nu-i cazul acum, că e cam devreme...) mă gândesc la Sărbătoarea-florii-de-cireş (Sakura) şi îmi imaginez ce grozav trebuie să fie să te plimbi pe sub sute de cireşi în floare. Ei, bonusul divin ar fi să te plimbi cu persoana iubită, dar nu e mereu posibil, nu? Important este însă visul şi păstrarea speranţei. 

      Dar, înaintea cireşilor, se grăbeşte să dea în floare zarzărul. Iar asta îmi aminteşte un mic fragment dintr-o carte a Rodicăi Ojog-Braşoveanu (autoare pe care o ador). Într-un amfiteatru plin ochi cu doamne şi domnişorici, prin anii '30, urma să ţină o prelegere Ionel Teodoreanu. A întârziat puţin, dar când a venit, îmbrăcat cu cămaşa aceea gen rubaşcă şi cu părul ondulat căzându-i rebel pe frunte, s-a înclinat şi le-a spus celor din sală: "Doamnelor şi domnişoarelor, mă iertaţi că am întârziat, dar am aşteptat, în grădină, să văd cum înfloreşte zarzărul..." 

    Cred că nu mai trebuie să vă spun ce a urmat: aplauze, suflete înduioşate şi o sală în delir. Maestrul metaforelor cucerise iar inimile.

Gânduri în zigzag...

 

           Dicţionarul spune că zigzag este o înşiruire de forme ce reprezintă litera Z, sau, la figurat vorbind, el ne dă definiţia: "sinuos (sinuoasă), adjectiv, (sinonime: şerpuit, cotit, în zigzag; figurat: schimbător, şovăielnic, nestatornic, mobil"), adică exact cum nu ar trebui să fie gândurile cuiva, nu?

         Dar ce, putem oare să ne împotrivim acestor fulgerătoare treceri ale roiurilor de gânduri care ne duc dintr-o stare într-alta, şi chiar dintr-un loc într-altul, cu o viteză ameţitoare?. Întrebare absolut retorică. Nu, în general nu putem, exceptând cazul când suntem foarte puternici şi ne stăpânim perfect. 

          Din păcate, eu nu sunt deloc dintre "cei aleşi" care îşi pot stăpâni gândurile. Mai adesea, se întâmplă tocmai invers: ele mă stăpânesc pe mine, sunt mai puternice. Dar, "norocul" meu e că sunt schimbătoare, nu au nimic obsesiv, mai mult seamănă cu zborul unui fluture, deci între două asemenea zboruri, pot şi eu să mă gândesc la chestiunile "terre-à-terre", că trebuie rezolvate şi astea, nu-i aşa?

Gânduri de primăvară...

     E prima zi de primăvară. E soare, cald, sunt tare ocupată, dar am găsit câteva minute să scriu în fugă şi să-mi arăt bucuria că e atât de frumos afară. Şi să urez tuturor o primăvară frumoasă şi liniştită şi, de asemenea, o veşnică primăvară în gând şi în suflet. Chiar încep să cred că am scăpat de frig şi de iarnă. Mă rog, trebuie să aşteptăm să le treacă năbădăile Babelor (şi după calendarul nou şi după cel vechi) şi apoi, după ce se duce şi Zăpada Mieilor, vom zice că e primăvară. Şi o să ieşim să zburdăm. Abia aştept!