MOTTO: „Zâmbetul e ca ștergătorul de parbriz: nu oprește ploaia, dar îți permite să-ți vezi de drum.” (Jeanne Wasbro)
Astăzi, după o noapte ploioasă, a fost o zi în care a continuat să plouă mărunțel și apăsat, deși soarele a avut vreo trei tentative de a se arăta. Deci, pauză de la grădinărit. Aveam însă chef de alte ocupații casnice, cu care eram ușor în urma graficului, dar ni „s-a luat lumina”, fapt ce m-a necăjit tare, mi-a tăiat brusc avântul, și m-a dus cu gândul la vremurile „acelea”, pe care le credeam de mult apuse. Și acum, nici măcar nu cred că e în scopul de a face economie de curent. Deci, necăjită cum vă spuneam că mă găseam, am vrut să scriu, domniile voastre, despre cu totul și cu totul altceva (dacă am o idee, hai, două, în timp ce desfășor „activități gospodărești”, le notez imediat, e mai sigur așa, pentru „că și uitarea e scrisă-n legile-omenești”, cum bine zice Minulescu).
Dar am lăsat pentru altă dată notițele, pentru că am dat, întâmplător, peste niște cuvinte, unul total necunoscut mie și altul despre care știam vag ceva, dar n-aș fi fost în stare să-l folosesc într-un anume context, iar faptul ăsta m-a necăjit și mai tare. M-am învinovățit singură și mi-am făcut o morală strașnică, preț de vreo jumătate de oră, am făcut apoi șmotru cu înverșunare și, când am obosit, am trecut aici, la scris, gândind că dacă-mi recunosc greșeluța (căci altele sunt marile greșeli...), îmi va fi mai ușor să mi-o iert. Deci, cuvintele sunt acestea (după cum mi le-a explicat DEX-ul):
„FRIZÓNĂ s. f. (cf. fr. frisone): limbă germanică, vorbită în primul secol e. n. de o populație așezată între Rin și Ems, stăpânită pe rând de romani, saxoni și franci. Astăzi este vorbită de vreo patru sute de mii de oameni, urmași ai frizonilor, stabiliți în Olanda, nord-vestul Germaniei și o parte din Danemarca. A avut o evoluție aparte încă din secolul al V-lea, dezvoltând multe dialecte. Primele atestări de limbă frizonă datează din secolele XI – XII. Și în epoca actuală are trei grupuri de dialecte: de apus, de răsărit și de nord. Dialectele din nord, folosite în insulele de pe lângă coastă se aseamănă cu engleza. Din secolul al XIV-lea, frizona scrisă a fost înlocuită de olandeză, care a rămas până astăzi limba oficială.
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Despre judecăți, demonstrații, raționamente etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții; care nu admite replică; indiscutabil, categoric, incontestabil – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.”
Ei, „mea culpa”, încă o dată (și încă o dată). Ca să uit de „necazul” filologic al zilei și ca să-mi „văd de drum”, m-am gândit să urmez sfatul apodictic din motto și să zâmbesc un pic:
„Furnica și elefantul trec fraudulos granița. La un moment dat, furnica se oprește. Elefantul o întreabă:
- Da`, ce ai, furnico, de ai încremenit așa?
- Taci și mergi mai departe! Numai pe mine m-au zărit...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu