Gânduri care zic yáʼátʼééh (bună ziua)

    

   Cred că n-am mai văzut un film cu indieni (adică, pieile roșii, nu trăitorii în India, căci la filmele cu aceștia de pe urmă râd ca proasta-n târg, cum râdeam și la filmele nord-coreene, pe vremuri) de vreo zece ani. Și nici nu am citit ceva despre ei în ultima vreme. Și totuși, azi noapte, am visat că eram într-un trib de indieni (nu știu sigur cum se numeau), poate în America, poate în Canada, habar n-am, dar înțelegeam tot ce vorbeau (și, evident, nu vorbeau în română). Eram un fel de „negociatoare” între căpeteniile a două triburi, încercând, cu diplomație, să evit un război sângeros. Îmi vine să râd și acum de felul cum arătam în hainele acelea ale lor, de altfel foarte pitorești. Visele astea sunt extraordinar de pline de sensuri. Din păcate, eu îmi aduc aminte destul de rar ce visez (deh, cred că doctorul ăla neamț m-a cam zăpăcit de cap) și ultimele aduceri aminte au fost despre niște coșmaruri. Pentru că reflectau tristețile mele, și temerile mele, și micile sau marile mele necazuri. Acum cred că încep să revin la linia (mea) de plutire și, după visul de azi noapte, mă simt destul de bine: am evitat războiul, și „subiectul” lui m-a făcut să recitesc azi câte ceva despre tribul Navajo și despre scrierea navajo. Dar despre asta, în altă postare. Acum vreau doar să trec aici (întru neuitare) câteva cuvinte care, dintr-un motiv ce nu mi-l pot explica, îmi plac. Nu înseamnă că le și folosesc, dar îmi plac: touché, swahili, Mitsotakis, Navajo, licurici, făinoșag, Kalimera, miculuț, milostenie, Doamne-ajută. Pe ultimul chiar îl folosesc, foarte des, și parcă îmi dă mereu speranță și curaj...