joi, 9 mai 2024

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti.” (Mahatma Gandhi)



     Da, nici eu, nici gândurle mele n-avem niciun chef. Nici măcar unul din ăla de la „Chefi la cuțite”. Dar așteptăm cu răbdare să apară. Mă refer la cheful de scris, căci chef de muncă aș avea eu, după atâtea zile de odihnă, dar afară plouă în fiecare zi și e cam frig. Astăzi o să mă ocup de expresiile din dexonline.ro, cuvintele de acolo le voi scrie în continuare pe Facebook, pentru a fi citite de mai multă lume. Mă „ocup” de aceste expresii în sensul că le înșir mai jos pe ultimele patru. Și las pe domniile voastre să ghicească (repede) care dintre ele mi se potrivește mie azi. Vă dau un indiciu: imaginea, aparținând Anei-Maria Gălețeanu, ilustrează una dintre expresii și reprezintă cam 45% din „starea” mea de joi...

Țap ispășitor = (în „Vechiul Testament”) Țap pe care marele preot îl încărca, la sărbătoarea ispășirii, cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) (fig.) Persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora.

A jertfi un cocoș lui Esculap – Esculap (la greci, Asclepios), zeul tămăduirii, era reprezentat alături de un cocoș și de un șarpe răsucit pe un toiag, simbolizînd vigilența și prevederea. Bolnavii, care cereau leacuri, îi aduceau drept ofrandă un cocoș. Socrate, judecat pentru atitudinea sa ostilă stăpînirii de atunci și condamnat să bea cupa cu otravă, a fost vizitat în închisoare de către bunul și bogatul său prieten Criton, care-i pregătise evadarea. Bătrînul filosof a refuzat însă, considerînd că trebuie să respecte legile, chiar dacă sînt nedrepte. Și, în fața morții, conformîndu-se obiceiului, Socrate i-a spus: „Criton, îi datorăm lui Asclepios un cocoș; dați-i-l, să nu uitați!” Sensul simbolic pare a fi acesta: Socrate își arată recunoștința față de Esculap care, în cupa cu cucută, îi oferă leacul de a sluji virtutea pînă la capăt, căci a învăța pe oameni să ducă o viață virtuoasă este însuși scopul filosofiei socratice. Vorbele „Să jertfim un cocoș lui Esculap” se utilizează în semn de recunoștință pentru o binefacere. Dar mai sînt folosite și în sensul că, uneori, sîntem obligați să plătim tribut unei prejudecăți, unui fel de a vedea lucrurile, care poate nu este al nostru, dar care a ajuns o deprindere curentă la unii oameni de azi, așa cum devenise și ofranda pentru Esculap la vechii greci.
(Mitologic) Sursa: CECC (1968).

Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = E mare belșug.
Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = A fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut.
✋  Mda, păi să zâmbim oleacă...

☺ Un tip beat criță sună la interfonul unui bloc:

– E acasă soțul?

– Da! îi răspunde o voce de femeie de la celălalt capăt al firului.

Sună la alt număr:

– E acasă soțul?

– Da! 

Și tot așa, până una zice că soțul nu-i acasă. La care bețivul:

– Coboară atunci să vezi dacă-s io…

– Draga mea, câteodată aș vrea să te sun numai ca să îți aud vocea și să îți spun că te iubesc!

– Și de ce nu o faci?

– O voce mă împiedică!

– Păi, ce-ți spune vocea aia?

– „Creditul dumneavoastră este insuficient pentru direcția apelată…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...