joi, 18 aprilie 2013

Gânduri cu semnul întrebării (IV)

   Astăzi o să termin de răspuns la acest chestionar. Deja m-am cam plictisit de atâtea întrebări, dar un lucru început trebuie dus la bun sfârşit, nu-i aşa?
31. Care este cea mai mare nesăbuinţă de care ai dat dovadă până acum?
   Uau, aici chiar nu pot să mă hotărăsc ce să aleg. Am făcut o seamă de lucruri nesăbuite în viaţa mea. Dar să încerc, totuşi. Am avut prea mare încredere în unii oameni, nu am avut încredere în mine când aveam mai mare nevoie, am visat mai mult decât era necesar.
32. Ce regreţi cel mai mult?
   Faptul că nu am copii.
33. Ce talent ţi-ar fi plăcut să ai?
   Orice talent, cât de neînsemnat, dar...
34. În ce ocazii apelezi la minciuni?
   Când vreau să fiu politicoasă şi când nu vreau să rănesc pe cineva. În general, nu mint. Mai ales pe mine însămi.
35. Ce cuvinte şi expresii foloseşti cel mai des?
   E de bine, fain, ia să vedem, o.k. (chiar dacă susţin nefolosirea cuvintelor străine), am înţeles, alea-alea, haios etc.
36. Dacă ai putea să schimbi ceva la tine, care ar fi acel lucru?
   Mai toată înfăţişarea şi o parte din gânduri...
37. Dacă ai muri şi te-ai întoarce pe Pământ sub forma unui lucru sau al unei persoane, tu ce crezi că ai fi?
   Aş fi delfin.
38. Ce persoană a avut cea mai mare influenţă asupra ta?
   Tatăl meu adoptiv şi una dintre prietenele mele.
39. Ce urăşti cel mai mult la persoana ta?
   Faptul că mult timp am fost o Balanţă dezechilibrată, că n-a existat un acord între mine şi mine, că nu m-am iubit. Acum m-am mai împăcat cu ceea ce sunt.
40. Dacă ai putea schimba ceva la familia ta, care ar fi acel lucru?
   Mi-ar fi plăcut să nu trebuiască să fiu adoptată, să cresc cu părinţii mei biologici, dar...
 41. Care este înjurătura pe care o foloseşti cel mai des?
   Fir-ar dracu-al dracului.
42. Care este ultima carte pe care ai citit-o?
   "Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire" de Aurora Liiceanu şi Alice Năstase.
43. Ce faci, de obicei, în timpul liber?
   Grădinăresc, dezleg rebusuri, citesc, ascult muzică, văd filme, scriu şi, bineînţeles, călătoresc cu gândul şi cu ajutorul Internetului, prin locuri exotice.
  Ta-daaaa! Iată că am terminat. Exerciţiul meu de sinceritate, împărţit în episoade, ca serialele, se încheie aici. Asta nu înseamnă că de acum nu o să mai fiu sinceră. Voi scrie în continuare despre ce-mi trece prin minte, pentru că realmente îmi face plăcere.

duminică, 14 aprilie 2013

Gânduri cu semnul întrebării (III)

Azi, fiind duminică, fac pauză de la muncit prin grădină, lucru cu care m-am ocupat frenetic în ultimele zile. Dar, pe de altă parte, fiind soare şi frumos, am ieşit la plimbare. Dar acum sunt iar acasă şi m-am hotărât să mai răspund la câteva întrebări din "chestionarul lui Proust":
24. Ce fel de greşeli ierţi cel mai uşor?
    Ale mele, dacă nu se repetă. Ale altora, dacă îşi cer iertare.
25. Care este motto-ul tău?
    Nihil sine Deo.
26. Care este cel mai mare succes pe care l-ai înregistrat până acum?
   Nu prea am avut succese, dar o mare izbândă mi se pare echilibrul dintre mine şi mine la care am  ajuns (cam târziu, recunosc).
27. Care este averea la care ţii cel mai mult?
   Cărţile. Şi, mai ales, ce am reuşit să învăţ din ele sau de la oameni.
28. Ce sau cine este cea mai mare iubire a vieţii tale?
   Din nefericire, acum nu am o mare iubire. Altfel, ca să-l citez pe Marin Preda, ţin la familia mea şi la câţiva prieteni.
29. Unde ţi-ar plăcea să călătoreşti cel mai mult?
   Grecia, Italia, Franţa, Spania, Statele Unite, Japonia, Coreea de Sud, Australia. Peste tot, în ţară şi în lume. 
30. De ce îţi este cel mai frică?
  De boală, de singurătate şi de sărăcie.

marți, 9 aprilie 2013

Gânduri cu semnul întrebării (II)

Buuun, să răspund în continuare la câteva întrebări. Trebuia să aştept să fie o zi cu soare, pentru că timpul ăsta cu frig, nori şi ploaie îmi dă o dispoziţie uşor pesimistă, dar...
12. Care este culoarea ta preferată?
    Ca stare de spirit, rozul. În general, galbenul.
13. Care este floarea ta preferată?
   Ei, aici e mai dificil, că nu mă pot rezuma la una. Top trei ar fi: frezia, mărgăritarul, margareta.
14. Care sunt scriitorii de proză pe care îi preferi?
   Români: Caragiale, Eminescu, Rebreanu, Eliade, Topîrceanu, cei doi Teodoreanu, Nichita Stănescu şi... lista ar fi mult prea lungă. Ups, nu am fost atentă, era vorba doar de scriitori de proză. Nu-i bai!
 Străini: Hemingway, Tolstoi, Martin du Gard, Tagore, Pirandello, Agatha Christie, Margaret Mitchell, J. Clavell, John Grisham.
15. Care sunt poeţii tăi favoriţi?
    În afară de cei spuşi deja, Shakespeare, Musset, Rilke, Minulescu, Aragon, Ion Pillat.
16. Care este personajul tău (bărbat / femeie) preferat?
   Cenuşăreasa, din basmul cu acelaşi nume, Darcy din "Mândrie şi prejudecată" de Jane Austen.
17. Care sunt eroii tăi din viaţa adevărată?
   Tatăl meu adoptiv, Maica Tereza.
18. Care sunt eroinele din istorie pe care le preferi?
   Reginele României, Elisabeta şi Maria, Ecaterina Teodoroiu, Ioana D'Arc.
19. Ce nume/ prenume îţi plac?
   În afară de ale mele? Cernea, Florescu, Ştirbei. Daria, Radu, Ela, Tudor.
20. Care e lucrul care-ţi displace cel mai tare?
  Ah, sunt multe: mizeria (morală şi fizică), lipsa de bun simţ, lipsa de umor, faptul că unii nu-şi asumă nicio responsabilitate, tupeul, prostia...
21. Care sunt eroii din istorie pe care-i dispreţuiţi cel mai mult?
  Nu am căderea să dispreţuiesc pe nimeni, dar nu pot să-i suport pe Irod, Hitler, contesa Bathory.
22. Cu ce dar al mamei Natura ţi-ai fi dorit să fii înzestrată? 
  Cu frumuseţe (exterioară, că pe cea a sufletului aş zice că o am).
23. Ce gândeşti în momentul acesta? 
   "Doamne, ce de prostioare pot spune!"
  

luni, 8 aprilie 2013

Gânduri cu semnul întrebării (I)

M-am hotărât ca, timp de câteva zile, (în funcţie de timpul meu liber şi de cheful pe care o să-l am) să fac un exerciţiu de sinceritate şi să răspund şi eu la cunoscutul chestionar al lui Proust. Apropo, am citit că acest chestionar se numeşte aşa nu pentru că l-ar fi creat el, ci pentru că a fost una dintre primele persoane celebre care a răspuns la aceste întrebări. Să purced:
1. Care sunt caracteristicile pe care le-ai atribui fericirii pământeşti?
   Fericirea pământească e o dorinţă a noastră, alergăm s-o întâlnim, şi de fapt realizăm că o avem lângă noi. Ador fericirile mărunte, de fiecare zi.
2. Care este virtutea pe care o apreciezi cel mai mult?
   Bunătatea.
3. Cine ţi-ar fi plăcut să fii?
   Mi-ar fi plăcut să fiu actriţă talentată şi inteligentă, ceva gen Bette Davis, Audrey Hepbrun, Irina Petrescu sau Valeria Seciu.
4. Care este trăsătura ta cea mai puternică?
   Nu cred că am trăsături puternice şi dacă da, aş zice blândeţea.
5.  Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la un bărbat?
   Faptul că e de nădejde, te poţi baza pe el. Şi, neapărat, umorul.
6. Care este calitatea pe care o apreciezi la o femeie?
  Capacitatea de a-şi ţine într-un echilibru stabil intelectul şi inima. Deci, implicit, să le aibă.
7. Care este defectul tău cel mai mare?
   Mi-e foarte greu să aleg, am multe. Cred că cel mai mare defect a fost că nu m-am preţuit pe mine însămi, m-am criticat mereu, am cerut prea mult de la mine.
8. Care este profesia/ ocupaţia ta favorită?
  Am fost profesoară şi mi-a plăcut, dar cel mai mult îmi place să scriu (fără să fiu o scriitoare, însă).
9. Care este visul tău despre fericire?
  Să-mi dispară orice frică, orice obsesie, să fiu pe deplin împăcată cu mine... 
10. Ce ţi-ai dori să fii?
   O femeie mult mai iubită decât sunt acum.
11. În ce ţară ţi-ar face plăcere să trăieşti?
    De vreme ce Dumnezeu a vrut să mă nasc aici, mi-ar plăcea să trăiesc tot în România (dar o Românie fără oameni politici, fără furtişaguri, fără mârlăneală, fără sărăcie, cu soare mai mult şi oameni mai buni şi mai veseli).
 
  

miercuri, 3 aprilie 2013

Gânduri pentru o calmitate indusă

  Am mai încercat asta cu ninsoarea de acum câteva zile. În loc să mă necăjesc, să-mi fac griji şi nervi, am ascultat colinde, mi-am închipuit că se apropie Sărbătorile de iarnă, am ieşit la geam (la cel dinspre grădină, altfel vecinii şi-ar fi făcut griji pentru sănătatea mea mintală) şi am cântat cât m-au ţinut plămânii "Moş Crăciun cu plete daaalbe", sperând că, din cauză că o tratez cu nepăsare şi cu cântări total afone, Iarna cea întârziată va fugi. A fugit. Acum plouă încăpăţânat, a plouat şi a bătut vântul toată noaptea şi, iată, are de gând să plouă şi azi toată ziulica. Dar nu-mi pasă (pst, mă prefac, adică mă conving singură că nu-mi pasă), în casă e cald, mi-am pus filmul "Singing în the rain" şi pe urmă, citind despre o carte pe care vreau neapărat să o citesc în curând, "Despre ploaie", de francezul Martin Page (da, îl cheamă Pagină şi se pare că e talentat), o să încerc să mă gândesc cu optimism că mâine va fi soare. Şi "pe strada mea", cum se spune în zicală, şi în sufletul meu. Aştept.

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...