Gânduri cu perdea

  Ştiu că, de obicei, se folosește expresia "fără perdea" (vorbe fără perdea, glume fără perdea, purtare fără perdea), dar mie îmi displace până la îngrețoșare să scriu sau să vorbesc făcând apel la cuvinte urâte, la înjurături sau  expresii cu explicită trimitere la sex. Nu pentru că aş fi vreo pudică, sau pentru că aparțin uneia dintre generațiile acelea cu "şapte ani de-acasă" şi care au dorinţa ca o doamnă să rămână o Doamnă, sau pentru că miile de cărți citite mi-au format un anume gust, nu elitist neapărat, dar de bun simţ şi întru aprecierea valorii. Adică, nu numai din aceste cauze. Poate că aşa mi-e firea, poate că vreau ca persoanele care au bunăvoința şi răbdarea să mă asculte sau să mă citească, să fie nu șocate, ci înduioșate sau înveselite, sau, pur şi simplu, de acord sau în dezacord cu mine.

       Şi, dacă tot vorbim de perdea (metaforic, bineînțeles), sau de lipsa ei, mărturisesc că, uneori, când sunt singură sau de faţă cu cei foarte apropiați, mai scot şi eu pe guriță câte o vorbă mai puțin ortodoxă, dar mai mult în glumă sau la nervi (vai, da, din nefericire, din timp în timp, mai "există nervi", ca să-l citez pe Marin Sorescu). Şi poate că şi în scris mă mai abat de la discursul academic, dar asta e o "licenţă poetică", domniile voastre, nu se pune. Dar niciodată n-aş aşterne "pe curat" cuvinte scabroase sau mojicii. Cum, de altfel, mai văd, pe ici pe colo, pe necuprinsa imensitate a Internetului. Şi, de asemenea, niciodată nu voi ridica complet perdeaua ce acoperă iatacul gândurilor mele, pentru că unele dintre acestea sunt doar ale mele.

Fluturi printre gânduri

     Azi nu am gânduri de împărtăşit cu domniile voastre, dar am găsit unele mai vechi, din ultimul articol, rămas nepublicat, pentru revista "Pietrele Doamnei" (care, din nefericire, nu mai apare). 

  

[1]

     MOTTO:

         

          „Dacă vrei fericire pentru o oră, trage un pui de somn. Dacă vrei fericire pentru o zi, mergi la pescuit. Dacă vrei fericire pentru o lună, căsătoreşte-te. Dacă vrei fericire pentru un an, moşteneşte o avere. Dacă vrei fericire pentru o viaţă - ajută pe altcineva.”

~ Proverb chinezesc ~

         

     Aş zice că eu am sărit graţios peste sfaturile doi şi trei. Nu am pescuit niciodată (sau, ca să fiu sinceră, am avut o tentativă, dar a eşuat lamentabil) şi nici nu văd nimic care să mă fericească în acţiunea asta, poate doar dacă aş fi nevoită să fac sportul acesta pentru asigurarea hranei zilnice, iar în ceea ce priveşte căsătoria, passons! Am pierdut trenul acesta şi nu prea regret. Sincer, chiar nu regret, dar mă necăjeşte faptul că unii dintre semenii mei mă privesc ca pe o ratată din cauza lipsei verighetei. O mică moştenire am avut, iar de ajutat pe alţii, aş zice că încerc tot timpul. Dar, curios, nu m-a făcut prea fericită nici moştenirea, nici ajutatul altora. Nu, nici acum, când nu mai am acea moştenire, nu prea pot spune că sunt fericită. Şi nici ajutatul altora, pe care îl "prestez" des şi cu mare încântare, nu mă face pe deplin fericită. Poate că tot eu sunt de vină, poate că nu-i ajut din toată inima. Sau poate că nu sunt făcută pentru fericire. Deşi, trebuie să recunosc, lucrurile mici, simple, mă fac uneori fericită. Dar să trec mai departe, nu asta voiam să scriu, voiam numai să brodez aici nişte crâmpeie de gând, ce mi-au trecut prin minte în ultima vreme. M-am gândit că n-ar trebui să mă arăt aşa de dezamăgită de alţii şi, mai degrabă, ar trebui să mă întreb cât de mult îi dezamăgesc eu pe cei dragi (de lume, în general, cred nu trebuie să-mi fac probleme, acolo lucrurile mi se par clare: orice ai face, tot nu e bine). Pe de altă parte, m-am gândit că, dacă vreau să am linişte, pace în suflet, trebuie să încerc un fel de  detaşare, nu e posibil să continui să mă frământ pentru alţii, trebuie să încep să mă iubesc, să mă respect şi să mă ajut mai mult pe mine însămi. Pentru că merit asta. Ştiu că am mai scris undeva sfaturile acestea ale lui Nicolae Steinhardt, dar îmi plac aşa de mult, încât le reiau:

1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați.
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.

---

[1] Tabloul este, evident, pe aceeaşi temă: „Pe gânduri” de Ipolit Strâmbu (1871 – 1934)

Semne de punctuaţie după anumite gânduri

       
     MOTTO-uri motivaţionale:

     "Omul este produsul gândurilor lui. El devine ceea ce gândeşte.”  (Mahatma Ghandi)

    "Cel mai fericit om e acela ce face fericiţi un număr cât mai mare de oameni.” (Alexei   Nicolaevici Tolstoi)

    "Fii entuziast. Aminteşte-ţi de efectul placebo: 30% din medicină este showbiz.”  (Dr. Ronald Spark)

      ... Şi puteam să continui cu încă vreo mie de asemenea citate. Care să mă motiveze. Pentru că, drăguţe domniţe şi cinstiţi boieri dumneavoastră, aşa cum v-am mai zis, de câtăva vreme fac eforturi, zi de zi, pentru a avea gânduri bune şi vesele, mă port cât pot eu de frumos cu cei din jur, îmi zâmbesc în oglindă, cânt sub duş, spun glume (sunt sigură că aţi priceput ideea, deci nu mai înşir toate faptele bune ce le fac) şi aştept încrezătoare răspunsul Universului. 

         Ei bine, ce credeţi că primesc în schimb? Păi, s-o luăm pe rând: mai întâi, de vreo câteva luni, mi se tot strică tot ce e aparatură electronică sau electrocasnică prin casă, din cauza tensiunii oscilante pe care ne-o furnizează scârba asta de CEZ care, din când în când (pentru a ne arăta, probabil, cine-i jupânul aici şi că noi suntem nişte oi blânde şi proaste), ne ia curentul de tot. Şi nimeni nu-i trage la răspundere, evident. Apoi, ia să vedem, guvernanții ăştia de rahat se laudă că ne măresc pensiile, iar eu primesc, după mult trâmbițata mărire, mai puțin cu 11 lei decât înainte. Nu ştiu de ce.

        Aşa că mi se pare absolut normal ca gândurile mele din ultima vreme să fie urmate de diverse semne de punctuaţie (semnul exclamării, mirării, indignării, semnul întrebărilor fără răspuns, puncte-puncte şi, uneori, alte simpatice semne, puse în locul unor gânduri pe care, evident, nu îndrăznesc să le aduc în faţa ochişorilor pudici ai domniilor voastre). Dar, ca să fie şi o urmă de gând pozitiv, măcar sunt sănătoasă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate voi reuși să rezolv câte ceva. Bun, pentru azi e destul, am să pun punct.

 

      

Gânduri găsite

   Vedeți, domniile voastre, figura micuțului din poza alăturată? Ei bine, cam așa arată gândurile mele de azi, gândurile găsite despre care fac vorbire. Găsite şi foarte dezamăgite. Am terminat de văzut serialul "LOST". Începuse în forţă, era captivant, avea mister, nerv, interpretare excelentă, nişte peisaje de vis (a fost filmat în Hawaii), mă rog, tot ceea ce trebuie unui film de genul ăsta. Şi m-am ales, urmărindu-l, cu câteva momente şi trăiri frumoase. Ei bine, sfârșitul a fost cu totul şi cu totul un fiasco. Am o mulţime de întrebări lăsate fără răspuns. Asta e! Sunt conștientă că de la oameni, de la cărţi, de la filme, nu trebuie să te aştepţi la mare lucru (sau, cum se zice, "la marea cu sarea") pentru simplul motiv că rişti să fii dezamăgit. Dar ce pot să fac, eu nu mă învăţ minte niciodată şi, drept urmare, sunt mereu dezamăgită. Dar, pe de altă parte, susţin cu tărie că, faţă de Viaţă şi faţă de mine însămi, nu trebuie să renunţ niciodată la aşteptări. Ele sunt niște fațete ale speranței, deci hai să sperăm în continuare...

Gînduri pierdute

      Adică, pentru a fi sinceră, gândurile astea nu sunt chiar pierdute, deoarece le aştern aici. Dacă le scriu, zic eu că nu se pierd de tot. Iată-le: întâi, pentru că pomeneam de Scarlett O'Hara (şi asta nu pentru că m-aş identifica cu personajul ăsta din cartea doamnei Mitchell, nu, eu sunt, mai degrabă, genul "Melanie"), tot ea zicea, atunci când ceva, un gând, o acţiune, nu-i era pe plac, "o să mă gândesc la asta mâine!" Păi, era o fericită, eu dacă îmi propun asta, pot să fiu sigură că a doua zi nu mai ştiu despre ce era vorba. Şi un gând pierdut în oceanul de uitare mă face, întotdeauna, mai săracă.          
     Bun, astăzi scriu despre o victorie a mea în bătălia cu gândurile pierdute. Am început să văd, pe un site de pe Internet, serialul "Lost" (da, titlul meu nu e o simplă coincidenţă), ce a fost în vogă prin 2005-2010, a luat o grămadă de premii, s-a discutat mult despre el etc. Ei, de pe atunci, din acea perioadă când eu eram în imposibilitatea de a-l vedea, m-am tot gândit să fac lucrul ăsta (iarna, de preferinţă, căci atunci am mai mult timp liber) şi, an după an, am tot amânat. Acum îl văd. Victorie, nu?

Gânduri răzleţe

Ei bine, mă lăudam că o să scriu foarte des pe blog, că voi urmări drumul, uneori sinuos, al gândurilor mele şi că voi alege câte o frântură din aceste gânduri pentru a o "aşterne pe curat". Nu am avut vreme să mai scriu, nu am mai avut liniştea necesară şi, mai ales, nu am considerat vreun gând de-al meu vrednic să fie prezentat şi altora. E vineri seara, sunt uşor confuză şi, faţă în faţă cu perspectiva unui sfârşit de săptămână absolut banal, îmi voi bea ceaiul şi mă voi pierde în paginile unei cărţi. Sunt de acord cu Scarlett O'Hara, "şi mâine e o zi!"

Gânduri despre gânduri

     V-am spus zilele trecute, domniile voastre, că vreau să încep din nou anul 2014, împreună cu asiaticii, poate îmi va fi mai de bun augur. Lucru pe care l-am făcut (în gândurile mele, pentru că în realitate nu-mi mai pot permite vreo sărbătorire). Ceea ce nu v-am spus (sau, în traducere liberă, cu ce nu v-am amenințat) este că am de gând să scriu mult mai des pe aici. Nu ştiu dacă în fiecare zi, dar... 

    Am ales poza asta cu cei doi amici care pornesc împreună la drum ca să mă motiveze (şi să ilustreze într-un fel cam ce aş vrea). Aşa că azi, luni, încep săptămâna cu acest gând plin de speranţe şi planuri şi, mai apoi, o să scriu despre fulgurări de gânduri, ale mele sau ale altora, despre cărţi, despre filme, despre munca în grădină, despre zăpadă,despre fluturi, despre flori, în fine, despre faptele mici din care e formată VIAŢA. Viaţa mea.

Gânduri despre cai...

     ...verzi pe pereţi, asta ar fi urmarea logică şi firească. Passons! Ieri, 31 ianuarie a fost Anul Nou pentru peste două miliarde de orientali (şi nu mă refer numai chinezi, bineînțeles!). Deci azi e prima zi din Anul Calului Albastru sau Verde de Lemn. (Despre care am aflat că este, de fapt, 4712, conform calendarului chinezesc, și că se va încheia la 18 februarie 2015. Anul 2014 este numărul 31 din ciclul chinezesc de 60 de ani numit Chia Wu și e descris ca fiind "Calul în nori". Astrologii spun că cele două cuvinte cheie ale lui 2014 sunt emotivitatea și aventurismul. Anul Calului este un an prielnic pentru acțiuni concrete și pentru cei care leagă prietenii și se căsătoresc. Oamenii pot descoperi că dispun de abilități extraordinare și pot lua decizii neobișnuite, dar eficiente).

     Bun, acum că v-am adus la cunoștință aceste platitudini, vreau să mai spun doar atât: eu mi-am propus să încep din nou anul 2014, pentru că prima oară nu mi-a plăcut deloc cum a fost (prea multe ghinioane, griji, șicane). Deci, cu speranța că acum totul va fi în regulă, îmi urez şi vă urez toate cele bune. Şi mă duc, liniştită, la culcare...