Gânduri despre secretul lui Polichinelle

              

    Fiindcă afară, în loc să vină primăvara, ninge mai abitir ca-n decembrie, fiindcă am un pic de timp şi fiindcă mi-a venit acum o idee (care se asortează perfect la titlu), am să v-o împărtășesc, deși poate că nu vă interesează. Iată cum cred eu că poţi avea succes. Sau nu, e mult spus, iată cum te poţi face plăcut celorlalți. Bine, în cazul că vrei  să te faci plăcut. E un fel de reţetă pe care am găsit-o undeva (sorry, nu știu unde) și o redau din memorie.      

  Deci, se ia o linguriţă de amabilitate (chiar dacă îţi vine să-i sari interlocutorului la jugulară), apoi două trei măsuri de răbdare în a-l asculta şi pe celălalt (căci monologurile nesfârșite plictisesc, credeți-mă, eu știu, căci vorbesc îngrozitor de mult...), pe urmă o lingură mare de stăpânire de sine (unii sunt agasanți de la natură, dar trebuie să asculţi, uneori, şi monologurile lor) şi, la urmă, totul se flambează cu mult simţ al umorului.

   Acum, serios vorbind, în ziua de azi, cred că noi nu mai ştim să ne ascultăm unii pe alţii, suntem grăbiţi, nu prea ne pasă de alţii, nu mai avem diplomaţie, iar "arta conversaţiei" tocmai asta cere - un mare respect pentru cel cu care vorbeşti, sinceritate, ştiinţa de a consola, de a înveseli pe celălalt, mă rog, utopie curată!