„Est modus în rebus...” (Horațiu, „Satire”)
Da, ar trebui să fie „o măsură în toate și, mai ales, anumite limite”, cum înțelept spunea Horațiu. Zic „ar trebui” pentru că acum, în zilele noastre, totul pare a se face fără măsură. M-am indignat în diverse rânduri cu privire la folosirea exagerată, fără rost (și, uneori, ca nuca în perete) a neologismelor și, mai cu seamă, a cuvintelor din alte limbi. Dar să mă întâlnesc cu asemenea termeni în pagini de critică literară sau chiar în didactici de predare a LIMBII ROMÂNE, mi se pare chiar fără măsură. Mă întreb cum au învățat limba română generații întregi de copii (printre care și generația mea) fără brainstorming, feedback, Bildung, modele comprehensive, hobby-uri, itemi și alte bla-bla-bla-uri care rămân doar teorie, pentru că, în fapt, prea puțini tineri de azi vorbesc corect românește după terminarea studiilor. Și asta pentru că nu citesc (cărți), pentru că imită vorbirea englezită, fandosită și snoabă ce tinde să se extindă în orice domeniu și, mai ales, pentru că au ajuns la concluzia profund greșită (dar cu „modele” la tot pasul) că nu trebuie să fii cult pentru a „face bani”. Nu mai am vreme să-mi continui discursul acesta plin de indignare, mă așteaptă „muncile câmpului”, dar o să dau mai jos doar două exemple, mărturisindu-vă sincer, domniile voastre, că explicațiile de la primul exemplu mi-au ridicat tensiunea într-un mod îngrijorător:
Comunicarea nonverbală (CNV) între oameni este comunicarea prin trimiterea și primirea de indicii nonverbale. Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului (kinezică), postura fizică (proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică). Acesta poate include, de asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a privi în timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul clipirii). (Sursa: Wikipedia)
Comunicarea paraverbală se referă la: tonul vocii, viteza vorbirii, ritmul şi inflexiunile rostirii, intensitatea, volumul vocii, pauzele, sublinierile, alte sunete produse (onomatopee, geamăt, mormăit, oftat, râs). Modul de folosire a vocii şi, mai ales, tonul pot:
* să susțină/ întărească mesajul verbal
* să contrazică mesajul
* să deformeze mesajul
* să înlocuiască mesajul
Diferența:
1. Limbaj verbal – graiul articulat şi înţelesurile transmise cu ajutorul cuvintelor.
2. Limbaj paraverbal – înţelesurile dincolo de cuvinte, întregul bagaj de stimuli şi semnale transmise prin tonul, volumul şi ritmul vocii. (Sursa: www.tpu.ro).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu