GÂNDURI DESPRE CUVINTE CA LOISIR

  

MOTTO: „Cuvintele sunt la fel ca razele X: dacă le folosești așa cum trebuie, ele pot trece prin orice.” (Aldous Huxley)

 

   Am văzut o zicere (anonimă) despre Facebook, cu ceva timp în urmă, care mi-a plăcut tare mult: „Facebook este asemeni unui frigider. Chiar dacă știi că nu este nimic nou în el, te duci și îl verifici fără niciun sens la fiecare zece minute”. E o ușoară exagerare în ea, cel puțin în ceea ce mă privește, căci în ultima vreme evit să deschid des frigiderul pentru a-mi menține kilogramele ce tot vor să se multiplice, și nici pe Facebook nu intru așa des. Adică, zilnic trec pe-acolo, căci sunt curioasă, dar cred eu că nu exagerez. De vreo trei zile nu am prea avut vreme de scris (pe niciunde), așa că azi recuperez. Am găsit un articol pe Internet, de prin 2018, semnat D.G. despre „tema zilei”:

„După ce au studiat aproximativ 200 de cuvinte comune în toate limbile europene și asiatice, cercetătorii au tras concluzia că aproximativ 23 de cuvinte au rădăcini comune. Cele mai vechi 20 de cuvinte folosite de homo sapiens sunt, în această ordine: cine, doi, trei, eu, cinci, noi, patru, cum, unu, nume, limbă, nou, tu, unde, stea, a da, noapte, mână, a muri, potrivit shtiu.ro. Cele mai vechi cuvinte românești sunt cele ce provin din fondul geto-dacic. Printre acestea se numără: Argeș, arunca, amurg, aprig, bară, baltă, barză, băiat, bălan, bordei, burtă, căciulă, cătun, cioban, cioc, copac, copil, doină, dop, fărâmă, gard, gata, groapă, leagăn, leșina, mal, mălai, mămăligă, moș, moț, nițel, ortoman, păstaie, prunc, rață, ridica, sculă, sterp, stăpân, tare, țap, țurcă, uita, urcior, viezure, viscol, zară, zestre, zgâia, zimbru, etc.”

   Interesant, nu? Pentru mine, cuvintele sunt foarte importante, deși sunt conștientă că le folosesc uneori în exces. Dar asta e, toți avem defecte! Iată ce-i cu franțuzismul din titlu:

LOISIR s. n. Timp liber (al cuiva). ♦ Folosire optimă a timpului liber, potrivit dorințelor și înclinațiilor individului. [Pr.: loazír] – Din fr. loisir. (DEX 2009)

   Logic, urmează cuvintele de vineri:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

Fliușcă sf. (Mold.) măsură mică de rachiu. [Origină necunoscută]. Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929).

Care mai înseamnă și:

Fliușcă sf  Pl: ~ște / E: ger Fläschen] (Mol) Un sfert de litră (de rachiu); sf [At: ȘEZ. V, 73 / Pl: ~ște / E: ns cf frișcă] (Reg) Câine care latră încet și urât; sf [At: LIUBA-IANA, M, ap. DA / Pl: ~ște / E: ns cf fleașcă] (Ban) Femeie necuviincioasă și certăreață (fliscă). Sursa: MDA2 (2010).

CUVÂNTUL LUNII: (Tot) CARACAL

CUVÂNTUL ZILEI:

NESOCOTÍNȚĂ, nesocotințe, s. f. Lipsă de chibzuială; ușurință, nechibzuință; imprudență; p. ext. (concretizat) faptă, vorbă etc. nechibzuită. „Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta”. ISPIRESCU, L. 87. „Simți urmările nesocotinței sale”. NEGRUZZI, S. I 25. „Îl vom vedea... generos pînă la nesocotință”. BĂLCESCU, O. II 272. Sursa: DLRLC (1955-1957)

Cheia alegerii: În 1951 scriitorul american William S. Burroughs își împușcă și ucide soția accidental, atunci când la o petrecere, fiind în stare de ebrietate, vrea să recreeze scena din „Wilhelm Tell”.

  Și cuvântul de încheiere: pe curând!

Caraghioslâc în gânduri

 

„Iată cele mai înfricoșătoare cuvinte din limba engleză: suntem de la Guvern și am venit să vă ajutăm!” (Ronald Reagan)

   Am pus acest motto pentru că se lipește „ca marca de scrisoare” pe așa-zisa mărire a pensiilor, care iată, a debutat cu surle și trâmbițe, în septembrie 2019. În an electoral. Cu inflația până la cer. Sunt așa de mâhnită, indignată și furioasă, (adică, și de inutilitatea acestui fapt, dar și de diferența înfiorătoare între pensiile „nesimțite” ale unora și cele derizorii ale „oamenilor de rând”), încât am hotărât să nu mai zic nimic. Ceea ce, în cazul meu, se simte aproape ca sfâșierile sufletești din tragediile antice. Așa că o să îmi văd de grădină, de acoperișul casei, care dă semne de „bătrânețe”, de multe alte monotone și banale „treburi gospodărești”, o să citesc, o să văd filme în neștire, și o să scriu aici, pe blog, despre „fluturi”, țări exotice, oameni sinceri și de bun simț, despre cultură, iubire de aproapele nostru, despre întâmplări vesele și pline de învățăminte, despre recunoștință, respect, punctualitate, empatie, adică despre niște chestii absolut utopice. 

    Astăzi, de exemplu, o să-mi trec aici („rememorez” ar fi cuvântul, dar memoria mea refuză să rețină versuri și, în ultima vreme, și o serie de alte lucruri) niște versuri ale lui Nichita Stănescu, care-mi plac tare mult:

„Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poți.

Mie mi s-a dus viața,
ție ți s-a dus norocul.

Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.”

   Și, ca să nu mai filosofez atât despre viață, moarte, iubire, timp pierdut, rost pe lume, credință, duplicitate, bla-bla-bla, îmi voi spune imediat și un banc: 

Casieria unei bănci. O doamnă foarte stilată și elegantă îi întinde funcționarului un cec și spune încet:

- Îmi cer scuze că semnătura soțului meu e așa de neclară și tremurată… Nici nu m-am gândit că se va speria în halul ăsta când m-a văzut cu pistolul în mână!

Popasuri printre gânduri

  

MOTTO: 

Tinerețe, dar dumnezeiesc,
Cum aluneci, fără să mai vii.
Nu pot plânge cât să plâng doresc
Și, adesea, plâng făr-a dori!”
           (Ruben Dario)

   Să nu vă inducă în eroare motto-ul nostalgic, nu plâng după tinerețea mea (hm, poate, un pic) pentru că sunt de părere că fiecare vârstă are frumusețea ei. Și, în general, nu plâng. Pentru că nu vreau. Am pus acolo aceste versuri ale lui Ruben Dari, pentru că sunt din poezia intitulată atât de frumos, „Cântec de toamnă în primăvară”. Azi voiam să fac popas (din nou) la gândul că pe Internet, dacă ai răbdare și cauți, găsești niște lucruri foarte interesante. Bine, găsești și o groază de nimicuri și prostii, dar e bine să nu le bagi în seamă. Pe mine mă agasează două lucruri (adică, azi, că sunt mai multe), și anume, faptul că unii nu spun unde-i un loc frumos, cine a scris niște versuri frumoase sau de unde e vreun citat, și, al doilea, faptul că și eu uit câteodată (foarte rar!) să spun cine-i autorul unui citat. Am un exemplu pentru fiecare din aceste „agasări”:

   Exemplu de versuri frumoase, dar nu era trecut autorul și nici eu nu-l știu:
„Colț de lună în colț de rai,

 Floare de colț cerului dai.”

***

   Exemplu de idee foarte inspirată, foarte expresivă, pe care am văzut-o undeva, dar nu mi-am notat unde:
„Oamenii sunt ca sarea: ca sarea-n bucate, ca sarea și piperul, ca sarea-n ochi, ca sarea pe rană..”

 

   O.K. Să lăsăm astea, hai să ne amuzăm oleacă:

***

O blondă ia cina împreună cu soţul ei şi-i spune: „Auzi, iubitule, mi-a spus azi dimineață un coleg de serviciu un banc cu blonde. Am râs de era să cad jos din pat.”
 

***

Doi prieteni se întâlnesc dimineața, la cafea.

Unul din ei are un ochi vânăt.

- Ce-ai păţit la ochi?

- M-a lovit nevasta.

- De ce?

- I-am spus „TU”..

- Doamne ferește, dar ce fel de relație aveţi voi în familie de te-a lovit pentru atâta lucru?

- Păi, să vezi, aseară, pe când mâncam, mi-a zis: „Ştii, dragă, noi n-am mai făcut sex de trei luni”. Şi eu i-am răspuns: „Poate TU!”

***

Un domn intră în reprezentanța auto „Mercedes" și îi spune managerului:

- Soția mea ar dori să discutați puțin despre „Logan”-ul din vitrină.

- Îmi pare rău, domnule, dar nu avem nici un „Logan” în vitrină!

- Credeți-mă pe cuvânt, acum aveți!

Gânduri supercalifragilisticexpialidocious

 

 MOTTO: „Mămăligă - Istoria românilor la ceaun.” (Tudor Mușatescu)

 

   Recunosc că sunt o mare fană a mămăliguței. Chiar acum, când voi termina de scris aceste rânduri, o să mă duc să „prestez” una, adică să pun de mămăligă. Vedeți însă, domniile voastre, marea deosebire de sens când mai adaug un „o”: să o pun de mămăligă (Doamne ferește!) și asta deja înseamnă că mă aflu într-o situație dificilă, neplăcută. Ceea ce nu e cazul. Sau, mă rog, mă prefac că totul e biiine. Asta e toată „filosofia” mea pe ziua de azi... 

Iată și cuvintele de azi din dex.online:

CUVÂNTUL ALEATORIU: 

BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. Sursa: DEX '09 (2009)

CUVÂNTUL LUNII: 

CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp. caracal). Sursa: MDN '00 (2000)

Cheia alegerii: Evenimentele din Caracal ar putea să schimbe fața României
CUVÂNTUL ZILEI: 

APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. Sursa: DEX '09 (2009)

Cheia alegerii: S-a născut în 1748 Jacques-Louis David, unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului neoclasic. A fost un admirator fervent al lui Napoleon, fiind numit de acesta drept prim pictor al curții imperiale.

BANCUL DE AZI:

Un bărbat intră într-un magazin de pantofi. Se uită ce se uită, și cere vânzătoarei să îi arate o pereche de pantofi. Îi și încearcă. Vânzătoarea îl întreabă:
- Cum sunt?
- Mă strâng puțin, răspunde acesta.
- Încercați să scoateți limba, spune vânzătoarea.
- Phăi, thoth mă sthrângh phutsin…

P.S. Titlul e absolut aiurea...

Cuvinte și gânduri elective

   

În loc de motto, voi scrie o replică din filmul „The Bucket List”, apărut în 2007: 

    „Știi, vechii egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: „Ai găsit bucurie în viață?” și „Viața ta a adus bucurie altora?” 

   Frumoase cuvinte, iar întrebările dau de gândit. Dar azi n-am chef de întrebări „abisale” și de filosofie (mă rog, în ultima vreme am ocolit cu obstinație orice mă îndeamnă la gânduri grave și prea serioase, căci nu vreau să-mi stric „wa”-ul). O să scriu mai multe despre acest wa (和) care înseamnă „armonie”, concept japonez de a respecta consensul în loc de a impune ceva bazat pe competiție, cum am promis s-o fac și cu Zen, dar nu acum. Azi, cu conștiința foarte împăcată că am făcut „muncile” pe care mi le propusesem aseară, am făcut un rebus, am citit un pic și acum scriu câteva cuvinte.

  CUVÂNTUL ZILEI:
  ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus. Sursa: DEX '09 (2009)
Cheia alegerii: S-a născut în 1749 scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale. Una dintre romanele sale se intitulează „Afinități elective”.

   CUVÂNTUL LUNII: CARACAL

   CUVÂNTUL ALEATORIU:
  Stupinár, stupinári, s.m. (reg.) stupar, apicultor. Sursa: DAR (2002).

   Și cuvântul-bonus, un banc:

 La tribunal, judecătorul întreabă:

- Inculpat, ia spune-mi, de ce ai jefuit banca?

- Domnule judecător, dacă-mi permiteți, ea a început!

Gânduri rătăcite printre cuvinte

 

Azi iar zic că n-am timp de scris, dar tot vin aici, pe blog, să bat câmpii un pic. Nu explic acum ce-i cu „Starea ZEN” căci nu m-am documentat. Încă. Dar trec repede în revistă cuvintele zilei (lunii):

CUVÂNTUL ALEATORIU: POTICĂ

POTÉCĂ, poteci, s. f. Drum foarte îngust la țară, la munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos; cărare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A ști toate potecile = a cunoaște secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potícă s. f.] – Din bg. păteka. (Nota mea: DEX-ul ne-a trimis la cuvântul POTECĂ, dar pe urmă ne-a spus și ce-i cu primul cuvânt.)

POTÍCĂ, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika. (DEX 2009)

(Nota mea: Asta-mi aduce aminte de cântecelul ăla pe care-l lălăiam în studenție: „Poticarășul mi-o zâs/ Leacuri la inimă nu-s”

CUVÂNTUL LUNII: CARACAL (No comment)

CUVÂNTUL ZILEI:
ACMÉE s. f. 1. apogeu, punct culminant. 2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă. 3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie și ontogenie. (< fr. acmé. Sursa: MDN '00 (2000) (Nota mea: chiar nu-l știam!)

Cheia alegerii: În 1955 a apărut în Marea Britanie primul număr din Cartea Recordurilor (în engleză The Guinness Book of Records).

 

Gata!

Gânduri (...) în șiștar

 

Astăzi am să încerc (și, la cât sunt de hotărâtă, am să și reușesc) ca nimeni și nimic să nu mă scoată din STAREA „ZEN” în care singură am încercat să intru. Cu greu. Despre ZEN, voi bate câmpii altădată, căci acum nu prea știu mare lucru. Deci, când am început scrierea, pornind de la o încântătoare expresie românească, am vrut să-i pun postării titlul „Gânduri imaginative care, uneori, dau cu copita în șiștar”, dar m-am gândit că domniile voastre, cei cinci-șase cititori ai blogului meu, o să adormiți înainte de a citi mai departe. Cât pe ce să-mi pierd liniștea, calmul, în fine, starea de bine autoimpusă, pentru că am căutat mult, prea muuult, pe Internet, și în final n-am găsit mai nimic despre expresia de care am făcut vorbire. Știam, cum și domniile voastre știu, cam ce înseamnă, dar să nu existe explicația pe niciunde, nu mi se pare normal. Ei, poate n-am avut eu răbdare să scotocesc peste tot.  Bun. Să continui. Poate că unii, mai tineri, nu știu ce-i ăla ȘIȘTÁR (șiștare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele. [Var.: (reg.) șistár s. n.] – Din sl. šestarŭ. Sursa: DEX '09). 

Imaginea aleasă e în temă (chiar foarte în temă). Eu, de exemplu, de câte ori o văd pe Văcuța Fulga, aceea din reclame, îmi aduc aminte că ea a adus în vocabularul meu și al câtorva care au același gen de umor cu mine, expresia „Vai, ce Fulga sunt!”, parafrazare în care ocoleam jignitorul „vacă”. Deci, vacă-copită-șiștar, corelația e logică. De ce am vrut să scriu despre toate acestea? Pentru că am observat ceva: de câte ori am scris ceva emoționant (care mă mișca până la lacrimi chiar și pe mine), romantic, desuet și ușor dulceag, trebuia neapărat să schimb imediat registrul (sau macazul), să mă autoironizez, să spun glume, să mă hlizesc în cuvinte bine alese. Nu știu de ce fac asta, pentru că nu mi-e rușine cu emoțiile mele, dar uneori, această bruscă cotitură în stilul meu de a scrie seamănă cu datul cu copita în șiștar. Și ce dacă?! Asta-s eu, schimbătoare...

P.S.  CUVÂNTUL ZILEI: ADÁGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). – Din it. adagio. Sursa: DEX '09 

Cheia alegerii: S-a născut în 1918 Leonard Bernstein, pianist, dirijor și compozitor american, cunoscut pentru prodigioasa sa activitate dirijorală. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York.