Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să fac popas și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blogul meu pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
vineri, 8 iulie 2022
Două gânduri care vor să plece (iar?) în Cinque Terre
MOTTO: „Deține doar ceea ce poți purta mereu cu tine: limbi străine cunoscute, țări cunoscute, oameni cunoscuți. Lasă-ți memoria să îți fie geantă de călătorie.”(Aleksandr Soljenițîn)
Cele două gânduri ale mele care s-au luat de mână și vor să plece în Cinque Terre, singure-singurele, adică fără celelalte surate ale lor și, cel mai supărător, fără mine, nu s-au lăsat înduplecate de niciun argument, așa că le-am lăsat să se ducă unde vor. Bine, înainte să plece în călătorie, s-au contrazis un pic, unul susținând că am mai fost cândva acolo (cu gândul, bineînțeles), iar celălalt că nu. Le-am ignorat total și, împreună cu restul gândurilor, am căutat „cuvintele de vineri”:
Cuvântul aleatoriu: CARUBIÉR s.m. (Bot.) Arbore cu lemnul roșu și tare, care crește în regiunea alpină mediteraneană; carub; (pop.) roșcov. [Pron. -bi-er. / < fr. caroubier]. Sursa: DN (1986).
Bag de seamă că gândurile mele au fost foarte rapide în acest voiaj, căci au și ajuns la Vernazza, iar de acolo ne-au scris așa:
- cinci localități pitorești, colorate viu, amplasate pe stânci de asupra mării;
- castele, ziduri vechi și alte construcții străvechi;
- numeroase plaje mici pentru orice gust, inclusiv sălbatice și greu accesibile.
Limbile principale din Liguria: italiana și engleza. Se utilizează, de asemenea, limba franceză, germană sau spaniolă. Moneda uzuală: numai euro.”
Sursa: https://www.descopera.ro/travelling
💣 P. S. A trebuit să mai merg o dată la dexonline.ro, căci nu-mi mai aminteam ce-i cu landșaftul ăsta, deci:
joi, 7 iulie 2022
Gânduri despre grădini
MOTTO: „Cel mai frumos lucru pe care îl putem experimenta este misterul. Este sursa tuturor științelor și artelor.” (Albert Einstein)
Stând eu astăzi și tot trebăluind prin grădina mea, până să obosesc și să plec ușor cam dezamăgită în casă, căci nu-mi făcusem încă „planul de joi”, mi-am amintit că îmi propusesem zilele trecute să scriu aici despre GRĂDINI. Azi chiar o să scriu, dar doar despre două: una reală și una „la figurat”, o adevărată metaforă. Asta, bineînțeles, după cuvintele de astăzi (care s-au nimerit a fi destul de necunoscute pentru mine):
Cuvântul aleatoriu:
TARABULÚS, tarabuluse, s. n. (Înv.) Șal oriental care se înfășură în jurul capului sau se purta ca cingătoare. – Din tc. Tarabulus „Tripoli”. Sursa: DEX '09 (2009).
Cuvântul zilei:
ANTROPOPATÍSM s.n. Atribuirea de însușiri psihice și de stări afective specific umane animalelor sau obiectelor neînsuflețite. Sursa: DN (1986). Cheia alegerii: În anul 1957, erau înființate studiourile Hanna-Barbera Productions. Multe din personajele lor vorbitoare (Tom și Jerry, Scooby Doo, Fred Flintstone, ursul Yogi etc.) poartă guler, cravată sau papion. Acest lucru a permis studiourilor să separe capul de corp și să anime doar capul, economisind astfel mult timp. Au ajuns să împartă la 7 numărul de desene necesare unui desen animat de 7 minute, deci de la 14.000 la 2.000 de desene.
Cuvântul lunii: (Tot) INFORMATOR.
❤ Bun, acum să „vorbim” despre I Giardini di Zoe (Grădinile lui Zoe). Sunt în Transilvania, pe lângă Simeria. Domnul Google vă spune mai multe despre ele, are multe imagini și vă arată și cum ajungeți acolo, eu mă rezum la câteva date:
Adresă: Banpotoc 337266
Program: 8 - 20
Telefon: 0770 263 522
Nu sunt sigură dacă nu am mai scris despre aceste grădini, dar nu contează...
Scurt istoric...
I Giardini di Zoe este proiectul de suflet al proprietarului, dl. Giovanni Salvatelli, un italian din zona Ancona, regiunea Marche.
Amenajarea acestor grădini de basm a început în anul 2003, dl. Salvatelli susține că acest loc l-a atras de la prima vizită, deoarece are un spirit pozitiv. Grădina poartă numele nepoatei sale Zoe, dar ar putea reprezenta prototipul femeii ideale, deoarece în grădină găsești echilibru.
Proiectul a fost conceput după planuri proprii, pe care le-a dezvoltat fără niciun ajutor specializat. Partea aproape gata se întinde 3,5 hectare și este într-o continuă dezvoltare, proprietarul a început deja să amenajeze o parte de teren pentru nepotul său, Achille, concretizată într-un labirint din Carpinus betulus (carpen, nota mea)și o grădină de ierburi și flori.
Din anul 2018, I Giardini di Zoe a devenit obiectiv turistic, reușind să își câștige popularitatea prin îmbinarea armonioasă a plantelor cu obiectele decorative aduse din Italia (vase, coloane și fântâni din materiale naturale, cum ar fi travertinul și piatra vulcanică numită Peperino, sau obiectele din fontă care au fost cumpărate din anticariate și recondiționate ).
Prin viziune, dăruire, iubire și muncă, I Giardini di Zoe a ajuns cea mai frumoasă grădina aristocrată din România.
(SURSA: https://igiardinidizoe.ro/)
❤ Imediat, încântate de imaginile minunate din Grădinile lui Zoe, gândurile mele mi-au sugerat să scriu ceva, câteva vorbe, și despre o sintagmă atât de folosită de noi, românii, cu o mândrie cam nejustificată, căci eu sunt de părere că nu facem destul ca ea să fie, cu adevărat, o reflectare a realității de la noi: România este Grădina Maicii Domnului. Iată ce-am aflat:
„Papa Francisc, în anul 2019 și Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999, au reiterat în vizitele lor un fapt vehiculat în tradiția noastră încă din secolul al XV-lea, acela că România este „Grădina Maicii Domnului”. Puțini știu însă de unde vine acest apelativ. El are la bază o minune petrecută în judeţul Neamţ, la Mănăstirea Bisericani pe vremea Sfântului Cuvios Iosif. „Grădina Maicii Domnului” este asimilată de creştinii ortodocşi, în general, ansamblului monastic de pe Muntele Athos. (...) În 1499, Cuviosul Iosif de la Bisericani și ucenicii săi au început să construiască o biserică. Însă din cauza războaielor și a altor probleme ale vremii, au renunțat la acest demers și au hotărât să plece în Sfântul Munte Athos, supranumit „Grădina Maicii Domnului”. La plecare, Fecioara Maria li s-a arătat într-un stejar și i-a oprit să plece. Din stejarul respectiv, pe care credincioșii puneau adesea icoana Maicii Domnului, le-a spus Ea călugărilor: «Nu mai mergeți la Muntele Athos, pentru că şi aici este grădina Mea»”
SURSA: https://basilica.ro/ (Articol scris de Sorin Ionițe în 3 iunie 2019)
miercuri, 6 iulie 2022
Un grup de gânduri care recapitulează
MOTTO: „Oare viața ne spune povești, sau noi îi spunem povești ei?” (Gustavo Tomsich)
De vreo trei zile a plouat, în sfârșit, și pe la noi. Foarte bine că a plouat, chiar era nevoie de apă. Așa că am avut vreme să trimit grupul de gânduri responsabil cu „verificări și recapitulări” să vadă ce am mai notat în agenda mea zilnică, printre „chestii” absolut banale și de rutină („luat lemne brad”, „schimbat butelia”, „cules floare tei”, „de cumpărat detergent”, „de plătit rata CAR”), adică niște cuvinte din dexonline.ro și ceva nou aflat de mine și bun de trecut pe blog. Fiindcă mi-a intrat în obicei să mă uit în fiecare zi în pomenitul dicționar online, am făcut oarece cercetări ca să aflu cine este în spatele acestui proiect minunat. Am aflat cine sunt acei voluntari entuziaști și cu idei de milioane (și nu, aici nu-i nicio trimitere la bani, vă asigur). Deci, volens nolens, vă spun și domniilor voastre, cu rugămintea să citiți, dacă vă interesează, mai multe amănunte (unele ținând de limbajul IT, care pe mine mă depășește), la „sursele” pe care eu le pun mereu la sfârșitul unui citat:
„Invitat în studioul Digital Shift, fondatorul dexonline, CĂTĂLIN FRÂNCU, a povestit cum s-a transformat un proiect studențesc pe care l-a început la Boston, în anul 2001, în cel mai accesat dicționar online din țara noastră, pe care îl folosesc milioane de români. (...) În martie 2002, după 6-7 luni, s-a întâmplat un lucru extraordinar. Federația Română de Scrabble încerca să se digitizeze. La scrabble, trebuie să existe o listă oficială de cuvinte. (...) Și au găsit dexonline (...) și au început să bage definiții. Întâi unul, după aceea doi (oameni - n.red.). Vreo 10 oameni au venit de acolo și fiecare a contribuit măcar cu câteva zeci de pagini de dicționar tehnoredactate complet manual, în primă fază. (...) Toată asta e o muncă titanică. Noi doar am considerat că putem ajuta munca asta să coboare dintr-un turn de fildeș, în care e făcută de inițiați pentru inițiați și doar crâmpeie mici ajung în rafturile librăriilor. De ce? E bine să ne cunoaștem limba. E o dovadă de respect. Și e, până la urmă, și un bine practic. Ne putem înțelege mai bine, dacă avem un vocabular mai bogat cu toții”, este de părere Cătălin Frâncu.”
(Mai mult, aici: https://spotmedia.ro/ Un articol al lui Gabriel Kolbay, din 13 noiembrie 2021)
RADU BORZA: „Eu m-am alăturat dexonline în 2004. Am avut preocupări similare din 2000, cînd am făcut un flexor pentru verbe și pe care voiam să-l generalizez la toate părțile de vorbire. Pentru asta am folosit lista de flexiuni (bazată pe Dictionarul Morfologic) pusă la dispoziție de Federația Română de Scrabble (FRSc). Care federație tocmai își dorea o listă de cuvinte (cu flexiuni) și, de ce nu, cu definiții. Iar proiectul lui Cătălin le-a făcut cu ochiul :). Primul meu proiect la dexonline a fost unul exact pe partea de flexiuni și, de asemenea, colaborativ: eu am proiectat structura bazei de date și formalizarea setului de reguli și am importat în DB regulile din lista celor de la FRSc, iar Cătălin a scris codul pentru aplicarea regulilor și afișare.” (Sursa este un articol scris în 15 martie 2013 de către Cristina Foarfă pe https://www.bookaholic.ro/
Bancuri:
- Măi, omule, sunt cel mai fericit. Astăzi mi-am cumpărat noul iPhone 12. Are un ecran de 6.7 inch, procesor iPhone Bionic A14, memorie RAM 6GB RAM, camera foto Triple cameras + LiDAR. E belea, îți jur!
- Bravo ție!
- În fine, știi cumva un croitor bun care poate să-mi mărească buzunarele la toți pantalonii?
&
– Bună ziua, sunt de la firma de telefonie X!
– Îmi pare foarte rău, dar de chestiile astea se ocupă nevastă-mea și în momentul ăsta, nu-i aici.
– A, da? Și când o pot găsi?
– Imediat după ce mă însor, o să vă anunț!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Gânduri rătăcind printr-un hipogeu
Plouă cu încăpățânare de vreo trei zile, dar încerc să arborez, cum zic englezii, „a poker face”, și chiar o să „merg la cacealma”, afirmând...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
„Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poţi comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abții să exprimi anumi...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...