Ei bine, în ultima vreme am avut parte doar ploi nesfârșite (deci, implicit, cohorte de limacşi prin grădină), cheltuieli neprevăzute, nişte ghinioane de tot felul (cel mai drăguţ fiind entorsa gleznei drepte), multe gânduri tristuţe, şi nu am mai scris nimic pe aici. Logic, nu?! Azi vreau să termin cu expunerea celor zece nevoi umane despre care ne vorbește Solomon Marcus, sperând ca, mai apoi, să-mi revină cheful de a împărtăşi cu domniile voastre şi unele dintre gândurile mele, cele ceva mai optimiste, bineînţeles.
8. Nevoia de
omenesc şi de omenie. Identitatea este primul termen al unui cuplu esenţial, în care al doilea termen este: alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica în absenţa
celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce
este diferit. Diferenţa se poate referi la vârstă, la sex, la naţionalitate, la
limbă, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultură, la poziţie socială,
la apartenenţa politică, la filosofie a vieţii, la preferinţe literare sau de
orice alta natura etc. Să fim pregătiţi să înţelegem omenescul în
diversele sale ipostaze, să admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da
farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice,
nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti
copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul,
toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate.
Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a
alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata
subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele,
discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca
reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele
derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a
gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile
memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile
de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al
educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa
diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora,
care pierd ; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o
pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu
reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare,
altfel se intampla ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara
care se iau la bataie pentru ca « eu am spus intr-un fel iar el a spus
altfel ». De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de
bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia desolidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in
acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai
greu antrenati in razboaie de tot felul. 9. Nevoia de
cultura. Omenirea a acumulat
un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica,
religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica,
astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte
vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice,
geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si
ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa
de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine
beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg,
isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot
astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei
care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al
unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii,
al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de
calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al
lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ? Oare pe
la urechile cator copii, adolescenti, trece adierea unor acorduri din
Beethoven, Bach, Mozart sau Chopin ? Cate priviri aflate in dimineata
vietii ajung sa se desfete in prezenta unui tablou de Rembrandt, a unei
sculpturi de Brancusi ? Va fi in stare educatia publica sa preia acest
mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de
suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade,
fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt
posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de
servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda
pot da vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de
prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie
mila de ei ? Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa
principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale,
psihice, fizice ? Care este nivelul de cultura al celor ce ne
conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii
lor ?
10. Nevoia de transcendenţă. Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe
care o poate capata nevoia de a da un sens vietii. Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se
alatura s-ar traduce prin a te catara.
Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima
nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au
fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si
empirice, sa incerci sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care
sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care
transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea
limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o
diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau
compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai
multe din cele trei principii ale logicii aristotelice : identitate,
necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera
Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este
atatla destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane)
si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care
preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu
Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de
ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor intrewgi si unei variabile x. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru,
imanent-transcendent. In aceeasi ordine
de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea
fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu
Celibidache.
Desigur, nu sunt acestea
singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante si dintre cele
mai neglijate. Traim acum un moment al unui nou inceput. Voi, oameni ai scolii
si ai universitatii, voi elevi si studenti, voi, parinti ai elevilor si
studentilor, voi, oameni de cultura, intelectuali, ce ar fi sa valorificam
a doua nevoie evocata mai sus si sa ne improspatam ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu